Prezentul nu poate fi trăit ca un viitor trecut!

Gândiți-vă ce ați face dacă vi s-ar deschide perspectiva că toate zilele trebuie să stea în valoarea ultimei dintre ele, poate că mai aveți de trăit 80, 100 de ani, dar toate zilele să stea în valoarea ultimei dintre ele! Va fi o revoluție! Mintea noastră va începe să lucreze altfel! Nu ne vom mai așeza gândul la ce facem mâine. S-a încheiat! Am scăpat de 99% din probleme care întotdeauna ne trag astăzi de mânecă, pentru ziua de mâine! Și ce fac? Ne fură ziua de astăzi!

Singura strategie pe care eu am găsit-o este aceea în care să nu ne mai lăsăm furați de perspectiva zilei de mâine! Prezentul nu poate să fie trăit ca un viitor trecut! Dacă noi trăim ziua de astăzi ca și când mâine va fi ieri, nu am învățat nimic!

Trăim într-o societate în care foarte multe zgomote ne țin departe de adevăratul sens și de adevărata șoaptă a vieții care se desfășoară lângă noi. În general nu știm să prețuim viața pentru că nu o cunoaștem.

Mă gândeam, zilele trecute, ce răspuns aș putea să dau celui care mă întreabă ce este viața. Cred că singurul răspuns pe care sunt pregătit acum să îl dau este că viața este total altceva decât credem noi că este. Și vă arăt o singură perspectivă, viața de la capătul celălalt, despre care am vorbit de multe ori, în ultima vreme. Gândiți-vă că aveți conștiința că este ultima zi pe care o trăiți! Să nu spuneți, Doamne ferește, într-un fel așa cum învățam noi la școală, pesimist! Nu, vă invit să vedeți exact despre ce este vorba în Evanghelia de astăzi. ”Bateți și vi se va deschide!” Considerați că este ultima zi din viața dumneavoastră. Vă mai puteți permite să o pierdeți judecând pe alții sau gândindu-vă la perspectiva pe care zgomotul social v-o induce?! Sunt sigur că nu! Așadar, viața are valoare numai atunci când o punem noi în valoare și din păcate, noi nu o punem în valoare decât atunci când simțim că este iminenta pierdere a ei!

De ce vă spun lucrurile acestea?! Un om sănătos nu va avea niciodată conștiința că este sănătos. Nu va avea niciodată conștiința deplină că este bogat, că are ce îi trebuie, dar cum începe să se șubrezească oarecum, începe și se gândește ce valoroasă este sănătatea! Până atunci, însă, nu a luat în seamă nici faptul că merge singur, nici faptul că vede la distanță sau la apropiere, nimic nu a luat în considerare! De ce?! Pentru că viața trebuie să fie trăită de la capătul celălalt, ca și când ar fi ultima zi! Numai așa, din păcate sau din fericire, omul conștientizează lucruri, conștientizează care este valoarea vieții!

Postul acesta este concentrat astăzi și acum. Astăzi și acum am început Postul și l-am și terminat. Așteptăm Învierea și am și înviat! Dacă vom intui măcar unde stă valoarea și perspectiva pe care Mântuitorul ne-o dă atunci când ne spune ”Bateți și vi se va deschide!”, am să vă mai spun ceva. Stăm în fața unor uși încuiate pentru că nu le-am încuiat noi. Stăm în fața unor uși care nu ni se deschid pentru că noi nu știm că în partea cealaltă nu trebuie să accedem decât dacă am bătut la ușă și se va deschide. Noi, însă, am fost învățați cu tot felul de norme, de protocoale:

– N-o lua pe aici!

– N-o lua pe dincolo!

– Aia se face numai cu anumite perspective!

– Cealaltă se face numai cu anumite rubedenii pe care dacă le ai angrenate într-un sistem, ai om care să te arunce în scăldătoare!

Dar astăzi, Mântuitorul ne spune foarte clar:

– Bateți și vi se va deschide!

Noi însă avem iar pespectiva aceea că dacă primești o palmă, Mântuitorul spune să întoarcem și obrazul celălalt, dar ne-a spus cineva vreodată că dacă întoarcem și obrazul celălalt, vom primi încă o palmă?! Nici nu era nevoie să ne spună, așa ni s-a indus! Creștinul nu este chemat să fie prost, nu e chemat să fie batjocorit, nu este chemat să fie pălmuit! Gândiți-vă la un singur aspect, după ce ați primit o palmă, întoarceți și obrazul celălalt ca să ce?! Ca să aveți surpriza să vedeți ce urmează! Poate că în 99% din cazuri veți mai primi încă o palmă! O dată, de două ori, de trei ori, dar măcar o dată va veni vremea când veți afla viața de la capătul celălalt, după ce am înlocuit cutumele, după ce am fost eliberați, după ce nu am mai avut în față tot felul de regii și scenarii care să ne ducă într-o zonă în care să ne temem de orice.

