Un om convins ajunge departe

Noi cei care suntem învățați cu o anumită logică a legăturii dintre cauză și efect primim, astăzi, o lecție a logicii lui Dumnezeu și primim un îndemn de a vedea viața de la capătul celălalt.

”Oare pentru ce s-a născut orb? Din pricina păcatelor lui sau ale părinților lui?”

Aceasta este întrebarea pe care a șasea duminică după Marele Praznic al Învierii ne-o aduce în față. Este o duminică pe care Sfinții Părinți au rânduit a o închina unei vindecări a unui orb și nu oarecare, și nici oarecum, ci din naștere. Orbirea poate să fie vindecată dacă ai ce să vindeci. De exemplu, poți să repari un blender, dacă ai blender, poți să repari un televizor, dacă ai televizor, sau o mașină, sau o bicicletă, dacă le ai, dar dacă nu le ai… ?! Orbul acela era orb din naștere, fără posibilitate neuronală ca să poată fi ”reparat”! Așadar, vindecarea de astăzi nu este o vindecare cu care ne-am obișnuit, o vindecare prin reparare, ci o vindecare prin resetare!

În câteva cuvinte, Evanghelia după Ioan ne spune că într-una din zile, Mântuitorul a întâlnit un orb din naștere și ca dovadă a faptului că se știa că este orb din naștere, cum l-au văzut cu toții, ucenicii L-au și întrebat pe Iisus, zicându-I:

– Acesta s-a născut așa din pricina păcatelor lui sau ale părinților?

Și Mântuitorul le-a răspuns lor dar și nouă, în același timp:

– Nici pentru păcatele lui și nici pentru păcatele părinților, ci pentru a se vedea slava lui Dumnezeu.

Mai departe este o întreagă istorie a vieții sociale care se continuă și astăzi, o întreagă anchetă socială, o întreagă pierdere de vreme, ducere dintr-un birou în altul. În acest timp în care societatea a prezentat ceea ce se întâmpla atunci și se întâmplă și astăzi, acel orb a fost întrebat de vreo cinci ori:

– Cum s-a întâmplat? Dar ce-a făcut? Dar ce este? Dar ce-o fi? Și cum spui tu despre el că s-ar putea vindeca?

Acestea sunt și întrebările dintr-un chestionar din ceea ce se întâmplă astăzi cu anchetele sociale. După ce se face o întreagă cazuistică a situației, asistentul își dă seama că acel copil nu e bine unde este, dar nu se iau măsuri, se face un proces verbal, se încheie acest proces și se inițiază o comisie care se va ocupa. La fel și cu abuzurile! Vine biata femeie cu un… curcubeu pe față și sectoristul spune:

– Da, și unde era agresorul? Și ce-ați făcut?…

Exact ca la Evanghelie:

– Dar cu ce te-a lovit? Dar de ce te-a lovit? Tu ce-ai spus? Cine a început?

După aceea, se încheie un proces verbal și se spune că nu are voie omul acela, agresorul, să se apropie la 200 de metri, și el o strânge de gât, totuși! Wireless! Nu răspunde nimeni! Să nu credeți că lucrul acesta s-a inventat în timpul acesta, în mandatul acesta care se încheie! Nu, Mântuitorul ne dă exemple de atunci! Și atunci, ce ieșire mai avem?! Mai avem o ieșire, aceea pe care ne-a propus-o Mântuitorul:

– Ia uitați-vă la viață din partea cealaltă!

Cum? Uitați-vă la viață că de fapt, vindecarea ar fi săvârșită ca să vedeți slava lui Dumnezeu, slava și puterea Lui, dar nu o mai luați cazuistic, de ce și încotro și cine e vinovat sau nevinovat! Vă zic direct: nu vă mai preocupați de cauze, eu vă arăt efectul. Atunci când constatați ceva, dacă aveți nevoie de o reparație, de o resetare, de o gândire și de un alt mod de viață, cu siguranță că ne ispitesc reflexele educaționale, care ne spun:

– Dar, dacă e, de unde a început problema asta?

