Astăzi este o mare sărbătoare, din multe puncte de vedere: este duminică, este Praznicul cel Mare de pomenire a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, dar pentru noi, astăzi este o zi foarte importantă pentru că este și sfințirea picturii Catedralei Mântuirii, o pictură care este exact pictura zilei.

Mozaicul este cel care adună, mozaicul este cel care din bucățele mici face un chip mare! Mozaicul este cel care ia din fiecare cotlon de nuanță și așezându-l acolo unde trebuie, dă un chip. În mozaic nu trebuie să lipsească nici negrul, după cum într-o societate nu va lipsi niciodată cel văzut negru de către alții, la fel cum în nicio clasă nu lipsește copilul problemă! Așa, într-un mozaic veți vedea că fără negru, fără non-culoarea aceasta, nu se poate contura mai nimic!

Pedagogia spune că nu este bine să vorbești numai despre tine, dar pentru că nu am avut timp de desfășurare ca să vorbesc despre acest lucru, vă spun acum că, da, am primit o distincție și o să vă spun ce este cu ea! Am primit-o pe niște merite pe care le-au considerat cei de la Arhiepiscopie și Vlădica a fost de acord, merite vizavi de atitudinea mea în societate, în comunitate și în mediul academic. Am primit-o și vă spun că sunt dator să vă spun lucrul acesta pentru că nu știu dacă trebuie să o port, îmi este foarte greu să o port dar imposibil să nu o port! Și ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba, vă spun o poveste.

Astăzi, sub Acoperământul Maicii Domnului, vă invit să citiți povestea unui om și a bisericii lui, o poveste în care nu se poate spune unde se oprește povestea omului și începe cea a bisericii sau invers. Tot ce știu este că mă emoționez de fiecare dată când trec pragul Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța și chiar acum vreo două săptămâni mă gândeam că simți efectiv că pereții bisericii sunt plini de iubire, speranță, bucurie și pace de la atâtea suflete care au pătruns acolo, la întâlnirea cu părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al bisericii.

Astăzi s-au împlinit trei decenii de când părintele a fost instalat preot paroh și pot spune că este o binecuvântare că suntem parte din povestea sa, că ne luminează prin zâmbet, prin îmbrățișare și prin poveste, iar cuvintele totdeauna par sărace să descrie starea, simțirea. Este de ajuns să arunci o privire la oamenii care participă la slujbele sale ca să înțelegi că toată lumea se simte acasă, când acest cuvânt descrie de fapt o emoție, o trăire și nu un loc anume.

Încercați gândul intuitiv, încercați lucruri pe care ați considerat că nu puteți să le faceți și o să vedeți cât de ușor le puteți face! V-ați speriat degeaba! Cei care sunteți de vârsta mea v-ați speriat de CNP, apropo, pot să le spun celor care tot rostogolesc informații cu tot felul de sperieturi de înrolări și așa mai departe, că după 63 de ani scăpați de toate, nu vă mai cheamă nimeni!

De ce vă spun toate acestea? Pentru că avem niște reflexe limitative, ”numai asta se poate”, ”numai până la vârsta asta se poate”, ”numai asta poate să fie o rețetă de succes”, bineînțeles că acel copil căruia tot timpul i se spun lucrurile acestea va deveni un adolescent care va primi alt set de limitări și va deveni un om matur cu alt set de limitări și încet, încet va îmbătrâni în niște limitări și la sfârșitul vieții nu o să știe dacă se putea trăi și altfel sau nu.