”Care dintre voi este student profesionist?”

I-am întrebat pe studenții mei, astă toamnă, că toamna se numără bobocii, mai ales la anul întâi am o întrebare standard:

– Care dintre voi este student?

Și dacă văd că nu se răspunde la întrebarea asta:

– Care dintre voi este student profesionist?

Nici la asta nu se răspunde.

– Dar ce vreți să spuneți?

– Păi vreau să spun că de la început eu vreau să știu care dintre voi a venit să aibă calitatea de student. Nu la jumatea semestrului să spuneți că ”eu predau”, ”eu fac cutare”, ”eu sunt șofer”, nu! Vreau să știu! Aici aveți un carnet pe care scrie ”Carnet de Student”! Uitați de carnetul de conducere, uitați de alte carnete! Studentul profesionist se ocupă de școală!

Știți câți mai sunt? Doi la sută! Dintr-o grupă de cincizeci, unul singur!

Trebuie să facem un singur lucru, pentru că dacă ne amăgim să facem două, trei sau patru, nu facem niciunul bun! O să spuneți:

– Bine, bine, dar nu ne ajunge timpul, că suntem tineri și trebuie să o facem și pe aia, și pe cealaltă.

Păi, atunci, nicio problemă, nu trebuie să fim toți deștepți că așa ne-a zis Creangă! Cine ne va mai face ciubotele? Știți ce se întâmplă? O să ne facă ciubotele cu studii superioare, chiar și cu doctorat! Asta, vedeți, s-a întors, dacă nu ai luat-o de mic, să o smulgi ca lumea, ai ajuns că toți sunt sus, acum dacă s-ar trezi Creangă, ar zice ”Uite că numai la asta nu m-am gândit”. Păi, pentru că înainte vreme erau oameni unul și unul, când o ziceai pe asta, o ziceai până la capăt și aia era totală! Ei, aici s-a întors aceeași Mărie cu altă pălărie, că tot suntem în sezon!

Teama că nu îți ajunge timpul pornește din iureșul pe care îl creează faptul că vrem să facem mai multe lucruri deodată! Să avem mai multe calități deodată! Și este greșit! Este greșit pentru că ne împrăștiem, ori energia oricât de mare ar fi, tot limitată este! Oircât de multă energie ai avea, tot nu îți ajunge decât pentru ceva! Dacă ne-am întreba sincer, la începutul anului:

– Măi, ce pot să fac anul ăsta? Pot să îmi întrețin familia și pot să mă duc și la studii?

Întreabă familia:

– Măi copii, uitați care-i treaba, eu mi-am redescoperit vocația, mă duc la școală. Se poate sau nu?

Și o să afle el cam în ce clasă sunt copiii, că știți cum sunt tații, nu prea știu în ce clasă sunt copiii.

Și încet, încet o să scadă pretențiile tale și ai să vezi că din urmă vine generația Pro și  ce ne facem?! ”Un singur lucru trebuie”, că dacă nu facem un singur lucru, ne pomenim pe la jumatea drumului că Îl tragem de mânecă pe Mântuitorul:

– Doamne, dar nu îl vezi pe ăsta că nu mă ajută?

– Păi, cum să te ajute?!

– Păi, nu vezi că m-a lăsat singur să slujesc?!

– Nu.

– Păi, de ce?

– Păi, cine a început slujirea?

– Eu…

– Poftim, mergi mai departe!

Și după aia începi să tragi de toți profesorii, dacă treci în partea cealaltă:

– Păi, știți, eu mai și predau, mai am și o jumătate de normă, mai am și Bolt, mai am și nu știu ce, mai fac și taximetrie…

– Păi, stai puțin că nu am înțeles. Nu cred că este problema noastră. Problema noastră este că te-ai încadrat la începutul anului universitar să fii student!

”Un singur lucru trebuie”! Dacă le amesteci așa, nu am făcut nimic!

Astăzi m-am gândit să vă vorbesc despre unicitatea lucrurilor pe care le facem. Trăim într-o societate în care ne considerăm datori a face ”tuturor toate”, așa cum spune și Sfântul Apostol Pavel, dar nu după cuvântul Evangheliei.

