– Bubule, unde-ai găsit

Așa câine plictisit?

Doarme, sforăie, visează

Și nimic nu-l deranjează!

Cum de curtea ți-o păzește,

Când nimic nu îl trezește?

– E bătrân de-acum, nepoate,

Face și el ce mai poate!

– Da, dar tu te joci cu mine

Și fugi încă foarte bine!

Numai el stă tolănit

Și e taaare plictisit!

Nici nu mârâie măcar,

De mușcat n-are habar,

Doar Buni îl mai trezește

Când mâncare-i pregătește!

– E un câine educat,

Ai vrea să te fi mușcat?!

Nu latră ne-ntărâtat,

Tu vorbești neîntrebat?

– Păi, vorbesc când sunt cu tine,

Întreb să-nțeleg mai bine!

Igor e un câine bun,

Dar și tu ești bun stăpân!

Și Buni e cea mai tare

Că ne dă la toți mâncare

Și câte-o îmbrățișare!

Pixabay picture

Share: