O zi de vindecare a celorlalți prin noi

În vinerea din Săptămâna Luminată ne-am adunat ca să marcăm un moment care are un început istoric, dar a intrat atât de profund în tradiția ortodoxă încât parcă este o oază de lumină într-o mare de lumină și mai mare. Izvorul Tămăduirii este un punct de culoare într-un tablou frumos al Învierii.

Este o sărbătoare închinată Maicii Domnului și, punctual, unei minuni pe care aceasta a făcut-o la început cu un orb, apoi cu Leon împăratul și cu foarte mulți care și-au primit vindecare. La început, această minune a vindecărilor legate de Izvorul Tămăduirii a fost făcută cu un orb care și-a recăpătat vederea în timpul viitorului împărat Leon al III-lea. Acesta, mergând printr-o pădure, a fost întâmpinat de un orb care l-a rugat să îi dea apă că îi este sete. Și atunci, viitorul împărat, pentru că Leon încă nu fusese instalat pe tron, a mers și a căutat apă. A mers ce a mers și și-a dat seama că nu are unde să găsească apă și s-a întors. Pe drum, însă, la întoarcere, a auzit o voce:

– Dar de ce nu mergi puțin mai la adânc? Vei găsi acolo un izvor. Vei găsi un izvor tulbure, dar să iei apă ca să îi dai orbului să-și potolească setea și după ce bea apă din acest izvor, să îl atingi cu ce apă ți-a mai rămas pe ochi și va vedea.

Într-adevăr, așa s-a întâmplat. Când a ajuns împărat, Leon a zidit pe locul acela o biserică. Acea biserică a dăinuit până în anul 1453 când a căzut Constantinopolul și cu el, inclusiv cartierul în care se afla biserica, actualmente cartierul Zeytinburnu din Istanbul.

Pentru că este Izvorul Tămăduirii, este un moment în care ne dăm seama ce înseamnă vindecare, trebuie să vedem sensul suferinței și, mai ales, sensul vindecării. Orbul acela simțea o singură necesitate la momentul la care s-a rugat de Leon: îi era sete. Nu s-a văitat că nu vede ca să își caute singur apă, ceea ce înseamnă că își asumase calitatea de orb. Vindecarea vine numai atunci când ne asumăm situația în care ne aflăm. Vindecarea nu este obținerea unei comodități.

Trăim într-o lume în care suntem foarte dependenți de comoditate! De la simplul fapt că nu mai notăm, scriind de mână, numere de telefon într-o agendă, până la a nu mai deschide o carte pentru a găsi o anumită temă și suntem la un click distanță de năzdrăvănia scrisă de altul, dacă nu știm să verificăm, putem să o luăm… rara, fără niciun fel de problemă! Aceasta este lumea în care trăim, dar nu trebuie să ne supere lumea aceasta! Pe mine mă supără puțin că nu mă lasă cineva să vorbesc, dar ca să putem să ne vindecăm, de exemplu, de a ne… sări țandăra, trebuie să aducem, în noi, liniștea. Eu nu aș fi spus absolut nimic despre cei care nu mă lasă să vorbesc, dacă nu m-aș fi gândit la cei care ascultă ce vorbesc eu și sunt deranjați. Eu, slavă Domnului, sunt aici, pe locul cel înalt, nu mă înghesuie nimeni, este foarte frumos! Până când nu ne asumăm grija pentru celălalt, inclusiv pentru confortul lui, nu putem spune că suntem creștini adevărați. Dar, să revenim la oile noastre! Orbul acela, după ce și-a ostoit setea, a primit ceva mai mult, ceva ce nu a cerut, ceva care a venit peste așteptările lui! Înseamnă că trebuie să mai învățăm ceva! În măsura în care ne detașăm de așteptări, atunci va veni vindecarea! În măsura în care nu mai suntem chiar atât de dependenți de ceea ce credem noi că ne lipsește, atunci putem să primim vindecare.

