”Ala bala portocala”

Colindele copilăriei sunt cele mai vii și dragi amintiri ale noastre, indiferent că au fost sub semnul… secerii și ciocanului comunist, când urarea ”Să vă dea Domnul tot ce doriți” era înlocuită cu ”Să vă dea viața tot ce doriți” sau că acum, mai tinerele generații se bucură din plin de mesajul hristic autentic al colindelor.

Vă invit să vă bucurați de amintirile depănate de părintele Marius Moșteanu și de soția sa, doamna Elena Moșteanu, în cadrul celei de-a doua conferințe a părintelui, ”De la urare la stare în colindul de Crăciun”:

– Avem aici niște cărți așezate una peste alta sub forma unui brad, dar de fapt, bradul a căpătat forma cărților și cărțile au așezat forma bradului. Nu se știe niciodată cine a început ce. Ori această carte a început ca să fie bază de brad, ori acest brad a ajuns să aibă la bază cartea.

Am început conferința din 18 noiembrie cu un moment de tăcere și de reculegere. Acum permiteți-mi să tac numai eu și să o las pe doamna preoteasă să ne spună câteva cuvinte ca amintiri și ca început a ceea ce vreau eu să continui.

– Când spun colind, mă transpun în copilăria mea plină de amintiri calde, care mi s-au lipit de suflet. Cădeau, la vremea aceasta, primele zăpezi. Gerul mușca, iar deasupra satului se mișca din hogeaguri fum gros de lemn. Dis de dimineață,  se auzea, de ziua de Ignat, guițatul porcilor care-și visau cuțitul.

Mama se trezea odată cu cântatul cocoșilor și pregătea albia mare de lemn, o opărea cu apă fierbinte. Freca apoi temeinic, cu o perie de paie, o ușă grea pe care urma să se așeze porcul crescut peste an. Aducea în casă, la căldură, sarea grunjoasă, nu care cumva umezeala din ea să strice șuncile groase. Între timp, pregătea ciorba de perișoare, murăturile care trosneau între dinți și îți făceau cerul gurii să cânte de plăcere, cobora din pod țuica cea parfumată care despletea limbile și le încurca întotdeauna la finalul sacrificiului!

Tăiatul porcului a rămas, până astăzi, curat treabă bărbătească! Tata ascuțea toporișca și cuțitele. Făcea țăndărele pentru a ațâța focul sub ceaunul cu apa în care urma să se îmbăieze șoriciul porcului. Făcea pârtie lată, mătura bătătura și ungea mașina de tocat carne. V-am spus, treburi bărbătești.

Când toate erau rânduite pentru ziua cea mare, mama își lua un răgaz și, așa obosită cum era, înduioșată de gura și de lacrimile noastre, căuta în șifonier și din fețe vechi de pernă ne cosea de mână trăistuțele de colindețe. Tata tămâia ritualic covrigii cei calzi și parfumați ce urmau să fie dăruiți copiilor care se porneau a colinda pe la case, după miezul-nopții. Noi, cele trei surori, ne așezam hainele în teanc, una peste alta, pregătite pentru noaptea de dinaintea Ajunului, când urma să plecăm cu ceata de copii la urat. În fiecare an mai adăugam o pereche groasă de șosete, promițându-ne că vom parcurge satul de la jumătatea lui până la cea din urmă casă! Nu știu dacă am reușit vreodată. Ceea ce am reușit a fost să ne stricăm trio-ul cu un frate pe care îl târam după noi la colindat, ștergându-și mucii cu dosul mânecii.

Emoția nopții aceleia geroase, aburul care ni se înălța din gurile mici odată cu glasurile firave și înghețate către cerul senin, plin de stele, scârțâitul zăpezii în urma pașilor noștri și lătratul prelung al câinilor zgândăriți de hărmălaia nocturnă, mâinile și picioarele înghețate bocnă, mă vor urmări totdeauna în preajma Crăciunului. Singurul colind pe care îndrăzneam să-l îngăimăm la acele vremuri, ”Foaie verde portocală / Noi suntem copii de școală / Și-am venit să colindăm / Pe la case să strigăm / Ne dați, ne dați ori nu ne dați / La anul și la mulți ani”, ne umplea traistele mai mari ca noi cu nuci, mere, covrigi, biscuiți, bomboane poleite, cu câte o Eugenie rătăcită.

