Povestea numelui

Fiecare copil are câte o istorie a numelui. Fiecare părinte are un istoric al unui nume pe care îl lasă copilului, în afară de cazurile patologice de care știm cu toții că mai folosesc și altfel identitatea, dar trecem peste ele și ajungem la numele adevărate. Numele să știți că sunt cele de botez. Numele de familie încadrează din punct de vedere al identității sociale, ne duc în altă parte, dar numele de botez este cel care trebuie să primeze.

Dar eu am și pentru mine însumi un nume care nu trebuia să fie al meu. Mama mea, cititoare de literatură franceză, pregătise pentru primul născut numele din Victor Hugo, ”Mizerabilii”: Marius. Numai că nu mi s-a spus, pe vremea aceea existau soacre, soacra mare, adică mama băiatului, a căror identitate nu trebuia să fie una explicită decât în momente clare. Când s-a născut fratele meu, nu s-au dus să o întrebe pe mama care l-a născut, ci au întrebat numai pe mama care l-a născut pe tatăl lui, adică soacra celei care îl născuse pe copil!

Slavă Domnului, se mai întâmplă foarte rar cazuri dintre acestea, dar încă se mai întâmplă, nu vreau să credeți că am ieșit din cutumă! Și s-a pomenit mama mea că are un băiat pe care îl cheamă Ilie, că Dumnezeu să îl ierte, tata mai avusese un frate care murise la 5 ani și, șase luni de zile, mama nu i-a spus copilului în niciun fel, îi spunea ”puiule”, ”băiatul meu”, una-alta, până când și-a pus în gând să mai facă un băiat, ca să își ostoiască și dorul de literatură franceză și să fie și cineva pe care să îl cheme Marius. Am apărut eu, fratele meu a rămas Ilie, zis Iulian și eu am devenit Marius, fără să fi fost vorba de la început. E adevărat că apoi, viața a luat-o ca atare.

Fratele meu a fost, în prima parte a copilăriei noastre, întâiul născut, datorită lui am venit la liceu, pentru că veneam de la Cumpăna și prin faptul că a fost premiant la liceu ne-a primit și pe noi, deci și-a făcut datoria de întâi născut, dar după ce am terminat eu studiile, am cam devenit și acum sunt, fără nicio falsă modestie, chiar primul născut, pentru că mă bucur de o recunoaștere deplină în calitatea de întâi născut între patru frați, doi băieți și două fete. Așadar, am prerogative de întâi născut, printr-un nume care a întors toată predictibilitatea unui neam și cred că după mine voi ajunge în vreun fel să predau mai departe această ștafetă. Vedeți cât reprezintă puterea numelui? Eu, din al doilea copil născut, am devenit primul pentru că port numele pe care mama vroia să-l dea primului născut.

Este un prilej deosebit pentru mine să îmi dezvălui sentimentele pe care le am asupra unui eveniment deosebit. E adevărat, ține de viața mea familială și de lucruri care ați crede că țin numai de mine, dar eu ca duhovnic sunt locuitor într-o casă cu pereți de sticlă și știți totul. Dar dincolo de acești pereți de sticlă sunt și lucruri despre care, dacă eu nu aș avea convingerea că pereții de sticlă trebuie să fie folosiți și pentru propriul suflet, nu ați ști emoțiile, nu ați ști gândurile mele, nu ați ști ceea ce mă frământă pe mine.

Și pentru că mi-am adus aminte și trebuie să vă spun ce mi-am adus aminte, ca să locuiesc într-un trup cu pereți de sticlă, eram la Buzău, în 1987 și mi s-a încredințat de către colegii mei să fac tabloul de promoție. Eram 23 de elevi și vreo 12 cadre didactice, doi episcopi, mă rog, cum era atunci. Și m-au rugat pe mine și era o mare onoare, că și acum este tabloul de 35 de ani agățat în sediul Seminarului, să scriu la fiecare în parte, pentru că nu ne-a plăcut să fie ceva standard, ci să fie ceva din sufletul nostru. Și mi-au zis că sufletul nostru să fie reprezentat de mine, a fost rândul meu, atunci, să arăt sufletul clasei. Și am scris, numai că la sfârșit, după ce totul era gata, a venit profesorul Alexe Ștefan de la București, profesor universitar, pentru Examenul de Diplomă, era un examen care conținea 12 discipline, scris și oral, toate. Și a văzut tabloul, că deja, noi îl afișasem! Și a spus:

– Cine a scris aici? Este fotograful? Să nu-i plătiți! Este vreun coleg de-al vostru? Nu va intra în examen.

