Valoarea suntem noi

”Dacă ești Tu, Doamne, poruncește-mi să vin la Tine pe apă”.

Astăzi suntem așezați de către Sfinții Părinți în fața unei mari provocări. În Duminica a IX-a după Rusalii, Sfinții Părinți au rânduit a ne prezenta un episod din viața Mântuitorului, nu este vorba despre o pildă sau despre o parabolă, ci pur și simplu este un fapt de viață.

Mântuitorul, înconjurat de apostoli și de ucenici, propovăduia în jurul văii Ghenizaretului și a dat drumul mulțimilor, după care S-a dus în munte, ca să se roage, timp în care El i-a rugat pe ucenici să treacă de cealaltă parte a mării cu corabia. El, rugându-se, marea s-a învolburat, vântul a devenit potrivnic și corăbierii au intrat în panică, nu știau ce să mai facă, însă Mântuitorul, terminându-Și momentul de rugăciune, s-a dus la ei pe ape și de departe văzându-L, cei de pe corabie au spus ”Este Domnul”, L-au recunoscut, dar valurile fiind atât de mari, n-au riscat totuși să nu creadă că poate fi o nălucă! Atunci, Petru, fiind mai în vârstă decât ei, a luat cuvântul, așa cum era obiceiul în acele vremuri ca aceia care erau mai în vârstă să poată să ia cuvântul, L-a strigat pe Mântuitorul și a spus:

– Doamne, scapă-ne!

Mântuitorul a spus:

– Nu vă temeți, sunt Eu!

Și atunci, Petru a spus:

– Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă!

Mântuitorul a spus:

– Vino!

Mergând pe ape, însă, valurile fiind potrivnice, s-a temut Petru ca nu cumva Iisus să fie o nălucă, a început să se scufunde și a spus:

– Doamne, scapă-mă!

Atunci, Mântuitorul l-a luat de mână, l-a ridicat din apă și a spus:

– Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Și l-a dus în corabie și toți s-au minunat și au spus:

– Tu într-adevăr ești Fiul lui Dumnezeu pentru că și vântul și apa Te ascultă!

Cred că este povestea noastră! Învolburarea aceasta a apei, a vieții, a evenimentelor, este realitatea în care trăim. Să nu credem că a fost vreodată mai bine sau mai rău sau că va fi altă dată mai bine sau mai rău! Nu, exact tot timpul, avem șanse egale! Așa cum cineva mi se văita că nu au cum să facă un scor bun într-un meci, deși echipa cu care jucau era cotată puțin mai slab decât a lor și au spus:

– Știți ce? Noi nu prea am putut da randament pentru că ploua.

– A, ploua numai peste voi! Peste ceilalți nu?

Asta înseamnă șanse egale! Șanse egale, plouă peste toată lumea! Nu poți să spui că tu nu ai făcut performanță pentru că nu știu ce s-a întâmplat cu tine pe același teren de joc! Pe același teren de joc se află viața noastră! Să nu vă uitați cu invidie la unii care sunt mai liniștiți sau care știu să gestioneze mai bine situațiile, pentru că au aceleași condiții de joc! Viața este aceeași pentru toți, contează foarte mult cum ne raportăm la ea.

Un autor celebru, după care au rămas foarte multe cărți, începând cu ”Puterea gândirii pozitive”, un titlu foarte inspirat, pentru că prima dată vroia să se numească ”Puterea credinței” și ar fi rămas bine mersi pe rafturile librăriilor, dar ”Puterea gândirii pozitive” sună altfel, Norman Vincent Peele spunea că odată, îl admira pe un om de afaceri cum gestionează totul și cum este el atât de calm, întotdeauna. Și a îndrăznit, totuși, să îl întrebe la o conferință, cum reușește lucrul acesta. Și i-a răspuns:

– Foarte simplu! Nu fac nimic altceva decât ceea ce scrie în cărțile pe care dumneavoastră le-ați publicat!

Ce înseamnă asta? Câți nu citim cărți, câți nu stăm la ușa… podcasturilor sau folosim tot felul de materiale aflate pe lângă noi dar câți dintre noi pot să și folosească ceea ce citesc? Vedeți? Acel om de afaceri cam asta a avut să îi spună lui Norman Vincent Peale:

– Adică exact ceea ce scrieți, căutați să și practicați!

