Când cerul țese curcubeie

Să știu mai mult, să fiu mai mult, să fac

Sau poate e de-ajuns să tac

Și orice-aș ști, aș fi și-aș face

Să fie pentru mine pace?

Când simt că și puținu-i mult

Și tot ce fac e să ascult

Cum cerul curcubeu-și țese

Din vise mari, neînțelese,

Admir creația divină

Și mă acopăr cu lumină

Ce-a răsărit doar din iubire

Și umple-acum a lumii fire,

Căci neiubirea-i o părere,

Când crezi că nu scapi de durere.

Știi că furtuna-i trecătoare

Și negreșit aduce soare,

Știi tot și tot mai vrei să știi

Să vindeci dorul inimii,

Dar e destul o-mbrățișare,

Durerea trece în uitare

Ca plânsul de copil cuminte

Ce doar de râs și-aduce-aminte.

Când cerul țese curcubeie,

Iubește-te mai mult, femeie!