Mergeți cu cei mici la colindat! Oferiți-le bucuria de a aduna amintiri despre care să povestească și copiilor lor! Comoara aceasta a obiceiurilor și datinilor românești nu trebuie să se stingă! Ne dați ori nu ne dați? (Elena Moșteanu)

– Starea creată de colindători (n.a. colindele interpretate de Corala Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța) din punctul meu de vedere este materialul clientului. Eu sunt croitorul. Am primit materialul și din el trebuie să iasă ceea ce vreți dumneavoastră, nu ceea ce vreau eu. Iscusința unui croitor este de a așeza modelul astfel încât materialul să fie folosit cât mai eficient.

V-am spus ce am pățit eu la prima și ultima mea vizită la Dubai, când am vrut să cumpăr material pentru două reverende, că așa îmi place mie, să îmi fac câte două, să îmi aduc aminte de unde am cumpărat materialul și, când slujesc, să fiu din nou acolo. Dar mi-am spus că trebuie să îmi fac trei, de ce să îmi fac numai două, că în Dubai nu o să mai ajung așa curând, așa că am luat material de trei reverende, adică de trei ori 3,20, la dimensiunea mea așa mi se spusese că trebuie să îmi iau. L-am cumpărat și când am ajuns acasă, am mers la croitor și i l-am dat, dar când l-a măsurat, omul m-a sunat și mi-a spus că poate nu i-am dat tot materialul, pentru că din ce îi dădusem, de abia ieșeau două! Și eu l-am întrebat ce s-a întâmplat, pentru că eu cumpărasem 3,20×3! Atunci m-a întrebat de unde le-am cumpărat și când a auzit de Dubai, și-a dat seama că toate măsurile fuseseră în yarzi, 0,90×3, la fiecare metru s-au pierdut câte zece centimetri, dar asta nu a fost tot, pentru că și lățimea, dublu lat, era tot în yarzi!

Acum am material de mai multe reverende de la băieți (colindători), în sensul că trebuie să vă prezint dincolo de ceea ce ați auzit din mini-concertul pe care ni l-au prezentat. Este ceea ce nu ați auzit și vreau să mă fac interpret la fel ca Adriana (n.a. specialista în interpretare mimico-gestuală a conferinței) și să vă transmit ce s-a întâmplat și dumneavoastră nu aveați cum să vedeți. În timpul colindului ”Linu-i lin” a apus soarele. În timpul ”Colindiței” a trecut pe deasupra un pescăruș, asta înseamnă că Dumnezeu a primit colinda noastră.

Crăciunul este prăznuit pe 25 decembrie, după ce pe 22 decembrie avem cea mai lungă noapte din an, deci pe 25, lumina deja începe să biruie întunericul, începe lumina să iasă la suprafață. Ei bine, tot ceea ce ați auzit ca stare, ce s-a întâmplat aici, este pentru a vă pregăti cu tot ceea ce înseamnă nu numai partea materială. Poate că niște nuci, niște covrigi avem pentru colindători, dar pentru mesajul pe care ei ni l-au adus, știți care este singura monedă? Să le lăsăm poarta deschisă. Nimeni nu poate pătrunde într-o casă încuiată. Aveți disponibilitatea de a primi oaspeți? Și pentru că în zilele acestea sunt foarte multe lucruri care funcționează anevoie pe lângă noi, trebuie să fiți mai atenți.

Un colind nu vine prin tot ceea ce înseamnă vers sau muzică, vine cu intenția colindătorului. El își începe colinda încă de când a început prima repetiție, de când s-a gândit că o să ajungă la dumneavoastră. Nici nu a avut în calcul că îi veți deschide sau nu, el oricum pătrunde. Nu știți ce pierdeți dacă nu îi deschideți, el a intrat! A intrat, s-a așezat în gândurile dumneavoastră și a făcut minunea. Trebuie ca și dumneavoastră să fiți atenți astfel încât să-i primiți colinda. A venit un grup de colindători și am folosit acest lucru tocmai pentru a vă prezenta ce poate să descarce, nu neapărat armonia, cât dragostea cu care ei au venit aici. Să știți că puteau să fie în foarte multe locuri și au ales să fie aici cu noi. Așa se întâmplă cu fiecare colindător.

Să vă spună copilul din mine despre Crăciun. Copilul din mine vă spune și despre nepotul meu, care, mai deunăzi, m-a întrebat despre Dumnezeu din ”Florile Dalbe”. Auzise el ”Dumnezeu adevărat / Soare, raze luminat”, nu știa mai mult, dar știa că e un colind și am început să îi explic despre ce este vorba. Alaltăieri stătea la un concert de colinde și a auzit despre Mesia și a spus:

– Mami, mami! Ăsta e Messi!

– Ce spui, mami?!

– Lionel Messi!

– Nu, mami! E Mesia!

– A, ca părintele, cum ne-a spus la Grădiniță?!

Obișnuiți copiii cu personaje! Obișnuiți copiii să știe despre Mesia, să știe despre Dumnezeu, să știe despre lucruri care funcționează! La vârsta la care se află ei, îi puteți învăța lucruri extraordinare! Să se uite un copil în ochii dumneavoastră și să vă roage să îi povestiți despre Dumnezeu din ”Florile dalbe”, să vedeți ce minunat vă simțiți! De ce vă simțiți minunat? Că nu aveți cum să îi răspundeți. Lăsați tăcerea dintre voi și ochișorii aceia care se uită nevinovați și acolo e colindul! Exact între dumneavoastră și ochii aceia! Ochii prin care Dumnezeu s-a uitat la apus de soare la noi sunt adevăratul colind, ca și starea noastră de aici! Ne aflăm aici pentru că am avut curaj toți. Asta înseamnă starea pe care o dă sinceritatea conlindătorului. Colindătorul este și cel colindat, și cel care colindă. Suntem pregătiți să înțelegem cât de bun este Dumnezeu cu noi? Suntem pregătiți ca ieslea aceea din Bethleem să fie sufletul nostru?

Ați auzit despre darurile pe care Magii le-au adus: aur, smirnă și tămâie. Poate că vi se pare deja un termen tehnic sau un limbaj de lemn: aur, smirnă și tămâie. Aurul este în noi, dar trebuie să săpăm mai la adânc. Niciodată nu o să găsiți aurul înaintea pământului, înaintea sterilului. Mergeți mai la adânc! Să nu vă uitați pe stradă la oameni și să îi judecați, pentru că vedeți numai partea de steril, aurul e dincolo de impresii, aurul este dincolo de ceea ce vedem noi că se deplasează pe stradă. Aurul este calitatea de frate întru Hristos a celui care merge pe stradă și în momentul în care ne uităm în felul acesta la el, cu siguranță că va avea valoare! Smirna este o rășină a unui arbust. Asta ce înseamnă? Smirna este lacrima unui arbust care simte nevoie că trebuie să și miroasă, să se șlefuiască, să arate bine, dar și să emane un parfum, aceasta este smirna! Și o să spuneți că și tămâia este tot așa. Nu, pentru că tămâia emană un miros mai ales atunci când este așezată pe un cărbune aprins. Viața omului este o tămâie. Poate să împrăștie un fum, o bănuită mireasmă, dacă este așezată pe un pat cald, numai o inimă caldă poate să emane ceva frumos! Am văzut foarte multe frumuseți reci, care nu emană nimic. Sunt frumuseți așezate în oglindă, sunt frumuseți studiate dar mai mult de atât nu. Dacă te uiți pe o pagină a unei reviste, vei vedea că de acolo se poate transmite ceva, numai dacă cel în cauză are de transmis ceva. Așa este și colindul!