Nu avem pentru că nu am cerut. Și o să spuneți că ați cerut. Dar nu ați cerut cum trebuie! ”Să cereți ca și când ați primit și veți avea!” În momentul în care cerem ca și când avem deja lucrul acela, ce este altceva decât a trăi ziua de astăzi, fără ca ea să mai aibă voie ca mâine să fie ieri. A trăi prezentul înseamnă momentul în care eu am cerut, deja mulțumesc că am.

”Doamne, fă-mă sănătos!” este o rugăciune care aruncă ziua de astăzi într-o zonă în care așteptăm să ne facem sănătoși! Dar dacă am spune ”Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai făcut sănătos”?! Am luat ceea ce înseamnă trecut și l-am așezat în prezent, am luat ceea ce înseamnă viitor pentru un tratament și l-am așezat în prezent și deja ne bucurăm și avem. Diferența între a avea și a urma să avem ține de noi. ”Dacă am avea credință cât un grăunte de muștar, am spune muntelui acesta mișcă-te și te aruncă în mare și așa va fi”. Dar, cu o singură condiție, în afară de faptul că ar trebui să fie utilă această mutare a muntelui, este convingerea cu care noi știm că Dumnezeu deja de când ne-a dat gândul să cerem ceva, ne-a și dat acel ceva, am și primit!

Această prezentare a timpului pe care Evanghelia de astăzi ne-o redă în câteva cuvinte ne învață să trăim momentul acesta. Știu oameni care deja și-au numărat câte zile mai sunt până la Paști. Până la Paști e o singură zi, astăzi! Se va multiplica până la Paști de câte ori va binevoi Dumnezeu să o facă, dar astăzi trebuie să batem ca să ni se deschidă, astăzi trebuie să cercetăm ca să aflăm și astăzi trebuie să cerem ca să primim! Astăzi, nu mâine! Dacă vom aștepta să vină mâine, să vină sărbătoarea Paștelui, să vină iar vara, să vină iar căldura, nu am face altceva decât am alunga și am scârbi ziua de astăzi în care se întâmplă totul și am așeza într-o zonă în care timpul ar fi deasupra noastră și ne-ar fura ziua de astăzi.

A început Postul. Toată lumea se frământă cum se ține, tot felul de întrebări, dacă aia e de Post, dacă aia nu e de Post, dar în spatele acestei strădanii se află un răspuns extraordinar: e bine că ne preocupă! E bine că ne preocupă să schimbăm ceva! Dacă perioada aceasta a Postului ar fi fost fără restricții, nu am fi știut cum să trăim altfel! Tot ceea ce ni se propune nouă în aceste zile de Post este un trai altfel și noi nu putem să cuantificăm acest trai altfel, altcumva decât să simțim inclusiv alimentar că ne apropiem altfel de masă. O să fim și puțin frustrați, la un moment dat, dar este foarte bine că ne provoacă această frustrare, o să fim puțin irascibili dar și aceasta ne face să fim mai puternici și ne face să ne înțelegem unii cu alții. De exemplu, eu am avut o mare, mare bucurie să constat, luni seară, când s-au decernat Premiile Oscar, că cineva cunoscut de aici din Constanța, care acum este american de multă vreme, Sebastian Stan, a luat trofeul și la ceremonie a fost prezentă și mama lui. Știți ce i-a spus mama lui, înainte de a-l felicita? Nici nu știu dacă l-a felicitat, dar l-a întrebat de ce nu s-a bărbierit pentru seara Oscarurilor! Dacă ați ști cât m-a uns pe suflet! Știți ce m-a uns? Că el nici nu a auzit, asta m-a uns! I-a spus, știind că vorbește degeaba, dar trebuia să spună ceva, că se pregătește pentru un rol care îi cere să aibă barbă, după care mama lui i-a spus că totuși, pentru seara respectivă trebuia să se bărbierească!

Ce a fost important pentru mine a fost mesajul acesta: oricât de sus te-ai crede tu că ești, oricât de sus te-ar arunca societatea, ai pe cineva care să te antreneze și să îți spună că nu e bine! Acel ”nu e bine” trebuie să aibă și el o anumită pedagogie. Dacă i-ar fi tăiat aripile de când era mic în felul acesta, vă imaginați că nu ajungea unde a ajuns, dar mama știe întotdeauna când să așeze lucrurile. Probabil că a simțit că era prea entuziasmat, probabil că l-a simțit că era prea încrezător simțindu-se că ar fi buricul pământului de acum înainte și mama l-a temperat imediat. Cum l-a temperat? Pentru a-l aduce în ziua de astăzi și spunându-i că trebuia să arate cum îi place ei să arate. De mâine încolo poate să își lase barbă, poate să nu se mai tundă, poate să facă ceea ce trebuie pentru rolul următor.

V-am adus în discuție lucrul acesta pentru că în săptămâna aceasta, noi trebuie să învățăm să îngăduim pe celălalt așa cum este. Vă imaginați că mama aceasta nu este o exagerată, dar feminitatea din ea nu a lăsat-o indiferentă la a tempera puțin lucrurile. Cred că toți cu care se întâlnise fratele nostru Sebastian Stan în ultimele săptămâni, cu statueta în mână, vă imaginați că toți l-au aplaudat. Deja era un dezechilibru, iar mama a știut să contrabalanseze miliardul de aplauze cu această formulă, ”Vezi-ți de treabă că nu ești chiar bine”.

Acesta este gândul serii. Atunci când ne considerăm că suntem recunoscuți de societate, că toate merg bine, să ne aducem aminte că sunt și oameni pe care i-am deranjat tocmai cu ceea ce credeam noi că este în regulă. Acesta este Postul! Postul pe care trebuie să îl ținem astăzi, pentru că mâine nu ne aparține nouă. Mâine este o zi ca să devină astăzi, dar nu este mâine o zi datorită sau din cauza căreia astăzi-ul nostru să devină ieri! Dacă învățăm să trăim numai astăzi, astăzi ne va da de înțeles că viața de la capătul celălalt este singurul sens pe care îl trăim. Dacă fiecare astăzi ar fi înțeles așa cum trebuie, vă mai întreb o dată: v-ați mai permite să o trăiți altfel? V-ați mai permite să o trăiți cu gândul că putem repara și mâine, lasă că ne mai gândim și mâine?! Nu! Totul se întâmplă într-o zi, dar frumos! Nu cu sabia lui Damocles deasupra capului:

– Aoleu! Ce mă fac că nu mai am timp să o fac pe aia sau pe cealaltă?!

Trebuie să te bucuri de ceea ce ai! Și pentru că tot este vremea canoanelor, știu că v-am mai dat acest canon dar revin la el. În seara aceasta faceți un inventar cu ceea ce aveți, de la faptul că nu sunteți cardiaci, de la faptul că dacă aveți o dioptrie de 20, nu aveți de 21, dacă aveți o miopie, să vă dați seama ce a mai rămas, totuși! Dacă respirați și inspirați corect, ați dat slavă vreodată lui Dumnezeu că aveți plămânii sănătoși? Dacă nu aveți nevoie de nimeni să vă ridice din pat, ați mulțumit vreodată lui Dumnezeu că puteți să o faceți singuri? Dacă vă duceți lingura la gură, știți câți oameni nu pot face asta? De ce nu ne gândim și la asta?! Ne gândim aiurea, la ceea ce ne lipsește! O să trageți linie și o să vedeți că ceea ce ne lipsește, de fapt, nici nu avem nevoie. Știu că sună teoretic dar nu este așa. Gândiți-vă că practica ține de fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi are o lege a lui și dacă nu știe să facă un echilibru în viața lui, cu siguranță că va aștepta ziua de mâine să facă echilibrul și dacă va aștepta ziua de mâine, nu va înțelege valoarea vieții înseși.

Eu mă rog lui Dumnezeu să ne țină în continuare în acest Post perspectiva zilei de astăzi, o seară liniștită, o seară în care am răpit un ceas jumate să ne vedem unii cu alții și o seară în care să tragem linie și să vedem ce avem. Dacă vă apucați să și scrieți ceea ce aveți numai la părțile trupești, vă va apuca dimineața și știu ce vă spun! O să vă dați seama câte lucruri merg bine încât nu o să mai băgați în seamă ceea ce nu merge bine. Atunci veți constata că asta înseamnă să căutați și să aflați, să bateți și să vi se deschidă, pentru că toate lucrurile acestea sunt numai o consecință a ceea ce începem noi. Noi trebuie să fim cei care batem la ușă, ca să ni se deschidă, noi suntem cei care deschidem o carte ca să aflăm, noi suntem cei care cerem ca să ni se dea. Dar dacă așteptăm așa să ni se ofere fără să avem conștiința că am și primit, înseamnă că vom aștepta și va trece Paștele pe lângă noi. Îmi aduc aminte de un profesor de la Jurnalism care spunea când vedea pe câte cineva care nu era atent:

– Măi, trece evenimentul pe lângă tine! A trecut știrea pe lângă tine!

Dacă nu suntem atenți, trece pe lângă noi! Câteodată trebuie să o luăm în seamă, altă dată nu trebuie să o luăm în seamă, dar trebuie să știm că a trecut, trebuie să conștientizăm că momentul în care ne aflăm noi este un moment nu numai pentru noi, ci și pentru ceilalți, dar în seara aceasta suntem liniștiți pentru că este seara noastră, seara în care aflăm mai multe, seara în care suntem bucuroși, seara în care avem mai multe decât credeam noi că nu avem.

Iată-ne, după ce am parcurs primele trei zile din Postul cel Mare, în fața unor perspective pe care Sfinții Părinți ni le-au prezentat în Evanghelia Deniei Sfântului Andrei Criteanul. Și anume, această perspectivă de a vedea viața de la capătul celălalt, în sensul că cel care se plânge că nu are, primește, astăzi, o explicație:

– Nu ai pentru că nu ai cerut!

– Nu ți s-a deschis pentru că nu ai bătut!

– Nu știi pentru că nu ai cercetat!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a reașeza aici cuvintele sale din predica la Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=MOJPul6q9SM datorită Veronicăi Cristina Radu, căreia îi mulțumesc pe această cale.