”Fiți emoția Sfântului Nicolae!”

Înainte să trecem, mici și mari, la lustruitul ghetuțelor pentru că în noaptea aceasta vine Moșul Nicolae, am fost invitați la o… lustruire a sufletelor, la slujba de Vecernie de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța. Părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al acestei biserici, ne-a ținut un cuvânt emoționant despre lumea copilăriei, cea plină de magia crezului că totul este cu putință, plină de vise îndrăznețe și de sinceritate în bucuria de a primi și a dărui. Ne-a vorbit despre semnificația sărbătorii dar și a perioadei acesteia de… curățenie sufletească și trupească, de întoarcere în noi înșine pentru a da voie luminii din noi să strălucească și la exterior.

De fapt, dacă ar fi să ne gândim la Crăciun și la Nașterea Mântuitorului, sărbătoarea Sfântului Nicolae ne pregătește să învățăm să dăruim și să primim. Sau să primim și să dăruim?! Cei cu copii și nepoți se grăbesc să îi învețe pe aceștia să își lustruiască ghetuțele pentru a primi cadourile Moșului Nicolae, dar pe lângă cuvintele poveștii, ar trebui și exemplul faptelor, pentru că, de cele mai multe ori, ne gândim că noi nu avem de ce le lustrui, că ne-a trecut vremea copilăriei. Și totuși, primim de la Dumnezeu o nouă zi de viață, o sărbătoare prin care să trăim în prezent, dăruind dar și primind bucurie.

”Îndreptător credinței și chip blândețelor”.

Este foarte greu să vorbești atunci când trebuie să taci. Este foarte greu să demonstrezi atunci când lucrurile sunt foarte bine determinate de dinainte. Există, însă, pe lângă hramul bisericii noastre, pe lângă viața Sfântului Ierarh Nicolae, niște tradiții pe care noi le ținem și, din păcate, puțini dintre noi mai știm simbolistica lor.

Mergând pe la câțiva părinți care aveau și copii pe acasă, am simțit un freamăt de care trebuie să vă spun, freamătul acela al așteptării că în noaptea aceasta, după ce își vor lustrui ghetuțele, copiii vor sta într-o stare de veghe, unii din curiozitate, să vadă dacă pot să surprindă pe Moș Nicolae atunci când lasă ceva în ghetuțe, alții cu emoția aceluia care așteaptă să primească ceva, care și-a făcut mai multe planuri cu ceea ce are de primit. Emoția aceea este cea care hrănește sărbătoarea! Dacă nu suntem atenți, fără emoția aceasta să știți că nu există sărbătoarea.

Sfântul Ierarh Nicolae avea, pe lângă el, mulți oameni necăjiți. În zona în care el propovăduia cuvântul lui Dumnezeu, în secolul al IV-lea, în zona Mirelor Lichiei, nici acum nu sunt oameni mai înstăriți, darămite acum 1600 de ani, era neputința la ea acasă! Și totuși, dincolo de neputința aceasta să știți că există lumina unei vieți spirituale! Dincolo de neputință, omul are o bucurie care nu poate să fie explicată. M-am întrebat eu, care am destule, cum poate cineva să primească tot ceea ce se întâmplă în viața lui, de cele mai multe ori împotriva lui, și totuși, el să rămână senin! Să știți că nu am văzut oameni mai senini decât cei care au de înfruntat cele mai mari greutăți. Am văzut oameni care au diverse diagnostice dar cu cât diagnosticul este mai cutremurător, cu atât omul este mai disciplinat și mai așezat în a-și drămui timpul, zilele pe care le mai are de trăit, ca să îi ajungă să facă ceea ce și-a propus! Oamenii aceia sunt mult mai disciplinați, deși din punct de vedere rațional, știm cu toții că e posibil ca unul să moară de o boală, altul să moară sănătos, numai că nu știm noi când e ziua și ceasul! Ce ne face, însă, ca după ce aflăm un diagnostic, să fim mult mai atenți?! Înseamnă o conștientizare a prezentului. Începeți măcar din seara aceasta să învățați cum se trăiește prezentul!

Eu am învățat, astăzi, de la copiii la care am fost, cum v-am spus, în casele în care am fost dar și în clasa în care am ținut o lecție deschisă, la nepoata Anelise, am învățat de la copiii aceștia un gen de emoție pe care, din păcate, societatea nu știe să îl folosească! Este un ”zăcământ” pe care nu îl folosim, da, suntem vinovați că nu folosim acest ”zăcământ”, emoția unor copii care mai șușoteau, așa, o fi, nu o fi, vine, nu vine, dar totuși își promiseseră că vor lustrui cizmulițele în seara aceasta. Eu am învățat de la ei starea aceea de frământare, starea aceea de emoție vizavi de așteptările pe care le au și de timpul care se scurge până la a li se împlini sau nu acele așteptări. Eu am învățat un lucru, că și ei participă, participă cu lustruitul cizmulițelor, participă cu conștientizarea că trebuie să fie, măcar cu o zi sau două înainte, mai atenți la ”comenzile” pe care le primesc de la părinți. Participă și ei cu ceva! Nu neapărat că trebuie să dea la schimb:

– Uite, Doamne, Sfinte Nicolae, eu sunt cuminte acum, tu dă-mi ce ți-am scris pe lista respectivă.

Nu, nu asta este în primul rând, ci în primul rând este emoția pe care mă străduiesc să v-o transmit. Emoția lor era dintr-o lume altfel decât o prezintă societatea, din păcate! Este lumea copiilor, a copiilor de la lecția deschisă de astăzi de la clasa a IV-a, o lume pe care eu personal o cunosc din mijlocul lor, de când erau la grupa pregătitoare și, iată, sunt cinci ani în care ei au evoluat, s-au maturizat! Pentru că lecția era despre bunătate și bucuria de a dărui, am primit niște replici pe care nici măcar la liceu nu le poți primi! I-am întrebat ce emoții au când oferă un dar cuiva și când i-am întrebat ce emoții au atunci când primesc un dar de la cineva, să știți că mulți mi-au dat de înțeles că știu care este rolul lor, știu ce să facă atunci când primesc un dar. Toată bucuria celui care dăruiește stă în răspunsul pe care îl primește de la cel care a primit ceva și copiii aceștia mi-au dat de înțeles că ei știu că atunci când primești un dar, este aproape mai important să fii foarte atent cu ce răspunzi! Și atunci, le-am propus ca și atunci când primesc de la Sfântul Nicolae câte ceva, să fie la fel de atenți, să îl facă pe Sfântul Nicolae bucuros că le-a oferit ceva!

Știți, am mers zilele acestea la ei pentru că le-am dat ceva să coloreze, să vopsească niște Spărgători de Nuci, iar la sfârșit i-am provocat ca fiecare dintre ei să ofere cuiva ceea ce au realizat, dar înainte de toate, să se gândească, tot timpul cât au vopsit respectivele statuete, la cel care va primi acest dar. Când i-am întrebat pentru cine au făcut, la o parte le-am respectat… taina, pentru că nu vroiau să spună pentru cine, altora le-am apreciat fapta că își dădeau unul altuia și la sfârșit am fost surprins că am primit și eu, de la o fetiță, o capodoperă! Pentru că deși la început, toate cele primite de la mine erau egale, toți aveau același set de acuarele, același Spărgător de Nuci cu aceeași culoare, același lemn, la sfârșit nu mai semăna nimic cu ceea ce au primit. Ei, cam așa se întâmplă și cu viața noastră! Toți primim aceleași daruri, toți avem câte cinci simțuri și o să spuneți că unii sunt mai cu moț pentru că au șase. Nu. Noi suntem datori ca după fiecare simț să îl avem și pe al șaselea simț! Așadar, suntem toți egali, dar suntem egali nu în cantitate, ci în calitate! Așa cum două pahare sunt egal de pline, dacă unul este mai mare și unul mai mic, contează să fie pline! Nu poți spune despre cel mai mare că este mai plin decât cel mic, nu, sunt pline! Calitatea contează.

Ei bine, am învățat de la Sfântul Nicolae faptul că trebuie să fim conștienți și noi cei care primim, că primim. Primim, numai că noi nu suntem în stare să cuantificăm ceea ce primim! Ce primim?! Primim o anumită atmosferă, de exemplu, în seara aceasta am primit cadou o atmosferă atât de tainică încât aproape că mie îmi venea să mă așez în genunchi și să tac! Atât! Dar trebuia să facem o slujbă! În această atmosferă am înțeles că Dumnezeu ne-a făcut un dar, ne-a făcut darul de a ne întâlni cu noi înșine, de a nu fi nevoiți să menținem o anumită stare ridicând tonul sau făcând altceva, observații celorlalți, nu a fost nevoie de nimic! Acesta este un dar, numai că noi, nefiind conștienți că acesta este un dar, nu știm să îl prețuim ca atare. Acestea sunt darurile făcute de Sfântul Nicolae! Ne-a dat astăzi o zi superbă! O să spuneți:

