Cum miroase toamna ta?

În lumea minunată a copilăriei, amintirile se nasc adesea cu ajutorul simțurilor, gust, miros, mai târziu se limpezește și văzul, apar imaginile și… imaginația. Poate și pentru că trebuie să aflăm mai întâi ce vedem mai exact și apoi, cu ochii minții, să mergem mai departe, să creăm povești, să visăm, să trăim.

Toamna are semnificații diferite pentru fiecare-n parte. Un copilaș se plângea cândva bunicului, la o plimbare prin Cișmigiu, că l-a adus în „cimitirul frunzelor”. Ce imaginație și, totuși, ce tristă constatare pentru un puști de 4 ani, care apucase deja să afle ce e acela un cimitir!  Bunicul însă nu s-a lăsat descurajat și i-a povestit că pe vremea când era doar un țânc de vârsta lui, se distra călcând pe unele frunze pe care le vedea mai… crocante, pentru că se simțeau diferit la tălpi, fărâmându-se cu un zgomot special! A reușit imediat să transforme tristețea nepotului în bucuria unui joc nou, numai de ei știut!

Pentru copiii din noi ajunși la vârsta bunicilor, toamna venea cu miros și pete de cerneală pe mâini, cu Pic praf sau Pic creion, acel corector miraculos care ne salva de ruptul foilor și rescrierea întregii teme, pentru că ștergea cifra sau litera greșită și puteam scrie corect cu un pix. Mirosul cărților noi de școală dar și al celor vechi, care veneau la pachet cu file lipsă sau cu poze acoperite cu cerneala celor din clasele mai mari, dezvăluind puțin și din personalitatea elevilor intimidanți pentru noi, începătorii.

Trecând la lucruri mai vesele și mai… gustoase, toamna bunicilor se simte în mirosul inconfundabil de vinete coapte sau de ardei capia copți, în adierile tot mai reci ale vântului, aducând cu ele mireasma strugurilor de boltă, tot mai rari în peisajul impersonal al străzilor cu case de prin marile orașe sau inconfundabilul miros al măslinilor sălbatici ce mărginesc, încă, unele plaje de la malul mării. Miros de zacuscă clocotind îmbujorată pe vreo plită cu inducție dintr-un apartament proaspăt renovat sau pe vreun aragaz de voiaj scos în curte sau pe balcon, anume pentru… gătelile toamnei. Miros de magiun de prune natural, fără adaosuri de chimicale, miros de must proaspăt stors, atât de dulce și de concentrat, ce promite acidularea de mai târziu dar și interzicerea lui de la gustare pentru cei mici. Miros de dulcețuri din smochine dolofane cu esență de vanilie.

Sunt atâtea mirosuri pe care bunicii de azi și le amintesc și continuă să le și creeze, purtând mai departe ștafeta celor care sunt străbunicii copiilor de azi. Seniorii își amintesc și de mirosul de frunze arse, adunate frumos în mormane aurii și ruginii prin curțile copilăriei lor, de mirosul de pâine coaptă în cuptorul din curte, după plăcintele cu mere și dovleac.

Părinții de azi, dacă au fost norocoși și au avut bunici, păstrează și ei în… ADN-ul lor olfactiv parte din mirosuri și caută să le transmită sau nu copiilor lor. Unii doar aducând în cămară sau pe masa modernă din living zacuscă sau salată de vinete, „bună dar care îngrașă, că mănânci o pâine la ea”, gătite de bunici și străbunici și trase în borcane cu capac etanș, cu un deget de ulei deasupra, ”să țină peste iarnă”. Te întrebi de ce bunicii și străbunicii de azi se încăpățânează să gătească toate conservele toamnei pentru iarna ce va să vină? Se mențin în formă, au un scop, iar bucuria acelui ”Mmmmm” rostit lacom de nepoți și strănepoți la prima îmbucătură de pâine cu zacuscă sau gem de prune, face să merite din plin tot efortul!

Ce miros are toamna ta? Ce miros are toamna copiilor și nepoților tăi? Ce-ar fi dacă i-ai întreba și dacă ați începe să descoperiți mirosurile voastre preferate de toamnă care să treacă mai departe, și mai departe, care să creeze amintirile acelea pe care le purtăm cu noi toți, oriunde ne-am afla?! Aceste mirosuri și gusturi specifice fiecărui anotimp ne transformă în bucătari de senzație peste mări și țări, încercând să readucem în bucătăriile noastre aromele copilăriei.

Dacă ai și tu amintiri cu gust și miros de toamnă, împărtășește-le cu cititorii mei, te vei bucura să descoperi că nu ești singurul care a avut o copilărie frumoasă, chiar dacă atunci poate nu părea. Niciodată nu spunem momentului care a trecut, rămâi, ești frumos. Parcă așa spunea Goethe?