”Contează ce rămâne între Wikipedia și inima mea”

Astăzi este o mare sărbătoare, din multe puncte de vedere: este duminică, este Praznicul cel Mare de pomenire a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, dar pentru noi, astăzi este o zi foarte importantă pentru că este și sfințirea picturii Catedralei Mântuirii, o pictură care este exact pictura zilei.

Mozaicul este cel care adună, mozaicul este cel care din bucățele mici face un chip mare! Mozaicul este cel care ia din fiecare cotlon de nuanță și așezându-l acolo unde trebuie, dă un chip. În mozaic nu trebuie să lipsească nici negrul, după cum într-o societate nu va lipsi niciodată cel văzut negru de către alții, la fel cum în nicio clasă nu lipsește copilul problemă! Așa, într-un mozaic veți vedea că fără negru, fără non-culoarea aceasta, nu se poate contura mai nimic!

După părerea mea, mozaicul pentru o biserică reprezentativă a neamului nostru este fix ceea ce trebuie, adică noi nu suntem egali! Noi suntem unii strălucitori, unii mai puțin strălucitori, alții chiar împotrivă, alții Gică Contra, toată viața, dar din aceste bucățele se adună un neam! Pictura aceasta în mozaic este, pentru poporul român, ceea ce îl caracterizează! Fiecare vine acolo cu lumina lui sau cu întunericul lui, cu optimismul lui sau cu realismul lui, cu pesimismul lui sau cu… indiferentismul lui și toate la un loc fac mozaicul pe care astăzi îl sfințesc ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul și cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Este o zi importantă, pentru că această duminică, dublată și de Sfântul Dimitrie, care este și o înainte prăznuire a Sfântului Dimitrie Basarabov, Dimitrie cel Nou, este o zi cu o încărcătură deosebită! Încărcătura aceasta este una care m-a frământat foarte multă vreme și chiar vorbeam cu doamna mea, aseară, ce veșmânt să iau, pentru că astăzi este ziua Învierii, dar astăzi este și ziua Sfântului Dimitrie! Și doamna mea mi-a spus așa:

– Ziua Învierii o sărbătorim în 52 de zile pe an, în afară de Praznicul cel Mare și poți să îmbraci veșminte luminoase, cum este canonic, dar să știi că la fel de canonic este și faptul că poți să îmbraci veșminte ale martirilor, în această duminică, pentru că Sfântul Dimitrie este Mare Mucenic și Izvorâtor de Mir.

Ați citit diverse despre Sfântul Dimitrie, sunt sigur, dar eu mi-am propus, în ultima vreme, să nu vorbesc absolut nimic din ceea ce puteți să citiți din cărți! Citiți din cărți, este treaba dumneavoastră, citiți, nu citiți, important este că mai auziți câte ceva. Ei bine, de la mine nu o să auziți ceva gen 270 după Hristos s-a născut și pe 26 octombrie anul 306, în timpul lui Maximian, a fost martirizat cu sulițe și așa mai departe. Contează ce rămâne după atâta vreme, ce rămâne ca spațiu între cuvintele pe care le puteți citi pe internet, ce rămâne între Wikipedia și informație și inima mea!

