Motanul și frunzele

Încălzindu-se la soare,

Pe un pat de frunze moi,

Un motan leneș și mare

Dintr-o rasă mai de soi

Are și el o-ntrebare:

– Ce tot… foșniți între voi?!

– Vine vântul pe cărare,

Nu vezi că toamna e-n toi?

Discutăm despre plecare,

Vântul ne ia și pe noi!

Poate-ajungem tot la soare,

Poate ne duce în ploi,

Nu poate ști fiecare

Taina ce-i ascunsă-n noi!

– Ce taină și ce plecare?!

Eu am nevoie de voi,

Să mai lenevesc la soare,

Fără să stau în noroi!

– Oi fi tu un motan mare

Dar te porți ca un pisoi!

Vine vântul ăla mare,

Uite, toamna e în toi!

Nu simți iarna-n depărtare?

Nu vezi pomii tot mai goi?

Tu în casă ai scăpare,

Ești ferit de vânt și ploi,

Până soarele apare

Însoțit de vremuri noi.

Primăvara iar răsare,

Se încinge vara-n toi,

Toamna suntem pe cărare,

Lenevești iarăși pe noi.

– Cine v-a spus vouă, oare,

C-o să-mi fie dor de voi?!

Liniștit stăteam la soare,

Pe un pat de frunze moi!

Cu mulțumiri pentru poză Mirelei Stângă