Când tu vrei să se sfârșească, de ce întrebi de unde a început? Ca să o iei de la capăt? Ca să intri într-o ciclicitate? Ca să mergi până la urmă tot la cauză – efect, cauză – efect și după aceea să repari numai efecte, iar cauza rămâne și mergem mai departe?! Legătura asta dintre cauză și efect este o prezentare, după părerea mea și a altor specialiști, o prezentare defectuoasă pe care educația, din păcate, ne-a tot vârât-o pe gât, cauză și efect. Ați auzit de expresia pur românească ”copilul care nu țipă nu primește țâță”. Acum, hai să îi învățăm pe copii să țipe?! A țipa nu este o strategie pentru că înveți toată viața să strigi! Și cum folosește să strigi? A, să nu credeți că nu fac parte din viața asta, Doamne ferește! Am foarte mulți cârcotași care spun:

– Trebuie să facem dreptate!

– De ce?

Dacă tu crezi că ești dependent de dreptate, că o să fii și tu fericit sau fericită când o să fie dreptate pe pământ, înseamnă că te-ai hotărât să nu mai fi niciodată fericit sau fericită! Dar dacă spui:

– De ce să aștept eu dreptatea aia, când pot să îmi repar viața din capătul celălalt?

Rugăciunea cea mai uzitată și cărțile pe care le avem sunt cărți de rugăciune dar în ele sunt 99% cereri, rugăciuni de cerere! Cererea este o cauză pentru ceea ce înseamnă efect la ceea ce vrei tu să obții! Dar dacă am lua-o invers, să ne vedem deja cu cererea aprobată și rezolvată?! Atunci nu ne rămâne decât să mulțumim! De aceea mulțumirea întoarce logica omenească pe care, din păcate, am învățat-o la școală și o să o mai învețe și nepoții și strănepoții! Nu am nici eu pretenția ca toți fiii mei duhovnicești să înțeleagă tot ceea ce vreau eu să vă spun, dar măcar unul dintre dumneavoastră dacă plecați astăzi cu gândul că ați descoperit o nouă logică în viața asta, voi fi fericit. Și pentru că v-am spus că fericirea nu depinde de nimeni, consider că omul acela sunt eu și sunt fericit cu siguranță! Nu depind de realizări, dacă eu am constatat deja că pentru unul singur, adică pentru mine, am rezolvat. Cum am rezolvat? În momentul în care cerem ceva, cu siguranță că avem atitudinea milogului, a cerșetorului! Eu când mă întâlnesc cu imaginea aceasta, mă întâlnesc cu dojana părintelui Arsenie:

– Tată, Dumnezeu nu ne vrea milogi! Dumnezeu ne vrea eroi!

Eroul este cel care a trecut de orice și deja a rezolvat niște probleme! Dumnezeu nu ne vrea cerșetori. Și spuneți:

– Cum să cer ca și cum am primit și voi avea?

Cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei:

– Cereți ca și cum ați primit și veți avea.

Păi, este foarte simplu! Cerem ca și cum deja le avem! Cum le avem? Păi trebuie să facem ceva exercițiu! Să ne mulțumim cu ceea ce avem! În momentul în care noi cerem ceva, deja să ne dăm seama că e greșit drumul și să o luăm așa:

– Dar eu am mulțumit vreodată lui Dumnezeu pentru ceea ce am deja?

Cineva mi s-a plâns de dimineață că este foarte obosit. Și i-am spus:

– Hai să vedem de ce ești obosit.

– Pentru că am avut grijă de nepoți, am făcut una, alta, am obosit!

– A, păi înseamnă că ai avut putere, că ai putere, că ai nepoți, că ai pentru ce să te trezești de dimineață și pentru ce să obosești!

Am primit o privire, așa, puțin cruciș, mi-am asumat-o, dar problema este mai departe: omul care nu exersează cu mulțumirea pentru tot ceea ce are, dar absolut tot ceea ce are, nu poate să primească mai mult! Pentru că nu încape! Cum nu încape?! În momentul în care vrem să încapă, trebuie să facem acest mic antrenament, să ne mulțumim cu ceea ce avem și apoi, mulțumirea va fi pentru ceea ce urmează să avem. Am mulțumit lui Dumnezeu că voi avea și uite că am! Vedeți? Așa stau lucrurile în logica pe care vreau să v-o prezint astăzi. Dacă vom reuși să mulțumim pentru ceea ce urmează să avem, nu mai avem atitudinea cerșetorului:

– Dă, Doamne!

