Pescarul

Pescarul își plânge depărtarea în larg,

În valuri sărate ce de barcă se sparg.

Cu lacrimi sărate aduse de val,

Marea îi spală tristețea la mal.

Castel de nisip copiii fac din ea,

Clădind bucurie din tristețea cea grea!

Revine pescarul cu barca la mal,

Uitând de tristețea plânsă în val,

Cu o scoică ciobită sclipind sidefată,

El scrie-n nisip un nume de fată.

Se bucură acum că măcar a-ndrăznit

Să scrie numele ei, cel mult iubit.

Speranța-i sclipește în ochii ca marea,

Iubirea-i învinge și depărtarea!