Este o săptămână atât de frumoasă înaintea noastră, încât nu cred că mai este cazul să ne întrebăm ce mâncăm! Să știți că dacă ne vom lua cu mintea spre altceva, nici nu ne vom mai aduce aminte când, cum sau ce am mâncat ultima dată! Este o realitate faptul că omului nu îi trebuie decât foarte puține, acele puține, însă, trebuie trăite la maxim! Spune Sfântul Apostol Pavel: ”Ori de mâncați, ori de beți, spre Slava lui Dumnezeu să o faceți”! Adică, nu neapărat să stăm cu ochii la Cer, spre Slava lui Dumnezeu, nu, pentru că Slava lui Dumnezeu este Slava faptelor noastre, este înclinația noastră de a face bine, de a nu ne mai tângui ce vom mânca sau ce vom bea sau ce vom îmbrăca, ci pur și simplu de a ne uita în noi înșine și a ne da seama că avem de toate! Din acele de toate trebuie să folosim câte puțin.

Iată-ne în săptămâna a cincea din Postul Mare, o săptămână pe care eu aș numi-o a maturității. Am început Postul stângaci, deși l-am mai ținut și altă dată, totuși simțeam că nu am găsit sensul, nu am găsit un rost și încet, încet, cu fiecare săptămână, cu fiecare denie și iată, acum, după Denia Canonului cel Mare, după Praznicul Bunei Vestiri, astăzi am săvârșit rânduiala Imnului Acatist, un Imn Acatist care are, în tradiția bizantină, cel puțin, mai mult decât se știe, o bucurie de a constata că Maica Domnului poate să biruiască și oștile acestea văzute, nu numai nevăzute sau, mai bine spus, dacă vedem ce a biruit ca oști văzute, cu siguranță că putem să tragem concluzia că le-a biruit și pe celelalte.

Vă lansez o provocare! Cum credeți că vede Dumnezeu creația Sa? Credeți că o vede chiar atât de împărțită între musulmani, creștini, yoghini și brahmaniști, budhiști, confucianiști?! Nu, a fost numai o întrebare numai pentru prieteni! Luați lucrurile în serios! Atunci când vă deranjează cineva, așezați-vă numai puțin în locul lui Dumnezeu, că nu se supără Dumnezeu că Îl dați la o parte, El este peste tot, vă face El loc și întrebați-vă:

– Cum s-ar uita Dumnezeu la el? Sau dacă Dumnezeu ar fi în partea cealaltă, cum s-ar uita la mine?

Vă va trece imediat supărarea!

Tăcerea asupra evenimentelor zilei, asupra a tot ceea ce nu ține de noi, nu este o lașitate, este o realitate a zilelor noastre! Dacă ați ști câți fii duhovnicești foarte speriați și foarte îngrijorați m-au întrebat ce să facem în aceste momente de încrâncenare din jurul nostru, cred că v-ați pune aceeași întrebare pe care mi-o pun și eu:

– Ce-or avea oamenii de se uită cu alți ochi la creația lui Dumnezeu?!