Eram mici și colindele erau diverse, adică… numai de două feluri! Pe românește, niște făcături. ”Ala bala portocala / Noi suntem copii de școală”, nu am nimic nici cu portocala, nici cu școala, vă imaginați, numai că de dragul unor versificații care să înlocuiască mesajul hristic, s-au așezat o portocală și o școală, că, vezi Doamne, ăsta este mesajul. Eram prin anii `70 și mergeam la bunici de Crăciun și era acolo un primar, la Mereni, de fapt eu sunt foarte mândru de această localitate, pentru că este scrisă în identitatea mea, sunt născut în Mereni, județul Constanța. Acolo, primarul găsise o portiță pe care o raportase cu onor Securității, că a rezolvat problema colindatului! Adică, în zece minute, toți copiii începeam și sfârșeam colindul. Ne adunam într-o intersecție de drumuri, în fața unei curți care se deschidea pentru noi, care avea vreo 20 de metri în adâncime și vreo șapte în lățime. În ea erau așezate două șiruri de… gazde, fiecare venită de acasă cu câte o sacoșă de nuci sau de covrigi și printr-un… tunel al timpului, ca să spun așa, fiecare dintre noi, copiii care colindam, având trăistuțele de gât, le dădeam în stânga și în dreapta și număram nucile și covrigii acasă. Înainte însă de această situație, era un ritual prin care ni se îngăduia să colindăm, ”Ala bala portocala / Noi suntem copii de școală”, atât. Și totuși, Crăciunul venea.

Această amintire vă spun că va rămâne cea mai autentică stare de colind din viața mea. De ce? Pentru că aveam o vârstă și credeam în ceea ce fac. Mergeam cu colindul. Nu știam că se putea și altfel. Era suficient. Aceasta este starea de colind! Nu trebuie să vedem de meșteșugirea unor partituri, nu trebuie să ne apropiem de cine știe ce sens adevărat, nu trebuie să ne apropiem de lucruri magice, de lucruri deosebite! Nu. În ceea ce avem în sufletul nostru există starea de colind, dar starea aceasta de colind s-a schimbat puțin.

Am ajuns la Seminar, am ajuns mare, mi-am făcut un grup de cinci colindători, ca să știți că în grupuri de genul acesta (n.a. Corala Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța) m-am aflat toată viața și aveam un repertoriu foarte interesant pentru colindele pe care le învățasem la Seminar și la Facultate. Și, la un moment dat, ne-a prins Revoluția, 22 decembrie 1989, pe drum de la București la Focșani, pentru că nu puteai să colinzi, așa, în București, pur și simplu, te duceai la adresă fixă și aveam colegi în București, am avut și la Focșani, eu eram la Constanța, ne duceam la fiecare. Și începeam colindul cu ”Mâine anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește… / Mânați, măi / Trageți, măi!”. Pe 22 decembrie, seara, eram la Eforie Nord, unde unchiul meu, fiind preot, gustând libertatea, ne-a dus bineînțeles și la șeful de post. Acolo, ne-am așezat noi, șeful de post nu era acasă, că deși era gazdă, era ocupat cu evenimentele acelei perioade. Am lăsat basul în dreptul ușii și, la un moment dat, când a intrat șeful de post, i-am spus:

– Măi, nene, vezi că mi-ai ascuns basul după ușă!

După care, ne-am continuat colindul și când am ajuns la ”Trageți, măi”, șeful de post s-a pipăit să vadă dacă are pistolul. A crezut că despre el e vorba:

– Bă, nu trage nimeni!

Toate acestea fac parte din amintirea unui copil care vrea să rămână copil. Aceste amintiri pe care tot o să vi le derulez țin de modul de percepere a unei sărbători.

Știți ce înseamnă, de fapt, sărbătoarea? Sărbătoarea înseamnă părți plăcute și părți mai puțin plăcute. Să începem cu cele mai puțin plăcute, ca atunci când suntem întrebați ce veste să ni se dea prima, cea mai plăcută sau cea mai puțin plăcută. Înaintea sărbătorii începe curățenia! Ce înseamnă curățenia? Eu spun din anii anteriori. În anii de dinainte, înainte de Crăciun și de Paști trebuia să schimbi casa, nu altă casă, ci cea în care locuiam trebuia să aibă mobila așezată altfel. Măi copii, nu exista Ikea și alte alea, era mobilă grea, fără să poată fi demontată pentru a fi mutată mai ușor, era cu trei canate, lemn de nuc, greu! Și trebuia să muți un dormitor în altă parte, jumătate din mobilă nu îți mai ajungea dacă dormitorul era în camera cea mai mare și rămânea mobilă și pentru un hol. Dacă pe hol era o canapea pe care trebuia să o duci în sufragerie, din sufragerie se lua frigiderul și lada frigorifică, pentru că orice om trebuia să aibă ceva pus deoparte, și se duceau în dormitor! A doua zi aflai că sunt gălăgioase și trebuiau scoase de acolo. Asta însemna mutatul mobilei!

Sărbătorile mai veneau însă și cu altceva. Pregătirile mesei, când tata începea să aducă varza din butoiul păstrat în beci. Atunci se constata că nu a pus suficientă sare și urma să spună:

– Florico, facem mâine sarmalele, că trebuie să merg la mămăița, la Mereni, să aduc varză!

Nu mai întreba nimeni de ce, pentru că nu era bine să întrebi așa ceva. Bineînțeles că sarea era de vină pentru că nu mai avea calitatea respectivă, la fel cum dacă vroia să facă și salată beuf, spunea:

– Oțetul ăla, Florico, n-a avut nouă grade cum nu sunt eu episcop!

Așa se pregăteau sărbătorile, nu le puteai face pe toate așa, din prima. Vă aduceți aminte cei care sunteți mai de vârsta mea că nu puteai să faci programarea de nuntă, dacă erai socru, dacă nu aveai asigurate măslinele sau brânza. Nu am înțeles niciodată situația asta dar, mă rog! Trebuia să te duci după brânză în vârf de munte și măslinele erau deja… Legendele Olimpului! De acolo trebuia să iei o măslină adevărată! Și când aveai toate aceste ingrediente, știai pe cineva care știa pe altcineva care știa pe cineva pentru salam de vară de 64 de lei! Din el se putea face salam de Sibiu, dacă îl așezai într-un ziar, pe verticală, în balcon, la soare! În trei săptămâni jumate se subția salamul la jumătate dar era de Sibiu! Jurai că e mâna întâi!

Toate aceste amintiri înseamnă acea forfotă a Crăciunului. Crăciunul era zgomotul din oala cu sarmale, când făceau ”bâl, bâl, bâl, bâl” că nu aveai voie să folosești kukta pentru că știam pe cineva care a trebuit să zugrăvească bucătăria după ce folosise kukta și îi sărise capacul! Nu știu dacă era legendă, asta era povestită din moși strămoși, de când se inventase oala sub presiune!

Tot ceea ce însemna Crăciun era o forfotă, erau un soi de lucruri care nu se spun chiar cu voce tare. Se ascultau niște colinde înregistrate de Madrigal prin străinătate și parcă aud și acum zgomotul pe care îl făcea căutarea undei la radio și cum se aprindea ”ochiul magic”, se făcea când verde, când galben, până se auzea ceva! Mai mult se bănuia, că nu puteai să spui că ai ascultat colinde, dar bănuiai că în spate se puteau auzi, numai că nu aveai tu un aparat atât de performant! Dar, intuiția aceea care mergea peste ceea ce ai auzit 1% să îmi așeze 99% făcea parte din colind, făcea parte din atmosfera de tot ceea ce înseamnă colindat!

Vă imaginați câtă posibilitate are ființa umană de a continua ceea ce nu are de-a gata! Eu am avut de-a gata niște lucruri, aici! Eu am avut de-a gata niște colinde și acum încerc să le destram și să vi le cos din nou.

Prima mea reverendă mi-a făcut-o domnul croitor, Dumnezeu să îl odihnească, nea Ștefan. Nea Ștefan Căpățână mi-a spus că a intrat pe piață în anii `90 cu prima reverendă pe care i-a făcut-o Înaltului Lucian, care i-a dat o reverendă veche și i-a spus să îi schimbe ațele! Vă imaginați ce înseamnă asta! Omul a descusut-o și a cusut-o din nou cu ață proaspătă! Se numea că e o… reverendă proaspătă!

Asta vreau eu să fac, să destructurez tot ceea ce ați auzit, ca să vă pregătesc un veșmânt de care nici măcar să nu știți că îl aveați și înainte! Dar eu vreau să vă fac un veșmânt mai durabil, cu aceeași structură dar la fiecare țesătură a ne aminti de Crăciun!

După cum doamna preoteasă v-a povestit de tăierea porcului, noi, în casa bunicilor de la Mereni, aveam alte povești. Povestea tata că se adunau toți, cumnații, surorile, frații părinților lui și la un moment dat începea foarte frumos Crăciunul! Și curgea vinul, și curgeau poveștile și el era, totuși, curios, după ce trecea timpul devenea îngrozit, că de fiecare dată se termina în același mod! Nu știa de unde și ani de zile a căutat să afle cum de la final se punea întrebarea:

– Cu casa asta cum rămâne?

