Dumnezeu este în noi și lângă noi

Biserica înseamnă comunitate și comuniune, în același timp. Dacă începem să spunem ”Biserica Ortodoxă”, ”Biserica Catolică”, ”Biserica Protestantă”, deja nu mai suntem altundeva decât în Turnul Babel, și anume, încercăm să ajungem la Dumnezeu pe verticală!

”Și toți cei de față auzeau cuvântul în limba lor”.

Praznicul cel mare al Pogorârii Duhului Sfânt este un praznic la 50 de zile de la Înviere, la zece zile după Înălțarea la Ceruri și este un praznic pe care Biserica îl socotește ca act de înființare a ei, a instituției. Și anume, înființarea Bisericii s-a făcut la Cincizecime, atunci când s-a pogorât Duhul Sfânt și în momentul în care s-a împlinit ceea ce Mântuitorul spunea că va trimite pe Mângâietorul, în acel moment s-a înființat Biserica.

Biserica, dacă stați să o analizați prea mult, intelectual vorbind, și dacă stați prea mult să… depănați tot felul de denominațiuni, pierdeți sensul. Măcar astăzi, v-aș ruga să spuneți ”Biserică” și atât, să nu mai adăugați niciun alt adjectiv, pentru că fiecare cuvânt pe care îl adăugați acestui termen instituțional de Biserică vă va depărta de sensul în care Biserica a fost rânduită.

Vreau să îmi îngăduiți câteva cuvinte să vă spun despre cum ajungem la Dumnezeu. În vremea Turnului Babel, oamenii constatând că vorbesc între ei aceeași limbă și se înțeleg foarte bine, au luat o hotărâre: să ajungă la Dumnezeu! Și, cum să ajungă la Dumnezeu?! Erau și pe vremea aceea ingineri, care nu aveau studii pe care credem noi că un inginer ar trebui neapărat să le aibă, și atunci s-au hotărât ei să facă un turn foarte înalt, să ajungă la Dumnezeu pe verticală. Când Dumnezeu a văzut nebunia, nu s-a temut că or să ajungă la El și n-o să aibă ce să le spună, ci s-a temut pentru ei! Vă imaginați că mai există o bucată din Turnul Babel, și acum se mai văd niște ruine. Când a văzut Dumnezeu nebunia aceea, s-a gândit:

– Măi, dar ăștia când or să ajungă sus, or să cadă pe rupte, or să se îmbrâncească de nu o să le mai ajungă locul!

Și atunci, lui Dumnezeu i-a fost milă de ei, dar nu a putut să le spună pe aceeași limbă să se oprească, ci le-a amestecat limbile încât atunci când unul cerea cărămidă, altul înțelegea mortar, când cerea mortar, îi dădea o roabă și în câteva zile, și-au dat seama că nu mai pot să lucreze. Și atunci s-au amestecat limbile și au început oamenii să meargă în zonele lor și să locuiască fiecare în câte o parte și inițiativa aceea de a ajunge la Dumnezeu pe verticală a rămas pe altă dată! Să nu credeți că a rămas departe! Nu. Îmi aduc aminte de anul 1982, când am ajuns la Seminar, Dumnezeu să îl odihnească, părintele profesor de Muzică Mihalache Tudor ne-a spus că în 1968, atunci când a avut loc prima aterizare a unui pământean pe Lună, el era arhidiacon și se afla în spital, iar propaganda sovietică, care să știți că nu s-a inventat acum, pe vremea lui Putin, era acolo de la început, imediat a umplut spitalele, iar la două zile au venit toți la el în spital, să îi aducă la cunoștință faptul că omul a ajuns pe Lună și nu L-a găsit pe Dumnezeu acolo, ceea ce, după propaganda sovietică, însemna foarte clar că nu există Dumnezeu! Și părintele profesor nu a avut alt argument și răspuns decât să zâmbească! Ce mai poți să îi spui unui om care vine cu o propagandă foarte, foarte… încărcată, de parcă venea de la Turnul Babel, cu un limbaj pe care vroia să îl împrăștie peste tot, să răspândească acest mesaj:

– Măi, nu există Dumnezeu!