Știți de ce îmi permit să vă spun acestea? Am citit tot ceea ce se scria nu numai despre sfântul acesta, tot ceea ce citiți și dumneavoastră și mi-am propus, pentru ziua de astăzi măcar, să vă aduc sărbătoarea altfel, să vă aduc sărbătoarea așa cum o puteți primi! De exemplu, eu pot să vă transmit energia de la rândul care pe vremea despre care vă povestesc eu se numea coadă! Era coadă de la untul de 200 de grame pe care nu puteai să îl folosești la prăjituri pentru că era sărat deja, tocmai ca să nu fie folosit la prăjituri și să se cumpere prăjituri numai din cofetării, până la coadă la zece ouă pe lună sau la jumătate de parizer și așa mai departe. Aceeași coadă era însă și pentru a atinge Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie. Și, pentru că sunt unul lângă celălalt, era o Vecernie a Praznicului cel Mare, era Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care se făcea înainte, dar coada începea din timp, în anul 1988, când eram în anul I la Facultate și eram rânduiți pentru a sta în cordon, așa se numea, acum nu știu cum se mai numește, nici nu se visa pe atunci la Calea Sfinților sau la puhoaie de preoți în veșminte care să arate într-un fel, era altfel! Securitatea nu știa cum să se comporte, era ascunsă pe sub hainele civile, era ascunsă inclusiv prin clopotnița Patriarhiei, printre studenți! Eram colegi cu mulți dintre securiști dar nu puteai să spui pe față cine a fost, ce este! Mulți dintre ei chiar au dispărut! De cinci colegi nu mai știm nimic, nimic, nimic! Nu au existat! I-am căutat peste tot, nu erau și am spus că erau în spațiile dintre două bătăi de inimă atunci când te întrebai, noaptea, cine mai era când ai spus bancul cu nea Nicu! Acolo se întâmplau multe! Am fost ispitit chiar de către cineva foarte bine… așezat pe dosare, să mi se aducă dosarul meu de urmărit și i-am spus:

– Frate, nu!

– O să îți pară rău.

– Nu! Nu o să îmi pară rău!

Uite că am trecut de 60 de ani și nu îmi pare rău, pentru că mi-am dat seama că aș putea să aflu lucruri pe care chiar să nu le mai pot schimba și care chiar să mă poată răni. Și am renunțat. De ce v-am spus lucrurile acestea?! Pentru că pentru mine, Sfântul Dimitrie este legat fix de o perioadă, cea mai frumoasă perioadă din viața mea, când nu știai dacă vei dormi acasă, dacă ți-a mers gura într-un fel sau în altul, nu știai dacă o să îi mai vezi pe cei dragi! Nu știai dacă mai poți să stai liniștit, dacă ai apucat să spui ceva și era o asumare totală. Pentru mine, Sfântul Dimitrie asta înseamnă, asumare totală! Și anume, făceam grupe de studenți care stăteam în fața raclei și până jos la Dealul Patriarhiei, tot încercam ca oamenii să fie foarte, foarte atenți și bineînțeles că era vorba și despre un limbaj mimico-gestual, dacă îți puneai degetele pe umăr, era clar că aveai în spate o șleahtă de băieți care făceau… procesul verbal și imediat se făcea liniște! Preț de vreo 200 de metri nu se mai spunea niciun banc, deodată, așa! Gata! Lumea își aducea aminte de Acatistier, stăteau acolo și citeau, să nu spună că am spus noi!

Ei bine, am avut marea șansă să fiu selectat, de către cei care făceau diversele echipe, la partea de cântăreți. Era mai simplu, pentru că acolo aveam o Vecernie sau o Utrenie la care eram numiți, după care ne vedeam de ale noastre. Vorbind despre aceste rânduieli, trebuie să mă mărturisesc acum, cel care făcea aceste slujbe și rânduieli era Macedon Petrescu, actualmente, Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului. Și el aranja aceste rânduieli și îmi spunea:

– Măi Moștene, hai cu echipa aia a ta de cinci!

Așa îmi spunea și cu mare drag îmi aduc aminte de acest apelativ. Mai mergeam și pe la diverse sfințiri mai… discrete și făceam ori Vecernia, ori Utrenia pentru a doua zi și noi mergeam acolo dar ochii noștri erau întotdeauna către acel șir de oameni, când treceam pe lângă el! Nu știu dacă vă puteți imagina, ce vedeți dumneavoastră acum la Sfântul Sinod, astea sunt povești actuale, eu vă spun din anii `80, era Marea Adunare Națională și acolo pe tăpșan, acolo se scotea racla cu sfântul. Vă imaginați că nu prea dădea bine că, deh! În 1989, după Congresul al XIV-lea, bineînțeles că pe Sfântul Dimitrie l-au trimis mai la vale, la Sfântul Nicolae Vlădica! V-am mai povestit asta dar îmi place foarte mult, să audă și cei care nu știu, s-a aflat de azi pe mâine că trebuie să facem procesiunea acolo, la Sfântul Nicolae Vlădica, pentru că lângă Catedrală este Marea Adunare Națională și nu mai poate să intre nimeni pentru că sunt lucrările Adunării și procesiunea supăra atâta lume! Coada, pe opt linii, era pe Mămulari, dincolo de Magazinul Unirea, vă imaginați cum mergea așa pe toate străzile?! Se ducea până la Magazinul Cocor, era o poveste mare! Se desena harta țării, ca să spun așa! Și când se pomenesc ei, dimineața, la Sfântul Nicolae Vlădica, deschid acolo și găsesc plin de păienjeni și de fum, un praf de dacă dădeai în el, spuneai că e Hiroshima, vă imaginați ce a fost! Atunci, actualul patriarh Daniel ne era profesor de Dogmatică și îndrumător de an împreună cu Vlădica al nostru și ne-a povestit a doua săptămână, când ne-am întors la școală:

