”Mintea unui copil nu este numai un raft de bibliotecă pe care să-l aranjezi cu cărți, ci și o candelă pe care trebuie să o aprinzi ca să lumineze”. 

Când îmi place ceva, dau mai departe cu mare drag, o poveste bună este o bucurie care te face să te scuturi de… praful și pulberea drumului pe care ai pornit-o și să vezi viața într-o lumină nouă. Copilul din mine încă crede în poveștile cu final fericit și descopăr că nu sunt singură în crezul meu.

Vă invit să citiți această poveste, pentru că în prag de școală, veți simți că v-ați trezit! Brusc!

Cum poți să asculți până la capăt un copil? De exemplu, un copil are nevoie de ceva, o jucărie nouă! Știți de ce are nevoie un copil de o jucărie nouă? Nu neapărat că s-a plictisit de cea veche, dar vrea ceva nou, că așa e mintea copilului. Și atunci, veniți cu soluția:

– Uite, Bubu, nu vrei să facem noi o jucărie nouă?

Ați încercat să faceți lucrul acesta? Copiii din ziua de astăzi, nepoții noștri, nu mai știu să facă un avion de hârtie, nu mai știu să facă o broscuță care sare! Știți ce bucurie îi faceți unui copil cu niște lucruri pe care le aduceți din propria dumneavoastră copilărie?! Și nici nu o să vă mai ceară lucruri noi și o să vă rămână bani de factură!

Vreți să fiți ascultați? Schimbați-vă la față! Vreți să aveți un mesaj pentru ceilalți fără frică și fără urmări? Schimbați-vă la față! Schimbarea la față este un efect al trăirii! Schimbarea la față este posibilă atunci când credem și când suntem convinși că Dumnezeu ne-a arătat acest praznic al Schimbării la Față ca să ne spună că se poate, nu pentru altceva! Să nu credeți că schimbarea la față s-a făcut pentru Mântuitorul, ca să dea după aceea mărturie Petru, Iacov și Ioan despre El că este Fiul lui Dumnezeu! S-a făcut pentru noi, nu pentru altcineva, pentru fiecare dintre noi!

M-am uitat așa, pe fugă, pentru că sunt multe lucruri pe care le vezi deodată și văzusem câteva sute de vizionări chiar în momentul acesta (n.a. la urmărirea în direct, online, a predicii ”Înmulțirea pâinilor”, ținută de părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța). Am aflat de la cineva că era ora 2.38 în Canada și eu slujeam acolo! Vă imaginați ce înseamnă să nu ai limite, să nu ai frontiere?! Vă imaginați că eu cu mintea oricum eram acolo dar mi s-a și confirmat, mi s-a confirmat că am putut să mă împrăștii! Mi s-a confirmat că din mâinile mele, Hristos s-a împrăștiat în Cuvântul Său în unghere pe care piciorul meu nu le-a parcurs până acum! Poate cu ajutorul lui Dumnezeu o să ajung și pe acolo, dar asta înseamnă cum să faci să fii după ce nu mai ești! Cum să faci în primul rând să fii atunci când ești! Trebuie să fii împrăștiat, să fii destins și să ai convingerea că nu ai limite!