Urmează curățenia de după Crăciun

V-ați întrebat dacă nu cumva suntem datori să vedem altfel după primele două zile de Crăciun? V-ați întrebat ce va fi văzut sau ce îl va fi ajutat pe Sfântul Ștefan să vadă Cerurile deschise?

Suntem în a treia zi de Crăciun, în ziua în care îl pomenim pe Sfântul Arhidiacon și Întâi Mucenic Ștefan. Faptul că Biserica a rânduit pomenirea Sfântului Ștefan ne transmite anumite lucruri pe care să le avem în vedere. Și anume, suntem în a treia zi de Crăciun și Sfântul Arhidiacon Ștefan ne învață cam cum trebuie să vedem după două zile de Crăciun.

”Iată, văd Cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!”

Pe noi trebuie să ne ajute Praznicul Cel Mare al Nașterii Domnului să vedem Cerurile deschise! De ce?! Pentru că Praznicul Crăciunului este praznicul în care Tatăl ni-L trimite pe Fiul Său în lume! Recreează lumea și noi, când ne uităm la Cer, începând cu Crăciunul, trebuie să vedem pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu, o reașezare a valorii omului!

Noi nu prea avem, din păcate, cunoștința propriei noastre valori și știu ce vă spun! Nu avem o autoevaluare foarte exactă a lucrurilor, din păcate, și știu ce vă spun, din nou, nu prea ne ajută educația! Am fost învățați la școală că un răspuns de-al nostru este bun sau rău după cum îl validează profesorul. Am fost învățați la școală că trebuie să învățăm ce scrie în carte și atât! Dacă ne permiteam să facem o divagare la o lecție, chiar dacă era de Literatură, chiar dacă era de Matematică, să spunem că se pot rezolva niște exerciții și altfel, se întorcea Tovarășa sau Tovarășul și spunea:

– Astea sunt niște prostii!

Din păcate, am rămas cu această limitare de a nu mai pune de la noi, ori astăzi, măcar, în a treia zi de Crăciun, trebuie să învățăm că Cerurile sunt deschise, nu e nimic închis! Pe de altă parte, îmi pare rău că trebuie să vă spun și din casă, dar nu am văzut rugăciuni în care să nu ne punem cenușă în cap: ”Eu, păcătosul”, ”Eu, nemernicul”, ”Eu, nevrednicul”! Deja, ne induce o stare că nu e nimic de capul nostru! Ori, e ceva de capul nostru, că Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, nu așa cum ar vrea alții! Și o să spuneți:

– Da, dar când mai aflăm care e calea, dacă Dumnezeu ne iubește așa cum suntem?!

Calea este la fiecare! Calea este la noi, în măsura în care avem încredere că Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie și că absolut tot ce ne înconjoară este în favoarea noastră! Știu că vi se pare ciudat că nu v-a mai spus cineva, mai ales de pe Solee, lucrul acesta. Da, avem tot ce ne trebuie și absolut tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru este în favoarea noastră! Un singur amendament am însă să vă fac: să fim atenți să vedem lucrurile acestea!

Suntem ca aceia care ne-am apucat de lucru dar s-a lăsat înserarea și nu vedem depozitul de materiale sau nu suntem educați să ne ducem să luăm singuri materialul cu care să facem ceea ce ne-am propus să facem, pentru că am învățat la școală că totul trebuie să fie numai dintr-un manual! De exemplu, dacă aveam curiozitatea, măcar, să facem un exercițiu sau vreo problemă din altă culegere decât din Grigore Gheba, nu era valabil! Așa funcționau lucrurile!