– Uite, ca să vedeți și voi cum își dau mâna sfinții! Sfântul Dimitrie i-a spus Sfântului Nicolae:

– Măi Vlădică, nu ți se pare că ești cam prăfuit?! Hai că îi trimit pe ăștia să vadă praful tău, să vezi ce-o să fie!

Într-adevăr, după ce s-a întâmplat evenimentul acesta cu mutarea raclei, care a fost o totală surpriză, în câteva luni de zile, Sfântul Nicolae Vlădica era bine mersi, numai că deja venise și Revoluția! Au venit toate la pachet, atunci, în 1989 s-a întâmplat lucrul acesta, în octombrie, ce mi-au auzit urechile nu pot să vă spun pentru că erau niște profeții ca din Vechiul Testament că se vor întâmpla în Noul Testament, că o să mori de Crăciun și altele, dar dacă te uiți acum în urmă, asta a fost!

Coada aceea mie mi-a rămas ca o temă pe care vreau să v-o spun astăzi. Era o frământare. Veneau oameni din diverse categorii, diverse pregătiri, diverse posibilități de a avea un timp liber de a sta acolo, pentru că dacă nu erai conștient că 48 de ore era foarte puțin timpul ca să ajungi de la Magazinul Tomis sau de la Cocor până în vârful Dealului Patriarhiei, înseamnă că nu știai nimic, dar erau și oameni care își asumau să vină, să stea la rândul acela, fără să aibă pretenția să ajungă măcar în fața raclei! Stăteau 48 de ore și nu ajungeau la raclă, dar nu era nimeni supărat pentru că își făcuseră canonul! Făceți-vă un examen de conștiință și întrebați-vă dacă ați putea să faceți așa ceva. Eu vă spun că este foarte dificil.

În această situație, profesorul nostru de Noul Testament, Coman, era asistent pe vremea aceea, acum venerabil pensionar pe care îl salut, ne-a spus:

– Măi copii, mi s-a întâmplat un lucru deosebit. Am văzut o enoriașă de-a mea, pe la coada cozii. Noi ne duceam de la Institut ca să ocolim coada, că nu era frumos să le cerem oamenilor să se dea la o parte că trecem noi și trecând eu așa, am văzut pe enoriașa mea, fiica mea duhovnicească, la coada cozii și i-am luat mâna:

– Vino încoace!

Și când am văzut că nu se mișcă absolut deloc, ea a căutat să se justifice, bineînțeles:

– Ce îmi faceți, părinte, ce vreți să-mi faceți?!

– Adică?!

– Ăsta e canonul meu, este numai o dată pe an! Nu puteți să îmi luați bucuria de a sta aici două zile și două nopți!

– Păi, mamă, dar ești bolnavă!

– Dar nu se poate să îmi faceți așa ceva! Vă rog frumos, lăsați-mă aici!

