Joia de după miercurea (ne)alarmării a debutat în forță! Nici nu mă dezmeticisem bine că a fost noapte și este dimineață și am scăpat nealarmați, că am auzit o gălăgie infernală venind din stradă, un cor de voci masculine care păreau că își interpretează partitura fără vreun… exercițiu prealabil și, evident, fără dirijor! Erau atât de vocali încât am crezut că mi-au invadat curtea, dar până să ajung la geam pentru mai multă… claritate, am primit lovitura de grație!

Iată-ne în frumoasa zi de început de Post! Este luni, în prima săptămână din Postul cel Mare, o săptămână în care Sfinții Părinți au rânduit a se citi și a se trăi, mai degrabă, Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Este o săptămână cu totul deosebită nu prin rânduiala din calendar, ci prin ceea ce poate să scoată din noi această săptămână. Eu niciodată nu am să pot să fiu altceva, în această săptămână, decât seminaristul din 1982, care pentru prima dată în viață auzea de această rânduială. Să știți că în vremea cealaltă, de dinainte de 1989, nu se știa prea bine despre rânduielile bisericești.

Când eram mic, nu eram lăsat de părinți sau de bunici să pun mâna pe cuțit și îmi spuneau:

– Fug îngerii de lângă tine!

Un lucru extraordinar, de o Teologie atât de adâncă încât nici astăzi nu aș putea să vă explic exact ce era în mintea mea de copil, când vedeam un cuțit, deși știam că acel cuțit în mâna bunicului putea să taie și o găină, în mâna bunicii putea să taie și o pâine, știam că în mâna mea alungă îngerii! Vă imaginați că aici ne întâlnim cu Dumnezeu, încă de mici, dacă știm să ne întâlnim cu îngerii, atunci știm să pregătim întâlnirea noastră de mai târziu cu Dumnezeu!

Plouă, ninge, plouă, ninge,

Dar nimic nu îți atinge