Pentru că astăzi este Izvorul Tămăduirii, fiecare dintre noi trebuie să își vindece câte o neputință. Avem, în noi, lucruri care ne deranjează și știm că am putea să le facem altfel dar, din păcate, credem că trebuie să înceapă celălalt sau credem că este de vină sistemul, școala, primarul, e de vină altcineva! Nu! Totul ține de noi! Acel orb își ducea întunericul prin pădure, dar nici măcar nu l-a rugat pe Leon să îl ia de mână și să se ducă împreună să caute apă și când a venit Leon cu apa, a venit și cu vindecarea. De ce? Pentru că orbul acela nu mai avea așteptarea ca Leon să se mai întoarcă! Credeți că era primul pe care îl rugase să îi aducă apă?! Nu. Ei, în momentul în care s-a vindecat de așteptare, Dumnezeu i-a trimis pe cineva care chiar să se întoarcă și chiar să insiste să găsească ceea ce i se ceruse!

Noi nu ne mai luăm acum de vindecarea orbului, ci trebuie să ne gândim, măcar până în seară, să fim Leon pentru un orb sau pentru un surd sau pentru un mut! Și o să spuneți:

– Unde îi găsim?

Peste tot, pentru că peste tot sunt oameni care nu văd binele absolut deloc, văd numai răul! Dacă vezi o stradă lungă de un kilometru care are pe ea un șanț, de ce vezi șanțul, când din punct de vedere al proporției acesta reprezintă 5-6%?! Vezi numai șanțul în loc să vezi strada în ansamblul ei! Din zece muncitori care lucrează, unul dintre ei este Dorel, că așa a fost el botezat și așa trebuie să meargă mai departe, dar de ce trebuie să îl vezi doar pe Dorel?! Înseamnă că ești orb la bine și foarte, foarte iscusit la a vedea răul! Măcar până în seară trebuie să învățăm să vindecăm pe cel care nu vede decât răul sau care aude numai răul!

Zilele acestea, toată lumea a fost foarte atentă la toate știrile în care se spunea ceva de rău. Eu nu am auzit nimic de bine, dar pentru că funcția aceasta a mea duhovnicească nu îmi dă voie să fiu un ignorant, trebuie să știu și că a început campania electorală și că este în neregulă cu afișajul electoral care nu trebuie să arate cum arată acum, nu o să arate altfel nici mai târziu, vedeți-vă de treabă, dar trebuie să intru într-o atmosferă! Astăzi, Leon nu era împărat, era în campanie electorală! Probabil că și de aceea a făcut fapta cea bună, acum, mă ierte Dumnezeu! Lăsați-i pe ceilalți să facă fapte, lăsați-i și după aceea abia să vă gândiți cam cum stă treaba! Dar, mergem mai departe! Să fim Leon pentru un surd! Ce înseamnă un surd? Este acela căruia îi spui că lucrurile vor merge bine dar el nu aude asta, nu aude că sunt și lucruri care funcționează! Dacă dintr-un an întreg nu are apă o oră, nu contează 366 de zile de anul acesta, că e an bisect, nu contează restul zilelor, ci contează acea oră cât nu a avut apă. Și începe să vorbească mutul! Mutul nu a vorbit până atunci pentru că nu avea argumente să critice ceva! Și atunci, haideți să fim și vindecătorul acestui mut care a devenit foarte vocal! Să îi spunem:

– Bine, dar acum a trecut ora aceea, ai apă, o folosești cum se cuvine? Ai grijă să meargă atât de frumos și de acum înainte?

– Nu, dar nu am avut! Nu am avut o oră!!!

O oră, foarte mult din punctul lui de vedere, dar dacă se întâmplă ceva și să nu aibă apă două zile sau să se întoarcă iar cu mintea acum 70 de ani, când trebuia să își aducă o găleată cu apă de la cișmea și să bată tot orașul pe jos și atunci când îl ruga cineva să îi dea apă, se gândea de trei ori dacă să îi dea sau nu, iar când avea să spele un vas, știa cum și câtă apă să folosească, nu ca acum când dă drumul la robinet și cu ochii la televizor, dă pe lângă farfurie, jumătate de oră!

