Avem un Apostol dar și un Bethleem românesc!

Ce cadou mai minunat puteam primi în ajun de Ziua României, când îl sărbătorim pe Sfântul Andrei, decât o mărturie despre Bethleemul nostru? Nu doar că avem în istoria noastră pe unul dintre cei 12 Apostoli, dar acesta și-a aflat adăpost într-o peșteră aidoma celei în care s-a născut pruncul Iisus! Avem un Apostol dar și un Bethleem românesc!

Vineri, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, în plină agitație electorală, realizatoarea emisiunii ”În slujba cetățenilor” de la Antena 3 Constanța, Cătălina Buzoianu, a găsit răgazul de a ne aduce pacea în suflete și în case, invitându-l pe părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, în studioul local al postului de televiziune. S-a vorbit despre Luna Cadourilor atât de așteptată de copiii de toate vârstele, o lună în care Dumnezeu ne-a dăruit cadoul primordial, cum îmi place mie să Îl numesc, ne-a dăruit pe Fiul Său, Mântuitorul neamului omenesc. Atât de mult ne iubește Dumnezeu!

Vă invit să citiți cât de frumos a povestit părintele Marius despre cele mai îndrăgite sărbători ale anului. Ca de fiecare dată, ne umple sufletul de iubire, bucurie și pace, ne surprinde prin spontaneitatea cu care se oferă pe sine întrebărilor ce i se adresează și ne spune poveștile pe care orice copil își dorește să le asculte de la părintele sau bunicul său. Un motiv în plus pentru mine de a vă reda aici aceste povești, fie că le surprind în timpul predicilor sale, în emisiuni sau în conferințe. Primul motiv a fost de a le oferi și celor care nu aud, posibilitatea de a se bucura de poveștile părintelui Marius, dar pe parcurs am descoperit că citirea sau chiar recitirea lor aduce pace și bucurie tuturor.

Cătălina Buzoianu: Vorbim din nou despre sărbătorile care se apropie, vrând, nevrând, dar mai mult vrând, pentru că sunt convinsă că toți ne dorim să retrăim atmosfera sărbătorilor de iarnă în fiecare an. Despre aceste sărbători care teoretic încep, din ce știu, de pe 6 decembrie, dar în realitate, eu cred că încep ceva mai devreme, mai degrabă aș spune că încep cu Sfântul Apostol Andrei, momentul în care Biserica îl cinstește pe Sfântul Apostol Andrei, despre aceste lucruri și despre semnificația fiecărei sărbători în parte vorbim cu invitatul meu de astăzi (n.a. vineri, 29 noiembrie), părintele Marius Moșteanu. Bună ziua, părinte și bine ați revenit alături de noi.

Părintele Marius Moșteanu: Bine v-am regăsit și vreau să intru direct în subiect. Deși este un termen foarte uzitat și o expresie care face atingere limbajului de lemn, ați auzit de Luna Cadourilor.

– Ei, dar cine nu a auzit?

– Cine nu a auzit de Vecernia de dinaintea unei zile? Vecernie este momentul în care începe o zi. Dacă 1 decembrie începe o nouă lună, vă imaginați că Sfântul Apostol Andrei, prăznuit pe 30 noiembrie, devine o Vecernie la Luna Cadourilor. Decembrie se numește Luna Cadourilor pentru că Dumnezeu a trimis omenirii cel mai mare dar, pe Fiul Său. A făcut un cadou și ne învață și pe noi să fim la fel, să fim darnici, să fim buni, să avem grijă să știm să și dăruim, dar să știm și să primim!

Cel care primește trebuie să aibă un lucru foarte clar în minte: să îl facă pe cel care i-a dăruit, să se simtă că a dăruit! Dacă ai primit un cadou și cu foarte mare nonșalanță l-ai așezat lângă tine și ai continuat discuția, fără să îl desfaci, fără să apreciezi, orice s-ar întâmpla și orice valoare ar avea cadoul, deja distrugi dorința celui care ți-a făcut acel cadou să continue să îți mai facă vreodată cadouri.

A dărui pornește de la a cultiva, în noi, ceea ce înseamnă bucuria de a dărui, pentru că în spatele unui dar există o forfotă, există o anumită stare. Darul pe care îl împachetează cineva și îl dăruiește are acolo tot ceea ce înseamnă dorința lui de a-i transmite celuilalt că îi pasă de el, a-i transmite celuilalt că o faci cu mare bucurie, așa cum de altminteri a făcut-o Dumnezeu cu Fiul Său, pe care trimițându-L în această lună frumoasă, a denumit și luna, adică a douăsprezecea parte dintr-un an a denumit-o Luna Cadourilor! De aceea, nu cred că 6 decembrie cu Sfântul Nicolae și nu cred că în Ajun de Crăciun este sărbătoarea chiar a Nașterii Domnului, ci începe cu Vecernia care înseamnă Sfântul Apostol Andrei.

– Cine a fost Sfântul Apostol Andrei și am să vă întreb de ce a fost și de ce este atât de importantă această sărbătoare pentru creștinătate și mai cu seamă pentru români? Pentru că înțeleg că pentru noi are o însemnătate mai importantă și mai mult decât atât, pentru noi dobrogenii!

– Sfântul Apostol Andrei a fost unul dintre cei 12 Apostoli. Este fratele lui Petru. Sfântul Apostol Andrei a făcut pentru neamul românesc ceea ce etnogeneza a făcut mai departe. Noi suntem un popor care ne-am format din daci și romani. Ei bine, frăția aceasta a lui Petru, care a ajuns la Roma, cu fratele său Andrei, ajuns în Scitia Minor, a făcut un popor care să nu uite niciodată că are două ramuri din care vine.

Importanța Sfântului Apostol Andrei constă în faptul că ne-a unit cu Roma, dar importanța lui constă și din faptul că a venit din Asia. Trăgând la sorți cei 12 Apostoli, a venit să propovăduiască Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, în ținuturile locuite de sciți. În aceste ținuturi, vă imaginați că în anii 62, 63, pe iarnă, a sosit cineva din Asia. Dacă acum ar pleca cineva din Asia spre noi și ar găsi aici niște friguri cumplite, vă imaginați că ar fi total nepregătit! Așa era și el. Total nepregătit fiind, băștinașii l-au înconjurat oarecum cu empatie, cu grijă, și-au dat seama că omul ăsta suferă, mai ales că nu era obișnuit nu numai vestimentar, nu era ”construit” cu tot ceea ce înseamnă rezistența la o temperatură scăzută! Și atunci, l-au îmbrăcat într-o blană de oaie, pentru că erau aici în transhumanță. Culoarea aceasta albă, impecabilă, este acum vizibilă într-o imagine cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, o culoare pe care Patriarhul o poartă pentru că tot ceea ce înseamnă Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a primit o succesiune apostolică. Sfântul Apostol Andrei rămâne și printr-un veșmânt, prin culoarea veșmântului, cel care ne-a rânduit o viață religioasă și de unde a început viața religioasă în Dobrogea, în Scitia Minor de atunci, și relația dintre oameni care nu vorbeau aceeași limbă dar aveau același suflet!