Ei, dacă nu suntem atenți acum să dezinstalăm programele acelea, să știți că rămânem cu ele și ne mănâncă foarte multă memorie și  la un moment dat, când vrem să mai instalăm un program, ni se spune că nu mai avem memorie de lucru! De ce?! Pentru că nu am știut să ștergem! Apropo, ați primit atâtea imagini preluate, în aceste sărbători, pe tot felul de grupuri de media, încât vă fac o recomandare: treceți acum, până nu se blochează telefonul, și mai ștergeți din ele, că nu se supără nimeni! Eu mai am de parcurs încă 752 de mesaje, atâtea erau dimineață, dintre care sunt sigur că cel puțin 600 sunt cu același brad pe care l-am primit înainte de Crăciun cu vreo două seri, când am început să primesc mesaje! Foarte puține mesaje personalizate, am căutat să le consider personalizate măcar pe cele în care apărea cuvântul ”Părinte” și știam că este pentru mine, nu este dat așa, la toată lista, să se ducă la 152 de oameni odată! Și atunci, sunt obligat să le iau la rând dar este o comandă binecuvântată de Dumnezeu, ”Goliți conversația” și gata! Asta ce înseamnă? Înseamnă că după Crăciun urmează curățenia de după Crăciun, pentru cei care au făcut curățenie și înainte de Crăciun!

Să știți că urmează și curățenia de după Crăciun! De ce am ajuns aici?! Ca să vedem unde este valoarea noastră! Dacă vom lăsa tot felul de buruieni care să ne acopere, tot felul de păreri ale altora, cu siguranță că nu vom vedea care este valoarea noastră! Dacă ne vom amăgi că a fost suficientă curățenia de dinaintea Crăciunului, putem să rămânem acum acoperiți de tot felul de păreri ale altora. Acum este nevoie să facem curățenie mai mult decât înainte de Crăciun!

Înainte de Crăciun știam că vine o sărbătoare, știam că vin lucruri luminoase, știam ce urmează! Și acum de ce nu mai știm ce urmează?! Pentru că din când în când trebuie să vă mai spună cineva! Vă spun eu, acum, urmează lucruri și mai frumoase, dacă le dați la o parte pe cele care s-au adunat! Ne așteaptă un nou an să îl întâmpinăm. Voi credeți că Dumnezeu vă va umple carul, dacă acesta este plin?! Este plin cu îngrijorări, este plin cu tot felul de gânduri de lucruri pe care nu le-am rezolvat anul acesta, este plină memoria de lucru cu tot felul de situații care nu ne aparțin nouă.

Revin la mesaje, există posibilitatea să aflați de câte ori a fost transmis acel mesaj și veți constata că sunteți unul dintr-un milion jumate, numai astăzi! Păcat! Mare păcat! Un mesaj personalizat să știți că va fi unul singur! Eu nu îmi permit să trimit răspunsuri la toți la fel. E adevărat că îmi schimb formula cam la un ceas, un ceas jumate, dar o schimb și o personalizez pentru fiecare în parte! Și știu ce am răspuns anul acesta față de ce am răspuns anul trecut, pentru că mai sunt și situații în care expresia ”din an în Paști” este la ea acasă, sunt oameni cu care conversez o dată sau de două, trei ori pe an și când vine rândul unei sărbători, îmi dau seama de când nu ne-am mai văzut! Pentru că nu șterg totul, șterg numai ceea ce este trimis, așa, preluat de la altcineva și servit în altă parte!

Încercați să înțelegeți că Sfântul Arhidiacon Ștefan ne învață niște lucruri excepționale, în primul rând, evenimentul care s-a întâmplat, care din punct de vedere filologic se numește lapidare. Lapidarea este uciderea cu pietre, deosebit de delapidare care este altceva, este treaba ANAF-ului! Această lapidare s-a întâmplat sub directa coordonare a celui care avea să devină Apostolul Pavel, Sfântul Apostol Pavel! Ce putem să învățăm de la asta? Că Dumnezeu nu închide calea unuia care Îl caută și vrea neapărat să Îl găsească! Pe drumul Damascului L-a găsit pe Mântuitorul, pe Cel pe care Îl prigonea, atunci când i s-a spus:

– Saule, Saule, pentru ce mă prigonești?

