Secretul relațiilor reușite!

Această poveste este o invitație la răbdarea de a citi un text până la final sau măcar de a face un… scroll. Veți descoperi un început, promit!

Dacă cineva crede că se căsătorește cu celălalt și, chiar dacă are ceva defecte în  fața unora sau altora, o să se dea el sau ea pe brazdă, se amăgește! Nu ăsta este sensul, să îl dai pe acela pe brazdă! Instituția familiei nu te cheamă acolo ca la Patul lui Procust: ești mai mare, te tăiem, ești mai mic, te lungim!

Instituția familiei este de a-l lăsa pe celălalt să fie el! E foarte greu, știu! Dar numai așa poți să faci lucrurile să meargă! De exemplu, învăț fetele: numai așa poți să îl faci pe bărbat să își bifeze funcția lui și anume, să facem un mic exercițiu! Te întreabă prietenul, viitorul soț:

– Dragă, vrei să ieșim în weekend-ul acesta?

Și voi faceți o mică intervenție:

– Cum vrei tu, cum te gândești tu!

În momentul în care el a simțit că este înzestrat cu rolul de a lua decizii, în momentul acela își va exersa funcția decizională! Care e foarte interesantă! Și va fi mult mai atent! Și te va întreba apoi:

– Dar când ne întoarcem?

– Păi, când vrei tu.

Responsabilitatea lui este foarte mare! Dar dacă la întrebarea:

– Vrei să petrecem weekend-ul ăsta împreună?

Tu vii și îi spui:

– Mai vedem, mă mai gândesc.

Deja, el nu mai are altă putere decât să se războiască cu tine și atunci îți dai seama că de fapt, el nu te-a întrebat, ți-a spus că în weekend-ul ăla plecați undeva!

Nu îl mai lași să ia decizii și după aia, peste zece ani de căsnicie, te miri că nebunul face numai de capul lui! Păi, dacă nu i-ai dat, în cadrul instituției, fișa postului, ce faci? Aștepți alte roade?

Asta e instituția, să știți! În primul rând trebuie să îl antrenăm pe celălalt, antrenându-ne pe noi! Și știu și situații din astea de oameni cuminți, dar în general, 99,9% dintre oamenii cuminți, cunosc foarte mulți oameni cumsecade și cuminți, sunt cei mai buni contabili! Când o să tragă linia la sfârșit de 25 de ani, poate să spună că dacă acum 25 de ani te strângea de gât, acum era liber! Problema este următoarea: nu vă amăgiți că dacă vă ascultă, înseamnă că el chiar nu contabilizează! Nu! Are un răboj, acolo:

– N-am mai ieșit în weekend!

– N-a mai vrut să trecem pe la mama, numai pe la mamă-sa!

El te întreabă:

– Mai trecem și pe la mama?

-Cum vrei tu, dragă.

I-ați zis vreodată așa? El sau ea:

– Cum vrei tu, dragă.

Și atunci, el deja își dă seama că decizia îi aparține!

Trebuie să înțelegem că glosolalia este la nivelul nostru! Glosolalie înseamnă așa: astăzi, încercați să fiți glosolalici, să transmiteți un mesaj celuilalt, că-l iubiți sau că o iubiți! Nu se spune în cuvinte! Spală cana de cafea, și a ta, și a ei, după ce o inviți să beți o cafea în grădină sau pe terasă sau chiar în living! Nu e nevoie să îi faci declarații mărețe! Ridică-te frumos, ia ceșcuțele și farfuriuțele, spală-le, șterge-le, așează-le cam cum vrea ea. Acum, mai e o problemă! Dacă le iei și le speli și le lași cu gura în jos, acolo, lângă cineva care are alt protocol, nu ai făcut nimic! Dacă nu ai șters chiuveta, după ce ai făcut toată treaba, nu ai făcut nimic! Vă spun despre cineva care după 34 de ani, își pune problema:

– Măi, dar cum o putea ca de fiecare dată când se spală pe mâini, imediat să treacă să șteargă chiuveta?!

Și am urmărit-o! Și când suntem plecați, la hotel face la fel! Nu a lăsat niciodată patul nefăcut, chiar dacă i-am spus că este un lucru inutil pentru care or să o înjure ăia care vin să facă curat! A zis:

– Nu. Nu pot.

– Bine, dar tu nu îți dai seama că dacă noi așezăm patul ăsta, trebuie să vină biata femeie să ia…

– Și ce-ai vrea?

– Măi, dacă ar fi după mine, le-aș lua și le-aș lăsa în mijlocul camerei.

– Da, asta ai face tu, dar eu nu pot.

Și a rămas așa:

– Trebuie să facem patul.

– Cum vrei tu, dragă!

Nu trebuie să o fac pe ea ca pe mine! Instituția familiei nu înseamnă asta! Și atunci când eu vreau să îi fac o declarație de dragoste, iau ceștile de cafea, le spăl, le șterg, după aia șterg și chiuveta, așez și ceștile la cești, farfurioarele la farfurioare și asta înseamnă că i-am spus că o iubesc. Nu așa:

– Măi, știi, le-am spălat și eu de dimineață!

Dacă este sinceră, o să spună:

– Păi, da dar jumătate pun eu.

– Adică?

– Trebuie să șterg chiuveta.

E adevărat, erau spălate, dar mai erau câteva operațiuni.

Asta înseamnă Duhul Rusaliilor, glosolalia!

Sunt multe femei care sunt pregătite să primească mesajul numai și numai la ureche. Fraților, care stați lângă așa femei, nicio problemă, spuneți-le de o sută de ori pe minut ”Te iubesc” și e suficient! Dar dacă ați simțit că ar vrea altceva, în alt fel să ambalați lucrurile acestea, așa cum v-am dat eu un exemplu de la mine din casă cu ștersul după fiecare spălare, faceți nu cum face vecinul sau cum ați învățat la școală sau cum m-ați auzit pe mine, ci faceți cum simțiți că i-ar face ei plăcere! Asta înseamnă duh glosolalic, să vorbești pe limba ei, să faci ceea ce nu neapărat se așteaptă de la tine! Dar dacă o femeie cere de la un bărbat ceva, înseamnă că nu mai are nevoie de acel lucru! Ar trebui ca bărbatul să ofere fără să i se ceară nimic, să simtă lucrul acesta! Cum? În duh glosolalic!

Siguranța îl scoate pe om din rugăciune

Am ieșit în fața dumneavoastră cu un buchet de trandafiri pentru că este Sărbătoarea Rozelor. Puteam să ies cu crini dar aș fi putut fi lesne acuzat, cum am mai fost eu acuzat, că m-aș fi dat cu papistașii și am spus că nu este cazul să facem niște confuzii de genul acesta. De ce? Pentru că instituția, în general, are și o problemă! Aceea a autosuficienței! Și în ortodoxie, autosuficiența este un capitol. Nu mai fiți atât de siguri, pentru că siguranța îl scoate pe om din rugăciune! Dacă nu ești vulnerabil, nu poți să ai curaj că transmiți ceva. Dacă ești prea sigur pe tine, nu poți să tremuri la înnoirea Duhului. Dacă nu ai curaj să te expui, nu ai cum să lași harul să treacă prin tine, ori harul care nu trece prin tine nu ajunge la ceilalți!

Vă imaginați că acum puteam să vă scot niște ziare sau niște cărți de Dogmatică și vă făceam niște lecții care dintr-un anume punct de vedere vă făceau să luați 10 la examen! Dar ce examen? Eu până acum nu am văzut pe cei care au avut numai 10 toată viața, pe poziții pe care și alții să le aplaude. Iertați-mă! Școala vieții este total diferită! Școala pe care am făcut-o și eu m-a educat dar mai ales m-a instruit. M-a instruit cu ce? Ca să știu ce înseamnă sărbătoarea de astăzi. Dar sărbătoarea de astăzi, pentru mine ca preot, ca duhovnic, nu ar fi fost suficient să o trăiesc numai eu. Și eu trebuie să îmi ascut toate simțurile, să mă dezgolesc în fața dumneavoastră, să mă arăt vulnerabil, ca să înțelegeți că sunt străveziu harului! Până când nu poate oricine să dea cu tine de pământ, înseamnă că nu ai autoritatea de a spune ceva!

Nu suntem toți creștini la fel!

Nu suntem toți rugători la fel! Dar suntem oameni cumsecade la fel, în felul nostru! Și dacă înțelegem că mesajul Evangheliei de astăzi, mesajul zilei de astăzi, este de a-l ajuta pe celălalt să fie ca el, nu ca mine, înseamnă că am înțeles care este duhul glosolalic al sărbătorii de astăzi! Eu mă rog împreună cu dumneavoastră ca măcar jumătate de zi cât a mai rămas, să încercați emoția unui mesaj pe care să reușiți să îl transmiteți dar vreau să îl primească în limba lui sau în limba ei, să îl primească cu sinceritatea și vulnerabilitatea cu care ești pregătit să ți se și reproșeze. Să nu vă temeți de reproș, dar să încercați ca orice reproș să vă fie o lecție! Asta este, de fapt, taina cea mare a Pogorârii Duhului Sfânt, se coboară printre noi, pentru noi, peste noi și prin noi. Ce ne rămâne? Noi să avem organ pentru a simți adierea Duhului și în momentul în care vom simți această adiere, vom simți instituția Bisericii, instituția în care lucrăm, instituția în care ne mișcăm, înțelegem statul, înțelegem orice. Nu trebuie să-i facem pe toți ca pe noi, ci să se simtă bine fiecare dintre cei care stau lângă noi, că îi lăsăm să fie ca ei!

Duhul Sfânt nu a venit să îi facă pe toți evrei sau pe toți mezi, sau pe toți parți, sau pe toți elini. A venit ca el să le vorbească de Hristos fiecăruia în parte.

De exemplu, dacă le-aș vorbi despre lumea de dincolo unor rockeri, să știți că nu aș vorbi despre vals sau despre blues și despre chansonnettes! Nu! Le-aș vorbi despre hituri, ca să înțeleagă și ei: veșnicia este bucurie! Cum ar fi să mă duceți pe mine, acum, într-un loc și să bubuie muzica și să îmi spuneți că aici este Raiul. Eu aș spune că nu! Dacă ați lua un rocker din bubuiala aia și l-ați aduce în biserică, să asculte niște slujbe, ar zice clar că nu e aici Raiul.

”Niciodată nu a vorbit vreun om ca omul acesta”!

Dacă m-ați văzut cu trandafiri în mână este pentru că e praznicul zilei, Rusaliile, Rozaliile, sărbătoarea trandafirilor. Ca semn că orice lucru început, orice noutate, nu vine așa, de nicăieri, ce s-a întâmplat astăzi, la Pogorârea Duhului Sfânt, s-a așezat pe o cutumă. Și anume, la Praznicul Cincizecimii, la Ierusalim se adunau mezii, parții, evreii, grecii, toate popoarele învecinate se adunau ca să se bucure împreună. Și la acest mare praznic al unei adunări, s-a pogorât Duhul Sfânt. Pogorârea Duhului Sfânt a fost în mijlocul mulțimii, peste Sfinții Apostoli, în chip de limbi de foc. Probabil că de aceea, dacă vă întreabă cineva, să știți că aceste frunze de nuc închipuie acele limbi de foc care s-au pogorât peste apostoli. Primul efect pe care l-au avut aceste frunze de nuc a fost că ei au început să propovăduiască. Dar cum? În chip glosolalic.

Glosolalia a fost un fenomen care, din păcate, nefiind chiar atât de bine explicat, s-a interpretat greșit. Și acum mai avem niște secte în care se adună și ei într-o cameră și începe unul să bolborosească și ceilalți spun:

– Da, s-a coborât, fraților! S-a coborât Duhul Sfânt peste ăsta!

– Păi, și?

– Ascultați!

Păi, îl asculți, dar el bolborosește acolo, fără să se înțeleagă ce.

Așadar, nu s-a explicat prea bine ce a fost cu această glosolalie și unii au înțeles că se vorbea în mai multe limbi, deodată. Probabil. Pe noi însă o să ne preocupe, astăzi, altceva. Și anume, cum înțeleg eu glosolalia. Vreau să ostoiesc, în fața dumneavoastră, curiozitatea copilului din mine, care la lecțiile de Dogmatică a rămas foarte supărat, ani de zile, cred că până aseară (n.a. ajunul Pogorârii Duhului Sfânt). Pentru că m-am întâlnit totdeauna cu un limbaj de lemn. Să știți că limbajul de lemn nu s-a inventat în altă parte decât în Biserică: ”Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la cincizeci de zile, a pogorât pe Duhul Sfânt…”. Acesta este limbaj de lemn, să știți. Și în limbaj de lemn a coborât și în manualele de Dogmatică și ne spunea foarte frumos: ”Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă întemeierea Bisericii văzute”. Măi copii, ăștia de clasa a VIII-a, în limbajul vostru:

– Sună nașpa!

Dar ce înseamnă? Și copilul din mine a rămas ca toată viața să înțeleagă și să facă pe oameni să înțeleagă că, de fapt, aceste mesaje așa-zis dogmatice sunt niște concentrări de termeni pe care oamenii trebuie să le cunoască detaliat. Acest moment de pogorâre a Duhului Sfânt și de întemeiere a ”Bisericii văzute” este cheia întemeierii și existenței oricărei instituții. Dacă vorbim în termenii actuali, se instituie o organizație, care urmează să facă un statut, care urmează să se întâlnească cu niște juriști care să îi explice criteriile, cum funcționează, despre personal, cum se angajează, cum se concediază și așa mai departe. Dar această ”Biserică văzută”, ca orice instituție, ne învață ceva, astăzi:

În primul rând, s-a întemeiat pe ceva. Pe faptul că o sărbătoare dinainte adunase oamenii. Că nu poți să întemeiezi ceva, dacă nu ai pentru cine! Și s-a întemeiat ”Biserica văzută” pentru că erau oamenii adunați la Sărbătoarea Rozelor. Și cu prilejul acesta, s-a așezat mesajul Mântuitorului către ceilalți. Și anume, cum puteau oamenii să înțeleagă ce s-a întâmplat în cei trei ani și jumătate când Mântuitorul a fost pe pământ?! Evreii știau din Tora și așteptau, dar vedeți ce înseamnă instituția? La un moment dat, când vine Nicodim și spune Sinodului:

– Da, dar de ce să Îl acuzăm pe Hristos, dacă noi nu L-am ascultat și nu se poate apăra?! Oare noi judecăm pe cineva fără să îl ascultăm mai înainte?

Ceea ce fac și astăzi instituțiile, când constituie câte o comisie, așa au făcut și atunci:

– Nu cumva și tu te-ai convertit?

Și i-au închis gura! Sfântul Ioan Evanghelistul nu mai spune absolut nimic despre intervenția lui Nicodim! Asta trebuie să învățăm, că sunt legile de funcționare ale fiecărei instituții! Eu vorbesc din partea unei instituții, deci pot să vorbesc. Biserica, însă, să știți că este o instituție model pentru celelalte.

Și acum să mergem mai departe. S-a folosit prilejul acesta de a fi lume și în acest prilej vine glosolalia, pentru că mesajul trebuia să fie transmis unor oameni cu cunoștințe diferite. Dacă evreilor le era foarte ușor să li se spună faptul că acesta a venit din neamul lui David, spune-i asta unui grec care trecuse și el pe acolo și auzise de David de vreo două-trei ori, văzuse o stea, i-a zis cineva că aia cu cinci colțuri e steaua lui David, dar mai mult de atât nu știa. Și atunci a început această transmitere glosolalică și fiecare își auzea tot mesajul în limbajul lui!

De exemplu, la noi, pentru mine, glosolalie înseamnă și arheologie. Noi de ce avem atât de simplu primită noțiunea de ”Născătoare de Dumnezeu”? Păi, cu 4000 de ani înainte, noi aveam un cult pentru ”Busturile Născătoarei”! Știți acele busturi fără cap, fără picioare, ale Născătoarei, de la Axiopolis. Cu 4000 de ani înainte! Înseamnă că noi eram adunați, cu mintea, la Ierusalim, ca la Rozaliile de astăzi, și așteptam mesajul! Și ni se spune că Maica Domnului L-a născut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

– A, Maica Domnului?! Păi, noi de 4000 de ani ne gândim frumos la Născătoare! Înseamnă că e vorba de ea!

Asta înseamnă o transmisie glosolalică! Să transmiți celuilalt ce știe el mai bine! Dacă venea la noi să ne spună despre Iuda, pe românește, ne cam lăsa reci, că nu aveam noi prea multă tangență cu Tora. Ar fi fost un mesaj care pornea de la cineva, foarte încărcat, dar într-o zonă în care n-aveam organ, cum zicea Noica: ”Ca să înțelegi niște filozofie, trebuie să ai organ, ca să auzi, îți trebuie urechi, ca să vezi, îți trebuie ochi, ca să miroși, îți trebuie nas. Ei, și pentru filozofie îți trebuie organ”!

Mulțumesc, dragă cititorule, că ai avut răbdarea de a ajunge să citești și aceste câteva rânduri scrise de mine. Tocmai ai încheiat cu… începutul parcurgerea predicii părintelui Marius Moșteanu, de la Pogorârea Duhului Sfânt! Începutul promis de mine în introducerea poveștii! E drept, nicio scriere nu poate stârni emoția ascultării mesajului vorbit, în care duhul plânsului se împletește cu cel al râsului, devenind o singură lacrimă, cea a sufletului frumos, care, rostogolindu-se ștrengar, se transformă miraculos în acea peniță a tocului de odinioară ce ne scrie poveștile tuturor.

Poți recompune originalul reașezând piesele ca într-un puzzle, prin ascultarea înregistrării predicii pe YouTube, https://www.youtube.com/watch?v=rUvQlRx8d9U, pentru care mulțumim, Veronica Cristina Radu! Astfel, avem acces la predicile părintelui din orice colț al lumii ne-am afla!