”Fiți fără frontiere!”

M-am uitat așa, pe fugă, pentru că sunt multe lucruri pe care le vezi deodată și văzusem câteva sute de vizionări chiar în momentul acesta (n.a. la urmărirea în direct, online, a predicii ”Înmulțirea pâinilor”, ținută de părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța). Am aflat de la cineva că era ora 2.38 în Canada și eu slujeam acolo! Vă imaginați ce înseamnă să nu ai limite, să nu ai frontiere?! Vă imaginați că eu cu mintea oricum eram acolo dar mi s-a și confirmat, mi s-a confirmat că am putut să mă împrăștii! Mi s-a confirmat că din mâinile mele, Hristos s-a împrăștiat în Cuvântul Său în unghere pe care piciorul meu nu le-a parcurs până acum! Poate cu ajutorul lui Dumnezeu o să ajung și pe acolo, dar asta înseamnă cum să faci să fii după ce nu mai ești! Cum să faci în primul rând să fii atunci când ești! Trebuie să fii împrăștiat, să fii destins și să ai convingerea că nu ai limite!

Vedeți ce înseamnă limitele? Cine se uită în jurul bisericii, vede niște ziduri și spune că atât este biserica. Nu este atât! Vedeți că acum suntem în casele celor care stau peste oceane! Mai puteți să spuneți că zidul acesta este limită? Nu, zidul acesta este numai și numai un prilej de a ne întâlni noi, aici, față către față, cu cei care sunt foarte departe și cu cei care au primit vindecare de la Hristos, ”cinci mii de bărbați în afară de femei și de copii”, care acum primesc din partea noastră tot ceea ce înseamnă îmbrățișare și pâine și pește, astfel încât ei să se simtă bine! Dacă ei se simt bine, și noi ne vom simți bine! Ei, vedeți că se poate?

Iată-ne trecuți deja de jumătatea verii, în zăduful zilei, într-o vreme în care se amestecă gândurile pentru că la o anumită temperatură se gândește mult mai rapid! Sfinții Părinți au rânduit a ne prezenta una dintre cele mai provocatoare minuni pe care Mântuitorul a săvârșit-o și anume, minunea înmulțirii pâinilor. Această înmulțire a pâinilor este una dintre cele mai tulburătoare pentru că nu este despre oamenii de atunci, ci este despre noi de acum!

Am să îndrăznesc astăzi, în câteva cuvinte, să intru puțin în sensul pe care l-am găsit zilele acestea vizavi de înmulțirea aceasta a pâinilor. În momentul în care Mântuitorul vindecase pe toți bolnavii, într-o mulțime foarte mare, pentru că ne dă mărturie Sfântul Evanghelist Ioan că erau ca la cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii, îi vindecase pe toți, se făcuse seară și au venit ucenicii și I-au spus:

– Știi, este spre seară, dă-le drumul mulțimilor, ca să poată să meargă prin sate, să își cumpere de mâncare.

Și Mântuitorul le-a spus:

– Nu au trebuință să plece, dați-le voi să mănânce!

Și atunci, ei s-au uitat unii la alții și au spus:

– Dar nu avem decât numai cinci pâini și doi pești!

Și Mântuitorul a spus:

– Aduceți-le aici!

Și ridicându-și ochii spre Cer, a frânt pâinile și a dat ucenicilor și apostolilor, la fel și peștii și a poruncit celor care Îl ascultaseră să se așeze pe iarbă și ucenicii au împărțit pâinea și peștii și s-au săturat cu toții încât au rămas douăsprezece coșuri cu firmituri pe care le-au adunat apoi.