În… subsolul acestui mesaj, eu aș citi și altceva, o nebunie, că toată propaganda e o nebunie. Parcă vroiau să spună cu autoritate:

– M-a trimis Dumnezeu să vă spun că nu există!

Întotdeauna, în spatele unei propagande se află dorința ca aceasta să fie unilateral așezată în urechile oamenilor! De ce v-am spus lucrul acesta? Pentru că praznicul de astăzi este praznicul de restaurare a Turnului Babel, prin a ne așeza un nou concept. Și anume, la Dumnezeu nu se ajunge pe verticală, ci pe orizontală! Cum ajungem la Dumnezeu pe orizontală? Păi, dacă au încercat alții pe verticală și nu au reușit, cu siguranță că s-au depărtat de țintă. Dumnezeu nu este sus, nu e departe, Dumnezeu este în noi și lângă noi și atunci vine Pogorârea Duhului Sfânt cu un mare dar pe care l-au constatat cei care făceau parte din alaiul care înconjura pe apostoli, anume că deși erau de mai multe nații, veniseră la Sărbătoarea Rozelor și fiecare își auzea, în graiul său, mesajul pe care apostolii îl lansau. Asta înseamnă că vorbirea în limbi are, de fapt, un alt dar, mai mare decât el însuși: auzirea în limbi! Vorbirea nu însemna, așa, în aceeași… bolboroseală, pentru că sunt și secte care spun că sunt purtătoare de moștenire de la Rusalii, de la Pogorârea Duhului Sfânt și care încep să bolborosească acolo și nu înțelege nimeni nimic.

Problema nu este să vorbești fără să fii înțeles, problema este să auzi ce trebuie și cum trebuie! Acum, vedeți, și cu lucrurile acestea, dacă ele sunt spuse și nu sunt foarte clar auzite, cu siguranță că nu avem cum să facem o comunitate. Comunitatea începe cu o comuniune și cum comunici?! Noi am învățat la școală că comunici prin viu grai, dar nu este așa. Astăzi, Pogorârea Duhului Sfânt ne spune că, de fapt, avem un grai comun, acela care poate să fie înțeles de toți. Un grai comun înseamnă dincolo de un limbaj de medic, dincolo de mimă și pantomimă, dincolo de posibilitatea de a fi sau a nu fi foarte expresiv în chip. Din partea celui care vrea să transmită mesajul există dorința de a transmite, dar și din partea celui care vrea să audă există dorința de a auzi ceva! Oricât de îndrăzneț ai fi și oricât de expresiv ai fi, dacă te duci într-o comunitate de mameluci care se uită la tine și atât și nu sunt dispuși să înțeleagă absolut nimic, nu o să înțeleagă absolut nimic, în oricâte limbi străine ai vorbi!

Îmi aduc aminte de vremea cealaltă, când nu existau semafoare la intersecții și erau frații noștri de la Miliție, dădeau din mâini și dirijau circulația. La un moment dat, într-o intersecție anjunge un italian, care îl întreabă pe nenea milițianul:

– Parlare italiano?

Milițianul s-a uitat așa cam cum se uita conform studiilor și pregătirii!

– Parlez-vou francais?

– Do you speak English?

– Sprechen sie deutsch?

Liniște! Bietul italian a renunțat și a plecat! Un copilaș, când a văzut atâta… grozăvie de cunoștințe de limbi străine, s-a dus la nenea milițianul și i-a spus:

– Măi nene, ai văzut câte limbi străine știa nenea acela?

– Da! Și la ce i-a folosit?!