Și a lăsat-o acolo, pentru că nu s-a înțeles ca să treacă dincolo. Ei, societatea s-a schimbat! Acum am înțeles că prin Sfântul Altar al Catedralei vor trece întâi delegațiile care s-au înscris. Îmi aduc aminte când am fost cu fetele la Paris, la Disneyland, era o coadă care intersecta coada noastră, a celor care stăteau normal la rând, pentru că aveau un card bleu și aceia stăteau cinci minute iar noi stăteam două ore jumate! Dacă stai o singură zi în Disneyland, vă imaginați că mai mult de trei obiective nu aveai cum să găsești! S-au schimbat lucrurile și la noi! Ca să știți programul, de la ora 20.00 începe lumea să intre prin Altar pentru că până atunci sunt delegații care într-adevăr au un alt gen de… abordare! De ce?! Pentru că deși spunem noi că a fost Secolul Vitezei, acum e Secolul Luminii, vitezei luminii! Toată lumea se grăbește, toată lumea are afaceri, nu mai stau cot la cot cu oricine, trebuie să stea cu de-ai lor, măcar cu concurența lor, nu așa! Dar să știți că asta nu este o vorbă ca să vă învrăjbesc oarecum, nu!

Astăzi ajung și la tema celor trei Evanghelii, dar tare îmi sunteți dragi că sunteți mulți, așa, pe o vreme care m-a făcut să cred că vin aici și o să slujesc singur, că veți fi plecați la București! Eu însumi am făcut 300 de kilometri și mă întorc înapoi, că mă așteaptă familia, dar este cea mai importantă slujbă pe care am făcut-o vreodată, pentru că niciodată nu am venit din altă țară să slujesc și să mă întorc înapoi! Pentru mine sunt câteva recorduri personale, am spovedit pe cineva șase ore, pentru că i-am permis să deschidă un ghiozdan în care avea caiet după caiet, am spus că o dată în viață trebuie să o fac, am slujit o dată 36 de ore neîncetat, în 2001, când a venit prima dată Brâul Maicii Domnului în Constanța, am făcut câteva recorduri de genul acesta, am făcut 750 de kilometri pentru o Liturghie, dar în țară, am făcut 3000 de kilometri pentru sfeștanie, dus-întors, iar acum, cu mare drag vin cu pașaport și mă întorc iar cu pașaport! Acesta este un lucru extraordinar, este un dar pe care Sfântul Dimitrie mi l-a făcut! De ce?! Pentru că așa se trăiește eroic!

Îl am întotdeauna în minte pe părintele Arsenie, cum îmi spunea:

– Tată, Dumnezeu ne vrea eroi!

Adică, nu niște plângăcioși:

– Dă, Doamne, dă, Doamne!

Nu, Dumnezeu ne vrea eroi! Învăț de la Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care l-a încurajat pe Nestor să îl învingă pe Lie, un fel de David cu Goliat, nu ar fi avut nicio șansă și totuși l-a învins! Așa am învins și noi. De ce?! Pentru că am vrut! Dacă nu există voință, nu este putere!

Să revenim la ale noastre! De unde vă spun despre eroismul Sfântului Dimitrie? Îl vedeți acolo (n.a. în icoana pictată în Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța) în secolul al IV-lea, asta era uniforma de soldat, era primul om în Tessalonic, armată și tot ceea ce putea să conducă și a spus că el are alt conducător, Îl are pe Hristos și bineînțeles că a plătit asta, tot cu sulița, așa cum a fost împunsă și coasta Mântuitorului. Am învățat despre eroism din cele trei Evanghelii de astăzi, Evanghelia Duminicii, Evanghelia Sfântului Dimitrie și din 1940 când a fost cutremurul din București s-a adăugat și Evanghelia Cutremurului, așa se numește, în care ni se descrie un episod din viața Mântuitorului, în care treceau pe Marea Galileei cu corabia și pe la jumătatea mării s-a stârnit un vânt așa de puternic încât toți credeau că o să le scufunde corabia! Mântuitorul dormea liniștit în corabie, toți erau pe deasupra, pe punte, și la un moment dat au spus:

– Hai să Îl trezim că, ce facem, murim cu toții?!

Și I-au spus:

– Grăbește că vântul este potrivnic!

– Puțin credincioșilor, de ce v-ați îndoit?

A ieșit Mântuitorul, a certat vântul și s-a liniștit marea. Ce înseamnă aceasta?! Înseamnă două atitudini pe care le avem în fața mării vieții! Viața vine cu tot felul de încercări, tot felul de așa-zis mizerii. Atitudinea noastră poate să fie una:

– Măi, în viața asta nu ai conștiința că în barcă cu tine stă Hristos?!

Acum ne-am împărtășit mai mult de jumătate, da? Chiar nu avem conștiința că Hristos este în noi?! Îmi aduc aminte cum tare frumos spunea părintele Arsenie despre acest episod pe mare! Extraordinar! Spunea părintele:

– S-au dus la Mântuitorul și se trezește Mântuitorul și le spune:

– Mă, vă și văzurăți pe fundul mării și cu Mine lângă voi!

Părintele traducea așa, în modul cel mai nonșalant cu putință, ceea ce îl și caracteriza, cu îndrăzneala asta pe care mulți ortodocși de-ai noștri, mulți dintre noi, o au atunci când țipă la Dumnezeu:

– Au, Doamne, auzi-mă!!!

– Stai, măi, liniștit, dacă ai conștiința că sunt și Eu în corabia aceea, îți dai seama că nu ai cum să pieri! Cel mult, o să pierim amândoi odată… Cum a fost și cu Sfântul Dimitrie, că de aceeași suliță a fost răpus și el și suntem în Rai împreună, ceea ce toată viața asta ne străduim să o facem și tu de ce mă trezești?! De ce mă scoți dintr-ale Mele?!

– Doamne, dă Doamne, fă pe aceea, fă pe cealaltă!

Îl sugestionăm noi pe Dumnezeu. Știți că orice părinte, când are câte o problemă cu copiiii, spune:

– Doamne, desparte-l de cutărica!!! Că nu-i de el!!!

Asta înseamnă că Îi spui:

– Doamne, știi ce? Te rog frumos, stai în banca Dumitale, te chem eu, dacă e cazul!

Și când se… aglomerează situația, începi:

– Doamne, ce mi-ai făcut?! Doamne, trezește-Te că pierim!!!

– De ce?!

– S-a făcut furtună! Adică, nu a mai venit băiatul pe acasă că e la cutărica aceea! Adu-l acasă!

– Păi, da, dar îi aduc pe amândoi.

– A, atunci ne mai gândim!

Mai gândește-te! Cunosc nebunii din acestea care durează ani de zile sau de ani de zile, care nu s-au rezolvat, lasă că ne mai gândim noi!

Dar nu trecem de la una la alta, tot despre eroism este vorba! Eroismul este o rugăciune, eroismul este în modul de viață! De ce să ne ducem să facem supărare Mântuitorului, să Îl trezim că se scufundă corabia?! Asta este o atitudine. Altă atitudine ar trebui să spună:

– Doamne, să fac un inventar. Am pe aceea, pe aceea, pe aceea, cine sunt aliații mei?

Păi, dacă ești credincios, primul aliat este Dumnezeu! Nu vă încredeți în alte alianțe că pățiți ce au pățit și alții înaintea dumneavoastră! Cel mai frumos este să avem pe sfinți lângă noi. Atunci când Nestor, un tânăr de 22 de ani, o mare frumusețe, a constatat că există unul Lie, mare și care dădea în sulițe cu toți creștinii, frații lui, a spus:

– Doamne, dar nu putem să îl lăsăm așa!

Și s-a dus la Dimitrie, care era în închisoare și i-a spus:

– Dă-mi binecuvântare, că mă duc să îl hăcuiesc pe acesta, să scap de el, că ne omoară creștinii și nu este bine!

Când l-a văzut așa de tânăr, însuși Maximian, un tiran, de altminteri, i-a spus lui Nestor:

– Auzi, nu te supăra dar nu ți-e milă de chipul acesta frumos pe care îl ai?!

Chiar era un tânăr frumos din toate punctele de vedere! Și Maximian l-a întrebat:

– Nu ți-e milă de tine, de tinerețea ta? Ăsta dă cu tine de sulițe imediat cum te-ai dus acolo!

– Nu, nu, eu știu că o să îl lovesc.

Și s-a dus Nestor pe un tăpșan, așa, l-a luat pe Lie și l-a aruncat în sulițe! Atunci, același Maximian care arătase o deosebită îngăduință și chiar grijă față de Nestor, s-a întristat foarte tare. De ce?! Pentru că s-a terminat spectacolul! Pe cine mai arunca Lie în sulițe?! Pe nimeni. Din cauza cui? Păi, a celui de care îi fusese milă! Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești! De atunci, bineînțeles că a urmat ce a urmat, a fost martir și Nestor cu toată tinerețea lui, dar a murit cu un zâmbet pe buze pentru că știa că după el, Lie acela nu mai poate să facă atâta rău.

Vedeți? Aceasta este prima bucurie a unui sfânt, că lasă niște urme! Vă imaginați că au trecut veacuri întregi din 306 până acum și, în acest timp, noi ne aducem aminte, măcar o dată pe an, în afară de cei care au în familie numele de Dimitrie, ne amintim de aceste lucruri pe care le-au săvârșit Dimitrie și cu Nestor.

Toată această situație pe care vreau să v-o transmit este una emoțională. Eu mi-am legat gândurile de Sfântul Dimitrie nu ca de o icoană, că știți că și cu icoana am o poveste. Icoana Sfântului Dimitrie este lesne confundată cu icoana Sfântului Gheorghe. Dacă nu te uiți și nu vezi acolo că sub cal este un om, adică Lie pe care Nestor l-a hăcuit, pe românește, poți să confunzi cumva cu balaurul de sub calul Sfântului Gheorghe, sulița este aceeași, calul este același, îmbrăcămintea este aceeași, că era îmbrăcămintea militară, așa că aveți mare grijă! Acum vreo 10, 15 ani, am trimis un ucenic să aducă icoana și pe la Heruvimi, când să dau cu cădelnița, îmi adusese pe Sfântul Gheorghe în loc de Sfântul Dimitrie!

– Ce faci, măi?!

– Păi, nu e călare?!

– Da.

– Nu e roman?!

– Da, dar uită-te mai jos să vezi ce are!

– A, păi am crezut că așa se fac balaurii în ziua de astăzi!

Avea și el dreptatea lui, pentru că în ziua de astăzi, balaurul nu mai este cu șapte capete, ca să te sperii de el! Nu, este cel mai bun prieten, este cel mai îngăduitor șef, este colegul care te liniștește că rezolvă el problemele. Adică, balaurul și-a luat încet, încet, niște înfățișări mai de… P.R., mai bine așezat ca să te inducă în eroare mult mai ușor!

Astăzi, Sfântul Dimitrie mă îndeamnă să vă transmit ceva care trece dincolo de veacuri, anume că trăim aceleași situații pe care le-a trăit și Sfântul Dimitrie, nu vă amăgiți nici pro, nici contra. Păreri diferite sunt și astăzi cum au fost și înainte, unii țin cu puterea, alții țin cu opoziția, unii fiind la putere pot să își implementeze tot ce vor, alții care sunt în partea cealaltă stau în temnițe, bineînțeles și așteaptă să vadă dacă le va fi hotărâtă o moarte prin… însulițare sau prin tăierea capului și se bucură dacă sunt cetățeni europeni pentru că nu mai au voie să îi schingiuiască și le taie capul repede și scapă mai ușor. Nu s-a schimbat nimic! O să spuneți că nu mai sunt săbii. Ba da, sunt săbii, sunt săbii tot felul de boți pe internet, sunt săbii care induc o anumită stare, temerile și fricile pe care le trăim, acestea sunt săbiile, sulițele cu care ne împunge vrăjmașul. Și noi ce ne facem?! Păi, ce a făcut Sfântul Dimitrie? Nu a pus accent pe sulițe, nu a pus accentul decât pe faptul că interesul lui era să trăiască frumos! Cât? Cât i se va îngădui! Noi suntem în stare să facem lucrul acesta?! Suntem în stare ca măcar atunci când vine o anumită situație delicată de… chestionar și de inchiziție, la un anumit nivel, că nu s-a terminat nici acum, să spunem:

– Doamne, Îți mulțumesc că până acum m-ai lăsat în pace.

