E luna iubirii, nu-i așa?!

– Spune-mi, Buni dragă, o poveste.
Cum era demult și nu mai este?!
Cum te-ai cunoscut cu Bubu meu?
Să vă-ndrăgostiți a fost un lucru greu?
Erai fericită și frumoasă?
Bubu te-nsoțea mereu în drum spre casă?
Îți scria scrisori din depărtare
Ce-ajungeau în luni de lungă așteptare?
Îți făcea cadou din când în când o floare,
Ca să-ți fure câte-o sărutare?
– Văd că tu le știi pe toate, draga mea!
Viața e frumoasă, cum e ea,
Când iubești cu sufletul curat,
Greu e să aștepți, e-adevărat,
Dar sporești mereu și în iubire,
Ierți greșeli și nu îți ieși din fire.
Dar de ce atâtea întrebări, copilă?!
Astăzi suntem amândoi la altă filă
Din povestea noastră ce-a-nceput demult.
Acum vreau povestea ta să o ascult.
– Hai, măi Buni, nu mă întreba,
Eu vroiam s-ascult povestea ta!
E luna iubirii, nu-i așa?!
Vreau să-nvăț și eu câte ceva!
– Oare n-ai și tu vreun Făt-Frumos,
Un drăguț cuminte și cam rușinos?!
– Ar cam fi Georgică de la școală,
Dar să știi că nu-i mare scofală!
Se uită la mine și-mi zâmbește,
Da-i cam bâlbâit când îmi vorbește,
Altfel e deștept, e primu-n clasă,
Dar la joacă, Buni a lui nu-l lasă,
Cică pierde vremea pe afară
Și o să ajungă doar un pierde-vară.
– Lasă, tu, drăguțo, că tot vă jucați,
Că doar nici la școală nu stați nemișcați!
Aveți recreații, ore fel de fel,
Găsești tu o cale să stai și cu el!
– Buni, lasă vorba, Bubu vine-acasă,
Că-i e foame tare, hai să stăm la masă!
Am vreme destulă până mă mărit,
De-aia cu Georgică nu prea mă agit!
Leave a Comment