– Părinte, dar a și plouat, a fost o zi mai…

Nu, nu ați văzut ce trebuie! Dacă nu ați văzut, în fiecare strop de ploaie, o lacrimă a unui agricultor care toată vara s-a rugat să plouă, înseamnă că nu știți la ce să vă uitați! Dacă nu ați văzut, în norii care erau, o ocrotire a unei atmosfere care să facă un cântec de leagăn pentru grâul care deja a ieșit la suprafață, înseamnă că nu știți unde să vă uitați sau v-ați uitat în altă parte! Unde vedem este creația lui Dumnezeu, este darul inclusiv al Sfântului Nicolae! Dacă încercăm măcar din seara aceasta să învățăm de la copiii noștri care acum freamătă să se întâlnească cu dorințele lor și cu ceea ce Sfântul Nicolae le va împlini, să știți că vom ajunge într-o zonă în care ne vom da seama că nu depinde de ceilalți absolut nimic! Totul ține de noi, în sensul că dacă suntem atenți la absolut tot ceea ce se întâmplă, creierul nostru va traduce că este spre binele nostru și chiar așa și este!

Seara aceasta este o seară magică și nu folosesc acest cuvânt oarecum în disonanță spus cu soleea pe care mă aflu. Magie nu înseamnă să invoci cine știe ce duhuri. Din punct de vedere filologic, magia este o taină. De ce ne ferim de termenii aceștia?! Că ni se pare că ni i-au furat unii sau alții, dar nu este adevărat! Este ceva magic, ceva tainic, este ceva frumos. Ce este frumos?! Frumoasă este și grija celor care îl ajută pe Moș Nicolae să facă un dar, frumoasă este și cumințenia copilului care așteaptă nerăbdător să primească ceva și frumoasă este grija de a păstra taina și de a învăța că dacă vrei să primești ceva, trebuie să începi tu, primul! Să îți lustruiești ghetuțele! Și o să spui că noi nu avem ghetuțe. Ba avem ghetuțe! Tot ceea ce încălțăm sunt ghetuțele pe care trebuie să le avem în grijă, adică, grijă mare pe unde umblăm! Grijă mare cu locurile prin care pășim! Grijă mare cu noroaiele pe care le avem sub noi, când ajungem acasă trebuie să le curățăm! Adică?! Acumulăm în timpul zilei o cantitate foarte mare de toxicitate a societății, a unor oameni pe care nu îi interesează altceva decât banul, e treaba lor, treaba noastră este să îi lăsăm puțin la ușă, să ne curățăm ca să ne dea Dumnezeu, așa cum a făcut Sfântul Nicolae în secolul al IV-lea, când a aruncat bani de aur în cizmulițele fetițelor, ca să își păstreze buna cuviință și buna educație și să nu fie nevoite să își câștige altfel banii. Așa face Dumnezeu cu noi, numai că dacă vreți să ne umple Dumnezeu ghetuțele, trebuie să fie lustruite, adică să fie eliberate de noroiul și toxicitatea acumulate prin pășirea în niște zone care nu aveau cum să fie parcurse altfel! Nu o să levităm, așa, pe deasupra necazurilor! Să nu vă așteptați ca acum când ieșiți de la biserică, să se dea cineva la o parte ca să trecem noi! Nu, în niciun caz! Vă vor terfeli toți, pe la toate intersecțiile, să știți! Dar nu asta este problema, problema este ca atunci când ajungem acasă, să ne curățăm ghetuțele, atât avem de făcut și atunci vă veți da seama că totul ține de noi.

Dar dacă totul ține de noi, de ce să nu lăsăm lucrurile să fie frumoase?! Pentru că ni s-au indus anumite lucruri, niște îngrijorări, pentru că și îngrijorările să știți că fac parte din noroiul despre care v-am spus că îl avem pe ghetuțe și trebuie să îl dăm la o parte. Îngrijorarea este un păcat împotriva Duhului Sfânt. De ce nu avem convingerea că Dumnezeu știe de toate, că îngăduie toate și că ne apără de toate?! Neavând încredere că Dumnezeu ne ajută, înseamnă că păcătuim împotriva Duhului Sfânt, păcătuim prin faptul că acceptăm îngrijorarea. Chiar așa, de ce vă îngrijorați?! O să spuneți despre ceea ce știu și eu foarte bine, vă îngrijorați de factorul geopolitic, de factorul economic, de factorul cutare sau cutare, că e războiul aici…

