AVENTURILE LUI RA LA MARE (9)

Vara a trecut şi prietenii noştri Kiki şi Ra de la malul mării s-au plictisit deja de zilele mohorâte de toamnă. Au avut totuşi parte de o vreme caldă şi însorită până la mijloc de septembrie, numai că, deh, ce-i bun nu ţine chiar tot timpul! Cei doi au suportat şi ploile şi furtunile care pustiau faleza constănţeană. Le dădeau fiori şi îi cam ameţeau pe toţi, oameni, păsări şi peşti, deopotrivă. Acum, însă, este o zi însorită de sfârşit de octombrie şi Ra nu se sfieşte să îşi exprime zgomotos veselia, cum numai un pescăruş care se respectă ştie:

AVENTURILE LUI RA LA MARE (8)

Soarele strălucea vesel deasupra mării în ziua concursului, iar faleza era aglomerată nu doar de păsăret, ci şi de turişti, spre bucuria domnului Corbu, care nu rata ocazia să se etaleze ţanţoş. Mare liniştită, cer senin, niciun semn de furtuna invocată de Ra. Pe stabilopozi stătea mama-pescăruş, însoţită de prietenele ei gureşe, iar ceva mai la distanţă dar în apă, se agita veselă mama-delfin. Mai erau şi alte vietăţi marine, dar la adâncimi diferite. Ţestoasa îşi întindea curioasă gâtul ridat, să vadă cât mai bine concurenţii din apă dar şi din văzduh. Nu departe de ea, plutind graţioasă, o lebădă venită din portul Tomis, aştepta să facă galerie.

AVENTURILE LUI RA LA MARE (7)

Toţi erau interesaţi de concurs dar s-au găsit şi unii care să conteste poziţia privilegiată a bătrânului cioroi:

– Dacă vă place competiţia aşa mult, de ce nu concuraţi, în loc să arbitraţi?, îndrăzni Ra.

– Vezi? Când e vorba de obrăznicii, nu ai pereche, dar când e vorba de fapte, dai înapoi!, replică domnul Corbu, cu penele din creştet zburlite de furie. Mama-pescăruş mai are de lucru, să te disciplineze, să te pună la respect puţin! La mine în casă nimeni nu suflă în faţa mea!

AVENTURILE LUI RA LA MARE (6)

Când soarele tocmai se iţea somnoros din apele mării, pe faleza încă pustie, mare gălăgie: domnul Corbu dăduse adunarea păsăretului dornic de competiţie. Erau acolo şi nepoţii lui, pentru susţinere, cam ciufuliţi şi puşi pe harţă că au fost sculaţi din somn la prima oră, moştenind ceva din aerul morocănos al bunicului. În schimb, acesta parcă întinerise, ţopăia sprinten printre porumbei, pescăruşi, vrăbii şi câteva coţofene curioase. Din valurile mării se zăreau Kiki, un banc întreg de hamsii agitate, vădit speriate de gurile lacome ale pescăruşilor, câţiva stavrizi matinali, gata deja să ia startul, iar mai la fundul apei, un calcan şi o pisică de mare stăteau bine camuflaţi dar foarte curioşi să afle ce se petrecea la suprafaţă. Pe stabilopozi era tanti Steluţa, o ţestoasă bătrână şi sfioasă dar cu gâtul întins la maxim, să nu-i scape nimic, bine flancată de o ceată de crabi şi câteva midii. O galerie destul de… măruntă, tăcută şi înceată în mişcări, dar animată de iminenţa unui eveniment atât de neobişnuit: o întrecere între vieţuitoarele cele mai rapide ale cerului şi apelor!