Cad frunzele. Toamna, toată toamna, cad frunzele, încă mai cad și acum, numai că nu mai cad din alea… puternice. Mintea mea, așa, mai comodă, trebuie să mă spovedesc, spune:

– Măi, dar bate vântul, cum am dat frunzele într-o parte, vin altele!

– Da, spune soția, ai spus bine, vin altele dar nu mai sunt astea jos! Hai să le luăm pe astea, că vin altele!

Astăzi am să încerc să vă mărturisesc ce înțeleg despre întâlnirea dintre oameni. Am să trec de la ”coupe de foudre” până la ”ferească Dumnezeu”, de la a te întâlni cu cineva să-ți placă, până la a da bir cu fugiții, pentru că, în mare, despre asta este vorba.

Fiecare copil are câte o istorie a numelui. Fiecare părinte are un istoric al unui nume pe care îl lasă copilului, în afară de cazurile patologice de care știm cu toții că mai folosesc și altfel identitatea, dar trecem peste ele și ajungem la numele adevărate. Numele să știți că sunt cele de botez. Numele de familie încadrează din punct de vedere al identității sociale, ne duc în altă parte, dar numele de botez este cel care trebuie să primeze.

Dacă vrei să ai un copil viu, trebuie să stai lângă el. Nu ”om la om” ca la meci, de nu poate ăla să dea o pasă sau să primească o pasă. Nu. Să ai disponibilitatea ca atunci când este nevoie, să fii! Să fii! Copilul are nevoie să fii părinte!