Înseamnă că noi, cei care avem marele dar de a trăi în zilele acestea, să înțelegem că de azi înainte, măcar, nu trebuie să mai confundăm lumea, să considerăm că unul este vrăjmaș și altul este asociat cu noi. Nu trebuie să mai credem că deja, în fața lui Dumnezeu, lucrurile sunt foarte bine cimentate. Trebuie să știm că Dumnezeu ne iubește și așa cum suntem noi, în sensul că la Sfântul Apostol Pavel, la Saul din vremea aceea, Dumnezeu a apreciat sinceritatea, el era sincer și atunci când prigonea, pentru că nu înțelegea! Și în sinceritatea lui de cărturar și de învățat la iudaismului, el avea dreptate, pentru că nu vroia ca Tora, ca Legea lui Moise, să fie răstălmăcită. De ce să apară altceva decât a învățat el la școală?! Numai că el învățase numai rațional și Dumnezeu l-a iubit și pentru asta, pentru că era sincer în ceea ce a învățat și știa în preștiința lui Dumnezeu că Îl va găsi și aceeași sinceritate cu care Îl prigonea va deveni sinceritatea cu care Îl va propovădui! Să știți că la Sfântul Apostol Pavel nu s-a schimbat modul de a vedea lucrurile, ci numai perspectiva din care le-a văzut! Nu s-a schimbat seriozitatea, nu s-a schimbat dorința de a ajunge până la capăt, nu s-a schimbat nimic din ceea ce avea acum, păzea hainele celor care aruncau cu pietre și era convins că ceea ce se întâmplă este un act bine plăcut lui Iafet și așa era din punctul de vedere al cărturarilor! De aceea, v-aș ruga să nu mai categorisiți oameni, să nu mai credeți că unii sunt buni și alții sunt răi! Toți suntem buni, toți suntem trăitori în drumul către sfințenie! Absolut toți!

Știu că vi se pare ciudat că vi se spun lucrurile acestea, dar noi am fost contemporani cu niște sfinți care la jumătatea secolului trecut au fost considerați de către societate, ”pleava societății” și părintele Arsenie, când vorbea despre aceste situații, spunea:

– Tată, nemernicii ăștia au umplut Cerul cu sfinți!

Și așa s-a întâmplat! Eu unul nădăjduiesc că nu voi încheia slujirea până când și duhovnicul meu va fi recunoscut ca făcând parte din Ceata Sfinților Mărturisitori. Am, deja, câțiva duhovnici cu care m-am întâlnit personal care acum sunt sfinți. De aceea vă încurajez, toți suntem chemați la sfințenie, ori sfințenia din punct de vedere canonic este o recunoaștere. Sfințenia lui Saul care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost recunoscută mai târziu, după ce Saul a devenit Sfântul Pavel și din drumul Damascului s-a făcut, ca să înțelegeți mai bine, un… El Camino, o călătorie către el însuși și o călătorie către calea de sfințenie! Să nu vă dați la o parte, să credeți că sunt cuvinte mari! Nu, sunt realitățile noastre! Cel ce știe și este convins că va ajunge sfânt, chiar va ajunge sfânt!

Saul era convins că face un bine Sinagogii, că face un bine învățăturii și celor care îl învățaseră pe el. Era convins, însă acea convingere, pe drumul Damascului, a fost îmbunătățită! Era convins că Cel pe care Îl căuta a înviat! El care căuta un mort, că doar asta căuta el, ca să le arate tuturor că Iisus era doar un om care și-a încheiat viața, când L-a găsit pe mortul căutat ca fiind viu, atunci și-a schimbat viața. Pe noi credeți că ne așteaptă altceva?! Noi încă mai căutăm prin cotloanele reflexelor educaționale, căutăm mortul, de fapt! În loc să ne raportăm la viul Nașterii de Crăciun, noi căutăm tot felul de culegeri în care am învățat tot felul de lucruri, căutăm situații în care ne așezăm într-un fel sau în altul să ne fie favorabile, dar astăzi, ne învață Sfântul Arhidiacon Ștefan că trebuie să ne uităm în sus, mai mult decât o facem acum, uitându-ne în jos! S-a uitat la Cer și după ce a mărturisit ce vede, a încercat nu să se acopere de pietrele care veneau asupra lui, ci L-a rugat pe Dumnezeu să nu le socotească celor care aruncă cu piatra, păcatul acesta! Vă imaginați că Dumnezeu l-a ascultat? De ce știm că l-a ascultat? Nu a mai trecut mult și cel care le păzea hainele lapidatorilor a devenit din Saul, Pavel. Așa se poate întâmpla și cu noi. Dacă noi vom învăța de la Sfântul Arhidiacon Ștefan unde să ne uităm atunci când avem ceva dubii și nu ne vom mai uita în jos, să numărăm pietrele care vin asupra noastră, atunci vom vedea ”Cerul deschis și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”!