Încercăm să trecem dincolo, cu cei pe care vrem să îi câștigăm începem să facem mai mult decât fișa postului și cu cei pe care vrem să îi ținem mai departe, nu mai recunoaștem fișa postului. De ce? Pentru că suntem astăzi la picioarele Mântuitorului, în chipul Martei și Mariei. Marta se silea să facă ospăț mare, Maria stătea la picioarele Mântuitorului și asculta cuvintele Sale. Numai că Marta, constatând că a rămas singură să facă ospăț, a spus:

– Mântuitorule, nu Ți se pare că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute!

Și atunci, Mântuitorul ne învață și pe noi, spunându-i:

– Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe. Un singur lucru însă trebuie. Maria și-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea.

Să știți că am auzit toate argumentațiile pământului, pentru că cel puțin românii au acea preocupare să tragă jar pe turta lor! De la cei mai meditativi și de la cei care ”L-au găsit pe Hristos”, stau așa și se bucură doar de roadele altora, stau pe la mese să li se așeze înainte, să li se ia dinainte, să nu îi deranjeze nimeni cu ceva. Niciun vecin să nu îl deranjeze atunci când el are treabă, nimeni să nu îi ceară nimic pentru că el ”L-a întâlnit pe Hristos”! El este ”ca Maria, la picioarele lui Hristos” și nu trebuie să fie deranjat de ospețe mari, de festivaluri, de tot felul de lucruri care se întâmplă.

Fraților, dar nu asta a zis Mântuitorul! Treziți-vă!

”Un singur lucru trebuie” se referă la faptul că nu trebuie să amestecăm lucrurile! Adică Marta și-a ales să facă ospăț mare, pe spatele lui soră-sa, cumva?! Cam așa dă de înțeles. Doamne, îmi aduc aminte, parcă îl văd pe tata care zicea:

– Măi, m-am înțeles cu unii.

Făcea casa, noi eram plecați de acasă, era singur. Și zice:

– Mă înțeleg și la un preț destul de bun. Și am zis că ceva e în neregulă, e prea bun prețul, că eu nu sunt așa de norocos să găsesc și meșteri care să facă și pe prețuri din astea și mi-a venit așa, într-o doară:

– Păi, câți sunteți?

– Păi, sunt singur!

– Păi, da, dar la acoperiș trebuie să ridici căpriorii, să îi așezi. Mata ții de la un cap, de la capătul celălalt cine ține?

– A, păi, dumneata!

– A, deci lucrarea o fac eu jumate?!

Așa a făcut și Marta! A zis că se apucă de ospăț, adică să facă acoperișul că știa că dacă ea pune un umăr, trebuia în partea cealaltă să-l pună soră-sa! Ei, nu e așa! Dacă ți-ai asumat să faci ceva, ”un singur lucru trebuie” înseamnă că trebuie să faci lucrul pe care ți l-ai propus! Că e în fișa postului sau că l-ai luat tu în fișa postului, e treaba ta, înseamnă că dacă l-ai acceptat, nu trebuie să te dai la o parte să te mai ajute cineva, trebuie să îl faci pentru că ”un singur lucru trebuie”! Ce își alesese Maria? Maria își alesese să stea să asculte cuvântul Mântuitorului. Să asculte cuvântul Mântuitorului, dar vedeți care este diferența dintre ea și soră-sa?! Ea nu I-a zis Mântuitorului:

– Măi, zi-i zăpăcitei ăsteia să termine cu treaba aia, că noi avem de stat să ascultăm cuvântarea ta!

Ea a făcut un singur lucru: ceea ce și-a propus! Și-a propus să stea la picioarele lui Iisus, să asculte cuvintele Lui. De ce nu facem și noi la fel?! Noi facem exact ca Marta! Ne dăm de colo, colo, i-am promis șefului că terminăm lucrarea în trei zile și ne ducem la colegii de birou:

– Ia tu lucrarea asta!

– Ia tu asta și ia tu asta!

– Nu, tată! Tu ai zis că o faci, fă-o! Când ne-o chema pe noi șeful și o zice că ne dă o lucrare, o să zicem că noi nu putem să facem decât o treime din asta, n-o să zicem că facem două, că nu putem! Dar tu de ce te-ai apucat să te lauzi că faci? A, pe spatele nostru, da?! Deci, noi să ținem partea cealaltă de bârnă.

