Povestea… dovleacului meu

Am fost la piață, am ochit o grămadă mare de dovleci dolofani și portocalii, în tonuri diferite dar care mi-au bucurat nu doar privirea, ci și sufletul, cu o misiune clară, să aflu povestea muncii și pasiunii ce a stat în spatele respectivei grămezi de bucurie de sezon.

Am apelat la vânzătoarea care era și producătoare, să scriem împreună povestea dovlecilor ei, numai buni pentru sculpturile și decorațiunile de Halloween dar și pentru plăcinte rumenioare și alte delicatesuri cu dovleac, supe cremă sau chiar dovleci rumeniți în cuptor, cu un praf de zâne bune, din zahăr și scorțișoară, pentru o caramelizare mai ușoară.

Am vrut să îmi spună povestea dovlecilor ei de când sunt mititei ca o sămânță din acelea coapte și delicioase, nu mai mari decât unghia noastră, și până când ajung așa mari și rotofei, de ne îngăduie să îi sculptăm și să îi transformăm în felinare, însuflețindu-i cu lumina blândă a lumânării ascunse în interiorul lor și amintind de lumina sfântă a Învierii, chiar și în timpul unei sărbători de import, de peste ocean, comercială sau păgână, după îngăduința fiecărui cititor. Și totuși, copiii nu știu de astfel de vorbe, de judecăți, ei vor să se bucure în plus, de bomboane ce pot fi lesne ascunse tot în astfel de dovleci, de atmosfera aceea de poveste, de costume ca de carnaval, de părinți, bunici, vecini, luminați frumos de felinarele portocalii.

N-a fost să fie, am venit cu tolba goală, inclusiv de poze, povestea mi-a fost refuzată din start, probabil că după atâta trudă în grădină, la… crescutul și culesul dovlecilor, doamna respectivă numai de stat la taifas cu mine nu mai avea poftă. Nu era aglomerat deloc, dar aș fi vrut acea poveste.

Am nevoie de ajutor pentru această poveste a dovleacului pe care mi-am dorit să o scriu pentru copii, cu poze autentice, de toamnă bogată, colorată în nuanțe diferite de portocaliu vesel ca orice poveste pentru cei mici din noi și de lângă noi. Nu am vrut să ”fur” vreo poză dovlecilor din magazin, într-o competiție neloială cu producătorii noștri și nici să cer permisiunea doamnei respective să îi pozez dovlecii fără povestea lor refuzată.

Poate mă ajutați voi, cei care citiți aceste rânduri, cu povestea dovlecilor voștri. Promit să o public nu pentru vreo reclamă, ci și pentru bucuria voastră de a contribui la o poveste chiar și pentru copiii și nepoții voștri, să vă înțeleagă mai bine truda dar și pasiunea din spatele ei! Aș vrea să le pot povesti copiilor, mai ales celor care stau la bloc și încă nu au călcat vreodată în vreo fermă sau gospodărie la curte, dacă există vreo șansă cât de mică să își poată ”crește” propriul dovleac în vreun ghiveci mai încăpător. Cam cât durează până ajunge din sămânța cât unghia la dimensiunea unei mingi de handbal sau de baschet. Cum se îngrijesc, câtă muncă și pasiune pune grădinarul sau fermierul în cultura lui dovleci, e ușor de cultivat și apoi de vândut? Se caută dovlecii gospodarilor noștri sau se lovesc de competiția celor lustruiți frumos de pe la hipermarket-uri?

Curiozități de-ale copilului din mine dar sigur și de-ale altor copii, care ar putea fi satisfăcute sec prin vreo căutare pe internet, dar eu vreau povestea cu suflet a unui dovleac. Și apoi, ”crescătorul” sau ”crescătoarea” de dovleci ce bunătăți face prin bucătărie sau cum se bucură cu copiii și nepoții de sărbătoarea acestor minunate… creaturi.

Aștept cu multă bucurie și recunoștință poveștile voastre însuflețite, să inspirăm copiii noștri cu pasiune nouă pentru legumele și fructele cultivate de noi. Aștept și sugestiile voastre pentru sculptarea mai ușoară a felinarelor dar și soluții anti-risipă, că doar miezul și semințele dovlecilor sculptați de Halloween trebuie și ele folosite la ceva, poate chiar și felinarele create din coajă! Voi ce povești cu dovleci le spuneți celor mici? Cum le stârniți curiozitatea și mai ales cum îmbinați utilul cu plăcutul, cum îi ajutați să descopere și gustul dovlecilor, nu doar al bomboanelor frumos ambalate care însoțesc sărbătoarea importată de peste ocean.