Mesaj de la Dumnezeu prin… necuvânt

Tăcerea asupra evenimentelor zilei, asupra a tot ceea ce nu ține de noi, nu este o lașitate, este o realitate a zilelor noastre! Dacă ați ști câți fii duhovnicești foarte speriați și foarte îngrijorați m-au întrebat ce să facem în aceste momente de încrâncenare din jurul nostru, cred că v-ați pune aceeași întrebare pe care mi-o pun și eu:

– Ce-or avea oamenii de se uită cu alți ochi la creația lui Dumnezeu?!

Chiar credeți că Dumnezeu și-a întors fața de la noi?! Chiar credeți că tot ceea ce vedeți este așa cum vi se propune?! Pe cei care cunoașteți ceva Geografie și puțină Economie, am să vă întreb dacă credeți că în rezervoarele mașinilor care circulă prin România există combustibil care a trecut prin Ormuz. Nu! Și atunci, ce ne doare pe noi? Asta este Liturghia Darurilor Înainte Sfințite!

Liniștiți-vă! Nu amestecați lucrurile! Reglajele pe care noi le-am învățat la școală că se fac, inclusiv la orele de Economie, nu mai au nicio relevanță în ziua de astăzi. Nu am să vă țin acum un  cuvânt despre Economie sau Geopolitică, ci pur și simplu vreau să vă vorbesc despre îngrijorare. Îngrijorarea nu are ce căuta în viața unui om, mai ales când acesta postește! Dacă vă îngrijorați, se stinge vreun conflict?! Nu. Se va aprinde mai tare conflictul, pentru că îngrijorarea vă va face ca atunci când vă întâlniți cu altcineva, să vorbiți despre conflict, în loc să tăceți! Îngrijorarea vă va face să deveniți combusitibil pentru un conflict în desfășurare! Dar, dacă ați tăcea și ați avea convingerea că Dumnezeu nu ne-a uitat, că Dumnezeu are pentru noi un mesaj și prin necuvânt vorbindu-ne, înseamnă că ați înțelege de ce din vreme în vreme a rânduit Biserica Postul și a rânduit și această frumoasă Sfântă Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite!

Tăcerea pe care suntem datori să o păstrăm învăluie un mister, misterul acesta al Sfințirii Darurilor pe care l-am urmărit acum în tăcere este tot ce se întâmplă cu creația lui Dumnezeu, care vine peste noi și noi trebuie să fim foarte atenți să o luăm ca atare! A lua un lucru ca atare înseamnă a nu comenta prea tare despre ceea ce se vede, ci pur și simplu înseamnă a lua lucrurile așa cum sunt. Și o să spuneți:

– Da, dar asta înseamnă că ne îndemnați să fim Yesmeni?!

În niciun caz! A tăcea înseamnă a respecta. A tăcea înseamnă a continua taina și misterul creației. Dacă la un moment dat ni se pare că lucrurile vin peste noi, numai ni se pare, pentru că nu este așa. Niciodată nu dă Dumnezeu omului mai mult decât poate duce, numai că de cele mai multe ori am constatat că omul nu este obișnuit să facă un inventar cu ceea ce are, ci cu ceea ce i se pare lui că nu are! De aici încep comentariile:

– Dar de ce cutare are?

Sau:

– De ce nu îmi ajunge cutare? Pentru că are cutărică mai mult!

Nu este așa! Dacă ne-am concentra pe ceea ce ne atinge strict pe noi și am lăsa tăcere și mister în spatele lucrurilor, cu siguranță că am afla că Dumnezeu creează în ziua de astăzi cu necuvântul, cu nerostirea și cu modestia și mai ales cu smerenia. Dacă la început a spus Dumnezeu ”Să fie lumină”, acum face liniște și se face lumină! Nu mai este nevoie ca Dumnezeu să postuleze venirea luminii prin cuvânt, ci o face prin tăcere! Ei bine, despre aceste lucruri este vorba în Liturghia Darurilor Înainte Sfințite! Dacă vom fi convinși că absolut tot ceea ce continuăm noi este început de Dumnezeu, dacă noi propunem lumina, ea este începută din ziua creației, dacă noi propunem ca pământul să readucă roadă, este din cea de-a treia zi a creației! Noi continuăm. Prin ce? Niciodată prin vociferare, ci prin tăcere! Când vom fi dispuși a tăcea, vom auzi necuvintele, vom auzi bucuria și, mai ales, vom vedea lumina, care nu mai trebuie să fie chemată, ci trebuie să fie acceptată!

Despre acceptare este vorba în Liturghie, după cum noi acceptăm că am ajuns la jumătatea Postului, am văzut Sfânta Cruce, scoasă duminica trecută și încet, încet trebuie să înțelegem că Postul acesta este o șansă, nicidecum un canon, nicidecum o perioadă de strictețe, ci pur și simplu, o perioadă de încărcare! Acum, noi preluăm ceea ce ne-au lăsat cei de dinaintea noastră și, mai ales, continuăm creația lui Dumnezeu, care creație aflăm acum că stă și în imaginația noastră! Imaginați-vă că sunteți sănătoși! Imaginați-vă că aveți tot ce trebuie! Imaginați-vă că sunteți acolo unde trebuie, când trebuie! Dacă v-ați imaginat așa, ați reușit să continuați creația lui Dumnezeu!

Tot ceea ce avem noi la îndemână este făcut de alții. Tot ceea ce avem noi de a lucra mai departe nu este început de noi! Îmi aduc aminte, prin clasa a patra fiind, aveam niște lecții de Lucru Manual, care erau comune până la un punct, după care se despărțeau, noi băieții făceam, din pănuși, niște ștergătoare de pantofi și fetele își continuau lucrul la fulare, dacă era iarnă și așa mai departe. Dar, toți trebuia să învățăm, totuși, și fetele despre pănuși, și băieții despre andrele și material! Ce m-a impresionat pe mine a fost că dacă nu venea Tovarășa să ne facă primul rând, foarte greu puteam noi să continuăm, pentru că ceea ce învățam noi era numai să continuăm să trecem firul prin primul rând pe care ea, cu multă răbdare, ni-l așeza fiecăruia în andrele. Acel prim rând a fost făcut de noi, duminică! De acolo am însăilat tot ceea ce înseamnă Liturghia pe care am oficiat-o acum!

Primul rând contează foarte mult, se face pe experiența altora. Chiar și Tovarășa noastră avea experiența Tovarășei ei, care cu treizeci de ani înainte sau cu cincizeci de ani înainte îi predase același lucru! Noi de ce nu mai suntem în stare să le luăm așa cum sunt?! Credem că inventăm noi tricotarea?! Poate că o inventăm, dar o inventăm numai după ce s-a așezat primul rând! Niciun model nou nu începe dacă nu ai primul rând făcut!

Despre Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite am mai vorbit de câteva ori, dar în timpul slujbei de astăzi mi-am focusat atenția către un aspect, în cadrul temei, de altminteri, de aceea v-am spus câteva cuvinte despre tăcerea liturgică din momentul scoaterii Sfintelor Daruri Înainte Sfințite de duminica trecută, în fața credincioșilor și aducerea pe Altarul de Jertfă.

Această tăcere, în afară de mesajul că lucrăm cu ceea ce s-a făcut înainte, este una parcă pentru zilele noastre. A tăcea înaintea lucrurilor față de care nu putem aduce vreo schimbare, este mesajul Liturghiei Darurilor Înainte Sfințite. A tăcea înaintea lucrurilor pe care nu le putem schimba pentru că ele nu țin de noi, parte din ele, iar pe de altă parte, ele sunt bine făcute. Cum adică bine făcute?! Da! Tot ceea ce noi preluăm este bine făcut. Dacă am avea conștiința că așa stau lucrurile, cât de fericiți am fi! Nu ne-am mai întreba nici măcar de ce există conflicte. Dacă am avea convingerea că tot ceea ce s-a făcut, deși nu ține de noi, este bine făcut, bine pregătit ca noi să trăim lucrurile, vă imaginați câtă energie ar rămâne neconsumată pentru a ne plânge de milă și ce-am putea face cu această energie!

Mă rog bunului Dumnezeu ca până la Paști, încet, încet să înțelegem că ”toate sunt bune foarte” ca în zilele creației! Dumnezeu, după fiecare zi a Creației, s-a uitat și a constatat că ”toate sunt bune foarte”! Așadar, dacă ”sunt bune foarte”, credeți că noi acum suntem datori să tragem o altă concluzie?! Dacă Dumnezeu ne-a spus așa, înseamnă că ”toate sunt bune foarte”! Inclusiv nebuniile de lângă noi sunt bune foarte! Imaginați-vă un copil care nu ar face experiența de a pune mâna pe sobă că nu ar ști niciodată că acolo frige. Imaginați-vă un copil care nu ar fi lăsat niciodată să stea iarna pe afară fără fular că nu ar putea să se imunizeze niciodată! De fapt, despre asta este vorba în Liturghia Darurilor Înainte Sfințite!

Dragii mei, mai aveam puțin și subliniam tot textul cuvântării părintelui Marius Moșteanu de astăzi, atât de mult mi-a plăcut și mi-am dorit să vi-l împărtășesc! Chiar zilele trecute când vă anunțam că m-am apucat de canonul recitirii unei cărți pentru a descoperi… primul rând care contează și pe care se așează totul, după cum a spus astăzi părintele, am constatat mesajul lui Dumnezeu prin necuvânt, anume că întreaga carte este despre recunoștință. Și astăzi îl aud pe părintele care spune că omul face liste cu ce nu are, din păcate! Ce mai vreți… comunicare la nivel înalt?!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința dată copilului din mine de a se juca în sensul creației, reașezând mesajele cuvântării sale într-un… puzzle de poveste! Mi-a plăcut mult evocarea orelor de Lucru Manual din școala primară, tocmai pentru că așa am învățat și noi să gătim, să împletim, să… traforăm, să ne… gospodărim, să ne imaginăm ce vom face când vom fi mari, la noi acasă! Iubesc predicile de poveste ale părintelui tocmai pentru că ne provoacă prin amintirile sale să le accesăm pe ale noastre și să le constatăm din ce în ce mai frumoase!

Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea cuvântării părintelui Marius, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/2242462732948571/ și cu ajutorul căreia am scris aceste rânduri!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru această zi de poveste, pe care am început-o la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, unde m-am bucurat ca un copil, de liniște, oameni frumoși și povești de dat mai departe.

Vă mulțumesc tuturor că ați citit aceste rânduri și sper că ați simțit măcar tot atâta bucurie câtă am simțit eu scriindu-le!