Atunci când am citit această Evanghelie, iată, pentru a treizecea oară, că mai am puțin și împlinesc 30 de ani de preoție, mi-am dat seama că până acum nu am văzut un lucru pe care probabil că pentru astăzi a fost păstrat ca să îl văd. Ce ar putea însemna ”Nu avem decât numai cinci pâini și doi pești”?! Nu cumva o limitare? Nu cumva o autolimitare?! Sau o educată sau indusă limitare, așa cum am fost învățați la școală că din cinci pâini și doi pești pot mânca cinci oameni, pâinile, dacă sunt mai înfometați, dacă nu, pot mânca zece, dar o sută în niciun caz! Și așa ni s-a predat și așa ni s-a limitat, de fapt, tot ceea ce înseamnă posibilitatea umană!

Noi suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Nu că Dumnezeu nu ne-a făcut perfecți pentru că nu ar fi putut să o facă, Doamne ferește, era cel mai ușor lucru de făcut niște oameni perfecți, adică niște oameni care să nu se supere niciodată, niște oameni care să nu aibă nicio lipsă, niciodată! Ce ușor I-ar fi fost lui Dumnezeu să guverneze o astfel de lume și totuși nu a vrut asta! Ne-a lăsat pe noi să ne perfecționăm, ne-a lăsat pe noi să ne îmbunătățim și ne-a lăsat pe noi să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu! Și cum ne-a lăsat?! Ne-a lăsat infinit în puterea noastră, numai că au venit, încet, încet, educatorii noștri și au început să spună că asta se face așa și asta până aici. V-am mai spus și altă dată, la Grădiniță dacă vă duceți, nu începe niciun copil să coloreze dacă nu are un chenar dat, adică o limită, ”cinci pâini și doi pești”, atât pot să hrănească câțiva oameni! Aceasta este o limitare, haideți să mergem mai departe! De ce vă spun că este o limitare?! Pentru că în momentul în care noi am vedea pe ucenici cu credința și cu convingerea că o să ajungă la toată lumea, cu siguranță că și ei frângând acele pâini ar da la toată lumea! Dar noi am fost crescuți nu numai cu inducția școlară a limitării. De ce nu ne aducem aminte de ”Greuceanu”, o poveste foarte frumoasă în care atunci când Soarele și Luna au fost furate de Zmeul Zmeilor, împăratul a spus că dă jumătate din împărăție celui care le va aduce înapoi, numai că dacă nu va putea să le aducă înapoi, unde îi stau picioarele, acolo îi va sta și capul! Greuceanu a spus că se duce el să le aducă. Dar cum să te duci la luptă fără arme?! Și s-a dus și i-a dat fierarului inelul lui și i-a spus să îi facă din el un paloș. Vă imaginați?! Acesta este un inel, cum să faci din el paloș?! ”Cinci pâini și doi pești”! Nu au avut curaj nici măcar să înceapă, să bage inelul în foc! Au făcut totuși un paloș din ce au găsit ei pe acolo, a venit Greuceanu, a dat cu el în nicovală și s-a sfărâmat.

– De ce nu ați folosit inelul pe care vi l-am dat?

Nici prima dată, nici a doua oară, dar a treia oară și-au spus să folosească inelul și când l-au băgat în foc, inelul care era de mărime normală a început să sporească și să ajungă ca material cât să se facă un paloș! Ceea ce s-a și întâmplat și cu acel paloș, Greuceanu a reușit să îl învingă pe Zmeul Zmeilor și să aducă Soarele și Luna! Același inel este reprezentat și în ”cinci pâini și doi pești”, noi avem nevoie să începem, că restul face Dumnezeu! Apostolii nu au făcut altceva decât să preia de la Mântuitorul ce frânsese El din pâini și din pești! Noi de ce nu avem curajul acesta?! Pentru că suntem niște firi raționale! Suntem niște firi cărora li s-a indus că doi și cu doi fac patru, dar la înmulțire este vorba despre altceva! Atunci când vrem să înmulțim, trebuie să punem și noi ceva, un aluat care să dospească! Dorința de a-i sătura pe ceilalți este un sentiment extraordinar, dar dacă acest sentiment extraordinar se întâlnește cu… educata grijă dacă ne ajung sau nu ne ajung resursele, dacă ne ajunge sau nu ne ajunge ce avem de împărțit, imediat totul s-a estompat și s-a limitat! Despre limitare este vorba și în Evanghelia de astăzi!

