Miruna m-a învățat cum se fac oamenii buni

CITITORI POVESTITORI

Mai întâi trebuie să îi mulțumesc doamnei Maria că și-a făcut timp nu doar să citească poveștile mele, ci și să îmi trimită una pentru voi, ceilalți cititori. Spune că ideea i-a fost dată de un comentariu de la Florin, care i-a amintit de ”Copiii spun lucruri trăznite”, așa că s-a pus pe scris un e-mail despre nepoțica dânsei, Miruna.

Am crescut-o pe Miruna de la un anișor, de când fata mea a trebuit să plece iar la serviciu. Dintotdeauna a fost o fetiță veselă și vorbăreață, așa că o vedeam imediat dacă ceva nu îi convenea, devenea tăcută și retrasă într-un colț. Într-una din zile, când a venit cu bubu de la grădi, Miruna mea abia dacă m-a băgat în seamă, ea care altfel sărea de gâtul meu și începea imediat să ridice capacele de pe la oalele din bucătărie, să vadă ce surprize i-am mai gătit.

– Ce-ai pățit, mititico? Cine te-a necăjit?

– Ei, lasă să îmi treacă și îți spun mai încolo, buni.

Nu m-am lăsat, că doar nu era să o las să se mai supere o dată și mai târziu, când credea ea că îi trece și poate povesti, așa că am insistat.

– Ai supărat pe cineva și te-a certat doamna la grădi? Vrei să mă necăjesc și eu, până îți trece ție supărarea?

– Măi buni, nici nu știu cum să îți spun. Uite, azi când mă îmbrăcam să plec acasă, doamna m-a văzut singură și m-a întrebat dacă vine cineva să mă ia. Și i-am spus că vine bubu, dar mă așteaptă la mașină. Și Radu, un băiat din grupa mea, a început să râdă când m-a auzit cu bubu meu. Iar mama lui a început și ea să râdă și m-a întrebat dacă pe tine te strig buba. Auzi tu!

– Miruna, dar tu mă strigi așa? Sau dacă așa ar fi fost, ar fi fost treaba noastră, nu a ei. Noi ne iubim și ne dezmierdăm cum știm noi, de ce te necăjești, că doar nu putem mulțumi pe toată lumea și nici nu trebuie.

– Buni, înțelegeam dacă râdea numai Radu, dar de la mama lui a pornit totul. Și nici măcar doamna nu a spus nimic. Nici nu a râs, dar nici nu m-a apărat. Dacă nu știam că mă vede bubu, aș fi plâns de nervi.

– Heei, mititico, mai sunt și oameni răi și văd că ai început deja să dai de ei.

A plecat Miruna mea să se joace în camera ei, a făcut și câteva desene cu bubu, că tare-i mai place să deseneze împreună și seara când să-i fac o gustare, vine peste mine voioasă:

– Buni, știu cum să fac oamenii buni, pe toți, toți, toți! Uite, iau căciula de la răi și îi transform în rai!

Și mi-a arătat o foaie pe care scrisese cu litere mari, RAI, că știe deja să scrie de tipar, am învățat-o noi.

– Bubu mi-a dat ideea! Mi-a arătat un pix și a spus că poate să scrie orice culoare și când colo, bubu a început să scrie culorile pe care i le ceream eu, adică r, o, z. Așa m-am gândit că și eu pot să iau căciula de la răi și să-i fac buni.

Așa cu nepoțica mea, e iar zburdalnică și veselă, că doar nu e vina ei că mai sunt și din cei care găsesc prilej de râs fără să se gândească și la cei de care râd. Acum că e iar glumeață, dacă mă mai vede necăjită, se uită la mine și mă strigă Buba, ca să mă facă să râd și să îmi treacă supărarea.