Sărbătorile acestea de iarnă ca să le facem sfinte sărbători au trecut printr-o pregătire de mii de ani, după cum la Axiopolis aveam statuete cu Bustul Născătoarei, înainte cu 4000 de ani de Nașterea Mântuitorului, așa și colindele și obiceiul colindatului era dinainte! Și au venit copiii băștinașilor la Sfântul Andrei, cu un pom împodobit cum era în lumea păgână și, ei fiind într-o zonă de crescători de animale, cu motive zoomorfe, au început să spună ”Ța, ța, ța, căpriță, ța”, aflaseră că era venit din Asia, dacă ați auzit aceste cuvinte, se referă la Sfântul Andrei și au început ei să îi spună cam ce era cu pomul acela împodobit. În pomul acela aveau simbolic toate dorințele, agățaseră mere, agățaseră, aș spune, un soi de globulețe, adică ceva care să înfrumusețeze pomul respectiv. Sfântul Apostol Andrei cu mare, mare dragoste și încurajare le-a dat mesajul celălalt, că Dumnezeu l-a făcut și pe om dar a făcut și capra și pomul și a început un dialog între ei. De fapt, acest colind trebuie să devină un mesaj și a devenit un mesaj că s-a născut Hristos. De aici, importanța Sfântului Apostol Andrei, că a pus o piatră de hotar între tot ceea ce însemna trecut în tradiția de colindat și ceea ce înseamnă prezent și viitor în tradiția de colindat, cu mesajul că Hristos s-a născut.

– Spuneam mai devreme că a fost cu atât mai important pentru noi, cei din Dobrogea, noi cei mai tineri, așa, care am mai auzit de pe undeva de Sfântul Apostol Andrei și știm că a poposit acolo unde noi acum numim Peștera Sfântului Apostol Andrei. De ce este acest loc atât de deosebit? Într-adevăr așa s-au întâmplat lucrurile? A fost acolo Sfântul Apostol Andrei? A dormit pe acel pat pe care toată lumea vrea să îl atingă ori de câte ori ajunge acolo, pentru că e miraculos locul?

– Peștera Sfântului Apostol Andrei are o similitudine cu Peștera Bethleemului în care s-a născut Pruncul Iisus. Această similitudine vine cu o întreagă gamă de simbolism, dar mai ales cu un realism! Așa cum sărăcia Peșterii din Bethleem a găzduit pe Mântuitorul, așa și la noi, Dobrogea a găsit un singur loc în care să vină Sfântul Apostol Andrei. Dar, realitatea aceasta este mărturisită toponimic, este mărturisită în graiul poporului și este mărturisită ca stare! Cine vine la Peștera Sfântului Apostol Andrei simte că este ceva, simte că se întâmplă ceva! Dar, pentru a fi foarte, foarte atenți și cu cei mai delicați dintre oamenii care vor să aibă argumente foarte clare, vă pot spune că până acum 50 de ani era un curaj foarte mare să vorbești despre Sfântul Apostol Andrei ca fiind apostolul românilor. Eu însumi cu o teză de doctorat din 2003 m-am strecurat foarte, foarte dificil în comisia care mi-a aprobat teza, pentru că încă nu se spusese pe față că îl apreciem pe Sfântul Apostol Andrei ca apostol al românilor.

– Vorbim despre perioada comunistă în care Biserica nu era oricum bine văzută.

– Parcă se considera că Biserica ar primi mai mult punctaj decât poate să gestioneze sistemul și au fost ținute, foarte mult timp, informații, empatii, mărturii ale oamenilor! De exemplu, în 1943, când, Dumnezeu să îl odihnească, părintele Constantin Lembrău a făcut o sărbătoare a lui Eminescu la Peștera Sfântului Apostol Andrei și de atunci a început o anumită înflorire a zonei, vă imaginați că s-a făcut un prim pas, dar în 1952 au venit comuniștii și au umplut peștera cu ce credeți? Cu animale. Acea biserică pe care o vedeți acum a fost plină cu animale, a fost un I.A.S.! Dar animalele acelea nu au făcut altceva decât să ne reintroducă în atmosfera de Bethleem, au suflet cu căldura lor, au insuflat cu sufletele lor tot ceea ce a însemnat ieșirea Sfântului Apostol Andrei în lumea românească! După Revoluție s-a trecut la schit, când au fost date afară animalele, s-a desființat și I.A.S.-ul și atunci, deja s-a făcut și mânăstire și încet, încet au început oamenii să afle adevărul, că avem și noi un Bethleem românesc în care s-a născut poporul român ca neam etnogenetic dar și spiritual, creștin, în directă legătură cu ucenicii Mântuitorului.