Sunteți conștienți că noi trăim cea mai frumoasă etapă din istoria țării noastre? Nu sunteți conștienți, dacă ați fi, nu v-ați mai gândi aiurea la nimic! Câți dintre bunicii noștri nu și-ar fi dorit să aibă un program de lucru, să ajungă acasă unde să dea drumul la robinet la apă, să aibă apă caldă și apă rece?! O să credeți că sunt povești. Nu sunt povești, vreau să vă trezesc! Nici acum 50 de ani nu erau! Eu aveam colegi de școală care veneau din case în care lumina electrică nu exista! Și atunci, de ce m-aș îngrijora eu în ziua de astăzi, când avem de toate?! Măi copii, faceți inventarul cu ceea ce aveți! Sau poate nu știți că ceea ce aveți vi se poate lua?! Poate vă întrebați ce s-a întâmplat în Prahova că le-a luat apa. Poate ei credeau că apa aceea este a lor și trebuie să fie mereu la robinet și nu este așa! Este o lecție, dar nu numai pentru ei, îmi pare rău că ei o plătesc, e pentru noi! Noi ne ducem acum acasă, dăm slavă lui Dumnezeu că nu suntem ca cei din Plaurul care acum două săptămâni stăteau sub imperiul fricii că un vapor putea să explodeze oricând?! Noi când ne ducem acum acasă și dăm drumul la robinet, putem să spunem ”Doamne, bine că nu suntem pe rețeaua Ploieștiului”! V-ați pus vreodată problema, de zece zile de când sunt oamenii aceștia fără apă?! Dacă nu v-ați pus-o, înseamnă că v-ați îngrijorat degeaba.

Dați slavă lui Dumnezeu! Dumnezeu trimite pe Sfântul Nicolae în noaptea aceasta la cei care s-au scuturat de îngrijorări, adică și-au curățat cizmulițele și le umple cu tot ce este bun. Vestea mea este că toate sunt bune foarte. Dacă veți avea lucrul acesta în minte, cu siguranță că toate merg bine! Sfântul Ierarh Nicolae ne-a dat lucruri frumoase, mâine o să fie biserica aceasta plină de copilași care vor pleca cu câte o punguță de la Moș Nicolae și sunt sigur că își vor aduce aminte de momentele acestea și când or să ajungă la 80 de ani! Am deja copii care au făcut acum 25 de ani, 28, 30 de ani și care își aduc aminte ce au primit în prima punguliță, în 1995! Vă imaginați ce bucurie pe mine, care știu exact tot efortul făcut atunci?! Și îi aștept pe cei care vor primi mâine ceva, ca peste alți 30 de ani, să își aducă aminte că atunci când erau copii, Moșul i-a ținut pe lângă biserică și nu s-au îmbrâncit, au fost cuminți și ce i-au promis Moșului au încercat să facă. Este prea puțin important dacă au și reușit, important este că au încercat să facă ceva frumos.

Moș Nicolae să știți că nu este o poveste, este mai mult decât o poveste, este viața noastră! Noi putem să fim Moș Nicolae pentru cel care nu are atâtea câte avem noi! Noi putem să fim Moș Nicolae pentru un copil care primește din partea noastră cinci minute de joacă! Încercați să fiți timpul, cea mai frumoasă jucărie pe care puteți să o dați unui copil! Timpul acela pe care el îl solicită într-o lume surdă! Știți de ce vedeți copiii cu telefoane în mână? Pentru că au cerut altceva și nu au primit!

Am să închei cu o experiență foarte interesantă. Eram foarte entuziasmat, cum de altminteri sunt eu și mă spovedesc pentru asta, și povesteam în Secretariat la noi, cum am reușit eu ca atunci când îmi iau nepoții de la școală și de la grădiniță să nu mă întrebe niciodată de telefon pentru că le dau subiecte de conversație de tot felul. Numai că, o colegă de acolo, secretara noastră, cu copii mai mici, adică cu copii cam de vârsta nepoților mei, mi-a spus:

– Părinte, e frumos ce spui dumneata, dar nu are nicio legătură cu realitatea. Eu de abia aștept să vină copiii de la școală, să le spun:

– Auzi, știi ce? Ia telefonul și taci!

Asta este diferența! De ce cereți de la ei, când voi le dați așa ceva?! Dacă le-ați da cinci minute, dar știți ce greu este dacă nu aveți antrenament?! Nu v-aș recomanda să o faceți așa, fără să aveți o pregătire, trebuie să fie o… încălzire foarte interesantă! Cinci minute cu un copil care tatonează la început, primele două minute sunt o tatonare, un joc de influență, cine conduce și cine execută, de exemplu:

– Bubule, hai să ne jucăm cu Lego mare sau cu Lego mic!