– Ce faci, măi, acolo?!

– Spăl o farfurie!

Dacă nu avem conștiința adevărului că tot ceea ce avem nu ni se cuvine așa cum credem noi și am fost învățați la școală, să știți că alta va fi atitudinea noastră! Vom învăța esența sărbătorii de astăzi, Izvorul Tămăduirii! Tămăduirea este un izvor, dar un izvor ne vorbește despre apă curgătoare, nu e o baltă, nu e un lac! Dacă vreți să aveți apă proaspătă, trebuie ca așa cum izvorul permanent trimite apă, așa și în partea cealaltă, apa trebuie să se ducă undeva, altfel, dacă nu se duce nicăieri, se umple vasul și apa aceea nu mai poate fi proaspătă, este o apă stătută, care așteaptă să fie consumată. Ce așteaptă, că noi nu am fost în stare să o folosim?! Dacă spui:

– Dă-mi și mie!

– Păi, mie nu îmi ajunge!

Ce să îți ajungă? Până când să îți ajungă? Nu vrei să dai mai departe ca să ai întotdeauna ceva proaspăt?! Vă mai aduceți aminte de bătrânica aceea care a primit două kilograme de pere?! În prima zi a mâncat o pară, atât avea ea poftă, să mănânce o pară! Și le-a dat pe toate la o parte și a cântărit atent, s-a uitat la ele și pe care a văzut-o mai stricată a mâncat-o pentru că altfel urma să se strice de tot! A doua zi la fel, a treia zi la fel, până a terminat toate perele dar mâncând numai pere stricate! Viața e un coș de pere, depinde ce alegem! De ce să nu luăm ce este mai frumos? De ce să nu ne îndestulăm cu ceea ce avem și să ne gândim la ziua de mâine?! Dar știe cineva dacă ziua de mâine este și pentru noi?! Poate că este pentru ceilalți și atunci, eu să fiu pregătit pentru lucruri frumoase!

A trăi într-o cursivitate cum este Izvorul Tămăduirii înseamnă esența vieții noastre! Dacă ne oprim la lucruri care considerăm noi că ne fac bine și mâine, și poimâine, greșim! E ca și când un olog și-ar lustrui foarte bine cârjele, neștiind că primește o vindecare și nu mai are nevoie de ele! Cam așa suntem noi, lustruim cârjele, lustruim proteze, lustruim lucruri de care dacă am fi în stare să ne mai detașăm, atunci, fără atașament să știți că am primi vindecare, exact cum nu se atașase nici orbul de neputința lui, ci pur și simplu și-a declinat ceea ce avea nevoie. Nu putea să îi ceară lui Leon, care trecea pe lângă el, ”Știi ce, eu vreau să văd”! Nu, el și-a asumat că asta era treaba lui, dar până la urmă, ca un efect al faptului că și-a asumat inclusiv această orbire, el a primit și vindecare! Așa suntem și noi!

Noi primim vindecare numai în măsura în care recunoaștem că ne străduim măcar să nu mai avem atașamente, iar celălalt se va vindeca și va îmbrățișa o atitudine diferită față de tot ceea ce a făcut până acum, numai în măsura în care ne vede pe noi niște oameni liberi. De fapt, vindecarea este despre libertate, dar nu despre libertatea noastră, ci despre cea a celuilalt. Libertatea celuilalt este o posibilitate de-a noastră de a o crea, libertatea noastră e în mâna celuilalt! Imaginați-vă că stați pe o bancă și inspirați un aer curat și vine un nene cu… tabachera și vă umple de tot respectul! Nu puteți să îi spuneți nimic din punct de vedere legal, la noi în țară, dar în America au pățit-o frații de s-au întors cu viză de ședere cu tot și unul chiar povestea:

– Mergeam pe stradă și m-a bătut pe umăr un concitadin și mi-a spus:

– No smoke!