Și s-a făcut consiliu și s-a luat hotărârea să fiu exmatriculat pentru că am scris întâi prenumele și apoi numele. Dar părintele director, știind că nu eram chiar așa de… exmatriculat, a spus:

– Dar putem să fim atenți la un text? Nu putem să acuzăm pe cineva, dacă nu l-am auzit. Trebuie să se apere!

– Bine, dar hotărârea e luată!

– E luată.

Și m-au chemat și nu am aflat decât atunci că voi fi exmatriculat și că aceasta este cauza pentru care voi fi exmatriculat. Și atunci am zâmbit și am spus:

– Mi se pare că cinci ani de zile ne-ați învățat că o să fim preoți. Părinte profesor, președinte al comisiei, ați fost preot 20 de ani în Baden Baden. Nemții cum v-au strigat, părintele Alexe sau părintele Ștefan, la slujbă?

– Eu sunt botezat Ștefan.

– De-asta am scris și eu Ștefan Alexe, Marius Moșteanu în ceea ce mă privește, Manea Cristișor în ceea ce îl privește pe părintele director.

Și mi-a mulțumit și și-a cerut iertare profesorilor și a spus:

– Da, este un argument și rupem procesul verbal.

Și am fost admis la examen, mi-a dat 10 la partea de oral, profesorul care asculta era președintele, mi-a urat succes în activitate, peste doi ani de zile aveam să ne vedem la facultate, pentru că urma armata și apoi, imediat, să mă întorc ca student. Nu m-a uitat, când mă vedea mă saluta mereu și spunea că l-am ajutat să își aducă aminte de acei 20 de ani de studiu și de predat în Germania. Ce am vrut să vă spun cu acest lucru? Pe mine mă urmărește faptul că numele de botez este cel pe care astăzi, Mântuitorul l-a arătat ca fiind puterea numărul unu a identității umane: ”Nu vă bucurați că vi se pleacă duhurile. Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri!” Ce nume sunt scrise în Ceruri? Sunt numele faptelor noastre, sunt numele cu care am fost botezați întru Hristos. Suntem creștini prin numele de botez.

Aceste nume sunt importante nu prin silabele pe care le rostește cineva, ci prin energia pe care cineva o trimite când numește pe cineva într-un fel sau în altul. Sunt copii pe care, după ce eu ca duhovnic cercetez mai multe cauze sau prezumtive cauze pentru un anumit dezechilibru sau o anumită nemulțumire, îi întreb, în ultimă instanță, ce nume ar fi vrut să aibă. Și atunci recunosc bieții copii că nu le place numele pe care altcineva li l-a oferit. Și am spus:

– Haideți să împărțim lucrurile în două: ce putem face și ce nu putem face. Știi ce mai poți să faci de acum înainte? În niciun caz să-ți schimbi numele. Acum că se poate legal și cu o mică acțiune în instanță se poate schimba, nu asta e problema, chiar și noi avem niște rugăciuni de binecuvântare și putem să facem ceva, dar botezul nu se schimbă, nu se repetă. Dar ce mai putem face? Să ne sporim gradul de acceptare, să înțelegem că sunt lucruri pe care nu le putem sub nicio formă schimba pentru că nu țin de noi.

În momentul în care cineva se împacă cu destinul, cu numele lui, în acel moment, numele devine aliatul lui, nu mai devine un leitmotiv de aducere aminte pentru tot felul de lucruri care nu funcționează. Și dacă până atunci, până la discuția aceasta, copilul crede că tot ce se întâmplă rău cu el în viață este pentru că nu îl cheamă așa cum ar fi vrut el, imediat se schimbă toată situația. Cum se schimbă? Prin gradul de acceptare pe care trebuie să îl învățăm. Dar cum se învață? Nimic nu se învață fără antrenament. Repetitio mater studiorum est. Adică, să nu ne așteptăm că de la o zi la alta o să acceptăm tot ceea ce a fost dușman cu noi în anii copilăriei, să acceptăm acum, așa, direct, pur și simplu! Nu e chiar așa, nu e simplu. Dar, de aici mai învățăm ceva, că orice lucru ni se întâmplă și la început nu ne satisface un soi de plăcere să știm că este tot în favoarea noastră, dacă nu pentru plăcere, atunci pentru antrenament. Așa cum am mai spus și altă dată, ceea ce pare împotriva noastră este antrenorul nostru!

