La vorbe ești chiar… bunicică

– Buni, tu ce cărți citești

În afară de povești?

De ce scrie omul cărți?

Să știm ce-i prin alte părți?

Cartea are vreo poveste?

Poți să-mi spui tu care este?

– Cineva, cândva, departe,

S-a gândit la prima carte.

Vroia tare mult să scrie

Tot ce-a apucat să știe,

Ascultând mii de povești

Despre cum poți să trăiești

Fără frică și-ntristare,

Cucerind lumea cea mare

Doar iubind fără-ncetare

Lumea toată cum era,

Nici prea bună, dar nici rea.

Asta a fost la-nceput,

Însă omul priceput

A scris mai apoi povești

Pe care și tu le-ndrăgești,

Am crescut cu ele toți,

Bunici și părinți, nepoți.

– Dar acum tot se mai scrie?

Mai e ceva ce nu se știe?

– Uite, tu nu ai știut

Povestea cărții la-nceput.

Și tu poți să scrii o carte,

Să-mparți ce știi și mai departe,

Să dai speranțe tuturor,

Să le transmiți în viitor.

Să o lași ca moștenire

La întreaga omenire!

– Mai bine scrie tu, bunică,

La vorbe ești chiar… bunicică!

Pixabay picture