Următoarea întrebare era:

– Unde e toporul?

Și de aici începea tot ceea ce însemna ”epopeea de Crăciun”! Aceeași! Cine se uită acum la ”Singur acasă” de Crăciun trebuie să știe că poate să fie… îmbunătățit! La chestia asta mă bag și eu! Tata spunea că în fiecare an era curios dar niciodată nu a știut de unde începe. Și i-am spus:

– Măi, omule! Nu aveai cum să știi de unde începe! Pentru că nu începutul conta, ci sfârșitul!

Nu contează când începi Postul Crăciunului, tot pe 25 decembrie de dimineață se termină! Trebuie să ai mintea pregătită că în fiecare an, povestea cu aceleași personaje, cu aceeași încărcătură, nu este aceeași pentru că nici povestitorul nu este același!

În mintea mea am nebunia ca la anul pe timpul acesta să fim toți aici! Și veți putea constata că pot să risc să vă povestesc aceleași lucruri, cu aceleași cuvinte, dar să vă transmit altă stare! Am avut marea bucurie să constat, în 18 noiembrie (n.a. prima conferință a părintelui Marius Moșteanu) că am provocat, în cei care m-au ascultat, povestea fiecăruia despre carte.

În fiecare zi putem să colindăm. Dar ca să știți care sunt tradițiile ortodoxe, pe 23 decembrie, seara, începe colindatul cu ”Florile dalbe”, după care pe 24 se colindă cu ”Bună dimineața la Moș Ajun”, apoi ”Bună, bună seara la Moș Ajun” și de Crăciun, ”O, ce veste minunată”. Dar nu am să pot să vă las fără să vă spun că a doua și a treia zi de Crăciun mergeam cu ”Steaua”. Colindul acesta începea încă de atunci când puneai ochii pe o sită, un ciurel, în acel moment ieșea un gând:

– Pot să îmi fac stea!

Dar, cum să faci stea cu un ciurel sau o sită nouă?! Trebuia foarte discret să faci niște… găurele, ca din întâmplare, una într-o parte, alta în altă parte, una la mijloc și apoi trebuia rugată mama să facă mămăligă. De ce? Ca să constate că e ruptă sita! În momentul acela începea colindul! Începea căutarea de imagini! Acum nu o să înțeleagă cei mai tineri, pentru că văd iconițe peste tot, dar la acea vreme, iconițe erau numai pe ”călindar”! ”Călindar” foaie și trebuia găsită o iconiță cu Sfânta Treime sau cu Maica Domnului. După ce puneam ochii pe icoana respectivă, se așeza calendarul ca să nu permită să se vadă că a dispărut ceva din el și îi spuneai bunicii în casa căreia era calendarul, că a rămas numai o lună din calendar și poate ar fi bine să fie decupat ca să rămână doar decembrie. Nu așteptam răspunsul că deja lucrarea era făcută! Apoi începea un întreg arsenal de căutări, hârtie creponată, tip glasse, iar vorbesc pentru cei care au părul alb! Era greu să găsești așa ceva! Ca să nu mai spun de lipiciul acela care era din făină și apă și înlocuia Pelikanolul pe care nu prea îl puteai găsi!

Eu, având numai un frate, că am și două surori, noi doi ne făceam steaua dar trebuia să facă cineva și versurile. Acum, ”tata Google” imediat îți dă versurile dacă îi dai să caute ”versuri cu stea”. Atunci trebuia să facem noi niște versificații cu ”Steaua sus răsare / Ca o taină mare…”, îți mai aduceai aminte ceva, mai scriai, mai compuneai și plecai la colindat! Eu și cu fratele meu plecam cu ”Steaua” în a doua și în a treia zi de Crăciun și intram în gospodăria vecinilor ca și când cineva, adică al treilea, era la poartă și se bătea cu vreun câine sau era ocupat cu ceva, că trebuia să fim trei colindători și eram numai doi. Și începeam colindul uitându-ne spre poartă, ca și când îl așteptăm și pe al treilea dar nu o să vină. În această stare se întâmpla ”Steaua”! Întotdeauna aveam grijă să avem răspuns bun de ce suntem numai doi!