Nu vă spun că Norman Vincent Peale nu era și un practicant, dar îi lipsea ceva, îi lipsea implicarea totală! Avea credința lui Petru, care ”negociase” cu Dumnezeu să vină la El pe apă, numai că l-a încercat un moment de îndoială. Îndoială față de ce? Față de tot ceea ce a rămas un reflex educațional în noi, îndoiala că nu e bine! Știți cum punea câte un profesor o întrebare, imediat eram cu mâna pe sus și la un moment dat, dacă vedeam că se uita în altă parte și nu am ridicat decât vreo doi mâna, încercam să lăsăm mâna în jos, nu mai aveam încrederea aceea de la început! Dacă am fi văzut pe toată lumea cu mâna pe sus, ar fi fost clar că răspunsul era simplu, știam și noi și dacă aveam șansă să ne asculte pe noi, puteam să luăm și noi un 10. Îndoiala intervine atunci când nu ai antrenamentul să fii sigur pe tine! Sigur pe tine înseamnă inclusiv să fii sigur pe greșelile tale și să îți asumi inclusiv eșecul! Atunci stai cu mâna sus, poți să iei și nota 3, stai cu mâna sus pentru că ție așa ți s-a părut că stau lucrurile! Dar dacă nu ești sigur pe tine, începi să te îndoiești. Ce face îndoiala? Îndoiala aduce teama și teama este un proces întreg de blocare a Împărăției! Cum blocăm Împărăția? În momentul în care intervine teama, nu mai știi că în inventarul pe care îl deții există Împărăția Cerurilor! Dacă nu suntem în stare să credem lucrul acesta până la capăt, să credem desăvârșit și deplin, încuiem Împărăția, o lăsăm alături de noi, departe de noi și atunci intervine acest blocaj care nu ne mai dă voie nici să ne bucurăm, nici să mergem mai departe și nici măcar să terminăm ce am început!

Începuse foarte frumos Sfântul Apostol Petru să meargă pe apă! Vă imaginați mergerea pe apă! Vreau ca emoțional să intrați puțin în ceea ce înseamnă intuiția a tot ceea ce va fi fost în mintea lui Petru! Imaginați-vă că puneți piciorul pe apă și apa, în mod normal, trebuie să se lase pătrunsă și să intrați în ea și totuși, apa să devină un suport material încât să pășiți pe ea! Dacă Petru ar fi avut credință până la capăt, ar fi rămas, dar când a văzut valurile venind peste el, vă imaginați că apa numai sub picioarele lui era susținătoare, în rest nu era, poate că l-a atins și vreun val care nu era la fel de tare cum era apa pe care călca! Nu că vreau să îi găsesc neapărat circumstanțe atenuante dar realitatea emoțională, gândiți-vă în momentul acesta, sunteți cu doi pași dincolo de barcă și la câțiva pași e Hristos! Și atunci, noi ce facem? Păi, în loc să facem legătura între Împărăția Cerurilor din noi și Împărăția Cerurilor din Hristos și să știm că noi nu am suspendat legile firii, ci prin pășitul nostru pe apă am desăvârșit legea firii, pentru că toată materia este așezată la picioarele omului, care este suma creației, este coroana creației, în momentul în care ne-am îndoit, s-a șters tot! Apa a redevenit apă, nu ne-a mai ținut deasupra să pășim pe ea! Încet, încet, afundându-se, vă imaginați și ce înseamnă să te afunzi! În momentul în care avem conștiința că apa a fost susținătoarea noastră până la un punct și din alt punct nu mai e susținătoarea noastră, bineînțeles că nu mai ai nici timpul fizic necesar să spui ”Doamne, ajută-mă! Scapă-mă!”, înseamnă că inclusiv procesul de afundare a fost tot în regula firescului, adică l-a lăsat să își dea seama că se afundă, l-a lăsat să mai și spună ”Doamne, scapă-mă!”, dacă măsurați acum că sunt măsurători de tot felul, fracțiunile de secundă mai ales la Olimpiadă vă imaginați ce valoare au, dacă măsoară cineva cât ar putea un om să vorbească în timp ce conștientizează că se afundă, vă dați seama că nu apucă nici să spună ”Doamne, scapă-mă” sau să Îl mai prindă și de mână pe Mântuitorul! Nu, va să zică, tot ce era instantaneu s-a petrecut într-un timp, iar timpul acesta este timpul Mântuirii, un timp pe care ni-l dă Dumnezeu nouă! Un timp despre care noi însă ne văităm că nu ne ajunge! De ce nu ne ajunge? Pentru că nu avem credință! Când avem credință, ne ajunge și timpul, ne ajung toate!

