Fiecare copil are câte o istorie a numelui. Fiecare părinte are un istoric al unui nume pe care îl lasă copilului, în afară de cazurile patologice de care știm cu toții că mai folosesc și altfel identitatea, dar trecem peste ele și ajungem la numele adevărate. Numele să știți că sunt cele de botez. Numele de familie încadrează din punct de vedere al identității sociale, ne duc în altă parte, dar numele de botez este cel care trebuie să primeze.

Dacă vrei să ai un copil viu, trebuie să stai lângă el. Nu ”om la om” ca la meci, de nu poate ăla să dea o pasă sau să primească o pasă. Nu. Să ai disponibilitatea ca atunci când este nevoie, să fii! Să fii! Copilul are nevoie să fii părinte!

Eu iau decizia de cu seară să fie cea mai frumoasă zi în care mă voi trezi! Imaginați-vă că vă treziți dimineața cu gândul că v-a învățat cineva să proiectați să fie frumos. Și când te trezești și afară este vreme urâtă sau, vai de capul nostru, s-a întâmplat ieri că era aglomerație pe șosea și totuși am primit de la creier un feedback, ca să zic așa pe… românește, un ecou:

Erau doi copilași care veneau de la școală, după o ploaie și s-au aruncat așa cu satisfacție, cu ghiozdane cu tot, într-o baltă! Pac! Și unul mai lucid, așa, care probabil că avea niște părinți care îl așezau pe cale imediat:

– Vai de mine, măi, să vezi ce ne-o luăm acasă!