– În fiecare an, acolo, pe 30 noiembrie, are loc procesiunea pe care noi o știm și pentru care mulți români vin din toată țara să participe, nu contează temperaturile scăzute, nu îi împiedică absolut nimic atunci când își doresc să ajungă acolo. Așa cum spuneam puțin mai devreme, mulți vin pentru că, spun ei, cred în puterile tămăduitoare, ating moaștele și stau și se odihnesc pe patul pe care s-a odihnit Sfântul Apostol Andrei și pleacă mult mai ușurați, pleacă acasă mai luminați, spun ei, și de multe ori au parte de miracole, se fac bine mai repede, mai ușor, depinde de fiecare și depinde, cred, de cât de multă credință are fiecare. Aș vrea să vă întreb de ce mergem și ne înghesuim doar de Sfântul Apostol Andrei?! Eu cred că nu ar trebui să facem asta, la fel cum este și la Sfânta Parascheva, e nebunia aceea în zilele respective, deși moaștele sunt tot timpul acolo.

– Un om are, pentru fiecare zi, o grijă, când zilele sunt la fel. Uitați-vă la un concurs de trei ore. Este urmărit și toți candidații se manifestă într-un fel și când se spune că mai sunt cinci minute, începe și numărătoarea inversă, la un minut, în loc să aibă grijă concurentul să își folosească secundele în mod egal, începe atunci să se grăbească, de multe ori se strică lucrurile, pentru că noi nu știm să gestionăm timpul.

Sfântul Apostol Andrei, dacă în mintea noastră și în empatia noastră ar fi în fiecare zi cu aceeași valoare, cum de altminteri și este, ar trebui ca cei care își propun să ajungă la el să nu se uite neapărat în calendar. Știu că sună destul de dificil dar le-am dat fiilor mei duhovnicești un canon:

– Aveți voie să vă duceți la Sfântul Apostol Andrei pe 30 noiembrie, dacă ați mai fost măcar o dată în anul în care ne aflăm.

La fel și cu Cuvioasa. Să știți că am avut niște surprize extraordinar de mari și am constatat că oamenii au înțeles că de fapt nu în înghesuiala aceasta constă atmosfera dar și ziua aceasta trebuie să fie prăznuită! Totuși, parcă se exagerează puțin. În ce sens? Exact cum se exagerează cu vizitele la căminele de bătrâni sau la creșele de copii, numai în sărbători și după ce trece sărbătoarea nu îi mai vizitează nimeni până la Paști!

– Acțiunile acelea umanitare care au puțin alt scop!

– Trebuie să fie puțin așezate într-un realism. Așa stau lucrurile dar am spus și repet, nu gestionăm timpul așa cum se cuvine. Dacă am avea puțină dibăcie, ne-am da seama că, de fapt, zilele sunt egale.

– Spuneam mai devreme că urmează o perioadă încărcată din punct de vedere religios, care va culmina cu Nașterea Mântuitorului, adică sărbătoarea Crăciunului și aș vrea să vă întreb dacă se ține Post în toată această perioadă, când se ține Post? Știu că suntem în Postul Crăciunului, mai avem acele dezlegări la pește, cum spunem noi, dar mai avem voie să mai mâncăm și altceva sau continuăm Postul corect, până la Crăciun?