Dar să revenim la momentul acela în care Mântuitorul îl ia de mână pe Petru: ”Puțin credinciosule”. Vedeți că nu l-a făcut nici necredincios, nici… departe, ci ”puțin credinciosule”! Puțin poate să se refere acum la partea de sus a credinței sau la partea de jos. ”Puțin credinciosule” poate să fie ”puțin îți mai trebuie ca să fii credincios” sau ”pentru puținul acela pe care nu îl ai ești necredincios”, cert este că l-a dus în corabie și toți și-au dat seama că potolirea furtunii a fost un efect al faptului că se aflau în fața Mântuitorului! Ei bine, ce putem să învățăm noi de la toată istoria aceasta? Putem să învățăm că ne putem auto-sabota prin îngrijorarea prea mare:

– Aoleu! E războiul la graniță!

O îngrijorare! Furtună! Furtună că, vezi Doamne, nu mai putem să vedem Israelul pentru că și acolo și în Gaza sunt probleme! Furtună că așteptam să vină pensia bunicului mai mare și am rămas fără resurse, furtună că tot ce se întâmplă în luna noiembrie nu știm pentru că în luna septembrie trebuia să se întâmple ceea ce se întâmplă în noiembrie și uite că nu ajung banii ca să ne arate că avem de toate și situația este perfectă! Furtună peste tot! Dar vă dau un singur indiciu: afară, nu în noi! În noi nu are cum să intre furtuna decât dacă lăsăm geamurile deschise! Furtuna e afară, întotdeauna e afară! Teama pe care au avut-o și uncenicii și a avut-o și Sfântul Apostol Petru este cea care a micșorat posibilitatea de a trece prin furtună. Teama este și la noi. Teama este un declanșator de toxicitate în tot organismul care, v-am spus, paralizează tot! În momentul în care te apucă teama, nu mai știi nimic. Dacă un profesor, când eram noi la școală, fără să facă tot felul de jonglerii cu catalogul, să spunem așa, astea erau niște momente în care se… anestezia clasa, să deschidem la mijloc sau să luăm nume de sus sau de jos, fiecare se gândea dacă este sau nu în probabilitatea respectivă, dar dacă te întreba direct, te bloca! De ce? Pentru că din start îți era teamă că nu știi! De ce? Pentru că acasă ți se spunea când plecai:

– Ai grijă cum răspunzi!

Bineînțeles că acel ”ai grijă” însemna ”nu ești bun de nimic”, că ”dacă e necesar să îți spun eu să ai grijă, înseamnă că eu față de tine nu am absolut nicio încredere”! Și atunci, lăsai la ușă tot ce însemna încredere, tot ce însemna curaj, tot ce însemna cunoștințe, absolut tot și se instala frica! Frica era la ea acasă! Și vedeți că frica aceasta încă mai bate la ușă! Încă ne mai întrebăm dacă vine nu știu ce atac, au avut săracii cei din Tulcea o avertizare RO Alert foarte interesantă: ”E posibil să cadă obiecte necunoscute din cer”! Măi frate, vă imaginați ce înseamnă asta?! ”Ascundeți-vă în beci!” Or fi și acum vreo doi, trei care încă sunt în beci! Dar e posibil ca beciul acela să nu susțină obiectul acela necunoscut care să vină peste el, așa că de ce să nu stai tu liniștit?! De ce să deschidem noi ferestrele acestea ca să ce? Ca să intre furtuna peste noi? Noi dăm drumul furtunii să intre, în loc să ne ferecăm în Împărăția Cerurilor și să spunem că avem tot ce ne trebuie!

Vă mai aduc aminte că la o înmormântare, un preot avea 92 de ani, nu mai avea niciun coleg la vârsta aceasta, vă imaginați, și la un moment dat, toți ceilalți care erau din parohie și din vecini, care aveau jumătate din vârsta părintelui, l-au întrebat:

– Nu vă supărați dar arătați mai verde ca noi! Spuneți-ne și nouă un secret!