Pardon?! Du-te la un metru pătrat, acolo, din sticlă, îndoapă-te tu cu fum și asta este, dar până vine legea asta, mai este oleacă! Dar, libertatea ta de a inspira un aer curat nu ține de tine, ține de cel cu tabachera în buzunar! Din păcate, o să spuneți, dar nu, poate că ne antrenăm! Atunci o să spuneți că poate e bine, că ăsta este semnalul să plecați de aici și să mai faceți câțiva pași, că poate ați stat jos prea mult, pe bancă! Vă duceți mai încolo și iar vă vine niște fum? Înseamnă că trebuie să mergeți mai mult, și mai mult, și mai mult! Și atunci veți constata că mișcarea vă va face mult mai bine decât însăși inspirarea unui aer curat.

Contează foarte mult din ce punct de vedere te uiți la viață. Dacă te uiți numai să îl cerți pe cel cu tabachera, care la un moment dat intră într-o dispută cu tine, cu toate armele legale, e în parc, asta este, nu ai ce să îi faci, afli că moralitatea nu are nicio legătură într-o discuție despre drepturile omului! Dacă vrea, dar dacă nu vrea, asta este, nu e nicio problemă! Dar pentru noi, dacă schimbăm modul în care privim situația și nu mai luăm ca pe o agresiune ceea ce se întâmplă cu noi, ci ca pe un… deșteptător care să spună ”Ai stat prea mult! Hai, mișcă!”, atunci am câștigat ceva, am câștigat un antrenor, că va veni după noi… Dorel cu tabachera, poate nu el dar alții ca el care dintr-o sută într-o sută de metri își mai aprind câte o țigară, dar dacă nu rămânem să ne certăm cu ei din cauza mirosului de fum pe care îl emană și mergem mai departe și ne vedem de treaba noastră, înseamnă că ne-am asumat că singurul lucru pe care îl putem face este să îl facem cu propria persoană și asta înseamnă să mergem mai departe. Asta este esența Izvorului Tămăduirii!

Tămăduirea este lângă noi! De exemplu, cel care are insomnie nu o să găsească niciun medicament care să îi închidă ochii pentru că nu este vorba despre închis ochii, ci este vorba despre liniștea pe care creierul nostru trebuie să o găsească înăuntru, nu în afară! Pe niciun raft de farmacie sau de drogherie nu este vreun medicament care să îți dea o pace interioară, nu este niciun medicament care să te facă să te simți liniștit. Liniștirea se obține dintr-un dialog direct și dintr-un parteneriat frumos pe care îl avem cu propriul nostru creier. Să îi transmitem că e în regulă. Ce e în regulă, că nu am dormit nici azi-noapte?! Da, este în regulă, înseamnă că nu ai obosit suficient! Știți care este tratamentul pentru atacul de panică, nu? Când te ia un atac de panică și începe inima să bată tare și pulsul să o ia razna, începi să faci lucruri! Ce? Lucruri inutile, speli un pahar, iar îl speli, iar îl ștergi, dai cu mătura de zece ori într-un loc! De ce? Pentru că mintea are nevoie să știe că are de lucru! Vă spun eu, asta se întâmplă tuturor celor care mi-au ascultat sfatul și au scăpat de atacul de panică iar inima a reînceput să bată normal, pulsul se așează la nivelul lui normal și deja te ia somnul. Nu pentru că ai obosit fizic, spălând un pahar nu obosești fizic, dar ai o liniște că ai făcut ceva și ți-ai ostoit acel blocaj care se întâmplă în noi și i-ai dat să facă ceva creierului. Un creier se blochează pentru că nu îi dăm să facă lucruri! Unul se poate odihni după o lectură, dar nu poți să îi ceri unui pensionar să citească, dacă el nu a citit pentru că a avut o funcție foarte activă! Lui îi dai să facă tot ceea ce a făcut toată viața, nu să îi spui să citească acatistul cutare! Pardon?! Păi ce credeți că îl scapă vreun acatist de starea de panică atunci când îl cuprinde?! Nu, trebuie să facă ceva! Cei care nu aveți această stare ați mulțumit vreodată lui Dumnezeu că nu ați trecut prin ea? Asta înseamnă Izvorul Tămăduirii! Avem foarte multe lucruri vindecate, dar nu suntem în stare să facem un inventar minim a ceea ce nu avem și îi auziți pe alții că se vaită. Când îi auziți, trebuie să spuneți:

– Doamne, mulțumesc!

