AVENTURILE LUI RA LA MARE (13)

Bucuros că Ra este un bun ascultător şi ţine cont de cele spuse de el, domnul Corbu trecu la subiectul cel mai important: experienţa aceea atât de înfricoşătoare cu motanul pe care o trăise pescăruşul, pe vremea când era doar un puiuţ:

AVENTURILE LUI RA LA MARE (12)

Ra îl lăsă pe domnul Corbu să o ia înainte, că acesta zbura mai încetişor, din cauza vârstei dar şi a speciei. Îl urmă supus, că doar el era şeful! Au ajuns imediat, casa bătrânului cioroi era în apropiere. Cunoştea zona foarte bine, pentru că se născuse într-o casă vecină, dar după ce fusese atacat de motan, mama-pescăruş hotărâse să se mute la cazinou, unde pisicile şi câinii nu au ce căuta.

Nici acum nu se simţea în largul lui când ajungea pe strada copilăriei, dar nu îl putuse refuza pe domnul Corbu. Acesta însă ştia că Ra avea nevoie şi de puţin curaj ca să înfrunte amintirea cea rea şi să se vindece de frica aceea veche, aşa că s-a oprit pe acoperişul unei case vecine cu a lui, pentru a-şi încuraja protejatul:

AVENTURILE LUI RA LA MARE (11)

O ploaie măruntă, rece şi stăruitoare începuse în dimineaţa de după Halloween, iar Kiki şi Ra o suportau destul de bine, aşteptându-l pe domnul Corbu să vină pentru ultimele discuţii şi pregătiri. Avusese dreptate bătrânul, în zborul lui matinal pe deasupra falezei, Ra văzuse grămezi de ambalaje de dulciuri şi chiar bomboane aruncate de oameni. Îi adusese şi lui Kiki vreo două, după ce se asigurase că le scosese din ambalaj, lucru pe care prietenul lui nu ar fi putut să îl facă singur.

AVENTURILE LUI RA LA MARE (10)

Domnul Corbu ştie că atunci când Kiki şi Ra încep cu replicile lor îndrăzneţe, pun ceva la cale şi vor să îi abată atenţia de la subiect. Şi de data asta s-a dovedit că are dreptate.