– A, nu e niciun secret! Zilele ți le dă Dumnezeu, astea sunt! Tu știi ce poți să faci? Numai să ți le scazi, că de adunat nu poți să le aduni, dar le scazi nefiind atent cu dieta, nefiind atent cu cumpătarea!

Ei, să știți că așa suntem și noi. Avem tot ce ne trebuie, avem casele ermetizate dar noi le deschidem! Windows (ferestre), te duci și acolo, te duci și dincolo și începe fereastra aceea pe care au intrat niște mesaje să ne instaleze o stare de nesiguranță. Nesiguranța lui Petru care deși făcuse doi pași pe apă a spus:

– Dar dacă e nălucă?

Vă imaginați că și în biserică suntem aici într-o corabie și ne cheamă Hristos și spun:

– Dacă ești Tu, Doamne, spune ca să ies și eu să le spun acestora să se uite după mine cum merg eu pe apă!

Și în momentul în care ieșim afară, spunem:

– Măi, dar dacă nu este Hristos ăsta?

A, pardon?! Credeți că Hristos este numai într-un fel?! Eu Îl văd într-un fel, așa cum v-am mai spus și altă dată, altul poate Îl vede într-un alt fel, pentru că Hristos este un diamant și fiecare poate să Îi admire frumusețea din unghiul pe care și l-a cultivat! Eu mi-am cultivat un unghi al omului care zâmbește vieții, asta nu înseamnă că Hristos are numai unghiul din care Îl văd eu frumos! Poate să fie cei încruntați să aibă un unghi, o… cotangentă de alfa, să Îl vadă pe Hristos mult mai frumos ca mine, fie la ei, acolo! Nu mă supăr! Să Îl găsească ei încruntându-se, de găsit sigur găsesc că ăsta e scopul, să Îl găsească pe Hristos! Să Îl găsească, nu am nimic cu ei dar să nu aibă nici ei cu mine! Dar eu vreau să vă învăț aici că Împărăția Cerurilor este în noi că așa a spus Hristos! Este în noi cu corabie cu tot, este în noi cu mare cu tot, cu furtună cu tot, dar noi trebuie să alegem: asta e pentru mine, asta nu e pentru mine! Dăm Slavă lui Dumnezeu că nu suntem mai încolo cu câțiva kilometri, atâta pot să dau Slavă!

Tata când l-a întrebat în 1982 pe părintele-secretar, Dumnezeu să îl odihnească:

– Ce facem că avem aici o rubrică, dacă băiatul meu e fiu de membru P.C.R. sau nu? Dacă scriu că este, o să luați o măsură, dacă scriu că nu este, ce facem? Ce îmi recomandați?

– Eu, în primul rând, dau Slavă lui Dumnezeu că nu sunt în locul dumitale!

A înțeles tata, dar el a insistat:

– Dar dacă ați fi în locul meu?

– Păi, de asta Îi mulțumesc lui Dumnezeu, că nu sunt!

Noi, dacă am văzut război la graniță, am văzut că de doi ani și jumătate se vinde armament și se fac înțelegeri, nu vă dați seama că nu are nicio legătură cu războiul despre care ați învățat dumneavoastră la școală?! Are legătură cu altceva! Nu e la noi! Nu mai deschideți ferestrele! Nu mai deschideți geamul ca să intre ce? Să intre posibilitatea de a ne ancora frica:

– Dar dacă e o nălucă?

– Dacă obiectul acela necunoscut vine și la mine în ogradă?

Ei și dacă vine, ce?! Era odată, în vremurile de demult apuse, se dădeau și niște prețuri de sute de milioane de dolari ale unor rachete și ale unor bombe și cineva se gândea:

– Vai de mine, dacă mi-ar cădea și mie una din asta în ogradă, aș da lovitura!

Se gândea la cât costă! Valoarea suntem noi, însă! Noi dăm valoare prin ce? Prin credința completă, prin credința neștirbită de momente de tensiune în care să spunem:

– Dar dacă nu e așa?

Trebuie să ne auto-educăm să nu mai existe întrebarea aceasta!

