Te trezești… molipsit de zâmbet!

Bucuria trăirii unei întâlniri… în deplasare cu oameni frumoși, ”uniți în cuget și-n simțiri”, din Dobrogea, Oltenia și Muntenia, este o provocare pentru mine de a o povesti. Conferința ”Înțelegând moartea, ne eliberăm viața”, organizată de Oana Constantin la Casa de Cultură a Studenților din București și avându-i ca invitați pe părintele Marius Moșteanu și pe psihoterapeutul Geanina Nicolae a reușit această unire în preocupări frumoase. Chiar dacă cu greu găsesc cuvintele potrivite, îmi amintesc că ”povestea este tăcerea amintirii din noi”, așa cum frumos și… provocator a definit-o părintele Marius Moșteanu într-o altă conferință de-a sa și asta mă încurajează să merg mai departe. Tăcând dar scriind.

Invitația la conferință a venit din Muntenia, de la Oana Constantin, realizatoarea emisiunii Taine de la Metropola Tv, despre care am mai făcut vorbire cu mare drag într-o altă ocazie. De o sensibilitate minunată, ne-a provocat la poveste prin propria poveste, cea a despărțirii de tatăl său. De ce spun ne-a provocat? Pentru că fiecare venim cu curiozitatea unui ”De ce” sau al unui ”Cum”. Bucuria și recunoștința sa de a descoperi că inițiativa i-a fost îmbrățișată de atâția participanți la conferință care au adresat întrebări invitaților săi nu poate fi descrisă ușor în cuvinte dar eu am luat-o și ca pe un balsam vindecător așezat cu grijă de părintele Marius peste suferința pricinuită de pierderea tatălui ei. De fapt, nu l-a pierdut, acesta se bucură din altă dimensiune, mult mai profundă, de ceea ce a lăsat în urma sa, prin reușitele fiicei sale.

Din Oltenia a venit Geanina Nicolae, amintindu-mi, prin nume, de Sfântul Nicolae Vechi, biserica de la malul mării unde părintele Marius este preot-paroh și unde, prin zâmbetul, îmbrățișarea și blândețea vorbei sale, ne bucură într-un prezent continuu pe toți cei care îi trecem pragul chiliei duhovnicești sau îi ascultăm predicile.

Trezită din moarte clinică pentru a ne povesti, inspira și ajuta să ne bucurăm de viață, aici și acum, Geanina Nicolae a oferit cu generozitate răspuns întrebărilor venite din public, a… împrietenit omul cu știința, după ce mai întâi L-a descoperit ea însăși pe Dumnezeu. E greu de spus în câteva cuvinte cum a reușit să exprime propria căutare a adevărului ascuns în șansa revenirii din moartea clinică, propriul sacrificiu al devenirii, ca femeie, mamă și soție, în căutarea răspunsului la propriul ”De ce”. A reușit să încurajeze publicul prezent la conferință să își accepte și să își analizeze trăirile, să dea un strop de speranță celor aflați în suferință și acesta ar fi, prin sine, unul din răspunsurile la acel ”De ce” al său. Va publica o carte în care vom afla mai multe despre… omul care este.

Din Dobrogea dar și cu rădăcini în Oltenia a venit părintele Marius Moșteanu, duhovnicul românilor de pretutindeni, cum îmi place mie să îi spun. Vă spun doar atât: dacă până acum ne-am fi temut… educațional de Dumnezeu, văzându-l, simțindu-l și ascultându-l pe părintele Marius, dar și amintindu-ne că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ne-am simți eliberați de teamă și am pune în loc pace, iertare, răbdare, respect și, mai ales, un univers întreg de iubire și zâmbet! Mesajul părintelui este mereu același și mereu diferit, ca atunci când după o călătorie, suntem tot noi, dar noi, adică nou-nouți! Da, pentru vindecare, e nevoie de asumarea durerii și punerea la treabă a creierului în favoarea noastră, într-o permanentă re-creare a ”fericirii creaturii”, nu a suferinței. Să luăm pauză pentru bucurie, pentru a ne descoperi în varianta îmbunătățită, pentru că uneori, alergând după libertate nu avem timp să ne dăm seama că deja o avem și trebuie doar să ne bucurăm de ea, să ne-o asumăm!

Multă vreme m-am gândit că scriind cuvintele predicilor sale și, mai apoi, ale conferințelor, ajut pe ceilalți să îl descopere pe părintele Marius, de fapt, în primul rând, m-am ajutat pe mine să îl descopăr și să mă descopăr, să realizez această vindecare prin scris venită de la Dumnezeu. Și aceasta ține de răbdarea repetării ascultării unor pasaje pentru a fi scrise corect și documentat, dar, ca un argument pentru… scrisul care rămâne, ar fi că tipărite fiind, cititorii și-ar putea sublinia pasajele care îi inspiră! Categoric, această terapie prin scris este un principiu recomandat și de psihologi dar…, parcă de la părintele e altfel. Repet, în cazul meu! Dacă, totuși, prin ceea ce scriu inspir și pe alții să se descopere altfel, este cu atât mai bine, este ca acel dar din dar care face Raiul, aici și acum. Ce este special în mesajele părintelui? Tocmai faptul că ne ține mintea ocupată cu gânduri frumoase, ca să descoperim prin antrenament și altele!

Frumusețea unui mesaj stă tocmai în felul unic în care nevăzutul imaginarului din fiecare îl tâlcuiește. ”Marea rămâne în amintire, vinul rămâne în pahar”, o reclamă zărită în goana mașinii, care pentru mine sună cam așa: faptele și trăirile din viețile noastre văzute aidoma unor călătorii rămân în amintiri, în timp ce în paharul sufletului rămâne imaterialul din vinul liturgic al împărtășaniei. Odată ce ai primit această bucurie a împărtășaniei dar și a împărtășirii atâtor povești de viață minunate de la părintele Marius Moșteanu, toate însoțite de zâmbetul care mângâie direct sufletul, te trezești… molipsit de zâmbet! Scuturându-te de iluzoriul praf al neputinței, descoperi că într-o lume de zâmbete, ”totul este cu putință întru Hristos care mă întărește”.