Iată-ne în săptămâna a cincea din Postul Mare, o săptămână pe care eu aș numi-o a maturității. Am început Postul stângaci, deși l-am mai ținut și altă dată, totuși simțeam că nu am găsit sensul, nu am găsit un rost și încet, încet, cu fiecare săptămână, cu fiecare denie și iată, acum, după Denia Canonului cel Mare, după Praznicul Bunei Vestiri, astăzi am săvârșit rânduiala Imnului Acatist, un Imn Acatist care are, în tradiția bizantină, cel puțin, mai mult decât se știe, o bucurie de a constata că Maica Domnului poate să biruiască și oștile acestea văzute, nu numai nevăzute sau, mai bine spus, dacă vedem ce a biruit ca oști văzute, cu siguranță că putem să tragem concluzia că le-a biruit și pe celelalte.

Când vezi un ghiocel plăpând,

În minte-ți înflorește-un gând

La primăvara colorată,

Într-o lume tot mai grăbită, când noi ca părinți sau bunici facem adesea o cursă amețitoare pentru a tăia de pe lista noastră imaginară diverse sarcini sau… îndatoriri zilnice, ce facem cu copiii și nepoții? Nu cumva ne grăbim să îi îmbrăcăm, hrănim, plimbăm și să îi… îmbătrânim din copilărie? Ce anume nu mai ținem minte din propria copilărie, adesea cu cheia de gât sau cu… bunica, încât acum să le răpim celor mici bucuria propriilor experiențe de viață?

Când cuvintele au tăcut și Luminile Orașului s-au stins, e semn că povestea lor tăcută s-a așternut pe hârtia sufletelor, într-o amintire care le ține mereu într-o aprindere vie. Așa cum v-am obișnuit, când ascult o poveste frumoasă, v-o dăruiesc spre citit într-o tăcere care vindecă prin bucurie, prin zâmbet și prin lacrimă. O ascult din nou și o scriu tăcută dar parcă mai vie, ca de fiecare dată când părintele Marius Moșteanu ne dăruiește din povestea sa pentru a o îmbogăți pe a fiecăruia dintre noi. Luni seară am ascultat prima emisiune a lui Mircea Solcanu la Radio CFM din Constanța, în care l-a avut ca invitat pe părintele Marius și v-am povestit la cald despre ea. Acum vă invit să o citiți așa cum a fost trăită, ca să-i simțiți căldura.