M-a întrebat cineva:

– Părinte, ce ați face dacă… ?

– În primul rând, dau slavă lui Dumnezeu că nu este cazul! Este o rugăciune de mulțumire că nu este cazul să fac așa ceva! Dar, să spunem prin absurd că aș fi în locul tău, ceea ce nu îmi doresc, Doamne, aș încerca să mă liniștesc!

– Cum?

Să îi spun creierului:

– Este bine. Până acum nu am avut problema asta și nu ți-am mulțumit și cred că acum îmi aduci aminte că puteam să o am de 30 de ani și să mă chinui cu ea! Și încet, încet, creierul începe să îți aducă niște argumente. Argumente frumoase.

Acum mi-am adus aminte că este 10 mai și nu pot să nu vă spun că este Ziua Regalității! Să nu uitați asta! S-a făcut o nedreptate regelui de către prim-ministru, să știți că noi am avut prim-miniștri foarte buni dar și foarte… mai puțin bine intenționați cu regalitatea și s-au pomenit să spună pe 9 mai, ca nu cumva să spună pe 10 mai, că ”suntem o națiune liberă și independentă”. N-avea nicio legătură. Independența este o declarație. După cum te declari, așa te iau ceilalți în considerație. Și ca să nu fie pe 10 mai, de Ziua Regelui, că astăzi este Ziua Regelui, premierul a luat cuvântul în Plenul Parlamentului și a spus ”Suntem o națiune liberă și independentă” pe 9 mai, ca 9 mai să fie 9 mai. Acum s-a ales praful și de 9 mai acela din 1877, pentru că a devenit 9 mai 1945 când se laudă alții că au pus cizma pe gâtul fascismului. Mă rog, nu intrăm în amănunte din acestea, dar intrăm în vindecare! Înțelegeți că vindecarea este în noi! Dacă auzim astfel de știri și reușim să stăm în continuare cu pulsul între 60 și 80, înseamnă că e bine! Altfel, adunăm… puls suplimentar de la o ieșire în decor a unuia și a altuia și încet, încet, pulsul nostru mărit nu este cauzat de propria persoană decât pentru că am auzit diverse! De ce am auzit? Pentru că nu știm ce să auzim, pentru că trebuie să fim surzi la altceva, nu la adevăr! De aceea spuneam mai devreme să vindecăm pe cineva care nu aude, nu aude binele, nu vede binele, nu miroase binele!

Cred că în această frumoasă oază a Săptămânii Luminate putem să ne vindecăm și dacă nu avem la îndemână un organ pe care trebuie neapărat să îl vindecăm sau nu avem neapărat o necesitate exactă, să ne gândim câte lucruri avem vindecate și alții se chinuie să le vindece și nu reușesc! Vă va vindeca inclusiv starea de neliniște, pentru că într-o stare de neliniște încap foarte multe neputințe!

Izvorul Tămăduirii este la îndemâna noastră, să bem din apa răbdării, să bem din apa grijii pentru celălalt și confortului pe care îl putem oferi celuilalt și atunci, cu siguranță că vom înțelege că astăzi este o zi de mare sărbătoare, o zi de vindecare a celorlalți prin noi și a noastră prin ceilalți.

Închei cu mulțumiri adresate părintelui Marius Moșteanu, părintele paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru ”secretul” vindecării reciproce pe care ni-l dezvăluie în predica sa de astăzi, de la Izvorul Tămăduirii, pe care tocmai ați citit-o aici și pentru care vă mulțumesc. Mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii pe care o puteți urmări integral pe adresa: