În vinerea din Săptămâna Luminată ne-am adunat ca să marcăm un moment care are un început istoric, dar a intrat atât de profund în tradiția ortodoxă încât parcă este o oază de lumină într-o mare de lumină și mai mare. Izvorul Tămăduirii este un punct de culoare într-un tablou frumos al Învierii.

Dacă ai răbdare cu… proza, descoperi și poezia! E o zi de sărbătoare pentru doamnele de toate vârstele, dar îndrăznesc să spun, este și pentru toți domnii! Sau cum se poartă acum pe rețelele de sociale, pentru… toată lumea!

Eu sunt unul care vrea să moară așa cum este, adică unul care crede în Moș Crăciun. Eu chiar cred în Moș Crăciun! Să știți că a crede în Moș Crăciun este o realitate. Moș Crăciun e ca Dumnezeu, în sensul că în Dumnezeu poți să crezi sau poți să nu crezi, tot trăiești. Chiar am constatat, după modestele analize făcute de mine, că aceia care nu cred în Dumnezeu trăiesc mult mai bine, mult mai mult, mult mai sănătoși și au de toate. Să fie la ei, acolo, atât vă pot spune!

Cad frunzele. Toamna, toată toamna, cad frunzele, încă mai cad și acum, numai că nu mai cad din alea… puternice. Mintea mea, așa, mai comodă, trebuie să mă spovedesc, spune:

– Măi, dar bate vântul, cum am dat frunzele într-o parte, vin altele!

– Da, spune soția, ai spus bine, vin altele dar nu mai sunt astea jos! Hai să le luăm pe astea, că vin altele!