Avem de toate! Dar având așa brațele pline și neexersând să mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce avem acum în brațe, credeți că hectarele pe care urmează să le avem vor veni la noi?! Nu! Pentru că nu merităm!

Astăzi ne întâlnim cu societatea la nivelul la care este educată și pregătită să funcționeze și după ce pe bietul om l-au trecut prin tot felul de comisii și comitete, să vadă dacă era orb, dacă nu era orb, să cheme părinții, să vadă dacă ei l-au născut așa sau nu, de ce s-a declanșat toată această poveste?! Pentru că era Zi de Sabat!

Știu un caz de acum vreo 10, 12 ani, când s-a dat o lege care a durat vreo câteva luni și care spunea că nu este voie să se lucreze în zilele declarate sărbători naționale. S-a dat legea cum ar fi la începutul lui noiembrie și de Sfântul Andrei, în cursul săptămânii, a descins o camionetă cu comisari de la ITM care au amendat tot ceea ce era într-un bazar. No comment. Au tăiat procese verbale, nu știu acum dacă au ajuns în instanță cu ele, dar legea era în vigoare. Unul mai năzdrăvan dintre cei amendați i-a întrebat pe comisari:

– Nu vă supărați dar dumneavoastră ce faceți acum?

– Cum adică ce facem?!

– Nu lucrați?

– Ba da!

– Și aveți voie? Dacă scrieți un proces verbal, respectați fișa postului și asta înseamnă că munciți. Înseamnă că sunteți în culpă la fel ca noi.

– Hai domnule, mai termină!

– Nu, nu, mai citiți dumneavoastră!

După ce oamenii au început să vadă că problema se mai poate pune și altfel, s-a terminat cu procesele verbale și ce a apucat să fie scris a fost scris, ce nu, nu. Comisarii au plecat.

Ce vreau eu să vă spun? Societatea să știți că nu este una de la care să așteptăm să rezolve probleme. Problemele se rezolvă prin noi. Cum? Printr-o reeducare, prin a trăi în noi un adevăr, care este acela că ”Împărăția Cerurilor este în noi”.

Frumusețea străzilor unui oraș stă în ochii privitorului, dacă acesta știe să vadă cum erau străzile în urmă cu 50 de ani și cum sunt acum, cum erau oamenii îmbrăcați acum 100 de ani și cum sunt acum, cum scriau bunicii pe tăbliță și cum stră-stră-strănepoții scriu acum pe tabletă. Așa constată omul că de fapt, nu are nevoie de nimic altceva decât să își exerseze logica lui Dumnezeu, care este o logică despre viața de la capătul celălalt, viața omului care are de toate, pentru că toți vrem să avem de toate!

Să știți că am avut o lecție la clasa a VIII-a, săptămâna trecută și am făcut-o mai interactivă, printre altele, am întrebat ce vrea să se facă fiecare elev. Unii mi-au spus profesori, artiști, medici, stomatologi, dar unul mi-a spus că vrea să facă bani. Și l-am întrebat:

– Dar până acum, ce ai auzit de la ceilalți ți s-a părut că au spus altceva? Doar au spus-o mai elegant!

Banul este ultimul efect, dacă vrei să faci bani prin sine, nu o să îi faci niciodată și niciodată nu or să îți ajungă pentru că banul făcut de dragul banului nu este o noțiune fixă, este o noțiune mobilă și întotdeauna, când ai primit, vrei și mai mult, și mai mult! Dar, dacă banul devine un efect al faptului că te duci la școală și ești profesor, al faptului că ești medic și îți faci meseria așa cum trebuie, dacă banii devin un efect, înseamnă că poți să vezi viața de la capătul celălalt, adică întâi ai buzunarele pline și după aceea te duci de plăcere la școală, în cabinet sau oriunde.

Aș vrea să vă transmit logica lui Dumnezeu, care este mult mai simplă decât toată logica pe care societatea a schimbat-o, nesuportând-o pe cea originală. De ce să îl întrebi pe om dacă a încălcat sau de ce a încălcat Ziua Sâmbetei, când el a rezolvat o problemă?! Încă mai sunt întrebat de bunicuțe care au nepoți pe care îi duc la diverse activități, dacă este o sărbătoare în cursul săptămânii, ce să facă?

– A, cel mai bine e să se încaiere toată lumea, să îi spui ginerelui sau nurorii, mai grav, că mâine e Înălțarea și nu poți să mergi unde trebuie cu nepoții. Și ce vei face în situația asta? O mare mizerie, în primul rând, pentru că omul acela nu are de unde să își… reinventeze niște bunici care să preia niște copii! Îl obligi să se mâhnească. De ce? Pentru că, vezi Doamne, ești tu mare credincios și nu cumva să îți lipsească vreo Liturghie de acolo! Când te duci pe lumea cealaltă, o să îți spună:

– 13 iunie 2024, Înălțarea! Ai umblat de lemn Tănase cu nepoata pe la cursuri! Nu e bine!

Chiar credeți că Dumnezeu așteaptă de la noi să fim proști?! V-am întrebat direct. Nu, Dumnezeu așteaptă de la noi să fim buni și să fim iubire, pentru că El ne-a creat pe noi ca să fim fericiți! Cineva care vă mai întreabă de acum înainte de ce nu este fericit, să îi spuneți:

– Înseamnă că nu ești în sensul creației.

Creația are un sens, e ca o busolă care arată Nordul, că este și busolă care arată Qaaba din Mecca, să știi pe ce direcție să așezi preșulețul către Mecca! Foarte bine! Dar peste Nord și Sud, peste Qaaba din Mecca, există busola sensului creației care îți arată clar, creația are un sens, sens unic, fericirea! Când constați că nu ești fericit, nu ești în sensul vieții, schimbă direcția! Ia un azimut o grădiniță, ia un azimut un copil, ca să te poți orienta, cei care au făcut armata mai știu să ia azimutul ca punct de reper, și întoarce-te către fericire, pentru că acela este sensul! Ești obosit? Întreabă-te de ce ești obosit! Și când vei afla de ce ești obosit, întreabă-te câți nu ar vrea să fie obosiți pentru ceea ce ai făcut tu! Câți nu ar vrea să aibă nepoți? A, teoretic, bineînțeles că toți, îi vezi la nuntă, toată lumea:

– Hai, gata, grăbiți-vă să faceți copii!

Cum i-ai anunțat… două linii, parcă o vezi pe mama soacră văitându-se că o doare un picior! Pe tata socru îl vezi deja, așa, puțin amărât, este și se face că nu aude și atunci, eu îi învăț pe tineri să nu se ia după așa ceva:

– Voi să faceți ceea ce știți că puteți duce până la capăt, că nu faceți în mandatul altuia, ci în mandatul vostru!

Asta înseamnă să vezi viața de la capătul celălalt! Dacă bieții copii s-ar lua după urările de la nuntă și ar crede că îi ajută toți, s-ar pomeni că au un copil și încep să se întrebe ce se fac, că nu pot merge nici la serviciu, nu mai au nicio posibilitate, ce se fac?!

Viața de la capătul celălalt este sensul cu care putem să ne deslușim și să deșirăm un fular vechi ca să ne facem o vestă nouă! Vesta nouă nu se face din material nou, dacă vreți să nu aveți neplăceri tactile, dintr-un fular vechi se face cea mai frumoasă vestă nouă! Din tot ceea ce am învățat de la școală și de la părinți și de la societate, noi suntem datori să desfacem. De ce? Să vedem viața de la capătul celălalt. De-asta desfac copiii jucăriile, ca să aibă ce repara! Am văzut și case în care, din păcate, sunt jucării din 1969, 1970, nedesfăcute din țiplă. Am văzut o colecție de păpuși Arădeanca, cu absolut toate modelele, nedesfăcută. Și am întrebat:

– Cui folosește?

– Păi da, dar au avut jucării!

– Au avut dar nu le-au folosit!

– Păi, să le folosească nepoții și strănepoții!

– Ce vorbiți?! O să vă fac cunoștință cu o bibliotecă extraordinară, cu toate cărțile, cu tot Clasicismul, dar dacă dai să deschizi o carte, filele sunt lipite, nu au fost desfăcute niciodată! Asta în cazul în care nu au și folia aceea pe deasupra, care protejează coperțile ca nu cumva să cadă praful!

