”Toată lumea vrea să fie șef, nimeni nu vrea să fie lider!”

Iată-ne într-o vară în plină desfășurare, listele candidaților urmează să fie făcute publice, acum dau Slavă Lui Dumnezeu că de când cu legea aceasta a controlului datelor publice nu prea se mai afișează peste tot, trebuie să intri cu o parolă, cu un cod, pentru că mi-aduc aminte de stresul pe care îl aveau bieții copii, atunci când nu era nota mică sau mare, ci era vecinul cârcotaș, mătușa cea exigentă și bunica veșnic nemulțumită de rezultate. Acum, totul este sub control.

Atunci când prin anii 90 a avut loc un atentat la o școală din Denver (Colorado, USA), n-a scăpat niciun elev și niciun profesor de mitraliera atentatorului și nu după multe zile, la un talk-show a fost întrebat cineva despre care se știa că este într-o relație spirituală cu Dumnezeu, că este foarte apropiat de Biserică, era foarte fervent apropiat și susținător al Bisericii, acestuia i s-a pus o întrebare directă, care avea un singur scop: să îl desființeze. Și întrebarea a sunat așa:

– Unde a fost Dumnezeu, atunci când a îngăduit ca în Denver să piară atât profesorii, cât și elevii?!

Și cel intervievat nu a stat deloc pe gânduri și a spus:

– Dar Dumnezeu este dat de mult afară din școli! Era în altă parte. Nu era acolo, pentru că L-ați gonit!

Așa se întâmplă în toate instituțiile statului. Noi credem că Dumnezeu este într-o instituție printr-o icoană. Fals! Credem că Dumnezeu este în mijlocul unei localități numai dacă localitatea aceea este așezată pe o colină și pe punctul cel mai înalt există o cruce de cel puțin 20 de metri. Iarăși fals. Mereu când trec prin Agigea văd acolo o cruce în mijlocul unei intersecții și mă sperie pe mine, care știu ce înseamnă! Pentru că este o cruce cu toate detaliile, adică dacă ea nu e înfiptă în tigva lui Adam, nu are nicio relevanță! Să vezi oasele alea, acolo, când este o intersecție în care s-au întâmplat și multe, mi se pare că este o confuzie. Și anume, aș vrea să vă răspund puțin la întrebarea ”Unde este Dumnezeu în instituțiile statului?”, în câteva cuvinte. Și răspunsul este dat astăzi chiar de către sutaș, nici măcar de către Mântuitorul, că dacă ar fi dat Mântuitorul un răspuns, era pro Domo și nu se punea, știți cum e, cuvântul meu împotriva cuvântului celuilalt. Și anume, Dumnezeu este acolo unde instituția funcționează. Cum funcționează? Instituția are niște angajați. Angajații au niște fișe ale postului. Nu poți să te așezi pe scaunul cel de sus, dacă tu ai o funcție de ingineraș… mai la vale. A, se poate întâmpla să ajungi pe un scaun numit de sus, nu pornind din școală, de jos, asta e altă poveste, nu intrăm în amănunte, dar spuneam: Unde este Dumnezeu în instituție? Este în instituția care funcționează prin respectarea fișei postului fiecăruia.

Niciun om nu se poate așeza în vârful piramidei! Astăzi aflăm care este adevărata fișă a postului a fiecăruia dintre noi! Adică, toți suntem la mijloc. Și când spun toți, nu înseamnă egalitarism, înseamnă realism! Sutașul care venise pentru slujitorul său putea să spună:

– Eu am sub mine o sută de oameni, că de-aia mă numesc sutaș!

Nu! A spus:

– Eu sunt om sub stăpânirea altora.

Poate cineva să spună despre sine, în orice funcție s-ar afla, că nu trebuie să înceapă așa? Dacă îmi ziceți de o funcție, înseamnă că eu mă înclin! Cât de președinte ar fi peste marile puteri, nu poate să spună că el are numai sub el! Are și deasupra, în afară de Cerul care este peste tot, are și deasupra pe un om pe care nu îl vede nimeni. Chiar credeți că există vreun om care să facă ce vrea în lumea aceasta? Dacă prin absurd ar fi cineva care ar avea șef direct pe Dumnezeu, vă spun că deasupra lui stau patimile lui, acelea îl conduc, acelea îl lasă în jos, îl apasă și îl ridică atunci când ele se manifestă sau nu se manifestă. Nimeni nu poate să spună că nu are pe nimeni deasupra. Orice om are o funcție superioară celei pe care el o ocupă. Dar, nu trebuie să intre în panică, are sub el și oameni care îl ascultă! Fiecare om, dar absolut fiecare om, cât de jos ar fi el, are pe cineva mai mic decât el. Până când? Până când această coborâre începe să fie în el însuși!

Mi-aduc aminte, cred că aveam 6-7 ani și pe timpul acesta mergeam cu părinții la plajă, și cu frații și surorile și la un moment dat, am văzut pe cineva care târa un picior și mergea cu greu și număra, cu fiecare pas făcut, durerea pe fața lui. Nu arăta cine știe ce și atunci m-am întrebat ce autoritate are sau ce e cu omul acesta, o fi fericit, n-o fi fericit? L-am văzut destul de abătut și am crezut că este definiția omului nefericit. Dar în spatele lui am văzut trei copilași, care mergeau cuminți, nu aveau niciun defect și unul dintre ei a strigat, la un moment dat:

– Tati, putem să rămânem aici?

Când s-a întors omul acela spre ei, am văzut figura celui mai fericit om de pe pământ! Cineva îi spunea ”tati”! Niciodată să nu judecăm pe alții și niciodată să nu credem că am văzut o rețetă într-un om, până când nu am stat lângă el ca să vedem până unde merge! Va să zică, și omul acela pe care copilul din mine căuta să îl vadă în societate, unde este mijlocul acela, mintea mea de copil vroia să vadă ce e cu omul acela, că îl văzuse cel mai nefericit de pe fața pământului și imediat mi s-a dat acest răspuns: nici el nu era jos, era și el la mijloc! Mă avea pe mine deasupra, care îl judecasem greșit și îi avea pe copiii care aveau asupra lui cea mai mare autoritate: ”Tati, putem să facem cutare sau cutare?”.

Așa se va fi simțit și sutașul, când a spus:

– Am om sub mine și spun ”Du-te!” și se duce și spun ”Vino!” și vine. Slujitorul meu primește poruncă să facă aceasta și face!

Înseamnă că o societate, o instituție a statului funcționează dacă aceste fișe ale postului sunt foarte bine respectate. Acolo este Dumnezeu! Nu Îl căutați pe Dumnezeu în icoanele aduse de la Muntele Athos:

– Să te duci în birou la cutare, părinte, are acolo tot Muntele Athos! Are copie după Prodromița, părinte!

Și de acolo pleacă oamenii numai tremurând! Acolo, oare, e Dumnezeu?! Dar nu se coboară niciodată din icoana aia ca să îi dea Duhul?! Pentru că Dumnezeu este Duh, este spiritul pe care ți-l dă de a nu fi șef, ci a fi lider! E o diferență foarte mare, toată lumea vrea să fie șef, nimeni nu vrea să fie lider! De ce? Pentru că șef este ușor, bați cu pumnul în masă și se adună toți, dai un ordin și nu se discută! Ăsta e șeful! Liderul vine dimineața primul, pleacă seara ultimul, așează și mângâie pe cel pe care îl vede puțin întristat, mai dă o povață colo, o povață colo. Ăsta e liderul! E adevărat că el simte că nu e nevoie să facă o catapeteasmă în biroul lui, ca să îl confunde lumea cu Dumnezeu. Nu e nevoie! Și știți de ce nu e nevoie? Tot după cuvântul sutașului:

– Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. Zi numai cu cuvântul!

Ce înseamnă ”zi numai cu cuvântul”? Dacă suntem la un loc de muncă, dacă vreți, partea din preoție are și această situație de loc de muncă, am șef deasupra, am fii duhovnicești sub mine, aici poate să fie după toate definițiile locului de muncă, de vreme ce scrie în Cartea de Muncă într-un fel, înseamnă că ocup o poziție conform Ministerului Muncii, nu sunt de capul meu, dar Duhul locului de muncă face tot! Și începe cu conștiința că ai un șef, cu obligația că ai un subaltern, de-asta funcționează instituția! Pentru că această poziționare ne poate exonera de obligația ca de fiecare dată când se întâmplă ceva să dăm vina pe Dumnezeu. Știți că Dumnezeu este vinovatul de serviciu! Dacă n-a mers ceva, ”N-a dat Dumnezeu ploaie la bună vreme!”. Vine de la ISU și mă întreabă dacă nu am încărcate la șase luni extinctoarele, nu dau vina pe Dumnezeu! Doamne ferește! Zic:

– Da, eu am greșit, nu le-am schimbat. Care e situația, nu le-am ștampilat, asta este.

Dacă dai vina pe altcineva, instituția nu mai funcționează. Se blochează. Pentru că se găsesc tot felul de subterfugii de a da vina pe cutare sau pe cutare. Știți că dacă vrei să rezolvi o problemă, se începe să se rezolve problema. Dacă nu vrei să se rezolve problema, se instituie o comisie! Când auziți că se instituie o comisie, e clar, nu vrea să se așeze o situație! Comisie de dialog! Să vină la Guvern și să spună cam ce vrem noi și dacă nu le convine, ”Stați puțin, pardon, să vedem ce ne spun oamenii care ne-au mandatat pe noi!”. Astea sunt instituții care nu funcționează. De ce nu funcționează? Pentru că cei care fac parte din ele și care le fac, de fapt, nu își respectă nici fișa postului și nici Duhul în care Dumnezeu locuiește într-o instituție!

Se spune că odată, dacă tot suntem aici la capitolul biserică, a venit cineva într-o biserică și nu era așa, după… dress code, mai făcea și concurență cu cădelnița, așa, la miros, toată lumea l-a izolat și l-au raportat lui părintele cele din comitetul politic de securitate, două băbuțe care sunt veșnic cu bunghiul, cum se zice pe românește. Și părintele a trebuit să ia măsuri și l-a chemat:

– Domnule, ce e cu dumneata?

– Păi, sunt rugător și eu dar nu am prea avut bani nici să mă spăl, ce să fac? Îngăduiți-mă și pe mine.

– Deci, dumneata te rogi? Uite ce faci: te duci frumos acasă și te rogi lui Dumnezeu și duminica viitoare vii și ne spui ce ți-a răspuns Dumnezeu la rugăciune!

Zis și făcut. Duminica viitoare a venit omul la fel, în hainele lui de lucru și de rugăciune și părintele a oprit slujba:

– Ei, ia zi! Te-ai rugat?

– Da.

– Și ți-a răspuns Dumnezeu?

– Da!

– Și ce ți-a zis?

– Păi, eu I-am spus că dumneata mi-ai zis că în biserica asta sunt niște norme și trebuie să fim îmbrăcați…

– Și ce ți-a zis Dumnezeu?

– Mi-a zis că El prin biserica asta n-a trecut!

Acum depinde ce fel de atitudine avem, că noi putem să Îl gonim pe Dumnezeu dintr-o instituție! Cum? Prin plinătatea noastră! Ni s-a părut nouă! Și nu numai în biserică, în școli, în Primărie, în toate cele! Ni s-a părut nouă că aici trebuie să vină numai oameni de o anumită factură! Păi, v-așteptați ca Dumnezeu să fie într-o astfel de instituție? Vă rog frumos! Chiar dacă vedeți icoane și tot felul de crucifixuri pe acolo, nu se ascunde Dumnezeu în spatele lor! Dumnezeu se ascunde în spatele fișei postului! Atât! În spatele conștiinței că ai un șef și ai un subaltern și acolo este Dumnezeu!