– Hai să o facem pe aia!

– Hai să o facem pe cealaltă!

La un moment dat, te zăpăcește, pentru că este foarte greu, dar cu antrenamentul despre care v-am spus, toate se așează la timpul lor și începe timpul să treacă în favoarea ambelor tabere numai atunci când ambele tabere au căzut la învoială cine și cum se joacă, ce roluri avem! Eu îmi antrenez întotdeauna rolul că îi spun lui Aris:

– Măi Aris, spune-mi ce să caut și eu caut!

Caut într-o cutie în care vă imaginați că degeaba cauți, că el se joacă numai cu lucruri foarte, foarte mici și dacă nu ai ochelarii la îndemână, nu ai nicio șansă să găsești ceva, dar am constatat ceva! Pe el îl satisface faptul că pe mine mă preocupă să caut, că nu i-am dat niciodată ce căuta, nici nu a băgat în seamă lucrul acesta, a văzut că mă preocupă să caut! Să știți că așa așteaptă și Dumnezeu de la noi, să ne preocupe ceva, să ne preocupe să căutăm să fim timp celorlalți, să căutăm emoția celuilalt să aibă de ce se lipi, că altfel zboară, se duce mai departe! Dacă cinci minute, un copil nu are o preocupare foarte atentă față de un om căruia chiar îi pasă de el, bineînțeles că va cere o tabletă, va cere un telefon, înseamnă că respectivul nu poate să îi ofere altceva!

Vă mulțumesc foarte mult că mi-ați dăruit din timpul dumneavoastră să mă pot spovedi, din timpul dumneavoastră să mă puteți asculta și aș vrea să vă dau la schimb ceva: să vă iau eu îngrijorarea, să vă las ca în seara aceasta să gândiți numai lucruri frumoase, să gândim la ceea ce avem, nu la ceea ce nu avem, la ceea ce ține de noi, nu la ce nu ține de noi! Ține de noi să ne luăm copiii și nepoții în brațe, ține de noi să fim buni, ține de noi să fim cu noi înșine așa cum trebuie și în rest, toate vor fi frumoase pentru că Sfântul Ierarh Nicolae de aceea ne-a adunat în seara aceasta, în această frumoasă și liniștitoare slujbă, tocmai ca să înțelegem că ne iubește! Dumnezeu, da, ne iubește mult și trebuie să învățăm și noi limbajul acesta al omului care dacă vrea să fie un primitor corect, trebuie să facă un erou din cel care oferă! Dacă un copil primește o simplă portocală și știe să se uite în ochii cui i-a dăruit-o, îl face pe cel care i-a dat portocala de se crede că este cel mai bogat om de pe fața pământului! Cel care primește face pe cel care dă, pentru că milostivul se hrănește numai și numai cu emoția pe care o creează!

Fiți emoția Sfântului Nicolae și fiți emoția copiilor și nepoților care dimineață vor desface șireturile de la încălțăminte și se vor uita să vadă ce au primit! Nu contează ce au primit, contează foarte mult dacă cineva a avut preocuparea să le așeze ceva în ghetuțe! Să vă dea Dumnezeu putere și Sfântul Ierarh Nicolae care ne așteaptă mâine la Sfânta Liturghie este bucuros că în seara aceasta i-ați dat de lucru, adică sunt sigur că v-ați lustruit cizmulițele! Cei care poartă numele de sfânt, Nicolae, Nicoleta, au toată urarea de bine! La mulți ani, Doamne ajută!

Eu îi mulțumesc părintelui Marius pentru emoțiile frumoase pe care mi le dăruiește la fiecare întâlnire cu îmbrățișările și zâmbetul său! Îi mulțumesc pentru îngăduința de a-i reda aici cuvintele, aranjate după cum simt eu povestea sa, dar și pentru fotografiile cu care mă ajută să fac această poveste încă și mai frumoasă. Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru înregistrarea care mi-a permis să vă împărtășesc această bucurie din suflet pentru suflet și pentru fotografiile sale. Înregistrarea o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/1571391357194253 sau pe https://www.facebook.com/elena.mosteanu.5, pentru care îi mulțumesc doamnei preotese Elena Moșteanu. Vă mulțumesc celor care citiți aceste rânduri și îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru darul acesta de a primi și dărui bucurie cum numai copilul din mine mai știe să o facă, fără stângăcia adultului care sunt… oficial!