Poate stăm lângă cineva care ne urmărește mai mult decât suntem noi obișnuiți, care ne atrage atenția de fiecare dată când greșim, deși acea greșeală se face de 40 de ani în prezența respectivei persoane, să știm că acea persoană este cea mai valoroasă din familia noastră, care ne aduce aminte că trebuie să ne antrenăm în continuare să acceptăm că facem un lucru greșit chiar dacă a intrat în obișnuința noastră. Tot greșit este lucrul acela. Să nu credeți că este o scuză, ”Așa fac eu” sau ”Așa sunt eu”. Nu. Trebuie să faci nu numai pentru tine, ci și pentru cei care sunt lezați într-un fel sau în altul. De exemplu, este câte cineva care intră la duhovnic și începe și se vaită…

– Nu. Pe mine mă interesează strict despre tine, nu trebuie să spovedim pe altcineva. Dacă vrei să vorbești ceva împotrivă despre Primărie, păi, dacă mă asculți pe mine, ieși la pensie! Nu mai spovediți primarul! Primarul se spovedește direct și să știți că mai avem și alți oameni care au nevoie de răbdarea mea.

Și îi spun acelei persoane, pur și simplu, că ne vom vedea altă dată, când vom putea să vorbim liniștiți despre persoana respectivă. Am făcut câteva lucruri de genul acesta!

Dar vreau să vă spun că m-ar interesa cealaltă categorie de oameni, care atunci când îi simt că le pasă, cărora le pasă și de cei care au probleme într-un fel sau altul mai mici sau mai mari decât ale lor, pe aceștia îi apreciez mai mult. Dar încet, încet trebuie să ne adunăm cu toții, că nu numai vindecarea noastră personală este importantă, ci și grija pentru celălalt, care, din păcate, din cauza mea, poate să nu mai aibă acces sau sursă de vindecare.

Așadar, numele nu înseamnă numai identitate, înseamnă un cumul energetic din tot ceea ce pentru noi este valabil. Când strig pe cineva și îi pronunț numele, cel în cauză trebuie să fie împăcat și conștient că e numele lui, că dacă nu e împăcat cu numele lui, foarte mare proporție din energia dezlegării se duce într-o parte și în alta. Dacă el e obișnuit să se lupte cu numele lui, vă imaginați că se luptă implicit și cu dezlegarea pe care eu am legat-o de numele lui? De-asta trebuie acum, în drum spre casă și Sfinții Arhangheli ne vor ajuta foarte mult, gândiți-vă câtă pace și câtă acceptare este între dumneavoastră și propria persoană care poartă un nume și încercați să gândiți cine a purtat acele nume înaintea dumneavoastră. Încercați să faceți un istoric al celor care au propus într-un fel sau în altul rudei cu autoritate mai importantă să purtați acel nume. De ce? Pentru că odată cu numele vine întreaga istorie a celor care au purtat respectivul nume și aici ne legăm de Cer, pentru că Cerul ne-a oferit, astăzi, Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail și pe Toate Puterile Îngerești.

Este o lume nu numai a copilăriei noastre, nu numai o lume în care noi ne putem simți bine ori de câte ori avem câte o problemă, ci este o lume a noastră. Toată lumea unui nume se află în noi, dar numele nostru are, în toți cei care poartă acest nume, aceeași lume. Suntem un puzzle într-un joc foarte mare al numelor, numelor de botez pe care astăzi le sfințește Ceata Îngerească, pe care le luminează și pe care astăzi, Sfântul Arhanghel Mihail, ca odinioară, la căderea omului, a spus: ”Să stăm bine, să stăm cu frică”. Este un îndemn, pentru că una este să stai pur și simplu și alta este să stai cu frică. De exemplu, eu când mă așez într-o zonă în care știu sigur că mai există persoane în spatele meu, am grijă ca măcar, în primul rând, să nu deranjez pe cineva. Vreau să nu mi-o luați în nume de rău, vreau ca fiecare cuvânt pe care îl spun să vă rămână și ca o lecție! Am avut pe cineva care, eram mai mic și de atunci am învățat lecția asta, m-a durut foarte tare, trebuie să v-o spun că e ca la spovedanie, cineva care după ce am stat așa, ca la o lecție și a venit cineva, și-a cerut scuze că stă cu fața la spatele meu! Îmi venea să intru în pământ. Vreau să învățați că respectul pentru celălalt este cea mai importantă valoare pe care putem să o avem! Respectul pentru celălalt înseamnă respectul față de noi. Cum ne respectăm? Păi, ne respectăm în primul rând statutul. Dacă suntem undeva, trebuie să avem grijă în primul rând să nu deranjăm pe cineva, să facem de-așa natură încât numele noastre, după ce se încheie o conferință sau un concert sau o întâlnire, să fie de rezonanță în sensul pozitiv al cuvântului. Să nu se spună:

– Cine era, măi, bezmeticul ăla care tot se îmbrâncea de colo, colo?

– Cine era, măi, ăla care vorbea cu vecinul în timp ce profesorul nu știu ce ne spunea?

Nu, să se spună:

– Pe cutare l-ați văzut, că n-a sărit în ochii nimănui…

Și când se constată că acea persoană a fost ca și când n-a fost acolo, înseamnă că a făcut ce trebuie. Când nu deranjezi pe alții, faci ce trebuie. Ca să faci ceva pentru tine, trebuie să fie în pragul doi, trei sau patru! Foarte important este ca astăzi, numele și Împărăția Cerurilor să ne așeze așa cum se aliniază câteodată planetele de iese câte o eclipsă de Lună sau de Soare sau se vede Jupiter cu Neptun, nu știu cum. Alinierea aceasta înseamnă alinierea numelor noastre, unele pentru altele și trebuie puse în evidență! Când se așează Luna în fața Soarelui, nu îl obstrucționează, ci face o imagine excepțională, care se numește inel. La jumătatea eclipsei de Soare, apare Luna, sfânta Lună, pentru că ia un halou de lumină de la Soare. Așa trebuie să fim și noi. Avem în spate niște generații față de care nu ne putem da la o parte ca să vadă și ele, pentru că nu le vede nimeni decât sufletul nostru, dar dacă știm să ne aliniem cu ele, vom avea harul sfințeniei, vom avea lumina lor care trece pe lângă noi și prin noi, numai în măsura în care noi respectăm numele.

”Nu vă bucurați că vi se pleacă duhurile, bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Cer!”

Prilejul acesta al prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail și a Tuturor Puterilor Îngerești este unul deosebit. Este unul de a face legătura între noi și Cer, a face legătura între noi și copilul care încă este în noi, care a umplut Cerul, atunci când era mic, cu rugăciunea ”Doamne, Doamne” sau ”Înger, îngerașul meu”, de la această convingere pe care am avut-o și mulți dintre noi am păstrat-o că lumea îngerilor este lumea cea mai apropiată de noi, este lumea în care ne putem manifesta așa cum vrem, este lumea de la care așteptăm rezolvarea tuturor problemelor și lumea în care reușim să evadăm, spunând:

– Lasă că dacă nu rezolv acum, mă fac eu mare și o să rezolv eu problema.

Ei bine, să știți că astăzi este datoria mea să vă aduc o veste. Lumea aceea este mai aproape decât credeți. Lumea aceea este în fiecare dintre noi pentru că Mântuitorul ne-a spus clar: ”Împărăția Cerurilor este în voi”. Nu o mai căutați în altă parte! Copiii să nu o mai caute în adolescență sau în maturitate, adulții să n-o caute în bătrânețe, ci s-o caute în fiecare vârstă în care se află!

Când i-a trimis Mântuitorul la o misiune de probă pe ucenici, le-a dat putere ca să calce peste șerpi și peste scorpii, chiar au înviat și morți în această perioadă, s-au întors luminoși. Atât de luminoși erau și atât de bucuroși că au și spus:

– Ni se pleacă duhurile!

Și Mântuitorul a spus:

– Am văzut pe Satana căzând ca fulgerul din Cer!

Și atunci, ne spune Sfântul Evanghelist Luca: ”Și s-a bucurat duhul în Iisus”. Vă imaginați că tot ceea ce aștepta Mântuitorul de la ucenici, când a constatat că este chiar mai mult decât investise în ei, pentru că aștepta și neputințele lor, s-a bucurat duhul. Ei bine, aceste nume trebuie însă să le avem în noi!

Ați văzut la câte o stradă câte un nume. Am vorbit de fiecare dată de Ștefan cel Mare, Lăpușneanu și Cuza Vodă, din alte motive decât s-ar lăuda alții, acestea ne dau de înțeles că în spatele lor se află o energie. Ștefan cel Mare, de ce credeți că este cel mai lung șantier din Constanța? Pentru că a avut 47 de ani de domnie! Vă imaginați câtă putere este acolo?! Și dacă ne spune cineva, la vârsta pe care o avem, că o să vedem sfârșitul șantierului? O să spunem:

– Doamne, 47-3, mai sunt 44 de ani!

Vedeți cum se poate vedea și cu un zâmbet toată neputința lui Dorel? Că și Dorel are un nume! Dacă Dorel te face să zâmbești, înseamnă că nu este vorba de baia la care a lucrat că e a ta, că nu poți să zâmbești după ce pleacă Dorel din baia ta, o să zâmbești după ce îți spune vecinul că a depășit problema. Are și Dorel un nume cu o energie! Energia aceasta adună, adună, adună și pe noi ne-a adunat toată puterea îngerească să ne trimită un duh care să ne ajute să înțelegem că viața asta este frumoasă numai în măsura în care noi suntem în stare să o lăsăm să se desfășoare frumos. Dacă obstrucționăm într-un fel sau în altul parcursul numelui nostru, vom căpăta o nonsemantică numelui nostru. Ne cheamă și pe noi Ion, păi, pe câți îi cheamă Ion! Sau pe câți îi cheamă Marius, dacă vorbim despre mine! Dar dacă îți aduci aminte că numele tău este cel cu care te semnezi, numele tău este cel pe care tu însuți îl scrii, numele tău este legat de tine și tu ai în primul rând datoria de a face ca după tine, numele tău să însemne ceva! În 1457 erau mulți Ștefani, dar după 1504 unul era Ștefan cel Mare!

Eu vă urez ca numele dumneavoastră să fie mai puternic după ce plecați din biserică decât înainte de a veni. Să fie mai puternic după ce l-ați purtat 80-100 de ani, cât dă Dumnezeu, decât înainte de a-l purta dumneavoastră! Această dorință și această conștiință că suntem datori față de numele noastre cred că ne dă voie să le mulțumim Sfinților Arhangheli pentru avertismentul că trebuie ”să stăm bine, să stăm cu frică”, să știm că nu numai cei care sunt însemnați cu nume de arhangheli, Mihail, Gavriil, Rafail, sunt toate numele care au o rudenie, Angel, Angela, sunt atâtea scântei ale unei flăcări mari încât noi suntem datori ca după ce le purtăm, să le dăm mai departe cu un sens.

Sărbătoarea Bunei Vestiri fără crinul Arhanghelului Gavriil nu ar fi fost nimic. Gingășia și crinul despre care spunea Mântuitorul că nici Solomon, în toată mărirea lui, n-a fost în stare să se îmbrace ca un crin care nu toarce, ci este! Un crin este și atât. Este și atât, așa trebuie să fim și noi! Să fim și atât. Dacă începem să ne împopoționăm cu tot felul de împrumuturi dintr-o parte sau din alta, nu mai suntem ca un crin. Începem ca la crinul ăsta să-i mai punem câte ceva și crinul se vede din ce în ce mai puțin și când a plecat, Gavriil spune:

– Uite ce intenție am avut eu și ce-a ieșit din crinul meu!

Tot ceea ce folosim de azi înainte ca semantică a numelor trebuie să avem conștiința că aparține lumii îngerești, lume în care ne așteaptă numele noastre mult mai puternice, înapoi, după ce le-am purtat.

O așezare diferită a aceluiași mesaj divin la care vă invit și pe voi cititorii. Mulțumiri pentru părintele Marius Moșteanu și Veronica Cristina Radu pentru predica ”Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” și înregistrarea acesteia pe care o puteți asculta pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=Q8OPN602stw.

Foto Pixabay