De ce ne limităm?! Așa cum am spus, este vorba de rațiune, dar dacă am da puțin rațiunea mai la o parte, ce am putea să facem? De exemplu, eu m-am preocupat zilele trecute cu un subiect foarte interesant pe care îl am în pregătire, cum să fii după ce nu mai ești! Este un fel de testament, este un fel de a vedea viața dincolo, dar cum se face lucrul acesta?! Păi, atâta vreme cât ești, deci, înainte să nu mai fi, ești și atâta vreme cât ești, trebuie să te împrăștii, trebuie să faci ceva, să te frângi, ca să ajungi la ceilalți! Să te frângi înseamnă să dai din tot ceea ce poți să dai la un moment dat și din a fi acesta, a frânge, poți să fii și când nu mai ești! În spatele dorinței de a rămâne ceva după tine, în spatele preocupării ca cineva să beneficieze și după ce tu nu mai ești, înseamnă că deja există aluatul care dospește frământătura, maiaua asta despre care se spune în zilele acestea! Trebuie să fie ceva, nu poți să înmulțești cu zero ca să îți dea alt rezultat decât zero! Dar, dacă ai acel unu, poți să îl înmulțești tot cu unu și face tot unu, dar măcar nu ai pierdut.

Această limitare, însă, despre care vorbește Evanghelia de astăzi, din păcate încă se mai predă: asta se face, asta nu se face, asta este Fișa Postului, asta nu trebuie să faceți că nu e prinsă aici. Dar, învățăm astăzi, o dată pentru totdeauna, ceva, anume că este la îndemâna noastră să ne sporim granițele, să nu mai avem limite pentru că nu avem, noi ni le facem! Să știți că singura limită este omul însuși! Omul nu poate să fie învins de nimeni, dacă nu îi dă voie! Nu poate să îl rănească nimeni pe om, dacă nu îi dă voie! O să spuneți că ați citit asta în ”n” cărți! Dacă ați citit înseamnă că știți, dar nu ați simțit! Dacă ați simți că aveți de dat, cu siguranță că ați înțelege că așa stau lucrurile! Când simți că ai de dat, nu trebuie să ai mai mult de câte pâini sunt în geantă și câți așteaptă să mănânce, ci pur și simplu dai geanta! Mântuitorul nu a făcut altceva decât că a întrebat ucenicii ce au și să aducă ce au la El. Chiar dacă era o singură pâine, la fel s-ar fi comportat!

Vedeți? Nouă ni s-a indus această neputință. Știu foarte mulți oameni care au intrat în panică și mulți s-au și îmbolnăvit zilele acestea de gândul că gata, a trecut și 1 iulie cu nu știu ce scumpiri, acum a venit 1 august cu altele! Acestea sunt limitări, măi copii, sunt limitări! V-ați gândit vreodată că trebuie să fiți în primul rând fericiți înainte de a vă plăti facturile?! Acum să nu credeți că eu vă învăț să nu vă plătiți facturile, nu, dar vreau să le plătiți fericiți, pentru că dacă veți fi fericiți, veți avea și bani de plătit facturile, vă spun eu exact despre ce este vorba!

Un om fericit este un om care sporește prin frângerea pâinii și poate să hrănească cinci mii de facturi, așa cum a hrănit Mântuitorul cinci mii de bărbați, în afară de copii și de femei! Dar ce a făcut?! A avut încredere că dacă ridică ochii spre Cer, la Tatăl Ceresc, va avea de unde să înmulțească! Dacă vreți să întoarceți puțin roata, înainte de a sătura… facturile, acelea cinci mii, înainte de nimicuri, care înseamnă femei și copii, uitați-vă spre Cer și spuneți:

– Doamne, Îți mulțumesc că am acele cinci pâini, adică am un loc de muncă de la care pot să frâng câte ceva!

Sunt sigur că va da Dumnezeu spor astfel încât să faceți tot ce trebuie să săturați pe cei pe care îi aveți în față! Și o să vă întrebați până când. Până când e nevoie! De exemplu, în minunea de astăzi era nevoie pentru astăzi, pentru că ucenicii pentru ziua respectivă s-au plâns că nu au cum să îi hrănească, dar este foarte important să auzim și noi mesajul pentru noi, ”Nu au trebuință să plece”, adică, nu vă luați la ceartă cu sistemul, nu vă îmbrânciți cu cineva, ”Nu au trebuință să plece, dați-le voi să mănânce”! Și noi:

– Dar de unde?! Dar de unde?!

Păi, cum de unde?! Din puținul pe care îl aveți! Dacă cineva, de exemplu, se vaită că nu are timp, vă spun că din timpul acela poate să facă o minune! Stai cinci minute lângă cineva și o să vezi că în timpul acela se transferă o stare de bine, văzând că celălalt care chiar are nevoie de timpul tău îți va da și ție un timp mult mai mare și va rândui Dumnezeu pe cineva care chiar să poată să te ajute, care să stea cu tine un timp pe care tu te-ai văitat că nu îl ai, dar dându-l altuia, îl primești înmiit!

Așa funcționează societatea aceasta fără limite! Sunt, bineînțeles, multe sloganuri, sunt multe organizații, Medecines sans Frontieres, bineînțeles că suntem fără frontiere, dar numai declarativ! Fiți fără frontiere, nedeclarativ, ci emoțional! Știu ce vă spun! În momentul în care chiar vrei să faci ceva, chiar poți să faci ceva! Încercați să vă mobilizați mintea, să vă antrenați creierul, chiar acum există și un termen foarte interesant de… fitness mental. Să vă antrenați cu ce? Cu imaginația, să vă antrenați cu lucruri pe care nu le-ați făcut, să vă antrenați cu bucuria de a constata că Dumnezeu ne-a făcut într-adins perfectibili! Nu ne-a dat de toate, de ce?! Ca să înmulțim! Dacă Dumnezeu ne făcea perfecți, nu mai puteam să înmulțim nimic pentru că nu mai avea loc! Așadar, Dumnezeu într-adins ne-a făcut așa, ca să putem să înmulțim nu numai pâinile, acestea sunt lucruri deja foarte mărunte, să înmulțim de pe o zi pe alta, imaginați-vă că sunt alții care au brutării întregi și nu sunt fericiți pentru că nu acolo stă fericirea! Fericirea nu stă în pâinile pe care ucenicii le-au împrăștiat, ci în bucuria de a sta oamenii împreună, de a mai sta cu Cel care le-a vindecat neputințele! Aceasta era bucuria adevărată, nu că au mâncat o pâine și doi pești, nu asta era problema! Așa este și la noi! Nu este atât de important să avem lucrul material, cât să avem ceva satisfacție extraordinară, să simțim ceva!

Degeaba am avea de toate, dacă nu am avea chef de nimic! Trebuie să cultivăm întâi pofta de viață, trebuie să ne hotărâm că nu avem limite, că dacă am numărat cinci pâini și doi pești, am constatat că Dumnezeu este bun cu noi, nu ne-a umplut magazia, ca să avem loc, să avem spațiu de manevră! Știți, când vreți să instalați un program pe laptop sau pe telefon, la un moment dat spune că nu mai este memorie de lucru. Vă imaginați dacă ar fi fost între oamenii aceia tiruri întregi de pâini, că la cinci mii de bărbați trebuia niște tiruri de pâini, ce ar fi însemnt? Deja era prea mult, era o desfășurare de forțe care făcea ca sensul apropierii dintre oameni să se piardă! De aceea, Dumnezeu a lăsat numai cinci pâini la cineva și doi pești la cineva și a spus că e suficient!

Se spune că odată, un domn care aflase că există un magazin la care din vreme în vreme este vânzător un înger, s-a dus să ceară și el ceva și i-a spus:

– Dați-mi și mie de cinci euro răbdare, de zece euro dați-mi niște îngăduință…

Și la sfârșit, îngerul i-a spus să întindă palma și i-a dat.

– Ce e aici?!

– Păi, ce mi-ai cerut!

– Păi, eu am cerut…

– Da, aici sunt semințele, du-te și cultivă-le!

Asta înseamnă cele cinci pâini și doi pești, lipsa de mărginire, de limitare a lucrurilor! Vedeți că dacă avem această mentalitate că avem nevoie de sămânță, nu de produsul finit, când avem nevoie de cel finit, va veni și cel finit! Dar noi am fost educați să fim limitați, limitați la ceea ce se face, ceea ce nu se face, limitați la ceea ce ajunge și ceea ce nu ajunge și din păcate am ajuns să ne facem inventar numai la ce ne trebuie să dobândim. Dacă ne întoarcem puțin și facem inventar la ceea ce avem, aflăm așa, că pe de o parte se vaită ucenicii că nu au ce să dea de mâncare și pe de altă parte, ceea ce aveau, nu aveau ce le da de mâncare dar aveau cinci pâini și doi pești, aceasta este lecția zilei de astăzi, să nu mai îngăduim să ne limiteze cineva și să ne autoeducăm astfel încât limitarea să nu mai fie la ea acasă cu noi!

Știu că sună foarte, foarte teoretic, știu că ați citit foarte multe materiale de genul acesta, dar a-ți imagina cum este Împărăția lui Dumnezeu nu înseamnă a te uita nici în stânga, nici în dreapta, ci a te uita în tine. Împărăția Cerurilor este în noi. Păi, dacă este în noi, înseamnă că mâinile acestea care ne aparțin nouă pot frânge cinci pâini și doi pești să împrăștie la cinci mii de bărbați să se sature! De unde știm că s-au săturat? Știm că au adunat douăsprezece coșuri de firmituri! Acum, dacă vrei să afli că cineva este sătul, trebuie să te încredințezi asupra faptului că i-a ajuns de spune că nu mai poate! Asta înseamnă firmiturile care au căzut de au umplut douăsprezece coșuri!

Așadar, dacă măcar astăzi, nu vă cer mai mult, mai este jumătate de zi, aveți CONVINGEREA, CONVINGEREA, convingerea că nu aveți nicio limită instalată sau dacă ați avut-o instalată, o puteți dezinstala acum, veți fi niște fericiți! Nu o să vă lipsească nimic, atâta vreme cât vă uitați la ceea ce aveți, deja ați scăpat de toate! O să spuneți:

– Da, dar mă doare aici…

Acestea sunt numai niște efecte ale faptului că v-ați făcut inventar numai la lucrurile pe care credeți că nu le aveți! Ceea ce nu aveți nu vă lipsește! Ceea ce nu aveți nici nu aveți nevoie să aveți!

Încercați ca până în seară să vă găsiți un singur prilej în care să vedeți ce nu este limitat! Vă dau, așa, câteva direcții, gândul bun nu este limitat, dar noi am fost învățați să îl limităm, am fost învățați să vedem numai partea rea. Să știți că cine vede partea rea, vede o graniță, vede o limită, este un om limitat. Cine vede bunătatea, cine vede bucuria, cine vede lumina, acela este un om nelimitat, cum de altminteri este făcut să fie omul! Încercați să scăpați de limite! De exemplu, v-ați propus ca până în seară să faceți ceva. Vă spun ceva care o să vă tulbure. Încercați ca până în seară să nu faceți nimic. O să vedeți că o să vă iasă, pentru că în acest așa-zis nimic, mintea nu mai este limitată să facă neapărat lucrul acela și o să vedeți că o să aveți timp și pentru altceva! Dacă nu terminați, bineînțeles că o să continuați și mâine!

Știți că l-a prins soția pe soț, că deja soțul este surprins în momente foarte delicate, stând degeaba.

– Ce faci, măi?!

– Păi, stau.

– Păi, ai stat și ieri!

– Da, dar nu am terminat!

Asta înseamnă o viziune nelimitată! Aș vrea ca astăzi, măcar, să înțelegeți că limita este una educațională, una emoțională și una financiară, numai dacă le băgați în seamă! Să vă aduc aminte de cel care avea datorie la fratele de vizavi și bietul om nu mai dormea. Nu mai dormea de vreo două săptămâni săracul om și soția l-a văzut și l-a întrebat:

– Ce ai, măi?

– Știi că ne-am împrumutat de la vecinul și nu am să îi dau și vine scadența, poimâine…

– A, nicio problemă!

Deschide femeia geamul și strigă:

– Măi vecine, să știi că al meu nu are de unde să îți dea banii!

Și a închis geamul la loc.

– Ce-ai făcut, femeie?!

– Păi, am făcut! Uite, acum nu mai doarme el și dormi tu!

Asta înseamnă fără limite. Să încercați să vă eliberați așa, puțin, de tot felul de îngrijorări. Mi-a spus cineva de dimineață că îl tot sună de la Bancă.

– Și care e problema?! Înseamnă că este problema lor! Înseamnă că ești un om foarte important!

Știți de cel care s-a dus la șef să îi mărească salariul.

– Nu vă supărați pe mine dar trebuie neapărat acum chiar să îmi măriți salariul, cred că să mi-l dublați, pentru că mă caută vreo trei, patru firme foarte mari, niște companii foarte mari.

Acum, directorul, să nu îl piardă pe bietul om, i-a mărit salariul și l-a întrebat:

– Dar, acum, dacă tot ți-am mărit salariul, spune-mi și mie care sunt firmele acelea.

– A, Eon, lumină, gaze, RAJA cu apa și de la Bancă!

Astea îl căutau pe om!

Eu vreau să vă spun că atitudinea pe care o aveți poate să facă mai mult decât contul pe care îl aveți sau nu îl aveți. Atitudinea pe care o aveți poate să înmulțească cele cinci pâini, dacă începeți! Vă rog să fiți ca cel care a avut până la urmă curajul să ia inelul lui Greuceanu și să facă din el paloș! Eu știu sigur că se poate. Dacă vă antrenați mintea să se poată, chiar se poate. Știu că o să credeți că sunt un teoretician, dar nu, sunt un om practic, atât de practic încât cel care stă lângă mine întotdeauna nu o să vadă partea aceasta practică, bineînțeles, ci o să spună că vorbesc prea mult, dar îmi asum lucrurile acestea. Dar, cei care vor să mă asculte și să mă înțeleagă că eu nu vă spun decât după ce am implementat programele acestea, își vor da seama că nu v-am amăgit. Nu de amăgire este vorba aici, ci de o realitate. Astăzi învățăm că nu avem limite!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru bucuria pe care mi-o dăruiește ori de câte ori mă adun pentru a-i scrie cuvintele aici, pentru ca apoi să mă împrăștii, dăruindu-vă posibilitatea de a le citi. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii de duminica aceasta despre ”Înmulțirea pâinilor”, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=RVbi9qOoZ3. Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru fotografiile care desăvârșesc aceste povești frumoase. Vă mulțumesc că citiți aceste rânduri și astfel ne bucurăm nelimitat de cuvintele părintelui, oriunde ne-am afla. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru toate binecuvântările din viața mea, printre care și aceasta de a mă afla aici, acum, scriind povestea vieții noastre în plină trăire.