Copilărie cu aromă de vanilie

”Nu știu alții cum sunt, dar eu”, astăzi, mi-am încărcat bateriile cu o porție zdravănă de ”amintiri din copilărie” cu aromă de vanilie, cu povești care îndeamnă la povești și cu multă pace sufletească și iubire. Nu am făcut decât să particip la cea de-a șaptea conferință susținută de părintele Marius Moșteanu în Aula Bibliotecii Județene Constanța, unde am ajuns cu nerăbdarea și curiozitatea copilului din mine dornic să asculte povești.

Ce ar fi fost vacanțele copilăriei fără cărți împrumutate, cumpărate, citite și povestite până târziu în noapte?! Ce ar fi scriitorul fără cărțile citite care l-au făcut să viseze frumos și să creadă că poate și el să găsească cuvinte potrivite pentru poveștile lui?! Ce ar fi orașul acesta de la malul mării fără Biblioteca Judeațeană și poveștile ei care încă se scriu?!

Mi-a fost dor să revin în Aula Bibliotecii Județene din Constanța. Am fost răsfățați cu povestea doamnei preotese Elena Moșteanu despre înghețata de vanilie din copilăria sa, cu un moment emoționant de balet al nepoțelei Anelise, atât de delicată și frumoasă, cu evocarea jocurilor din copilăria părintelui Marius dar și cu răspunsuri la întrebările publicului. Este minunată această subtilă invitație la depănarea propriilor povești din copilărie, prin ascultarea amintirilor părintelui!

Câteva momente din copilăria lui Iisus pe care eu le-am auzit pentru prima dată, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, un basm… la modă pe vremea mea, traumele copilăriei de care ne putem elibera amintindu-ne să trăim frumos, să fim prezenți, povestea… bătăii rupte din Rai, dependențele moderne de internet dar și de… astrologia momentului care a trecut, sunt doar câteva din subiectele discutate și pe care sper să vi le ofer la citit în curând. Povești atât de frumoase, rostite de părintele Marius cu zâmbetul pe buze, înmuiat din când în când în lacrimă, toate primite cu ropote de aplauze pentru că… se poate diferit de biserică dar la fel de emoționant și frumos.

Conferința a început cu povestea înghețatei de vanilie din copilăria doamnei preotese și s-a încheiat cu savurarea unei porții generoase oferită de Anelise tuturor participanților. La plecare am avut impresia că fiecare am plecat spre case cu copilul din noi de mână, însoțindu-ne tainic, ca să ne amintim de aroma înghețatei propriei copilării, așa cum ne-a invitat părintele.

Da, a mea era un parfait cu gust de cacao, dar copilăria mea a stat sub semnul trandafirului! Lingurița cu șerbet roz cu aromă discretă de trandafir, cufundată într-un pahar cu apă rece era un deliciu așteptat cu sufletul la gură pentru că mă bucuram de el doar când aveam… anumiți musafiri. Dulceața de trandafiri a lui tanti Maria, făcută din tufa roz bombon ce străjuia intrarea în curte speria pe toată lumea dar acum o caut prin rafturile magazinelor când mi-e dor de gustul copilăriei.

Mulțumesc, părinte, pentru acest răsfăț neașteptat primit în Aula Bibliotecii Județene, astăzi. Amintirile ca și educația au gusturi diferite, poate, dar mi-a plăcut provocarea de a deveni conștienți că facem parte din amintirile copiilor și nepoților și asta, pe lângă asumare, este ca o trăire a basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în ediția updatată pentru mileniul trei.

Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru fotografiile minunate pe care mi le-a pus la dispoziție cu generozitate, pentru a face această poveste încă și mai frumoasă și vă mulțumesc tuturor celor care mă citiți, pentru răbdare și pentru că vă simt ca pe o parte nevăzută dar foarte valoroasă a poveștilor mele.