Asta este viața de la capătul celălalt, să vezi cum arată o carte scrisă de mâna cititorului, nu a scriitorului! Cum scrie și pe cant, cum subliniază și cum vrea să nu uite ceva și își mai notează. Asta este viața de la capătul celălalt! Nu așteptați să ajungeți la capătul celălalt, ca să povestiți ce ați făcut! Eu nu mă consider la capătul celălalt, vă imaginați, sunt la capătul ăsta și astăzi, când cântam Axionul Sfintelor Paști, ”Îngerul a strigat”, mă gândeam că este ultima duminică din anul acesta când se mai interpretează așa ceva și am cântat cu o bucurie pe care nu sunt în stare să v-o redau și m-am gândit că sigur, Dumnezeu îmi va da bucuria ca la anul să îmi aduc aminte când am cântat ultima dată, iar la Paști, anul viitor, voi avea încărcătura din ziua de astăzi! Vă imaginați cât de frumos se vede viața de la toate capetele? Numai atunci când ai o logică, dar nu a ta, nu a societății, nu a școlii, ci o logică personală! Nu vreau să faceți ce vă învăț eu, ci să faceți cum vă învăț eu!

Eu, de exemplu, toate rețetele pe care le-am citit și, slavă Domnului, m-am chinuit vreo 25 de ani cu diete și paradiete, la un moment dat, mergeau puțin, până când ajungeam la capitolul voință și se cam termina. Acum, slavă Domnului, mă apropii de cinci ani și nu s-a mai terminat nimic, fără să mai țin nicio dietă. De ce? Pentru că am citit mai atent tot ceea ce am citit până atunci, dar nu ce să fac, ci cum să fac! Când am citit despre Jodi Spensa cum a pățit el necazul cu bicicleta, când a intrat SUV-ul în el cu 80 de kilometri pe oră și i-a distrus coloana vertebrală și avea de ales între a sta încorsetat în oțel tot restul vieții și-a dat seama că nu are cum să facă așa ceva pentru că era chiropractician și un chiropractician are nevoie de tot organismul, să folosească brațe, să folosească tot felul de centri de greutate, am spus că am găsit rețeta! Adică? Slavă Domnului că nu mi s-a întâmplat așa pentru că eu nu sunt chiropractician ca să mă pot repara singur, cum a reușit fratele Jodi. Dar am zis că și eu trebuie să mă repar într-un fel și înseamnă că modul trebuie să fie urmat și ceea ce a făcut el în primele șase săptămâni, șase luni și un an, am făcut eu cu ceea ce eram convins că celula pancreatică are nevoie, are nevoie să o… depanezi într-un timp în care ea nu era atinsă de nimic, vârsta de 5, 6 ani! Și atunci m-am întrebat ce făceam eu la 5, 6 ani? Ascultam povești. Pe ce ascultam povești? Pe niște discuri și discurile acelea aveau un foșnet care îmi trezeau mie ceva. Și am găsit niște programe, că năzdrăvanii îți dau de toate, inclusiv cu foșnetul și timp de o jumătate de oră, că nici prea mult nu este bine, în fiecare seară îmi ascultam poveștile, ”Greuceanu”, ”Albă ca Zăpada” și toate celelalte povești, cu convingerea că le ascult prima dată! De ce aveam convingerea aceasta? Pentru că celulele mele aveau nevoie de o vârstă la care să nu fi fost atinse de nimic! Și, încet, încet, organismul a început să fie aliatul meu. De ce? Pentru că vedeam viața de la capătul celălalt!

Capătul celălalt poate să fie și începutul, asta ca să vă amețesc de tot! Capătul celălalt este un concept. Nu l-am citit niciodată, nicăieri, dar vă spun eu cum trăiesc eu! Dar, peste toate trageți linie și vă spun eu care este principala condiție: convingerea! Un om convins ajunge departe, dar să știți că acest ”departe” are un mod de viață de a ajunge departe! Dacă vrei să mergi pe unde vrei tu, dacă vrei să nu te obstrucționeze nimeni, mergi de unul singur, dar departe nu poți ajunge decât împreună. Așa este viața de la capătul celălalt. Nu vă amăgiți crezând că dacă o luați pe o cărare și puteți să vă opriți când vreți, puteți să faceți popasuri, puteți să măriți pasul, o să ajungeți departe! Nu puteți ajunge departe dacă nu aveți pe cineva cu care să împărțiți și să împărtășiți fiecare moment de bucurie!