Cel care numără pietrele care vin asupra lui ca să îl rănească, nu face altceva tot restul vieții decât să se apere, să se justifice și să prezinte lumii că nu are nicio vină și că nu merită să fie aruncate pietrele asupra sa, de parcă l-ar asculta sau auzi cineva! Recunoaștem fiecare dintre noi că atunci când primim o lovitură, imediat ne justificăm că nu este așa, când de fapt, totul a pornit din Grădina Raiului:

– Nu, Doamne, eu, ci femeia pe care Tu mi-ai dat-o! Tu ești de vină!

Așa a rămas omul, să dea vina pe altcineva, să se justifice. De ce să ne justificăm?! Pentru că nu știm să vedem în sus, știm să vedem numai în jos. Dar să știți că și cu pietrele există o strategie! Se spune că odată, un țăran a vrut să scape de asinul lui și a găsit o fântână părăsită, nu era nici prea adâncă încât să cadă asinul și să moară pe loc, dar nici prea la suprafață ca să mai poată ieși vreodată bietul asin. Și când a văzut că asinul încă mai trăiește după o zi, a chemat vecinii și i-a rugat să îl ajute să scape de asin. Și au început să arunce cu pietre. S-a ferit asinul ce s-a ferit și încet, încet, pietrele au devenit trepte și a urcat și a ieșit din fântâna aceea!

Ce ne ține să folosim pietrele ca material de construcție?! Lipsa de antrenament ne ține. Nu am fost obișnuiți să vedem partea de oportunitate. Așa cum am mai spus și altă dată, noi am fost învățați la școală că trebuie! Nu trebuie, nimic nu trebuie! Dacă vom începe de astăzi, nu de mâine și nici nu e rău că începem de astăzi și nu am început încă de ieri, dacă vom înlocui acest ”trebuie” cu ”am șansa”, vom constata că viața se desfășoară total diferit! Dacă îți spune cineva că trebuie să te trezești dimineață să te duci nu știu unde, nu o să poți să o faci cu plăcere, dar dacă ți-ai traduce că ai șansa să te trezești mâine dimineață, să iei autobuzul și să te întâlnești cu cutare, deja viața este altfel. Pentru creierul nostru care așteaptă să ne fie întru ajutor, numai prin înlocuirea lui ”trebuie” cu ”am șansa”, îi furnizăm niște informații corecte și chiar ne este de ajutor. De exemplu, orice om cu care ești supărat chiar îți ocupă foarte multă memorie de lucru, întotdeauna te gândești cum să îl eviți, dacă ești invitat la un eveniment, te întrebi dacă va fi invitat și el și asta îți mănâncă foarte mult timp, dar dacă vei traduce pe ”trebuie” să te împaci cu el cu ”ai șansa” să te împaci cu el și să scapi de atâta memorie blocată și de atâtea probleme, deja viața arată altfel! De ce arată viața altfel? Pentru că pentru cel care știe să se uite unde trebuie, viața chiar este altfel, nu arată altfel, este altfel!

Același lucru pe care îl vedem dintr-o anumită perspectivă, cea educațională pe care am avut-o noi, trebuie să fac liceul, trebuie să fac facultate… Pardon?! De ce trebuie?! Putem să ne educăm copiii și nepoții spunându-le:

– Uite, ai șansa să termini liceul! Uite, ajungi să iei Bac-ul ăla pe care nu l-ai luat acum zece ani, să vedem cum facem că acum s-au schimbat regulile!

Și începe omul să treacă de la ”trebuie să iei Bac-ul” la ”ai șansa să iei Bac-ul”! Știți că acum, facultatea o termini mai ușor decât închei liceul! Așa e realitatea zilei de astăzi!

Dacă știm să prezentăm și celuilalt care este șansa de a vedea ce trebuie, de exemplu, în Cer ai șansa să vezi ”Cerurile deschise”, dar dacă spui că te uiți în Cer că ”trebuie să văd Cerurile deschise”, poți să stai așa, fix, tot restul vieții! Nu trebuie să vezi ”Cerurile deschise”, ai șansa să vezi ”Cerurile deschise”, atunci când vei fi pregătit și înseamnă că ține de tine! De ce ține de tine?! De cum te pregătești să vezi ”Cerurile deschise”! Dacă le-aș spune studenților:

– Măi, trebuie să cântați cum cânta Cucuzel sau Anton Pann sau Barbu Lăutaru!

Nu trebuie, ci:

– Aveți șansa ca la disciplina pe care o vom studia împreună să învățați să cântați ca voi!

Știți cum se schimbă totul?! Pentru că omul nu mai are pretenția să se compare cu cineva din exterior, se compară cu cineva din interior!

Asta înseamnă să vedem viața în a treia zi de Crăciun! În a treia zi de Crăciun se deschid Cerurile, se deschid principii pedagogice care ne arată o altă perspectivă în care să vedem tot ceea ce înseamnă diamantul acesta neșlefuit care este în noi exact cum era treapta de piatră pe care cei care veneau la prietenul lui Michelangelo pășeau ca să intre în casă și când el i-a cerut piatra aceea ca să elibereze îngerul din ea, a primit-o și într-adevăr, a făcut unul dintre cei mai frumoși îngeri pe care Michelangelo i-a sculptat! În piatra aceasta pe care poate că am primit-o cu intenția de a ne strivi, în piatra aceea există un înger! Trebuie să știm cum să o șlefuim. Prima lucrare a șlefuirii pietrei este acceptarea:

– Da, din punctul de vedere al celuilalt, eu o meritam pe aceasta!

Să știți că m-a întrebat cineva cum mă pot împăca cu generația Z. După cum bine știți, sunt multe imagini ale generațiilor care ne înconjoară și i-am răspuns că pentru mine, generația aceasta Z este cea care are întotdeauna dreptate. Asta mă ajută pe mine, foarte mult! Nu știu pe ei cât îi ajută, dar când se întâlnesc cu mine, îi ajută și pe ei! Pentru că atâta vreme cât eu am conștiința că generația de sub mine reprezintă generația care are întotdeauna dreptate, când îmi spun ei ceva, de fiecare dată, eu le dau lor dreptate și după aceea mă gândesc cum să îmi updatez eu tot felul de porniri sau de reflexe educaționale, încât chiar să le ofer dreptatea! După ce îi dai dreptate unui om, numai atunci este dispus să se uite la sine și să vadă dacă într-adevăr are sau nu are dreptate și de cele mai multe ori începe un joc prin care și el îți dă ție dreptate și atunci s-a rezolvat dialogul, nu mai este un monolog!

Așa îi invit pe toți părinții, să fie foarte atenți pentru că există o problemă, așa-zisul conflict între generații pornește de la faptul că fiecare generație are priorități diferite. De exemplu, o bunicuță cu un nepoțel, acasă, are întotdeauna grijă să nu răcească nepotul! Ori, nepotul are altă prioritate, să se întâlnească cu colegii, care colegi au părul întotdeauna geluit și acum, pe gradele astea de afară, tu ca bunică vrei să îi pui căciulă pe cap și căciula stă pe niște țepi! Păi, el are dreptate, că el are țepii ăia pe cap! Îi are în cap și în mintea lui! El trebuie să fie asemeni colegilor. Și bunica spune:

– Nu ne împăcăm!

– Păi, nu vă împăcați din cauza ta! Ceri niște lucruri care din punctul meu de vedere sunt adevărate, dar din punctul nepotului de vedere sunt nesemnificative!

V-am mai spus, eu îmi aduc aminte de faptul că în 1982, când m-am dus la Seminar, nu aveam apă caldă niciodată și câteodată găseam apă rece la o… situație care se numea impropriu baie, mă rog! Și ne-a prins un profesor că făceam un duș pe la 10 noaptea și ne-a avertizat că după 50 de ani o să simțim fiecare picătură a dușului. Acum îi dau dreptate, că simt și când mă mai dor șalele, îmi aduc aminte de cum încerca el să ne atenționeze! Dar atunci credeam că nu o să mă ajungă aceste neputințe. Dar, dacă tot am pățit lucrul acesta, de ce să nu îl traduc eu în dialogul cu generația Z și să îmi spun:

– Măi, dar de ce să îmi răcesc eu gura, dacă nu mă întreabă?! De ce să intru eu într-un conflict gratuit cu cineva care nu dă doi bani pe sfaturile mele? Nu că ar valora doi bani sfaturile mele, Doamne ferește! Un sfat este valoros numai atunci când este cerut de cineva, în rest nu are nicio valoare! Dacă nu vă întreabă cineva cum să facă, să nu spuneți! Și nici dacă vă întreabă, să nu răspundeți din prima, că s-ar putea să fie o întrebare retorică și dacă aveți răbdare și vă țineți limba înfrânată, o fracțiune de secundă, vă va spune el și răspunsul la întrebarea pe care v-a adresat-o, că de fapt nu v-a adresat nicio întrebare! Să nu vă amăgiți că generația Z are nevoie să le spuneți voi cum vedeți lumea sau ce se va întâmpla într-o anumită situație cu o anumită resursă! Nu! Lăsați-i să se desfășoare! De ce?! Pentru că v-am spus secretul: este generația care are întotdeauna dreptate!

Dacă vreți să mă înțelegeți despre lucrurile acestea, o să înțelegeți sărbătoarea de astăzi. Saul avea dreptate să îl omoare pe Ștefan, pentru că din punctul de vedere a tot ceea ce învățase el din toată Legea, Ștefan era un impostor. Din cultura lui, din tot ceea ce era educat, Saul avea dreptate. Și care a fost diferența între cum gândim noi, că după părerea creștinilor, nu avea dreptate și Dumnezeu care l-a așteptat pe drumul Damascului? De ce nu avem răbdare să așteptăm generația Z pe drumul Damascului și să întrebăm, așa, liniștiți:

– Auzi, dar de ce ne prigonești? Uite că nu am murit. Suntem aici.

Dacă vom avea răbdare, cu siguranță că veți înțelege că acest așa-zis conflict nu există, de aceea vă spun așa-zis, el este tot în tolba celui care nu îi dă dreptate celuilalt. Dacă astăzi, măcar, învățăm să îi ascultăm pe ceilalți până la capăt, înseamnă că Arhidiaconul și Întâiul Mucenic Ștefan nu a murit degeaba, că pietrele care au fost aruncate nu l-au omorât, ci l-au înălțat, că am învățat și noi că dacă vrem să ne înălțăm, nu putem avea altă temelie decât tot ceea ce aruncă ceilalți în noi.

Vă urez tuturor celor care sunteți însemnați cu numele Sfântului Arhidiacon Ștefan să aveți o viață liniștită, să aveți o viață curată, frumoasă și să fiți exemplu celorlalți, așa cum a fost Sfântul Arhidiacon Ștefan, când a înălțat privirea spre Cer și s-a rugat lui Dumnezeu să nu le socotească celor care vroiau să îl omoare, păcatul acesta și nu s-a uitat după fiecare piatră dacă vine să îl nimerească sau nu, ci pur și simplu s-a uitat tot în sus și a văzut ”Cerurile deschise” și numai așa a putut să vadă pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Fiul Omului stă totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, numai că noi nu ne uităm spre el, ne uităm de unde vine piatra sau potențiala piatră să ne omoare, de unde vin tot felul de griji care nu au nicio legătură cu noi, de unde vin tot felul de neputințe și de unde vine justificare pentru lucrurile pe care nu le-am făcut într-un fel în care aștepta altcineva.

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru posibilitatea de a-i reda aici cuvintele predicii sale din cea de-a treia zi de Crăciun, după o înregistrare pentru care îi mulțumesc Cristinei Veronica Radu. Puteți urmări înregistrarea predicii pe adresa: https://www.youtube.com/watch?v=-fXu4JwIcvI