– Dar dacă nu e așa?

– Păi nu e așa!

Să știți că omului care nu crede în alternativa negativă chiar nu i se va întâmpla nimic rău, dar absolut nimic rău! Bine, acum parcă mă și văd să vă vorbesc de timp, să vă vorbesc despre ceva, dacă nu aș avea convingerea că așa stau lucrurile, cu siguranță că ar începe și pământul ăsta foarte tare să se scufunde cu mine! Dar nu! Eu sunt stăpân pe mine, de ce? Pentru că știu că am în mine tot! Voi vă imaginați că ar lăsa Hristos să se distrugă Împărăția Lui care este în mine?! Eu conștiința asta o am! Asta am învățat, asta m-am educat până la aproape 60 de ani și să știți că sunt foarte liniștit, îmi dau seama că nu mi se poate întâmpla nimic rău pentru că este Împărăția Cerurilor în mine și Hristos a Cărui Împărăție totală este a Lui, și tot a Lui este și în mine, nu poate să lase să se distrugă! Îmi aduc aminte de părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească, spunea într-un alt episod legat de Mântuitorul când era în corabie și altă furtună era, au venit ucenicii:

– Trezește-Te că pierim!

Și părintele Arsenie spunea:

– Măi, parcă Îl și aud pe Hristos că le spune:

– Auzi dar voi deja vă vedeați pe fundul mării cu Mine cu tot?!

Pe mine m-a liniștit foarte mult! Din acel moment, eu nu mai am nicio teamă! Păi, cum adică, se alege praful de Împărăția aceasta care este în mine? Obligația mea este numai să o recunosc! Să îi recunosc hotarele, atât! Aveți credință, pentru că această credință poate să salveze! Dacă aveți credință, spuneți:

– Doamne, poruncește-mi să vin la Tine pe apă!

Te duci pe apă!

– Poruncește ca astăzi să se facă marți sau joia trecută!

Se face, să știți! Pentru că cel pe care l-ați așteptat marți sau joia trecută și nu a venit, vine mâine și spune:

– Azi e marți!

Mulțumesc, s-a rezolvat o problemă! De ce nu aveți credință? Pentru că nu vă antrenați credința, pentru că vi s-a părut că ceea ce vi s-a indus la școală este adevărat dar nu este adevărat! Puteați să primiți sau puteați să nu primiți, eu am primit când am avut o vârstă, mi-am dat seama că nu e chiar așa și am spus că nu e nicio problemă! Bine, eu am și un antrenament de diabetic care citea acum 30 de ani despre diabet că era o listă de alimente total prietenoase cu diabetul care acum sunt trecute exact la neprietenoase cu diabetul! Așa că sunt sigur că peste câțiva ani, ceea ce mi se pare acum firesc nu va mai fi la fel! De exemplu, noi învățam de la bunicii noștri ca nu cumva să bem un pahar de apă înainte de masă, iar acum chiar așa ni se recomandă! S-a stabilit că dacă stomacul măsoară ce e acolo și atât și vrei să scapi de o poftă prea mare de mâncare, l-ai umplut jumătate cu apă și poți să mănânci pentru jumătatea cealaltă! Ne-au învățat bunicii noștri nu cumva să decojim fructele și legumele, că în coajă, acolo, e sediul vitaminelor! Acum e sediul pesticidelor! Așa că, lăsați atașamentele educaționale!

Acum s-a mai găsit o altă dezvoltare a gândirii umane, există inteligența informațională, e pentru prima dată când o spun pe asta! Adică, era inteligența emoțională, inteligența rațională, acum există și inteligența informațională! Suntem bombardați de tot felul de informații pe care, din păcate, nici măcar nu le putem verifica și dacă am vrea! Și dacă noi avem învățat de la școală că dacă spune cineva ceva, să înghițim nemestecat, s-ar putea să luăm ceva așa cum ne este ”servit” de cineva și această inteligență informațională care va înlocui, încet, încet, inteligența emoțională și rațională, ne va face niște roboței, adică vom ajunge și noi la inteligența artificială! E la un pas! Vedeți cum este jongleria aceasta de termeni? Nu trebuie să vă temeți de nimic! Înăuntrul dumneavoastră nu poate să fie furtună decât dacă deschideți ușile și geamurile! Dacă aveți această convingere, nu vă poate face nimic rău, dacă nu îi dați voie! Știu că sună teoretic, sună urât, dar așa este! Nu am alte cuvinte să vă spun dar într-adevăr, doar cel care dă voie să vină peste el furtuna, acela va avea parte de furtună! Dar eu când spun așa:

– Măi, dar nu ai ce să îmi iei că aici este Împărăția Cerurilor!