– Hai, măi, Ioane, vino încoace!

– Săracul a nimerit într-o baltă și deja încălțările i-au rămas în balta aia! O să mergem spre casă, ăsta e singurul lucru pe care l-am putut colinda.

Altă dată, cineva a ieșit la poartă și ne-a întrebat unde e al treilea.

– A fugit!

Cred că aceste provocări de a acoperi ceea ce nu ai, fac parte din adevăratul colind. Colindul este grija de a nu te opri la primul semnal, de a nu te opri la prima neputință pe care o constați. Neputințe sunt multe, numai că dincolo de bucuria mesajului este puterea din noi, de a da ce este mai bun, de a livra varianta optimă din colind.

Colindul nu se termină a treia zi de Crăciun, cu ”Steaua”. Înainte de Anul Nou se merge cu ”Plugușorul” și în dimineața primei zile din an, dacă vreți să auziți înjurăturile de sezon, duceți-vă pe 1 ianuarie, la ora 9 dimineața și sunați la ușă să colindați! Atunci o să vă dați seama că aveți imaginație puțină, față de ce veți auzi! Se merge cu ”Sorcova”, după care se face o mică pauză până la Bobotează, când intră în scena colindatului Iordanii, cei care au numele de Iordan și Ion. Din fiecare casă se adună bărbații și încep prin sat, pe la 12 noaptea, să colinde, să stropească cu parfum! Dar vestea ce mare este alta. De Sfântul Ion e Crăciunul pe stil vechi!

Crăciunul este dincolo de comoditate! ”De Crăciun fii mai bun, fii adevărat”. Ei, dacă înțelegem toată povestea asta, e o provocare, cred că ați înțeles ridicolul poveștii, dacă suntem buni numai de Crăciun, dacă mergem și mângâiem un copil de la Casa de Copii numai de Crăciun și de Paști, dacă luăm în brațe un bătrân numai atunci când sunt camere de luat vederi, înseamnă că nu am înțeles nimic. Crăciunul este după această atmosferă. Crăciunul este după ce s-a încheiat ceea ce crede toată lumea.

Crăciunul este ziua a opta a Creației. Dumnezeu l-a făcut în seara zilei a șasea pe om, s-a odihnit în a șaptea zi după Creația lui, a văzut că toate erau bune foarte și ne-a dat nouă un cadou, ziua a opta a Creației! El ne așteaptă pe noi ca din tot ceea ce a creat El, noi să recreăm.

A zis Dumnezeu ”Să fie Lumină”, unde e lumina aceea? Dacă noi nu decriptăm, dacă noi nu o folosim, nu am făcut nimic! Pentru un fotograf, lumina este parte din definiția a ceea ce face el! Fotografia este scrierea cu lumină! Dar și pentru destinul unui om este la fel.

Unde este pământul pe care Dumnezeu l-a creat și din care l-a făcut pe om? Avem conștiința că toate elementele din pământ sunt la noi în corp? Dacă vom avea această conștiință că toate elementele sunt la noi în corp, vom fi salvați și din punct de vedere clinic, dar și psihic.

Este verdeața, totul are sămânța în sine. Sunt pomii, îi vedem?! Dacă nu suntem în stare să ne oprim în fața unui pom, să vedem mărturia și măreția lui Dumnezeu, înseamnă că nu vedem nimic.

Să mergem mai departe. Sunt luminile cerului. Noaptea și ziua, folosim noaptea și ziua într-un program în care să pătrundem fiecare? Folosim ziua pentru a lucra și noaptea pentru a ne odihni? Întrebați-vă ori de câte ori vă pomeniți cu telefonul în mână și… mângâiați ecranul în sus și-n jos, dacă e noapte sau zi și veți avea răspuns. Dumnezeu ne-a dat noapte și zi ca să știm ce să facem cu ele. De aceea, cred că răspunsul meu este foarte direct. Suntem conștienți că noi suntem creatori în ziua a opta? Dacă da, atunci să ne comportăm ca atare.

Folosim un termen tehnic, devenit limbaj de lemn, ”magia Crăciunului”, dar să nu vă speriați de termenii aceștia, dați-le viață! Eu nu am să mă tem niciodată de limbajul de lemn, pentru că vreau să îl ambalez în ceea ce trebuie. Dacă veți auzi pe cineva care turuie niște definiții și între altele vorbește despre ”magia Crăciunului”, cu siguranță că vă dați seama ce vreau să spun. Dacă eu vorbesc despre magie și constat că nu am o lacrimă în sufletul meu, nu mai pot să folosesc cuvântul acesta. Dar până acum nu s-a întâmplat lucrul acesta.

Magie înseamnă taină, magie înseamnă din ce în ce mai frumos, magie înseamnă o stare pe care nu este nevoie să o explicitezi, nu trebuie să arăți jongleria, trebuie să fii magul, pentru că de acolo vine termenul de magie! Magul este unul dintre Cei Trei Magi de la Răsărit care au avut asupra lor lumina stelei care i-a dus la Bethleem. Lumina aceea nu vă va lăsa să vă rătăciți niciodată! Asta este magia! Lăsați-vă surprinși de ea!

Cum poate omul însă să rămână în starea aceasta de magie? Cu sinceritatea și vulnerabilitatea pe care el o să o dovedească. Nu vă temeți că vă vede cineva plângând că v-ați adus aminte de ceva din copilărie, pentru că în asta constă puterea dumneavoastră! Dacă au reușit băieții mei (n.a. membrii Coralei Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța) să mă facă să plec de aici pentru câteva momente și să las câteva lacrimi, înseamnă că au reușit să mă colinde. Dacă eu voi fi în stare să vă transmit această urare în chip de stare, înseamnă că pot să plec liniștit în seara aceasta.

Magie înseamnă totul. Nu trebuie să așteptăm Crăciunul, să vină ”magia Crăciunului”, ci trebuie să fim ”magia Crăciunului” 365 de zile pe an sau 366, cum a fost anul acesta, că a fost un an bisect. Avem toate șansele să păstrăm cuvintele la locul lor, atâta vreme cât credem că datoria noastră este de a le scoate din tot ceea ce înseamnă limbaj de lemn. Nu poate limbajul de lemn să stoarcă lacrimi. Înseamnă că pentru mine nu există limbaj de lemn, există datoria mea de a da la o parte praful care se așează peste cuvinte.

Dacă vom ști să folosim tot ce a fost bun într-o generație anterioară și avem conștiința că putem să transmitem aceste lucruri frumoase celorlalți, înseamnă că am înțeles multe.

Darul bucuriei este primul mesaj pe care Mântuitorul l-a dat după Înviere, când s-a întâlnit cu femeile mironosițe. Acestea erau îngrijorate, nu știau dacă va fi posibil să dea la o parte piatra de la intrarea în mormânt, dacă vor găsi pe cineva care să le ajute să termine ce începuseră. Ele s-au întâlnit pe cale cu Mântuitorul, care le-a spus:

– Bucurați-vă!

Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că sensul Creației este fericirea creaturii. Nu le-a spus să postească, nu le-a spus să bată metanii, nu le-a spus să își pună cenușă în cap.

– Bucurați-vă!

Știți cât de greu este să ne bucurăm?! Pentru că noi, din start, considerăm că suntem datori să fim foarte serioși, de altminteri se și spune că dacă nu știi ce să faci, trebuie să iei o mină serioasă și să mergi repede. Dacă veți reuși să vă bucurați, veți avea niște roade extraordinare. Nu va fi nevoie să mergeți mai departe, bucuria este singurul argument pentru care puteți să rămâneți pe loc. Se vor umeri ceilalți pentru dumneavoastră. Lângă un om bucuros să știți că toți se adună și toți au nevoie să se conecteze și nu mai este nevoie să consumați energie pentru a merge pe o cale sau pe alta. Rămâneți pe loc, dacă știți să vă bucurați!

Bucuria este și o datorie dar și un program. Bucuria este sensul vieții noastre. Dacă vom înțelege lucrurile așa, vom înțelege că tot ceea ce ni se întâmplă, se întâmplă în favoarea noastră. Rămâne acum să fim convinși că așa stau lucrurile.

Mulțumiri Nadiei Iancu pentru fotografiile pe care mi le-a pus la dispoziție.