Trebuie să fiți foarte atenți și să nu vă încântați să credeți că dacă dobândiți o știință a comunicării dar nu aveți cu cine, o să ajungeți undeva! Nu o să ajungeți nicăieri! Comunicarea nu ține de gradul celor două părți implicate de a fi neapărat empatice sau de a fi la același nivel cultural! Nu. Comunicarea dintre doi oameni ține de gradul lor comun de îngăduință și de respect pe care îl au unul față de altul. Dacă așteptăm de la comunicare altceva, am greșit. Atunci, ce fac?! Comunic numai cu cei cu care am studii egale sau experiențe egale?! Nu. Dacă respect pe celălalt, atunci pot comunica, dacă sunt empatic cu el, cu siguranță că mai adaug ceva în comunicare și nu trebuie să îi spun de două sau de trei ori un lucru.

Se spune că doi oameni, atunci când se ceartă, ei nu realizează și ajung să țipe unul la altul. Știți de ce? Pentru că de fapt, în mintea noastră, când celălalt are o altă părere, crezi că este departe de tine, dar nu numai departe cultural sau de înțelegere, ci și departe fizic, de parcă ar fi peste deal, și începi să strigi la el:

– Măi, tu nu auzi?!

El este la jumătate de metru dar începi să țipi pentru că distanța, de fapt, îți dă un alt semnal, că nu te aude! Dar nu este de auzit așa ceva. Sunt anumite semnale pe care noi trebuie să ne trezim o dată pentru totdeauna și să încercăm să le transmitem altfel. Dacă am încerca să ne uităm la Dumnezeu, în loc să ne uităm în sus sau stând în genunchi cu o carte în mână, să privim la nevoia sau la necazul unui frate de-al nostru, atunci cu siguranță că ne vom apropia de celălalt! Îl vom vedea nu ca pe cel care ne-a sâcâit o perioadă de timp sau este împotriva noastră, ci vom vedea chipul lui Dumnezeu în celălalt. De altminteri, praznicul acesta al Pogorârii Duhului Sfânt este praznicul descoperirii lui Dumnezeu în cel de lângă noi. A înlocui privirea în sus cu privirea în stânga și în dreapta nu înseamnă altceva decât a-L așeza pe Dumnezeu nu într-o instituție, ci în casa ta!

Îmi aduc aminte că acum vreo 10 sau 15 ani, eram aici și l-am trimis pe băiatul care, bine, acum a crescut, l-am trimis în Altar să aducă pentru ziua de mâine, cum am terminat acum:

– Mâine e Sfânta Treime, să îmi aduci icoana cu Sfânta Treime!

Nu m-am uitat exact cine mă aude când am spus asta și a venit bietul băiat și m-a întrebat:

– Nu vă supărați, dar cum trebuie să arate?

Mi-am dat seama că am greșit, m-am dus și i-am arătat-o și el mi-a spus:

– A, ca la noi acasă!

– Adică?!

– Mama, tata și copilul!

Asta înseamnă să îi faci pe oameni să înțeleagă că, de fapt, Dumnezeu este între noi, nu trebuie să ne uităm la El în sus! Noi, măcar astăzi, să știm că în chipul acestor frunze de nuc pe care le am în mână, există o întreagă încărcătură a Pogorârii Duhului Sfânt din înălțimea Turnului Babel către… parterul caselor noastre! Dacă vom avea această conștiință, cu siguranță că Dumnezeu va fi bucuros că L-am găsit! El așteaptă de mult să ne uităm la El și să Îl vedem în chipul celuilalt, în chipul celui pe care noi îl confundăm, dacă noi ne uităm la Dumnezeu cu privirea în sus, vă imaginați că dacă nu ne oprim din mișcarea noastră, o să dăm peste unul sau peste altul, o să ne îmbrâncim cu unul sau cu altul!

– Eu sunt credincios, acum mă duc la biserică!

Sunt foarte mulți printre noi care au venit să privească numai cu capul pe sus:

– Doamne, Dumnezeule, azi e Pogorârea Duhului Sfânt, am venit să Te văd!

Și se împiedică de toți dar îi și împiedică pe toți! Înțelegeți o dată, fraților, dacă vreți să vă uitați la Dumnezeu, uitați-vă la cel pe care îl aveți cel mai apropiat, pe care de multe ori îl obstrucționați, de multe ori îl judecați greșit, pe care de cele mai multe ori îl considerați că vă vrea răul sau că de abia așteaptă să greșiți ca să vă atragă atenția! Nu este așa! Dumnezeu este în spatele neputinței celui de lângă tine și dacă vrei să îl iei în brațe atunci când după toate părerile sociologice nu merită deloc, înseamnă că atunci Îl găsești pe Dumnezeu la el! Pentru că atunci când nu merită, rareori simți asta că nu merită, dar atunci, mândria se dă la o parte și omul se încarcă de Dumnezeu!

Îmbrățișați-vă copiii și nepoții, soții și soțiile, atunci când vi se pare că nu merită deloc! Atunci Îl veți găsi pe Dumnezeu acolo unde trebuie. Dacă vă cere cineva ajutorul, nu vă uitați în sus, să spuneți:

– Doamne, pe cine să mișcăm să facem ceva ca să îl ajut pe omul acesta?

Nu, omul acela are nevoie de ajutorul tău, de puținul tău, pentru că puținul tău este multul lui! Dacă vom aștepta să facem vreun ONG, să îi spunem:

– Măi, stai puțin acolo că gata, acum știu despre ce este vorba. Ai nevoie să îți îngrijească cineva părinții, stai să facem o instituție a recuperării… !

Nu, el are nevoie să stai lângă el, zece minute, să își dea seama că nu este singur și soluțiile vor veni altfel, dar noi, din păcate, avem un obicei de a ne uita după Dumnezeu în sus! Măcar astăzi, jumătate de zi cât a mai rămas, încercați să vă uitați la Dumnezeu în jurul vostru! Încercați să vedeți din biserica din fața noastră, biserică și atât! Peste drum este o altă biserică, aproape stă să cadă, numai Dumnezeu o ține să nu cadă, unii îi spun sinagogă, spuneți-i, numai astăzi, biserică și atât! Mai încolo este o biserică armenească, spuneți-i biserică și atât, o biserică greacă, spuneți-i numai biserică și atunci o să vedeți că Dumnezeu în astfel de biserici locuiește! Avem aici o biserică înaltă cu turn, lumea îi spune geamie, mai încolo îi spune moschee, spuneți-i biserică! O să vedeți că Dumnezeu cu siguranță se va coborî și ne va lua de mână din Turnul Babel unde a amestecat limbile și ne va așeza într-un limbaj comun care este dragostea!

Limba pe care o putem folosi ca să ajungem la Dumnezeu este dialogul nostru cu cel de lângă noi, astfel încât să înțelegem că Dumnezeu este deja coborât între noi și din păcate, noi Îl căutăm în altă parte. Să știți că Dumnezeu are nevoie ca noi să ne trezim, nu are altă nevoie!

M-a întrebat cineva dacă există dragoste necondiționată. Nu există. Nici la Dumnezeu nu există așa ceva! Dumnezeu ne iubește pentru că are un interes: să ne mântuiască pe toți! Să nu credeți că există dragoste fără un interes, dacă și Dumnezeu are un interes când ne iubește, să ne mântuiască! Un părinte îl iubește pe copilul său pentru că vrea să facă din el ceea ce nu au reușit alții, eventual ce nu au reușit părinții lui cu el! Interes există, dar interesul acesta este parte din dragoste, este parte din comunicare și din comuniune.

Astăzi este Pogorârea Duhului Sfânt, înseamnă că toată Treimea este cu noi și ne arată că nu trebuie să ne despărțim ca toți să fie una, pentru că noi una suntem! Aș vrea să am cuvinte să vă spun lucrul acesta, dar nu îmi ajută nici pregătirea, nu îmi ajută nici posibilitățile, oricât aș căuta să le îmbunătățesc și aș vrea să vă spun un singur lucru cu care să închei. Străduindu-mă să am un mesaj coerent pentru astăzi, mi-am dat seama că nu pot să spun mai mult decât că vă iubesc!

O minunată declarație de iubire din partea părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, în predica sa din Duminica Rusaliilor! Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a-i reda cuvântarea aici și mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa: https://www.youtube.com/watch?v=WJSk3Xb6e_A