Astăzi, măcar, vreau să învățăm ceva. În toată viața trebuie să înțelegem că ”un singur lucru trebuie”.

Măcar o zi pe an, dacă tot ne comparăm sau ne alegem câte un model, să nu credeți că modelul este numai o situație de a merge după statuia de la Medjugorje sau să înconjori Madridul de trei ori și jumătate. Asta înseamnă să mergi după model? Nu, după model trebuie să învățăm astăzi ce să facem. ”Un singur lucru trebuie”. ”Maria partea cea bună și-a luat”. Și gata! Gata! Eu mă bucur tare mult că acest praznic ne scoate puțin în afara pelerinajelor cu moaște! Vă imaginați ce ar fi însemnat să avem moaștele Maicii Domnului? Doamne, ferească Dumnezeu! A, avem niște obiceiuri frumoase! Avem unii acolo la Nicula, unii își fac cruce:

– Aoleu, ce-i cu ăștia în genunchi, așa?!

Fiecare își găsește canossa sa, El Camino al său, calea lui și mulți și l-au găsit înconjurând bisericuța de la Nicula. Așa da! Dar nu umblăm după lucruri care să nu ne și influențeze. Apăi dacă faci trei ture de Nicula și găsești mașina lovită în parcare, zici:

– Ei, ai, ai, ai, ai! 112! Mă aflu aici pe un deal, nu știu că nu e stradă, la Nicula, uite, mi-am rupt genunchii și mi-am găsit mașina lovită!

Păi, măi fraților, ori ești într-un fel, ori ești în altul! ”Un singur lucru trebuie”! Mai știu pe cineva care se văita că la El Camino nu s-au așezat și hoteluri de patru stele pe traseu! Dacă te-ai dus special, dar du-te, măi, în Antalya, dacă vrei să stai la soare, așa! La El Camino, el credea că merge cinci kilometri pe jos, o dată la două zile și îl așteaptă sauna, îl așteaptă hamamul… Nu, fraților! Ți-ai ales El Camino! Dacă îți alegeai vacanță ultra all inclusive, te duceai în altă parte! Nu Îl trage pe Dumnezeu la răspundere:

– Păi, Doamne, acum eu ce fac, că sunt cam transpirat, nu am alt tricou, serviciul de cleaning towels nu funcționează și am două prosoape de ieri…

”Un singur lucru trebuie”! În viața asta trebuie să știm ce avem de făcut, dacă ne-am găsit linia noastră, cu siguranță că linia asta ne ajută Maica Domnului să o facem, dar nu după ce noi am tras de mânecă pe unul și pe altul ca să ne ajute și ei. Cred că singurul mesaj cu esență pe care eu l-am găsit astăzi este tocmai această situație de împăcare cu sine! Dacă noi vom reuși să dăm creierului nostru, măcar de trei ori, de cinci ori pe zi, mesajul că este firesc, atunci, creierul nostru ne va da soluții! Știți că sunt oameni care au soluții pentru orice necaz și alții au pentru orice soluție câte un necaz. Dacă noi îi spunem creierului nostru că este în regulă, se rezolvă. Dacă, de exemplu, ar fi constatat Marta că o copleșește, nu mai poate să facă față, a așteptat trei persoane și sunt o sută, ea aștepta să aibă locuri la masă pentru toți cei care veneau și sunt mai mulți, nu îi ajunge aia, nu îi ajunge ailaltă, dacă zicea ”este firesc, nu au venit oamenii ăștia să mănânce de la mine! Dacă stăm liniștiți, eu întrețin o atmosferă frumoasă și Învățătorul ne va spune câte ceva și ne vom hrăni uitându-ne la El”, se rezolva totul frumos.

Știți cum este povestea asta? Zicea părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească, uite că se fac 109 ani de la nașterea lui, pentru mine, 13, 14, 15 august înseamnă o singură sărbătoare: Părintele Arsenie! Zicea:

– Tată, m-am dus și eu într-o mânăstire. După trei zile, știi că după trei zile nu mai ești musafir, ești încadrat, și ni s-a dat să facem mâncare. Am mâncat mâncăruri foarte bune, eu deja din prima zi mi-am dat seama că o să fie un fiasco total, tată! Că eu n-am gătit niciodată și unde să găsești gust, dacă n-ai gătit niciodată. Și mi-a venit și mie rândul, am curățat câțiva cartofi, i-am făcut pe acolo și au venit toți la masă. Mă uitam așa la ei și așteptam de acum sudalme de la ei, să îmi spună că aia nu are sare, că aia nu are gust, dar i-am văzut că se uitau la mine și mâncau. Acum, mâncau, mâncau, dar părea că nu sunt așa de neplăcute mâncărurile pe cât credeam eu și am îndrăznit să îi întreb:

– Nu vă supărați, dar chiar au gust bucatele pe care le-am făcut eu? Că știți că eu nu prea am gătit, nu sunt bucătar…

– A, nu au niciun gust, dar nouă ne place de frăția ta!

”Ne place de frăția ta”. Ei, acum vă imaginați unde putem să ajungem cu ”un singur lucru trebuie”? Nu trebuie să fii și bucătar de cinci stele Michelin, ca să îi faci pe oameni să se simtă bine! Trebuie să faci un singur lucru, să fii ca tine! Că părintele Arsenie n-a vrut să fie ca altcineva! Părintele Arsenie era ca el, cu neputințele lui, și-a asumat că nu gătește strălucit, dar era ca el și frații s-au hrănit cu ceea ce era el! Îi e drag de tine! Măi, când ți-e drag de cineva, îi exonerezi și greșelile! Ce ușor ne este să iertăm pe cineva simpatic nouă și câte noduri în papură găsim unui antipatic! Trebuie să fim puțin mai atenți la lucrurile acestea, pentru că simpatia și antipatia țin de noi. O să spuneți:

– Da, dar țin de o chimie!

Da, dar și chimia poate să fie dirijată! Dacă începi să îți dirijezi dorința de a face numai ceea ce îți place, vei găsi exact ceea ce îți place!

Trebuie să fim foarte atenți la toate mesajele care ne vin. Dacă v-ați propus ceva, ”un singur lucru trebuie”! Fraților, ”un singur lucru trebuie” este un mod de viață la care să știți că Dumnezeu stă în partea cealaltă și poți să faci un singur lucru, dacă tu apuci de o bârnă, de un căprior, să faci un acoperiș, în partea cealaltă se găsește Dumnezeu, dacă nu Îl tragi de mânecă să spui:

– Dar ăla de ce stă degeaba?

Nu e treaba mea, eu am un singur lucru de făcut!

Astăzi este un praznic important. Am ținut ca la acest praznic să apar cu un crin în mână, aici în față, și în timpul predicii să se audă salvele de Ziua Marinei. Vedeți că Dumnezeu se ascunde în toate cererile pe care un copil sincer le face. Este minunat că în așa zi de mari restricții de circulație (în zona Cazinoului), să zicem așa, biserica noastră este plină! Am avut marea bucurie să fiu anunțat că pentru enoriașii bisericii noastre s-a făcut un traseu special. Încet, încet vedeți că sinceritatea cu care noi vrem să facem lucruri frumoase ne este răsplătită. Sincerității acesteia îi zâmbește Dumnezeu, constatând că ”un singur lucru trebuie” și acela este într-adevăr făcut cu sinceritate.

Ne aflăm în Praznicul cel Mare al Adormirii Maicii Domnului, un praznic încărcat de sens pentru că această formulă pe care a găsit-o Ortodoxia la căpătâiul Maicii Domnului este cea care ne-a salvat de a propune o anomalie dogmatică de înălțarea cu trupul la Cer a Maicii Domnului. Nu putem să admitem lucrul acesta. Dar Adormirea Maicii Domnului este ceva între un somn clasic și o odihnă sub pământ, este ceva care ne scoate din siguranța că cel care este adormit este în pământ sau în Cer. Niciodată cel adormit nu știe exact unde este.

Odată, un emir s-a trezit dintr-un somn foarte tulburător, și-a chemat toți supușii și le-a spus:

– M-am visat că sunt prizonier și acum văd că nu este așa, lămuriți-mă că nu este așa!

Pentru că în momentul în care m-am trezit sunt așa, dar în momentul în care voi închide ochii, cu siguranță că voi fi în altă realitate.

Fraților, dacă vreți să înțelegeți Praznicul Adormirii Maicii Domnului, închideți ochii și așezați-vă la sânul ei și veți învăța ce înseamnă adormirea. Adormirea înseamnă o mângâiere a simțurilor, o desăvârșire, o trezire a tot ceea ce înseamnă potențialul simțurilor noastre și înseamnă să nu greșim că atunci când suntem cu ochii închiși suntem într-o lume și când deschidem ochii suntem într-o altă lume.

Până la acest moment al adormirii, Maica Domnului a avut o activitate pământeană, a trecut prin acel ”cutremur” al unei Bune Vestiri, să nu credeți că este ușor să primești o veste dincolo de rațiune! De la Ea trebuie să învățăm că dincolo de rațiunea unei vești este adevărul ei! Dacă Dumnezeu ne-a spus că Împărăția Cerurilor este în noi, noi ar trebui să răspundem exact ca Maica Domnului, atunci când a aflat că va avea în pântece și va naște fiu: ”Fie mie după cuvântul Tău. Iată roaba Domnului!”. De ce nu suntem în stare să luăm acest model al Maicii Domnului? Pentru că noi aflăm din Scriptură, de exemplu, foarte clar, Mântuitorul a zis ”Împărăția Cerurilor este în voi”, la ce o mai căutăm în afară?! De ce o mai căutăm afară? Noi suntem datori să o dăm afară, suntem datori ca Împărăția din noi să se vadă în afară, asta este o datorie, dar noi, din păcate, o căutăm afară și vrem să o luăm de afară și să o aducem în noi! Și încep de aici atașamentele, încep fobiile, încep toate năzdrăvăniile care ne încurcă în viața aceasta!

Închideți încă o dată ochii și duceți-vă la sânul Maicii Domnului și veți înțelege că numai prin adormire putem să schimbăm o stare în alta! Asta a făcut Maica Domnului: a schimbat starea de pe pământ, în care putea să ajute pe vecini, pe prieteni, pe ucenicii Fiului Ei, pe apostoli, dar adormind, s-a dus într-o poziție în care ne poate ajuta pe noi, pe fiecare în parte, ori de câte ori este nevoie și oricâți am fi în același timp cu necesitate de ajutor.

Adormirea este, în esență, rezolvarea tuturor problemelor noastre de legătură cu Dumnezeu! Nu ne-am gândit niciodată că dacă am face după chipul și asemănarea Maicii Domnului, să acceptăm tot ceea ce ni s-a spus, ar însemna că nu am mai avea granițe! Noi, de fapt, ne autosabotăm de fiecare dată când ne întrebăm dacă putem să facem sau nu putem să facem ceva. Dacă am fi convinși că Împărăția Cerurilor este în noi, tot ceea ce avem de făcut putem să punem la îndoială că Împărăția Cerurilor nu poate să facă așa ceva?! Adică, de exemplu, dacă te supără cineva, chiar poți să te dai la o parte și să cauți în alt loc ieșirea, în loc să zici:

– Da, dar Împărăția întreagă este în mine, înseamnă că acesta de lângă mine face parte din mine și trebuie să rezolv în mine o problemă! Poate că eu am în amintirile mele vreo supărare cu cineva și n-am dezlegat-o și trebuie să curăț acea Împărăție a Cerurilor, să o finisez astfel încât să încapă toți!

Cine ne ține atunci când ne supărăm de o realitate să nu închidem ochii și să ne încredințăm Maicii Domnului?! Este o formulă pe care și eu o folosesc de multă vreme, aceea prin care mi se permite ca ori de câte ori simt că este prea apăsătoare realitatea în care sunt și simt că e nevoie să iau o pauză, închid ochii și totul se duce către refacere, către un restart, într-un next level în care mă trezesc alt om. Pentru că în momentul în care te-ai trezit, deja poți să o iei de la capăt și poți să înțelegi ce înseamnă Adormirea Maicii Domnului.

Fragmente adaptate și… reașezate din predica părintelui Marius Moșteanu la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, pe care o găsiți înregistrată integral la https://www.youtube.com/watch?v=omowcmCAJXw și pentru care îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu.