”Rostul Postului este să fim noi”

Iată-ne în frumoasa zi de început de Post! Este luni, în prima săptămână din Postul cel Mare, o săptămână în care Sfinții Părinți au rânduit a se citi și a se trăi, mai degrabă, Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Este o săptămână cu totul deosebită nu prin rânduiala din calendar, ci prin ceea ce poate să scoată din noi această săptămână. Eu niciodată nu am să pot să fiu altceva, în această săptămână, decât seminaristul din 1982, care pentru prima dată în viață auzea de această rânduială. Să știți că în vremea cealaltă, de dinainte de 1989, nu se știa prea bine despre rânduielile bisericești.

Am aflat pentru prima dată la Seminar despre această rânduială și știu că v-am mai spus și altă dată, dar era o rânduială care venea pur și simplu fără să știu ce urmează. Știam numai că urmează Post, posteam de mic dar nu știam că acest Post poate să vină cu o argumentație. Era o viață destul de dură și severă, pentru că seismul din 1977 zguduise bine Seminarul și după cinci ani, încă mai era moloz de cărat, încă mai erau reparații de făcut și după tot ceea ce însemna o zi dură de lucru, credeam că în asta constă Postul, să muncim! Dar, seara la ora 5, ne adunam pe holul Seminarului, un hol care era numai pe jumătate gata, asta ca să fiu optimist, adică era jumătate neterminat, trebuia să fii foarte atent pentru că era golul în fața ta și eram cinci rânduri, Anul I era primul rând, apoi II, III, IV și V și venea un părinte profesor de serviciu și noi dădeam răspunsurile, cum a dat părintele arhidiacon, aici. Dar, imaginați-vă că ați fi prima dată la o slujbă de genul acesta și nu ați fi într-o biserică, ci într-o clădire cu un etaj, la al cărei etaj vă aflați, iar sub dumneavoastră, jumătate din podea nu există, vă imaginați ce ecou aveau 150 de elevi seminariști cântând ”Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”!

Atât de mult m-a impresionat de la primul stih până la otpust, încât mi-am propus să nu uit tot restul vieții. În seara aceasta consider că Dumnezeu și-a adus aminte de elevul acela seminarist care și-a dorit să fie singur într-o biserică și să facă rânduiala aceasta cu un singur cântăreț, astfel încât rugăciunile să fie făcute la nivelul la care să ne implicăm total. Sufăr de ani de zile că nu am mai putut să spun rugăciunea, singura rugăciune din Ortodoxie în care îmi este scris numele meu, ”pe mine moștean arătându-mă”. Da, nimeni  nu s-a gândit că m-ar bucura și pe mine o dată să spun această rugăciune. Dar uite că Dumnezeu cred că mi-a auzit acest vaiet, la botezul nepotului meu al treilea, pe care chiar îl cheamă Moșteanu, am declarat această dorință a mea, se întâmpla în iulie și iată că în primul Post, în prima zi, mi s-a dat să citesc această rugăciune. Mie îmi este suficient, îi mulțumesc Maicii Domnului că nu m-a uitat și cred că această mărturisire pe care v-o fac acum este una care este suficientă sufletului meu, este suficientă rânduielii pentru care mă pregătesc de atâta amar de vreme.

Știu că poate vor spune unii că personalizez prea mult. Da, așa este, personalizez pentru că eu nu pot să fac altfel. De ce?! Pentru că dacă nu mă regăsesc în ceea ce fac, înseamnă că nu am voie să mai fac. Rainer Maria Rielke scria în ”Scrisori către un tânăr poet”, când a fost întrebat de către acest tânăr poet, ce sfat îi dă ca să scrie în continuare, i-a spus:

– Dacă simți că ai putea să trăiești o singură zi, fără să scrii o poezie, nu ai voie să mai scrii poezii, niciodată!

Eu dacă nu aș simți că pot să dau mărturie despre tot ceea ce scrie în cărțile de cult, dar tradus de un suflet de copil care vrea să rămână copil mereu, nu aș avea curaj să vin în fața dumneavoastră. Puteți să mă judecați cum vreți, numai că ispitele prin care trec eu vizavi de aceste cărți de cult sunt foarte ample. De ce?! Pentru că întotdeauna mă gândesc dacă este suficient să citesc și nu cumva trebuie să pun și din sufletul meu. Cred că acest Canon al Sfântului Andrei Criteanul, care vorbește despre sufletul unui ierarh, Andrei, episcop de Creta, mă îndeamnă ca mereu să fac ceea ce fac, să personalizez lucrurile acestea, pentru că fiecare dintre noi am ascultat, în fiecare stih, ”Miluiește-mă, Dumnezeule”, nu ”Miluiește-ne”. Deci, totul se transmite la nivel de persoana întâi, singular. V-am mai spus și altă dată că am avut o ispită în care am căzut într-un an și mă străduiam să trec la persoana întâi, plural și să vorbesc despre noi și despre sufletele noastre, dar m-am oprit pe la jumătate și mi-am dat seama că nu este vorba despre alții, este vorba despre fiecare în parte.

Ați asistat la un canon, al Sfântului Andrei Criteanul, pe care v-am invitat să îl trăiți fiecare în parte, în calitate de autor, nu în calitate de ascultător. Vedeți, liniștea nu este neapărat absența zgomotului, ci este starea pe care o creează o comunitate, nu să nu se audă musca, Doamne ferește, acea liniște de care suntem conștienți că depinde de noi s-a creat în seara aceasta. Este o liniște în care ne-am regăsit și este o liniște în care eu unul, personal, l-am simțit pe Sfântul Andrei Criteanul că dă un pas în spate, știu că pot fi judecat, nu asta este problema, dar ne-a lăsat pe fiecare în parte să fim noi strofa, să fim noi răspunsul, să fim noi întrebarea, să fim noi totul! De ce?! Pentru că rostul acesta este, rostul Postului! Rostul Postului este să fim noi. Nu vă străduiți să faceți ca alții! Nu vă străduiți să țineți Post că așa se ține! Nu vă străduiți să veniți la biserică pentru că așa se cade! Nu. Găsiți-vă un rost al Postului!

În spatele tuturor cuvintelor mele, eu acum m-am rugat pentru un suflet foarte drag mie, care acum este încercat, fratele meu Dinu, pentru care mă rog în continuare. Acum mă duc să susțin rânduiala Stâlpilor și să încurajez pe cei care mă vor însoți pentru a petrece mai departe pe mama Ștefana a lui Dinu și încet, încet, mă regăsesc. Acesta este Postul, să te regăsești pe tine! Încercați să vă regăsiți în drumul spre casă! Încercați să vă regăsiți în tot ceea ce se întâmplă în cel de lângă voi! Încercați să vă regăsiți pentru că Postul nu înseamnă nimic despre alții!

M-a întrebat cineva, astăzi, despre Post și a trebuit să dau niște mărturii, dar din păcate, erau deja pregătite întrebările, eu nu le știam, și totul mergea pe interdicții, ce se face, ce nu se face, mai ales pe ce nu se face. Eu lăsam întrebarea, dar neregăsindu-mă în acea întrebare, răspunsul meu venea cam peste rând. Am simțit, așa, o anumită nesiguranță în contextul respectiv, dar eu mi-am văzut de ale mele, pentru că până la urmă, am crezut și eu că se va întoarce planul și o să fim oameni! Să nu aveți pretenții de la presă la așa ceva! Vă spune cineva care nu este dezamăgit, este trezit de un duș rece! Nu a putut nici măcar să ia din propunerile mele cum că Postul poate să însemne și altceva! Nu, întrebările fuseseră scrise acolo, totul era superb, totul probabil că fusese și ștampilat de șefi, mă rog, dar eu vreau să fiu dincolo inclusiv de carte, inclusiv de rugăciune! Rugăciunea nu este numai ce scrie acolo, rugăciunea este duhul în care autorul rugăciunii respective s-a regăsit pe el și ne dă nouă un model de a ne regăsi și noi, fiecare în parte!

Venitul la biserică nu înseamnă o bifare, că astăzi este luni, prima săptămână din Post și la ora 4 trebuie să fim aici că așa scrie pe zidurile bisericii și v-am spus de ieri! Nu asta înseamnă! Venitul la biserică înseamnă să ne regăsim, să ne alinăm, să ne dăm seama că cei care au făcut niște rugăciuni și niște rânduieli înaintea noastră, le-au făcut pentru noi! Nu le-au făcut ca noi să ducem mai departe cuvintele lor, le-au făcut ca să ducem mai departe cuvintele noastre, să ducem mai departe duhurile noastre, să ducem mai departe tot ceea ce simțim noi că este Post! Postul nu înseamnă abstinență. Postul înseamnă bucurie! Dacă vom fi triști în Postul acesta, păcătuim mai mult decât orice! Tristețea este un păcat mai mare decât nepostirea! Să nu credeți acum că vă invit la nepostire! Vă invit la un Post asumat și un Post la care să dați dovadă că postiți.

După ce am terminat respectivul interviu, coborând scările, m-au rugat alți frați să le spun câteva cuvinte, ce credeți, despre Post! Bineînțeles că m-am așezat frumos și preț de două sau trei minute, mi s-a adresat prima întrebare după care am ignorat tot și am vorbit despre Post exact cum mă știți pe mine! De unde știu că a fost bine?! Paznicul care era acolo și pe care m-am dus și l-am îmbrățișat, mi-a mulțumit că a înțeles și el ce este acela Post! Nimeni nu i-a spus că trebuie să zâmbească în Post, nimeni nu i-a spus că Postul este despre cum să faci și nu cum să nu faci, după care cameramanul m-a luat în brațe și a spus:

– Da! Asta este atitudinea de Post, pentru că am simțit o energie!

Postul nu vine să ne secătuiască, nu vine să plângem și să ne smulgem părul din cap! Chiar credeți că Dumnezeu asta așteaptă de la noi?! Dumnezeu așteaptă să fim pe sensul creației! ”Herete!”, ”Bucurați-vă!”, așa le-a spus Mântuitorul, după Înviere, femeilor mironosițe! Nu le-a spus să aibă fusta până în pământ, să se îmbrobodească, să își pună toate pe cap, așa, nu le-a spus să țină Post, le-a spus ”Bucurați-vă!”. Cum te poți bucura? Postind. Știți ce înseamnă să te bucuri postind? Să încerci să faci ale altuia, să încerci să nu mai ții la ale tale mai mult decât este cazul, să încerci să lași zgomotul din afară și să îți asculți liniștea dinăuntrul tău. Asta înseamnă să postim!

Un om postitor este un om frumos, nu un om sluțit de gânduri și de tot felul de autoflagelări, cu gândul că nu a făcut nu știu ce sau că este vinovat pentru nu știu ce lucru! Da, îmi recunosc și eu neputințele. Poate veți auzi acest canon pe care l-am făcut noi într-un ceas jumate, într-o desfășurare canonică de trei ceasuri și jumătate! Nicio problemă! Fiecare după cum se poate regăsi în slujire! Eu așa mă regăsesc. Mă regăsesc în frumusețe, în ceea ce ne-a lăsat cartea să putem să interpretăm și noi. Între cuvintele fiecărei stihiri este sufletul nostru. Noi trebuie să dăm nuanță pauzelor dintre cuvinte, între două bătăi de inimă este viața noastră, pauza dintre două respirații este sufletul nostru, acolo suntem noi, între rânduiala din seara aceasta și rânduiala de mâine seară este toată strădania noastră!

Vă mulțumesc tare mult pentru această frumoasă atmosferă pentru care vă felicit și vă mulțumesc că mi-ați permis să fiu sincer! Să știți că un suflet nu poate să fie niciodată strivit de absolut nimic, câtă vreme știe că Dumnezeu este Cel care nu uită sinceritatea slujirii fiecăruia. Să nu credeți acum că trebuie să fiți neapărat preoți, ca să trăiți ce am trăit eu! Trebuie să fim oameni. Suntem toți făcuți să fim frumoși, numai că fără să ne dăm seama, ne lăsăm sluțiți de o societate care se amestecă numai în măsura în care o lăsăm să se amestece, de o modă care trece peste noi numai dacă o lăsăm să treacă peste noi și de niște pretenții ale altora care numai dacă le băgăm noi în seamă au vreun cuvânt de spus.

Să vă dea Dumnezeu ca în Postul acesta să vă regăsiți în necuvintele rugăciunilor, să vă regăsiți în tot ceea ce înseamnă atitudine și, mai ales, lăsați frumusețea pe chipul dumneavoastră, pentru că ea există. Dacă nu există, înseamnă că ați ascuns-o din diverse motive ale unor reflexe educaționale. Întorceți-vă la ceea ce este mai frumos, adică în simplitate, în sinceritate și în dorința de a înțelege că Postul înseamnă să faci, nu înseamnă niciodată să nu faci. Să faci deplin! Nu pe abstinență vreau să puneți accentul. A sta spate în spate cu cineva pentru că e Post, mi se pare atât de hidos încât nu pot să nu vă spun că pacea este mai mare decât orice, liniștea este cea care ține numai de noi, iar celălalt trebuie să fie beneficiarul liniștii din noi.

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru bucuria sinceră cu care am simțit că am început Postul cel Mare și pentru această frumoasă poveste pe care o trăiesc și o dăruiesc spre trăire tuturor celor care au răbdarea să o descopere aici. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest minunat dar și vă mulțumesc celor care citiți aceste rânduri.