Ca să vă mai… extind puțin, se spune că odată, un norocos sau ghinionist, cum crede fiecare, a naufragiat pe o insulă pustie și în aceeași situație se afla cunoscuta Jennifer Lopez, așa știu eu anecdota. Și au stat, bine merci, câteva zile, după care el i-a spus:

– Nu te supăra, dar nu vrei să te îmbraci în băiat și să îți spun Vasile?

S-a speriat biata femeie, dar cu nebunul ce să te faci că doar cu el își împărțea insula?! Și l-a întrebat:

– Dar poți să îmi spui și de ce?

– Îmbracă-te și ai să vezi.

S-a îmbrăcat femeia și l-a auzit pe el:

– Băi Vasile, știi măi cu cine sunt eu pe insulă?

Păi, dacă nu ai cu cine să te bucuri de ceva, degeaba ai ceea ce ai! Asta este, așa funcționează omul! Dacă nu înțelegem că suntem datori să scormonim posibilitățile omului, că le găsim, sunt acolo, posibilitățile sunt toate, înseamnă că degeaba a primit lumină orbul! O să citiți în toate culegerile că despre faptul că nu vedea săracul, nu l-a luat nimeni în seamă, absolut nimeni!

– De ce ai văzut?

– De ce era sâmbătă?

– De ce a făcut ăsta?

– Dar o fi prooroc, n-o fi prooroc?

– Nu, e sigur păcătos! Se poate așa ceva?!

Și după toate anchetele, a spus omul:

– Eu una știu, că nu vedeam și acum văd.

Ei, dacă noi vom așeza lucrurile astăzi și să considerăm că vedem pentru prima dată în viață, să considerăm că până acum nu am văzut și chiar așa și este, să știți! Când te uiți cu alți ochi la celălalt sau la strada ta sau la orașul tău, nu ai văzut niciodată! Și atunci, faceți acest antrenament măcar jumătate de zi cât a mai rămas din ziua de astăzi, să vă gândiți că nu ați văzut și acum vedeți prima dată, că ați venit la biserică și este Siloanul care înseamnă ”trimis”, l-a trimis pe orb Mântuitorul la apa Siloanul și a văzut! Ce credeți că vede un orb din naștere după ce se spală în apa vindecării? Pe sine! Dar nu asta contează! În sinele acela există strălucirea lui Dumnezeu, L-a văzut pe Dumnezeu și a văzut toată creația! Asta înseamnă că a văzut viața de la capătul celălalt! Cine ne ține să nu considerăm că dintr-un accident am stat două, trei săptămâni în comă sau ani și ne-am trezit? Cine ne ține să facem acest antrenament?! Încercați-l că este superb! Încercați să vă dați seama că nimeni nu vă poate sta în cale! Un om care a venit din lumea cealaltă, după o comă, mai are cineva vreun tupeu să îi ceară ceva?! O să îi spună:

– Măi nene, vezi-ți, măi, de treabă! Prin ce am trecut eu, nu mă mai poate speria nimeni!

Toată societatea merge pe sperietură. Nimic nu este prins în afară de emoția aceasta a sperieturii! Nimic nu l-ar face pe un copil să se ducă la un curs care îl plictisește, dacă nu ar fi speriat de părinți sau de învățători că ”așa trebuie”! Încercați măcar o jumătate de zi să scoateți acest ”trebuie” din vocabular și din modul de a gândi și o să vă dați seama ce vreau să vă spun. Încercați să considerați că veniți după o comă de patru ani și vă treziți acum! Ce veți face? Vă urez succes!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru îngăduința de a-i transcrie, aici, cuvântarea la Vindecarea Orbului din Naștere. Înregistrarea predicii sale o puteți urmări pe adresa

https://www.youtube.com/watch?v=b-OwJ5e9Yi8 pentru care îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu.