Ceapă verde de doi lei

Niciun life couch sau specialist în parenting nu te poate învăța să te bucuri de viață așa cum o face, prin exemplul personal, nea Mitică. Ardelean la origine, a terminat Postliceala de Instalații, a ajuns la malul mării pe vremea când șantierul naval și Canalul Dunăre – Marea Neagră încă atrăgeau forță de muncă de bunăvoie sau forțată din toate colțurile țării.

S-a însurat cu o femeie harnică și îndrăzneață de prin părțile Moldovei. Nu au avut copii dar se bucură de nepoții și strănepoții de la frați și surori și prin ei au ajuns să vadă și Europa, invitați prin Franța ori Finlanda. Au o căsuță cu de toate, plină de florile doamnei și, ca orice gospodari, un petec de grădină. Au crescut și porci și găini dar de când cu UE și cu vecinii tot mai… bine crescuți care s-au mutat în zonă, au renunțat la animale și și-au păstrat pasiunea pentru grădinărit. De înaltă clasă, cum am constatat chiar eu.

Pe nea Mitică, vecinul meu, îl găsești la strada principală, nu departe de un ”târâie tavă” modern, o bancă, o nelipsită sală de jocuri de noroc și un hipermarket. Vine zi de zi, de la prima oră și vinde ceapă verde. Doi lei legătura. Ca la hipermarket, am gândit eu și am ales să cumpăr de la el. Mai avea doar două legături. Inițial vroiam să cumpăr vreo cinci, că doar judecam după hipermarket, de unde m-aș fi ales cam cu 15-20 de fire plus o oră de curățat și spălat la ele.

20 de fire în două legături, nu în cinci, am primit de la nea Mitică și nu doar atât! Erau legate frumos cu fir de rafie albă, cu fundiță, să nu te chinui să le desfaci, erau curățate și spălate temeinic, numai bune de pus în… tocăniță! Te întrebi ce anume îl determină pe omul acesta de 76 de ani să culeagă ceapa și să o spele frumos, să pună într-o legătură cât hipermarketul în două-trei, să stea apoi patru-cinci ore să își vândă ceapa și să plece acasă pentru a reveni a doua zi, când ori ar fi putut să pună tot cantitatea de la hipermarket dar spălată, ori cantitatea lui dar cu noroiul din grădină pe frunze, știți, după clasicul model al precupețelor din piețe! Oare nu s-a gândit cam cum i-ar plăcea lui să primească ceapa verde pentru ăia doi lei plătiți?! Și te mai întrebi de ce mai pune atâta ceapă, are pensie, e om bun la toate și ajută pe toți vecinii cu câte ceva, deci, ce anume îl motivează și mai cu seamă când le face pe toate, că doar nu vă imaginați că pleacă acasă, mănâncă și se culcă, după ce vinde ceapa! L-am întrebat dacă nu are și ceva flori de sezon și mi-a răspuns simplu:

– Vorbiți cu doamna mea, nu mă bag peste florile ei, că știți cât le iubește!

A ales locul de vânzare pentru că tot acolo mai stă un vecin, tot pensionar, care își mai completează veniturile cu câte un bănuț sau o porție de mâncare de la trecătorii care iau cu asalt localul cu mâncare din apropiere. Un loc strategic, leagă parcarea de acel ”târâie tavă”. Dacă nea Mitică vinde ceapă, celălalt stă pe o bordură rece, zi de zi, câte patru-cinci ore, sperând în bunăvoința trecătorilor. Perseverența lui este de admirat. Și el are pensie, stă la casă, poate se pricepe și pe la alte treburi dar de făcut o face pe asta, la stradă. Într-un fel, toți cerșim, atenție, iubire, timp, bani, iertare, așa că omul ăsta așezat pe bordura rece de ciment, în fiecare zi, și în viscol, și în canicula verii, merită respect de la trecătorii de toate vârstele. Pe ceilalți pensionari din cartier îi mai zăresc pe terasele de la mall, sorbindu-și… zgomotos cafeaua sau micul păhărel cu tărie, comentând politică, vreme, meciuri, neveste și familii. Perseverenți și ei, în felul lor.

De fapt, există de toate pentru toți! O iubire statornică de 50 de ani ca a lui nea Mitică, fără… moștenitori direcți, responsabili cu paharul de apă de la bătrânețe sau care să ”sudeze” căsnicia, cum îi mai auzi pe câte unii. O preocupare a celor doi pentru o viață frumoasă la orice vârstă, în care să aibă timp și pentru pasiunile comune, grădinărit și gospodărie în general, dar și pentru altele moderne, sunt activi și pe Whatsapp, iubesc călătoriile cu mașina personală mereu impecabil de curată și de îngrijită dar și cu avionul. Cei doi soți își fac conserve pentru iarnă, pentru Posturile de peste an, își cumpără porc de Crăciun, pregătesc niște mâncăruri excepționale, fără E-uri și rețete… pe repede înainte, împart și la vecini, să se bucure și ei de arta lor culinară ce unește Ardealul cu Moldova și Dobrogea! Ceilalți pensionari trăiesc altfel, cu siguranță la fel de frumos, dar pe gustul lor.

Important este ca și copiii și nepoții noștri să aibă de unde alege ce le place, să își învețe lecțiile de respect, de muncă din pasiune, de perseverență și de iubire. Fără acest din urmă ”ingredient”, nimic nu ar fi posibil. Sigur când veți ieși data viitoare la cumpărături prin cartier, veți fi mai atenți la ai voștri nea Mitică și prietenii lor. Și, la fel de sigur, toți avem poveștile noastre frumoase de viață pe care ni le descoperă ceilalți, noi suntem pre(a)ocupați să le trăim! Dacă ai o poveste frumoasă, te aștept aici, la rubrica de comentarii a blogului meu, să o împărtășești și celorlalți cititori. Te pot ajuta să o și scrii, dacă lași un mesaj pe adresa de e-mail livesreverse@gmail.com.