– Spune-mi, Buni dragă, o poveste.

Cum era demult și nu mai este?!

Cum te-ai cunoscut cu Bubu meu?

Să vă-ndrăgostiți a fost un lucru greu?

Erai fericită și frumoasă?

Bubu te-nsoțea mereu în drum spre casă?

Îți scria scrisori din depărtare

Ce-ajungeau în luni de lungă așteptare?

Îți făcea cadou din când în când o floare,

Ca să-ți fure câte-o sărutare?

– Văd că tu le știi pe toate, draga mea!

Viața e frumoasă, cum e ea,

Când iubești cu sufletul curat,

Greu e să aștepți, e-adevărat,

Dar sporești mereu și în iubire,

Ierți greșeli și nu îți ieși din fire.

Dar de ce atâtea întrebări, copilă?!

Astăzi suntem amândoi la altă filă

Din povestea noastră ce-a-nceput demult.

Acum vreau povestea ta să o ascult.

– Hai, măi Buni, nu mă întreba,

Eu vroiam s-ascult povestea ta!

E luna iubirii, nu-i așa?!

Vreau să-nvăț și eu câte ceva!

– Oare n-ai și tu vreun Făt-Frumos,

Un drăguț cuminte și cam rușinos?!

– Ar cam fi Georgică de la școală,

Dar să știi că nu-i mare scofală!

Se uită la mine și-mi zâmbește,

Da-i cam bâlbâit când îmi vorbește,

Altfel e deștept, e primu-n clasă,

Dar la joacă, Buni a lui nu-l lasă,

Cică pierde vremea pe afară

Și o să ajungă doar un pierde-vară.

– Lasă, tu, drăguțo, că tot vă jucați,

Că doar nici la școală nu stați nemișcați!

Aveți recreații, ore fel de fel,

Găsești tu o cale să stai și cu el!

– Buni, lasă vorba, Bubu vine-acasă,

Că-i e foame tare, hai să stăm la masă!

Am vreme destulă până mă mărit,

De-aia cu Georgică nu prea mă agit!

Share: