Gonind pe drumul vieții

Cu zâmbetul pe față ca o lumină lină,

Pornești în astă viață liber de orice vină.

Te bucuri să descoperi cuvinte, primii pași!

Privești cu luare-aminte la primii fluturași

Ce zboară fericiți spre cerul cel senin,

Și ei se simt iubiți de Tatăl lor divin!

Descoperi prima floare, suavul ei parfum,

Te bucuri de culoare și-apoi pornești la drum.

Cu pași mai mari, grăbiți,

Trăiești emoții tari și uiți de cei iubiți.

Descoperi lumea mare și toată-ți pare-a ta,

Dar simți și o-ndepărtare de ce-ai crezut cândva

Și-ncetinești iar pasul, să vezi unde-ai ajuns

Și prelungești popasul, simțind un dor ascuns.

Gonind pe drumul vieții, crezând că tare ești,

Uiți roua dimineții și sute de povești!

Copilu-i tot în tine, chiar dacă-i cam tăcut,

Se simte încă bine, că tare i-a plăcut

Că l-ai plimbat prin lumea de care el citea,

Dar parcă l-ai uitat și asta nu prea vrea.

Întoarce-te în tine, iubește-te și iartă,

Căci a trăi prin sine este a vieții artă!

Tu fă-ți din orice clipă prilej de bucurie,

Ca să trăiești mereu în sfântă armonie.