– Postul începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Dar, fiind un Post în vederea unei sărbători de bucurie, cum e Nașterea, este unul mai blând, nu este ca acela al Sfintelor Paști. Este un Post cu multe dezlegări la pește și pentru cei care tot au aflat de fructele de mare și pentru că frații noștri greci au o dezlegare și un punct de vedere altfel față de fructele de mare, chiar și etimologic este destul de derutant să spui unui om că nu este de Post un fruct! Fructe de mare este un termen dar în conștiința noastră, fructele sunt de Post. Și atunci, toată lumea m-a întrebat și le-am răspuns. Pentru cei care au fructele de mare lângă ei și nu au atâta bogăție de alimente de Post din alte posibilități, ciuperci și altele, bineînțeles că pentru ei, da, este o zonă în care fructele de mare sunt considerate de Post, dar pentru noi sunt legate fix de această dezlegare la pește.

Lucrurile merg mai departe, să știți că sunt cârcotași de toate felurile! Au spus că icrele nu pot fi niciodată dezlegare, chiar dacă e dezlegare la pește, pentru că ele conțin viață, ca și oul de găină. Vă spun că e foarte delicat să ținem un echilibru între punctele acestea de vedere pentru că până la urmă, Postul nu înseamnă neapărat numai ce să nu facem, ci înseamnă să fim mai buni, să fim mai darnici, înseamnă să ne putem manifesta altfel. Dacă punem accent numai pe eticheta de pe raft, numai pe grija ca nu cumva să conțină urme de coji de ou, atunci nu mai este Post, este o cârteală, o contabilitate și nu duce la schimbarea lăuntrică. Până la urmă, noi trebuie să primenim o iesle până la Crăciun, ieslea Bethleemului! Noi trebuie să devenim iesle! Și cum să devenim iesle? Să dăm la o parte tot ceea ce este în plus, să dăm la o parte ca să încapă harul! Harul este ca orice lucru, într-o bibliotecă nu poți să așezi mai multe cărți, dacă rafturile sunt pline! Le citim, le recitim, le dăm la o parte și vin altele și altele, iar celelalte se depozitează.

– Spuneați la început că este o Lună a Cadourilor și cumva aș vrea să fac legătura cu următorul sfânt pe care Biserica Ortodoxă îl cinstește. Vorbim de Sfântul Nicolae, pentru că el este și cel care ne aduce primele cadouri din această lună! Cei mici deja îl așteaptă cu nerăbdare pentru că, știm, ne curățăm ghetuțele, suntem sau nu cuminți, asta o știu părinții cel mai bine, care îi spun Moșului, căci acesta vine peste noapte și lasă în ghetuțe niște lucruri sau o nuielușă! Cine este Sfântul Nicolae?

– Sfântul Nicolae este un Sfânt Ierarh din secolul al IV-lea, din Demre, din Myra Liciei (Mira Lichiei) de atunci, un sfânt care ne-a lăsat acest obicei al ghetuțelor încă din timpul vieții sale. Cine trece prin Demre, fosta Myra Liciei, poate să vadă că sărăcia e la ea acasă, exact ca în secolul al IV-lea. Am fost personal acolo și am constatat! Nu știam cum de Sfântul Ierarh Nicolae a putut să arunce pe geam, în încălțările a trei fete și ale tatălui lor, grămezi de galbeni. Și am văzut acolo că acele case, în secolul acesta, încă nu au ferestre și sărăcia este tot la ea acasă. Este un fapt rupt din viață, nu este o anecdotă, nu e o legendă!

– Nu e un basm!

– Nu este un basm, este o realitate din viața unui ierarh, care își urmărea fiii duhovnicești și, trecând pe lângă un geam care, așa cum am spus, era de fapt doar un spațiu prin care să pătrundă lumina, a auzit plânsetele a trei fete și a tatălui lor, care nu mai aveau din ce să trăiască și plănuiau să își vândă trupurile, să facă ceva care să le permită să trăiască în continuare. Și Sfântul Ierarh Nicolae a pus fiecărei fiice și tatălui lor câte o pungă cu galbeni în ghetuțe și dimineață, când s-au trezit, și-au dat seama că pot trăi și altfel, pot trăi în curăție în continuare.

