Sfârșit de noiembrie cu beznă totală la 5 după-masă, într-o curte denivelată și umedă din spatele unui liceu de prestigiu. Teritoriu necunoscut în care căutam o capelă în spatele fațadelor cenușii ale unor clădiri amintind de comunism. Am îndrăznit să cer ajutor unui tânăr blând și ”grabnic ajutător”, care m-a condus la primul etaj al uneia dintre clădiri. Așa am pătruns într-o capelă de poveste, ”ascunsă” în spatele unei uși ca de sală de clasă. După ceas, ajunsesem mai devreme, dar capela era aproape plină, invitatul era acolo și deja vorbea. Toți ajunsesem, de fapt, la timpul potrivit. De ce? Pentru că părintele Marius Moșteanu, invitatul, ne-a dat o lecție de… așteptare activă la superlativ. Cum aveam să constat imediat, în timp ce vorbea și părintele aștepta! Subiectele despre care urma să vorbească în cadrul acelui eveniment soseau cu ”fratele Andrei”.
M-am gândit să vă propun o altă perspectivă vizavi de sfințenie și desăvârșire. Și anume, vă spun încă de la început că Dumnezeu nu alege pe cei desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși. Este o optică total diferită de ceea ce credeți despre sfințenie! Noi, în zilele noastre, tindem către o desăvârșire care stă în cutumele pe care ni le vâră pe gât unii și alții! Căutăm desăvârșirea în ochii celorlalți și nu mai alergăm să fim vrednici de a fi aleși de Dumnezeu, ca să Îl lăsăm pe El să ne desăvârșească.
