Uite-l pe Moș Nicolae!

Vară, căldură mare, miros de pește încins, de brânzeturi adevărate, vândute de țărani ca odinioară, de apă stătută în vazele cu flori pestrițe ale florăreselor, într-o hală de piață acoperită cu o tablă aproape incandescentă sub dogoarea soarelui.

– Buni, buni, uite! Uite-l pe Moș Nicolae, în blugi și cămașă albă, cumpără hamsie!, șoptește Tudor cu voce tremurând de emoție dar și de nerăbdarea de a-și face bunica să-l vadă mai repede pe moșul copiilor.

– Ce tot spui acolo? Cum să fie sfântul la coadă la pește?! Maaare imaginație mai ai, măi copile! Taci să nu ne mai audă și alții că ne facem de râs! Auzi la el, Moș Nicolae în blugi… Ha, ha, ha! Când o auzi bunicul ce trăznaie ai mai spus, o să râdă de o să se audă până la tati la șantier! Ha, ha, ha! Și mai cumpără și hamsie!

– Buni, eu abia am șoptit și tu ai făcut așa gălăgie că uite, Moș Nicolae se uită fix la noi, se necăjește Tudor, deja îmbujorat de căldura pieței dar și de bucuria și emoția întâlnirii cu moșul copiilor.

– Tudor, să știi că am auzit discuția ta cu bunica și nu trebuie să te rușinezi că ea vorbește mai tare sau că nu te crede, se aude vocea amuzată a celui în blugi, cărând o sacoșă cu hamsie proaspătă, dar și un buchet cu multe flori de câmp, colorate felurit.

– Arăți exact ca în icoana din biserică la care mă rog în fiecare an. Și până la urmă, acum ești în timpul liber, ești în vacanța de vară, nu trebuie să porți hainele alea din icoană, nu-i așa?, se entuziasmează puștiul de 5 ani, la apropierea sfântului lui preferat.

– Dacă stăm să ne gândim, chiar așa e, e vacanța de vară!

– Ha, ha, ha! Vai, domnule, nepotul meu are o imaginație așa bogată că nu știu unde o să ajungem cu ea! Acum că v-ați apropiat, chiar aduceți bine cu icoana din biserica cea nouă unde mergem noi, râde amuzată bunica lui Tudor.

– Vezi, buni? Și îmi știe și numele, el e! Eu tot timpul am știut că și voi trăiți printre noi și vă îmbrăcați ca noi, că doar nu o să ieșiți în hainele alea vechi, ați arăta ciudat și ați atrage atenția!

– Tudor, dar se poate, buni?! Hai că deja o dăm în supărare, lasă-l pe domnul să-și vadă de treabă și noi să mergem acasă, că avem destule de făcut!

– Și totuși, dacă tot vorbim, vrei să îmi spui ce îți dorești anul acesta în ghetuțe?

– Nu, vreau să mă mai bucur puțin că te-am văzut și că ai și vorbit cu mine!

– Și nu vrei tu să îmi spui cam ce ți-ai dori să primești? Cred că ai destule pe lista dorințelor tale.

– Știi că am, că doar sunt copil și văd multe, dar unele le mai rezolv și până să vină ziua ta, așa că eu doar mă bucur că te văd și că îmi și vorbești!

– Și cum rezolvi tu unele dorințe?, întreabă moșul.

– Păi, uite, peste două zile e ziua mea și plănuiesc o serbare, o să cânt și o să și recit o poezie pentru bunici, părinți, unchi și mătuși. Mami m-a ajutat să fac și bilete de spectacol dar și să pictez câteva tablouri pe care le așez ca la expoziție. Dacă mai vând din ele la invitați, adun ceva bănuți și îmi mai cumpăr ceva de pe lista pe care o am pentru tine și pentru Moș Crăciun. Doar toți copiii facem liste imediat după ce plecați voi din casele noastre, dar apoi, de la o sărbătoare la alta, ne mai descurcăm și altfel! Alea mari și pe care mi le doresc cel mai mult le las pentru tine, că doar nu pot eu să-mi cumpăr bicicleta și să o mai și car până acasă! Vecina mea vinde limonadă și a reușit să își cumpere deja păpușa pe care nu i-ai adus-o anul trecut, așa că tot tu i-ai adus-o dar altfel și…

– Gata, Tudor! Hai că ne apucă seara, aici, cu poveștile tale! Ne iertați, domnule dragă, dar așa suntem noi, mai vorbăreți, se scuză bunica.

– Mă bucur mult că am stat de vorbă! Tudor, ești tare simpatic, m-ai făcut să râd dar mi-au plăcut mult și ideile tale de a mai rezolva și singur câte ceva de pe lista pregătită pentru mine.

Băiatul și-a luat rămas bun de la moșul lui, cu o îmbrățișare cum numai copiii știu să dea. Deja e atent la un cățel tare simpatic care se joacă în vitrina magazinului cu animale de companie. Tocmai bine pentru ca bunica să mai aibă un moment de conversație cu… moșul.

– Cred că mergeți la o biserică pictată de nepotul meu. El e cel care mă folosește ca… model pentru Sfântul Nicolae în icoanele sale. Fiecare cu nepotul său dar și cu imaginația!, zâmbește domnul în blugi.

– Așa se explică, râde bunica.

– Și totuși, dacă tot vorbiți cu Moș Nicolae, voi, bunicii și părinții lui Tudor, cum stați cu listele voastre?

– Eeei, să fim noi sănătoși și să ne bucurăm de el cât mai mult…

– Asta așa e, dar cam sună a clișeu. Și bunicii și părinții trebuie să aibă vise personale. Când ați visat voi, ultima oară, pe cont propriu?

– He, heei, visez de ceva vreme la o croazieră cu soțul meu, o rochie nouă pentru aniversarea noastră de 30 de ani…

– Ați văzut că se poate? Acum ne luăm rămas bun și ne revedem la… biserică! Aveți la ce vă gândi și visa cu ochii larg deschiși…, zâmbește moșul și se face nevăzut în mulțimea de precupeți și gură-cască din piața încinsă de soarele… vacanței de vară.

Chiar așa, voi când ați visat ultima oară?