Această grijă a sfântului nu s-a încheiat însă cu data plecării lui din Eparhie. A rodit gândul altora de a-și ajuta semenii. Acesta este darul Sfântului Ierarh Nicolae, el transmite o stare! E adevărat că am auzit și mai multe interpretări, cum că copiii noștri ar trebui să știe cine e Sfântul Nicolae. Chiar cineva bătea cu pumnul în masă:

– Sfântul Nicolae sunt eu, pentru că eu am dat banii și am cumpărat!

Am o singură întrebare:

– Cine i-a dat gândul acesta? Nu tot Sfântul Nicolae?

Nu putem să îl dăm la o parte, orice am face! Copilul acela care va crește mare se va întreba:

– Dar ce-a fost cu tata, atunci? Poate a fost o ispită!

Pentru că nu se poate să îți vină un gând frumos și tu să te comporți ca și când ești primul care faci lucrul acesta! Nu, acest lucru va rămâne și peste veacuri pentru că în fiecare seară de 5 spre 6 decembrie, copiii își vor curăța ghetuțele ca să fie demne să primească darul lui Moș Nicolae.

– Și cum e cu nuielușa, atunci? Asta chiar că este o poveste!

– Aici este un fel de… parenting actualizat, pentru că un copil trebuie să aibă și conștiința că atunci când primește, trebuie să fie atent că și merită ceva. Nuielușa aceea care pornește dintr-un pom care a fost și în Rai, de aceea ați auzit că ”bătaia e ruptă din Rai”, e o situație foarte delicată, pur românească și rădăcina e tocmai aici, pentru că bătaia se aplica cu o nuielușă. Dar nuielușa este la mijloc, contează cine e într-o parte și cine e în cealaltă parte! Cel care era ”deținătorul” și ”administratorul” nuielușei să știți că niciodată nu dădea cu sete, nu dădea cu ură, ci era un alt soi de mângâiere. Copilul trebuie să fie mângâiat în mai multe feluri. Trebuie să fie mângâiat încurajator, să facă în continuare ce a făcut, dar și puțin mustrător, să aibă grijă că orice lucru pe care îl face depinde de el să iasă bine sau nu, depinde de el să se străduiască mai mult să facă ceea ce trebuie să facă. De aceea, această nuielușă care apare în ghetuțele copiilor puțin mai buclucași este un semnal de alarmă discret că mai sunt niște minusuri în comportament, în educație, că mai are ceva de acumulat copilul respectiv.

– Eu sunt sigură că pe lângă nuielușă mai e acolo și altceva.

– Niciodată, nuielușa nu se așează simplu în ghetuță și atât, se așează și niște dulciuri, niște mângâieri, așa că nu e ceva strict. E un semnal de alarmă că se poate mai bine.

– Aș vrea să vă întreb, în acest sens, cât de mult este dispusă Biserica să permită această întrepătrundere între ce spune exact Sfânta Scriptură și partea aceasta cu tradițiile, poveștile și mai mult decât atât, mai nou avem și sărbători preluate de la diverși vecini, cu precădere de peste ocean?

– Biserica încreștinează orice, absolut orice. Eu personal nu pot să dau vot de blam unor obiceiuri care încet, încet au ajuns în Biserică. Intrând în Biserică, se comportă exact ca un nou venit. Un obicei este un nou membru al Bisericii, așa cum parastasele, colivele și toate cele au venit din lumea păgână, dintr-un întreg arsenal de griji ale păgânilor pentru sufletele morților. Scaloianul și toate cele sunt niște lucruri care au pătruns, dar cum au pătruns? După ce au fost botezate. Mergem pe următorul principiu: Mântuitorul a apreciat pe vameș și pe păcătos și pe desfrânate după ce aceștia s-au pocăit, după ce i-a acceptat El, s-au pocăit, nu înainte! De cele mai multe ori, ei au fost acceptați întâi. Mântuitorul a făcut primul pas, apoi au făcut ei! Dacă noi vom sta cu ușile închise la toate obiceiurile și vom tot spune că prin Halloween ne învinge Iadul și așa mai departe, vom sta departe de oameni care vor spune că nu am înțeles nimic și asta înseamnă că Biserica chiar nu a înțeles nimic. Dacă nu înțelegem să dăm un sens, ce sens putem să dăm?! Păi, dacă oamenii se adună, acesta e un sens, puneți accentul pe sens, nu pe tot ceea ce înseamnă că dacă ceva nu este al meu, nu e cu putință să îl am. Nu! Poate să fie și al meu! Orice lucru poate să fie și bun, și rău, după cum eu îl văd că este bun sau rău, după cum eu îl potențez și îi dau o valoare adevărată!