Vă imaginați ce investiție este în mine, în… nemernicul ăsta care vă stă în față?! Dumnezeu mă iubește pentru că sunt parte din Împărăția Împărăției! Și atunci, de ce să spun eu:

– Aoleu, dar dacă…?!

Nu există ”dar dacă”, există momentul prezent! Momentul prezent este un moment excepțional! Și vreau să vă propun o anumită strategie! În general, creștinii s-au cam aliniat în a încerca să instaureze dreptatea. O să vă povestesc despre cineva care se văita zilele trecute cum că nu știe ce este cu încălzirea asta globală! Și spunea:

– Tot m-am întrebat dar azi de dimineață am primit răspunsul! Am auzit pe cineva, fiind cu geamul deschis, care Îl înjura pe Hristos! Și eu atunci am vrut să iau un lighean cu apă să arunc peste el! Și îmi pare rău că era geamul foarte mic și eu până am umplut ligheanul cu apă, ăla plecase! Și acum îmi pare rău că nu i-am dat cu ceva în cap!

Și am întrebat:

– Păi și cum mai rămâne cu… să iubiți și pe vrăjmașii voștri?! Singurul lucru pe care puteai să îl faci pentru el era să deschizi geamul și să îi spui:

– Auzi? Hristos pe care Îl înjuri tu acum, Acela te iubește!

Atât trebuia să spui! Asta înseamnă creștinism! Dar noi, nu!

– Cum adică? Îl înjura pe Hristos?!

Tu atât să îi spui:

– Ăla pe care tu Îl înjuri te iubește așa de tare încât nici nu știi cât se bucură că tu I-ai pronunțat numele! El a constatat că tu I-ai pronunțat numele, iar de înjurătură nici nu Îl interesează! Ai vorbit despre El!

Și atunci, cu siguranță că vei schimba atitudinea celuilalt! Gândiți-vă la lucrul acesta! Dar din păcate, creștinii care ies de la biserică îi judecă pe cei care vin pe lângă biserică! Eu am plecat astăzi de acasă la patru și jumătate și am adunat întâi toate gunoaiele pe care le făcuseră în parcul din fața casei mele, cu bucuria că toți vecinii și toți cei din casa mea când se vor trezi nu or să mai vadă ce am văzut eu! O bucurie de om nebun, e adevărat, recunosc asta, dar Împărăția Cerurilor din mine s-a bucurat că am făcut ce ținea de mine! Poate că peste trei ore au venit alții și au făcut mizerie mai mare, nu asta este problema, ci că am lăsat lucrurile în ordine așa cum ținea de mine!

Încercați să nu vă mai îngândurați, nu vă mai lăsați tulburați cu gândurile altora! Închideți geamurile, lăsați corabia să meargă chiar dacă este furtună! Hristos nu va răsturna o corabie despre care este sigur că Împărăția Cerurilor este și acolo și este în fiecare dintre noi cei care suntem în corabie! Nu se poate împărți Împărăția Cerurilor în mai multe! Împărăția Cerurilor este exact cum este Trupul lui Hristos, se împarte și nu se desparte, se împărtășește pururea, niciodată nu se sfârșește! Așa este și cu noi! Și noi ne împărtășim dintr-un potir întreg, cu Hristos întreg!

Așadar, cred că astăzi, Sfântul Apostol Petru are o bucurie fantastică: prin faptul că el a fost muștruluit, am fost noi mângâiați, prin faptul că el s-a îndoit atunci, ne-am întărit noi să aflăm cum stau lucrurile! Mare este Dumnezeu și noi suntem parte din El și Împărăția din noi este o Împărăție întreagă în fiecare dintre noi!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru îngăduința de a-i reda aici cuvintele predicii sale din Duminica a IX-a de la Rusalii. Mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=CuPQ9_BUMGg