Asta este singura strategie, să îți dai seama că ceea ce ți se întâmplă acum, ți se putea întâmpla mult mai demult. Să spui:

– Doamne, Îți mulțumesc că dacă am ajuns până aici, este mare lucru!

Și te mai aliezi cu Dimitrie, dacă ești Nestor, dar nu te amăgi ca atunci când te duci în fața celui care te așteaptă să fii supus, să te duci erou! Nu te amăgi, că orice șef îți va spune că ești cam tânăr pentru asta, ești cam frumos pentru a încheia urât viața! Nu vă amăgiți, că după ce se va întâmpla să aveți succes, nu o să scăpați, dar cel mai frumos este ca atunci când aveți o situație de rezolvat, să o rezolvați gândindu-vă că nu sunteți primii și că așa se face! Avem pe toți sfinții care au primit acest… tratament și pe noi să știți că nu o să ne ocolească așa, că suntem x sau y.

Mi-am permis să vă transmit ceva emoțional de ziua aceasta, nu știu dacă am atins pe cineva dar măcar pe unul să știți că l-am atins, pe copilul din mine care în 1987 a dat examen la Patriarhie și a devenit student și pe mine m-am atins bine, pentru că îmi place să rămân cu mintea acolo, acolo când asumarea era la ea acasă. Din păcate, în zilele noastre, asumarea este mai dificilă decât atunci. Știți de ce?! Atunci, măcar eu ca teolog știam că nu o să ajung în față, nu o să fiu aplaudat niciodată, mi-am asumat lucrul acesta, m-am amăgit apoi, o perioadă, că se schimbă, că se face și se drege, dar se revine la o situație foarte clară. Totuși, bucuria de a mă raporta la omul asumat, la adolescentul acela care de abia terminase armata și era în fața unor mulțimi care îi dădeau de înțeles că nu securiștii de prin pomi sau de pe lângă noi, colegi de-ai noștri, pot să facă jocul, ci dacă ești atent, Dumnezeu trece peste toate.

Chiar credeți că după 1700 de ani ne mai interesează câți ani a trăit Nestor sau câți ani a trăit Sfântul Dimitrie?! După calculele noastre, înseamnă 36 de ani, din 270 în 306. Dacă ar fi trăit și 150, tot mult sau puțin era pentru noi, cei de acum. Așezați-vă cu mintea în altă parte! Eu m-am așezat în copilărie și în adolescență, aș vrea să rămân acolo pentru că atunci îmi asumam totul. Atunci aveam o mare bucurie să visez că pot să mă aflu în fața unei mulțimi cum este astăzi și să spun tuturor că viața este frumoasă. Și mi-a ajutat Dumnezeu!

Să fie într-un ceas bun pentru toți cei care sunt însemnați cu numele Dimitrie, să știți că faceți parte din cei 237.000 de români care poartă numele de Dumitru și Dumitra, e adevărat că sunt și mai multe sărbători în care puteți să spuneți ”La mulți ani”, pentru că și mâine este Sfântul Dumitru, mai este și Sfântul Mărturisitor Dumitru Stăniloaie, deci acum sunt mult mai mulți, încep să ne egaleze, pe cei de jos, cei de Sus!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru această poveste minunată despre noi, pentru că ascultându-l vorbind despre propria copilărie și adolescență ne trimite cu gândul la aceleași perioade din viața noastră și modul în care le-am trăit. O predică altfel, într-o duminică altfel, 3 în 1, fără intenția de a glumi pe acest subiect, o invitație la asumarea și îndrăzneala copilului din noi, așa cum numai părintele Marius poate rosti pentru a ne ajuta să ținem minte toată viața povestea Sfântului Dimitrie dar într-o interpretare proprie, personalizată. Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a-i reda cuvântarea aici, cu… micile mele reașezări și sublinieri pe care vă invit să vi le personalizați. Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru înregistrarea integrală a slujbei de astăzi. Îi mulțumesc doamnei preotese Elena Moșteanu pentru postarea înregistrării care mi-a permis să scriu aceste rânduri. Vă mulțumesc tuturor celor care ați citit această poveste și îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am reușit să fiu parte din poveste.