– Chiar și aceste sărbători gen Halloween, despre care se spune că sunt cu răul?!

– Dacă luăm din sărbătoare faptul că poate să adune o comunitate, ce e rău?! O să spuneți că este un alt mesaj. Nu. Mesajul este în noi! Hai să ne adunăm! Și încet, încet, de la acest mesaj pot să le spun și eu despre focul Sfântului Dumitru, focul de Sâmedru, despre bostanul din grădină, despre lucruri de care noi am uitat că sunt ale noastre. Știind să vorbim despre ale noastre, vorbim frumos despre ceilalți, nu aruncăm neapărat anatema peste tot! Să luăm faptul că oamenii nu au uitat de ceva și încet, încet, lumea o să afle că avem și noi niște tradiții de Sâmedru, avem și noi niște lucruri pe care trebuie să le spunem.

Și noi când eram mici, sculptam în bostani, aveam câte o lumânare în mijloc și mergeam pe mijlocul străzii!

– Avem și noi o sărbătoare a dragostei, numai că am uitat de ea, o luăm pe cealaltă…

– Din păcate, noi considerăm că dragostea trebuie să fie neapărat înregimentată într-o sărbătoare, dar dragostea trebuie să fie 365 de zile, 366 cum a fost anul acesta bisect! Dacă cineva ne aduce aminte de o zi într-un an, ce poate să fie rău în asta?! Dacă vedem lucrurile așa, suntem salvați, numai punem accent că una e bună, cealaltă nu e bună. Nu, că noi suntem cu Dragobetele! De ce să nu avem atunci măcar două zile pe an, dacă nu suntem în stare să avem 365, 366 de zile? Să spunem că uite, este un prilej de a mă bucura încă o zi în plus pentru sărbătoarea aceasta a dragostei!

Noi nu suntem pregătiți să vedem ce înseamnă acest străfund al tradiției, care nu reprezintă altceva decât bucuria comunității, să ne adunăm, să prospere cineva! De exemplu, sunt foarte mulți supărați că pe 14 februarie, toate au formă de inimă! Dar adu-ți aminte că bate și inima ta, de când nu ți-ai mai adus aminte că datorezi cuiva, datorezi lui Dumnezeu că bate, datorezi unei mame că bate, datorezi unei cariere că bate?! Bate mai încet sau mai tare după cum o folosești, după cum emoția din tine este ceva. Pentru că dacă nu avem această apetență de a vedea străfundul lucrurilor, rămânem pe dinafară și rămânem supărați! Dar eu când mă duc și văd lucrurile acestea numai în formă de inimă, îmi dau seama că totuși, în spate, cineva prosperă și poate primește un gând ca din prosperitatea sa să împartă și altora! Și ce e rău în asta?

– Mulțumesc tare mult, părinte, pentru toate aceste cuvinte frumoase și pentru faptul că ați fost alături de noi.

Și eu îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a reda aici cuvintele sale, pentru fotografiile de la Peștera Sfântului Apostol Andrei și îi mulțumesc Cătălinei Buzoianu pentru emisiunea atât de inspirată, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/share/v/19iWPnP1M7/