Îmi aduc aminte de un copilaș care, întrebat fiind care este primul pas pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele, a răspuns cu o logică de copil dar foarte adevărată:

– Întâi trebuie să păcătuim, ca să aibă Dumnezeu ce să ne ierte!

M-a întrebat cineva, odată, dacă pot să îi dau dezlegare să facă un anumit lucru și i-am spus:

– Nu, Ortodoxia nu lucrează cu păcate nesăvârșite! Du-te, o faci pe… barba ta și după aceea, discutăm!

”În Biserica Slavei Tale stând, în Cer a sta ni se pare”.

Cuvintele psalmistului întotdeauna riscă să ajungă ori în minți prea grăbite, ori în minți luate cu altceva, ori să credem că sunt spuse pentru alții. Nu, sunt spuse pentru noi.

Am să îmi permit să vă spun câte ceva din ceea ce s-a întâmplat aici și nu s-a văzut și nu s-a auzit, ceva din emoția unei slujbe. La ora patru și jumătate dimineață eram aici (n.a. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Valu lui Traian, Constanța) și mi-am pregătit câțiva enoriași ca să se împărtășească la slujbă. Am venit aici cu un mandat al bunicului meu, nea Ion, cum îi spunea toată lumea, pentru mine tataie, care în anii 1980, vă imaginați, cu un curaj extraordinar, a vrut ca și această parte din Valu lui Traian să aibă o biserică.

Revin cu povestea copilăriei cu aromă de vanilie de care m-am bucurat la Biblioteca Județeană Constanța și cu un titlu potrivit zilei de astăzi, când s-a sărbătorit Ziua Învățătorului. Dacă veți ști să vă păstrați vie curiozitatea copilului din dumneavoastră și să o combinați cu răbdarea maturității, vă veți bucura să descoperiți, citind aceste rânduri, o adevărată colecție de… povești nemuritoare.

Orbul din naștere este omul care se naște astăzi și dacă nu este atent, rămâne orb toată viața! Dacă nu își închide telefoanele și nu știe când este eliberat de influențele din afară, este orb toată viața!