Cred că cel mai important mesaj al Evangheliei de astăzi este acela că Dumnezeu este peste tot! Un copil a fost întrebat de către niște agnostici, lumea le zice atei, care în niște discuții între ei își tot serveau argumente și unul se oprește și spune:

– Stai așa! Uite, vezi copilașul acela? O să ne servească nouă un răspuns la întrebările noastre!

Avea un măr în mână acel domn și l-a întrebat:

– Măi puștiulică, vino încoace! Uite, îți dau mărul acesta, dacă ne spui unde este Dumnezeu!

Și copilul a stat așa și s-a gândit bine, și-a băgat mâna în buzunar:

– Eu am două mere, ți le dau dumitale sau colegului, dacă îmi spuneți unde nu este Dumnezeu!

Păi, vedeți?! Chiar dacă nu a ajuns Dumnezeu în casa sutașului, Dumnezeu era acolo! Era în conștiința sutașului că este om sub stăpânire și are om sub el! Era în bucuria de a te ruga pentru cineva care nu mai poate, cineva care te-a slujit și nu mai poate să te slujească. Dar nu pentru asta se ruga, ca să aibă cine să îl slujească, pentru că dintr-o sută, vă imaginați, un sutaș putea să îl înlocuiască oricând, dar era Dumnezeu în casa aceea! De asta nici nu a mai fost nevoie să ajungă Fiul lui Dumnezeu, pentru că într-o casă în care deja poposise de atâtea ori de câte ori cumințenia sutașului temperase pe cei de sub el și de câte ori cumințenia sutașului dăduse ascultare față de niște reguli poate nemernice ale superiorilor, de fiecare dată, atunci era Dumnezeu în casa lor!

Dumnezeu este întotdeauna în orice instituție, în orice familie, în orice loc, atâta vreme cât noi știm. Să zicem că ne deranjează cineva, ne raportăm imediat la sutaș:

– Ia să văd. Cel care m-a deranjat este deasupra mea sau sub mine? Dacă e deasupra mea, zic ”Doamne, mulțumesc, e un canon pentru mine, trebuie să fiu mai atent”.

Nu dai vina: ”Poate e supărat pe mine pentru că nu am făcut numărul de lucrări pe care colegii mei l-au făcut”. Nu comentăm că erau mai ușoare ale lor și mai grele ale mele, ”poate mi s-a părut mie, poate nu am fost atent”.

Dacă e sub mine:

– Slavă Domnului că s-a supărat pe mine și eu pot să îl iert pe el, chiar dacă nu-și cere el voie.

Și imediat L-am adus pe Dumnezeu, care nu trebuie să vină cu alai, nu trebuie să vină cu busuiocul la fiecare început de lună și mai abitir de Bobotează! Nu. Atunci trebuie să spunem:

– Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. Zi numai cu cuvântul!

Și care e cuvântul? Cuvântul scris în fișa postului! Acela este cuvântul pe care Dumnezeu îl trimite și noi avem o singură obligație: să luăm aminte! Dar nu să luăm aminte în sensul exterior și formal, ci chiar să credem în aceste principii! Dacă scrie în fișa postului meu că dacă mai am timp, pot să mai fac și niște lucrări în plus, de ce să zic ”Dar de ce să am timp”? Dacă am timp, e posibil să am, e posibil să nu am. Și ia să îmi pun eu mintea la contribuție și să am timp, pentru că acolo unde am timp, înseamnă că degrevez pe cineva de o anumită lucrare. Dacă vedem așa, Îl chemăm pe Dumnezeu în instituție. Dacă spunem foarte sec: ”Eu mi-am făcut treaba”, să știți că nu există muncă individuală în nicio situație!

Mai era cineva, acum câteva zile, care împărțea sportul în sport de echipă și sport individual. Hai măi, să fim serioși! Cum să fie sport individual? Dar nu există nicio preocupare individuală a omului! Nici măcar gândirea nu este un sport al minții individuale! Dacă vrea cineva să performeze în șah, de exemplu, trebuie să citească toată literatura de specialitate și asta înseamnă că face individual? N-are echipă tot ceea ce a însemnat șah din străvechi, din lumea arabă, de când a fost inventat? Și din răspunsul celui dat șahinșahului care i-a spus:

– Păi, cât ai vrea pentru jocul ăsta?

– Păi, eu aș vrea câte un bob de grâu pentru fiecare pătrățică, pentru prima pătrățică un bob, pentru a doua pătrățică două boabe, patru, opt, șaisprezece, treizeci și două…

– Auzi, dați-i, măi, un sac de grâu!

Nu e așa! Nu exista în toată lumea recoltă ca să acopere toată tabla de șah! Și spuneți că e sport individual? Vă amăgiți! Nimic din ceea ce se întâmplă într-o instituție nu este individual! Toți cei de aici ne tragem unii pe alții. Noi la Proscomidie, avem pe Sfântul Disc, stânga și dreapta, vii și adormiții, pot să spun eu că este ceva individual, când neamurile mă trag de mânecă, unii care au rămas și alții care urmează să joace finala și cei care au jucat finala, deja?! Nimic nu este individual și în toate acestea există Dumnezeu în orice loc, atunci când Îl lăsăm să ne copleșească, atunci când Îl considerăm, atunci când Îl luăm în seamă și atunci când răspundem clar de ce nu a fost Dumnezeu la un anumit eveniment:

– Dacă nu a fost invitat, dacă a fost dat afară!

De ce să nu avem curajul acesta și să spunem:

– Dumnezeu nu este nevoie să ajungă sub acoperișul instituției noastre.

Dumnezeu este acolo, prin fișa postului, așa cum am mai spus, prin Duhul pe care noi trebuie să îl luăm în seamă. Să ne ajute Dumnezeu ca măcar jumătate din ziua de astăzi care înseamnă prezentul, să ne așezăm piramida în care ne aflăm și să vedem câți oameni avem sub noi, de atâtea ori să proiectăm deasupra noastră câți avem. Și o să vedeți că întotdeauna, omul este la mijloc.

Astăzi, însă, în Duminica a IV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinții Părinți ne-au așezat o atât de importantă parabolă, încât trebuie să ne ridicăm puțin mintea că această parabolă a fost spusă pentru zilele noastre, nu pentru ieri, nu pentru mâine, fix pentru astăzi. Este contemporană cu noi. Și anume, Mântuitorul a intrat în Capernaum și acolo, a venit un sutaș care L-a rugat, spunându-i că slujitorul său ”este grav bolnav și rău se chinuiește”, să facă ceva să-l vindece. Și Mântuitorul s-a aplecat și a spus:

– Mergi că voi veni și îl voi vindeca.

Și atunci, sutașul a spus:

– Nu sunt vrednic să fii sub acoperișul casei mele. Zi numai cu cuvântul și se va tămădui slujitorul meu, căci și eu sunt om sub stăpânirea altora. Și am sub mine pe cei ce îmi slujesc și zic aceluia: ”Du-te!” și se duce, celuilalt: ”Vino!” și vine, slujitorului meu: ”Fă aceasta!” și face.

Și Mântuitorul s-a întors către cei care erau lângă el și a spus:

– Adevărat vă spun vouă, nici în Israel nu am văzut atâta credință. Și adevărat vă spun vouă, mulți vor sta și se vor odihni cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov, iar fiii Împărăției vor fi dați la o parte, acolo unde este frângerea și scrâșnirea dinților!

Și întorcându-se apoi spre sutaș, i-a spus:

– Fie ție după cum ai spus.

Și s-a tămăduit slujitorul său în ceasul acela.

Este atât de provocatoare această întâlnire, pentru că multe au fost întâlnirile dintre Mântuitorul și diverși mijlocitori cu cei pe care trebuia să îi vindece, cu cei în neputință, dar această mijlocire a fost deosebită pentru că astăzi putem să vedem puțin unde este Dumnezeu în instituții. Unde este Dumnezeu?

Adaptare a predicii părintelui Marius Moșteanu, cu mulțumiri pentru înregistrarea audio Veronicăi Cristina Radu, pe care o puteți asculta pe https://www.youtube.com/watch?v=P8QYuV1C-B8.