Invitație la a redescoperi femeia
Biblioteca, substantiv feminin! Frumos, nu-i așa?! Ei bine, în Constanța, într-o… locație feminină care adăpostește cărți dar și numeroase manifestări (alte… substantive feminine), condusă cu blândețe, îndrăzneală dar și un strop de fermitate de o femeie, doamna directoare a Bibliotecii Județene Amelia Stănescu, pe data de 10 martie avem bucuria de a ne delecta cu o poveste minunată! În Luna Femeii, care vine firesc după Luna Iubirii, primim un cadou de suflet, conferința ”Feminitate și Maternitate. Femeia, Eterna Poveste”, avându-l ca invitat pe preot asistent universitar doctor Marius Moșteanu!
O familie frumoasă în care… băieții sunt minoritari, părintele, ginerele și nepoțelul, dar cu patru fete, soția, cele două fiice și nepoțica, reprezintă dovada că părintele Marius nu vorbește din cărți, fie ele și sfinte sau… de la bibliotecă, ci vorbește din ceea ce trăiește frumos. ”Fii decorul feminității și ai să fii barbat”, un citat dintr-o predică a sa, care sigur a surprins dar a și vindecat multe, fiind contrar celor care încă mai cred că femeia trebuie să plece capul în fața bărbatului și eventual să îi accepte și… corecțiile! L-am ascultat și sfătuindu-ne să nu ne mai grăbim să facem treburi bărbătești, să ne iubim mai mult pentru a putea apoi să ne lăsăm iubite și respectate pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce facem sau avem.
”Dacă frumusețea stă în ochii privitorului, aprecierea celor privite dă valoare celui ce se uită! Feminitatea este însă singura calitate cu valoare prin sine. Ea dă frâu liber imaginației artistului, inspiră talentul pictorului, înmoaie inima eroului și naște lumina în ochii privitorului”, scria părintele Marius, acum câțiva ani, într-un comentariu la o poezie scrisă de mine chiar de Ziua Femeii și pe care îl prețuiesc enorm!
Vă spun că aștept cu nerăbdarea și curiozitatea copilului din mine poveștile părintelui Marius pentru că ne amintește, de fiecare dată, prin conferințele sale, indiferent de subiect, să fim! Să fim conștienți de valoarea propriilor noastre povești, răscolind prin… lada de zestre și descoperind acolo, cu recunoștință, că experiențele prin care am trecut ne-au condus la întâlnirea minunată cu părintele! De ce lada de zestre? A spus-o părintele, într-o predică la care făcea vorbire despre Ziua Iei, cu vreo nouă ani în urmă. Să descoperi, în biserică, oameni de toate vârstele și ocupațiile îmbrăcați în ie și apoi răspândindu-se prin orașul prăfuit și amorțit, trezindu-l la viață prin culoare, tradiție și bucuria iubirii din priviri, este ceva mai presus de cuvinte și se întâmplă în fiecare an! Acum, aceeași diversitate de gen, preocupări și ocupații o descoperi și la conferințe. Vedeți? Așa lucrează părintele, prin amintirile frumoase cu care a reușit să ne populeze trecutul, pentru a reuși să fim prezenți! Imaginați-vă cu câtă iubire în suflet pleacă la casele lor cei prezenți la slujbele sale din biserică și mai nou și la conferințele sale! Iubire care se revarsă apoi asupra celor de acasă dar și asupra celor… întâlniți pe cale!
Cu siguranță că subiectul conferinței de săptămâna viitoare va fi unul care va stărui în sufletele noastre multă vreme. De ce? Pentru că fiecare poveste a părintelui ne îndeamnă la repovestire, reinterpretare și reinventare, iar acestea țin de eternul feminin.
”Maternitatea este dincolo de nașterea de prunci, trecerea de la tăcere la freamăt”, ce frumos! Ca de obicei, întrebările își vor afla răspuns în timpul conferinței și asta sporește curiozitatea și nerăbdarea tuturor. ”Femeia, eterna poveste”? Am putea spune și așa, doar că așa cum tonul face muzica, și modul în care această poveste este reinventată de părintele Marius va surprinde cu siguranță.




Leave a Comment