Părinții, între întrebări și răspunsuri

Citind aceste rânduri veți afla cu bucuria și uimirea copilului din fiecare că ați primit răspunsuri la întrebări pe care nu știați că le aveați!

Nu există școli care la absolvire să elibereze diplome de… părinți. În schimb, poți să dai examen și să obții permis auto, dar înveți să conduci abia când ieși singur la volan. Poți să aduci pe lume un copil, să citești zeci de cărți de Parenting, să primești sfaturi de la cei cu experiență și totuși să înveți să fii părinte din mers, al tău și al copilului, nu al altora.

Dacă sunteți curioși ce întrebări au părinții dar și ce răspunsuri au primit de la părintele Marius Moșteanu, puteți afla în continuare, dintr-o selecție făcută de mine din întrebările adresate în cursul celor două conferințe susținute de părintele Marius la Biblioteca Județeană din Constanța.

– Cum vorbește Dumnezeu cu noi?

– Încercați să înțelegeți o realitate: Dumnezeu vorbește cu noi înainte de a vorbi noi cu Dumnezeu. Dacă vom reuși să nu Îi mai sugestionăm noi lui Dumnezeu ce vrem, atunci va vorbi El cu noi. Cum vorbește Dumnezeu cu noi? Când ai o anumită stare de nesiguranță, să fii foarte atent că Dumnezeu urmează să răspundă! Și îți ridici ochii și citești pe un panou ”Mergi mai departe”, ”Viața are prioritate” și tu spui că astea sunt de publicitate. Nu este așa! Vorbește Dumnezeu cu noi prin mesajul unui indicator de circulație ”Sens unic”, de ce nu luați în seamă?! ”Obligatoriu la dreapta”, nu sunt semne de circulație, sunt pentru noi, dacă am ști să le decriptăm, asta înseamnă să ascultăm ce vorbește Dumnezeu cu noi.

– Părinte, am doi copii. Zece ani am așteptat să mi-i trimită Dumnezeu. Mi-ați spus că o să am copii și Dumnezeu v-a ascultat. Îi duc în fiecare duminică la biserică. Cel mic de 7 ani, mai năzdrăvan de fel, m-a întrebat dacă Dumnezeu se poate transforma. I-am spus că da. Este în regulă? I-am spus că Îl poate vedea, se transformă în păsări, în oameni amărâți.

– Tot ceea ce ne înconjoară ne vorbește despre Dumnezeu. Spune psalmistul: ”Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”. E adevărat că sunt niște granițe aici, cu panteismul și altele, nu intrăm în amănunte dogmatice pentru că chiar dau la o parte limbajul acesta de lemn. Ne aflăm în Biblioteca Județeană și materialul clientului este aici! Cărțile de povești sunt pentru copii și pentru copiii din bunici! Cărțile acestea ne spun că Dumnezeu se transformă în ceea ce e frumos în noi. Pentru mine, o carte de povești este Însuși Dumnezeu! De ce?! Pentru că El ne transmite de dincolo cuvântul. Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Noi ne înțelegem ca limbaj cu cuvântul, dar dincolo de toate, cuvântul este cel care ne rostește pe noi, adică ne dă un rost! Rostul nostru este să Îl înțelegem pe Dumnezeu în orice! De aceea, încurajați copilul care va întreba dacă Dumnezeu se transformă, încurajați-l să creadă că se poate transforma în ceea ce gândește el frumos. Și atunci, el va învăța să gândească și mai frumos, ca gândul său să fie demn de a-L îmbrăca pe Dumnezeu cu ceva.

– Părinte, care este diferența dintre Iisus și un om oarecare?

– Doar ce v-am spus despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre Cuvântul care este Fiul lui Dumnezeu Întrupat! Dar să știți că Iisus nu s-a coborât ca să facă o prăpastie! Îmi permit să vă spun ceva: nu este nicio diferență între Iisus și un om oarecare. Diferența o facem noi! Dacă am fi în stare să vedem pe Hristos în noi și în celălalt, am rezolva problema.

Nu mai puneți graniță, până aici e Dumnezeu, după aceea încep eu! Până aici este Fiul, după aceea este Tatăl, după aceea este Duhul Sfânt! Dar suntem Fiii Aceluiași Tată! În rugăciunea ”Tatăl nostru” mărturisim pe Dumnezeu și atunci, de ce mă întreabă cineva dacă este vreo diferență între Iisus și oricine dintre noi?! Dacă nu suntem în stare să vedem pe Iisus în orice om și să ne comportăm ca atare, atunci înseamnă că am învățat degeaba, ne-au podidit emoțiile degeaba și am deschis ușa colindătorilor degeaba. În chipul lor a venit Hristos să ne arate că suntem frați! De aceea, nu uitați că între noi și Hristos, noi facem diferența. Noi putem să fim la fel ca El, pentru că El ne-a demonstrat că a fost la fel ca noi!

– În zilele noastre, copiii vor cadouri de firmă, le plac lucrurile scumpe, dar uneori uită ce reprezintă Crăciunul. Cum îi facem să simtă cu adevărat Crăciunul?

– Da, este o întrebare puțin dificilă în cadrul unui Parenting care necesită puțină șlefuire. Un copil acceptă sau mai ales râvnește la o haină de firmă pentru că nu a fost educat să facă diferența altfel! Nu a fost educat să se ridice pe verticală, nu pe orizontală! Nu a fost educat să umble la calitate, la calitatea vieții lui. De aceea trebuie să educăm copiii și nepoții noștri astfel încât să știe că valoarea o dă cel care poartă haina. Nu haina dă valoare celui care o poartă! Trebuie să fim foarte atenți!

Acum să mă ierte frații, am niște surori sportive, aici, dar ați văzut vreodată cum cade un costum de haine pe un antrenor de fotbal și cum cade pe un jucător de fotbal? Cam aici am vrut să vă aduc! Să mă ierte toate categoriile! Să calci a popă, că pot să vă vorbesc despre acest lucru, nu înseamnă neapărat să știi să porți o reverendă, ci să faci din reverendă o matricolă, cum era odată, care să vorbească despre tine și despre instituția pe care o reprezinți!

A avea o haină de firmă este nimic altceva decât a fi… agent publicitar! Nu mai știu dacă mai există moda aceea să avem etichetele pe deasupra! Eu sunt puțin rupt de realitate dar dacă nu scria pe tine toată firma și toate cele, nu era nimic de capul tău! Dar să știți că demnitatea cu care poți să porți o haină face inclusiv haina să cadă altfel! Ce înseamnă să cadă altfel? Haina să găsească în tine tot ceea ce îi trebuie ca să fie pusă în valoare! Niciodată nu o să poată să te pună în valoare haina! De ce? Am văzut și costume impecabile, care orice ai face cu ele, rămân pe verticală și sunt călcate chiar dacă ieși cine știe de unde! Din autobuz nu o să coboare nimeni, să știți, cu Armani de calitate! Nu, stați liniștiți! Întreba cineva prin anii `90:

– Cum să facem cu chinchilla, cu o haină de chinchilla când ne așezăm pe scaun în autobuz?

– Nu vă supărați, dar cine poartă chinchilla nu merge cu autobuzul!

Problema este următoarea, haina nu îl face pe om sau măcar nu îl face până la sfârșit pe om! Pentru că un om îmbrăcat impecabil și cu tot ceea ce îi trebuie, dacă nu are și un mesaj, și un rost al venirii lui în fața unei camere sau în fața unui om să vorbească despre ceva, deja trădează altceva decât haina și la un moment dat cred că s-ar supăra și producătorul unei haine adevărate, atunci când l-ar vedea că nu ar trimite un mesaj pentru ceilalți! Cum ar însemna, de exemplu, să aibă cineva cea mai scumpă geantă din sud-estul Europei, dar să meargă cu ea, așa, ca la piață?! Este nevoie de eleganță, trebuie să ai o mișcare care să spună despre tine că ești calm, că ești bucuros, că știi ce faci și că te bucuri că ești îmbrăcat și te bucuri că poți să dai hainei o valoare mai mare decât o are ea la preț de piață!

– În școli sunt foarte multe situații conflictuale între elevi, între profesori și elevi, chiar și între profesori. Care este abordarea recomandată de Biserică pentru a reduce acest fenomen al bullying-ului?

– Bullying-ul este cel mai important antrenor al tuturor timpurilor!

Aveam 6 ani și la cinci case de casa bunicilor mei, pe aceeași stradă, locuia mătușa mea. Când era să plec de la o adresă la alta, la mijloc erau doi frați care toată ziua stăteau numai să mă aștepte, cu mâinile desfăcute. Pe unul îl chema Marus, nu știu dacă așa se și scria, și pe celălalt Adi. Nu plecam nebătut niciodată de acolo și de atunci am învățat că trebuie să înfrunți lucrurile. Să nu credeți că m-am bătut cu cineva, nu, am învățat să încasez!

Am venit la Liceul 10, actualmente Ovidius, pentru că era lângă gară, tot m-am lăudat că am început Informatica și, bineînțeles, toți strigau după mine ”țărane”! Ca să aflu după ani de zile că tata, care învăța la Liceul Mircea, era numit ”țăranul”, nici măcar nu știau cum îl cheamă, îi spuneau ”țăranul” și era sigur Moșteanu.

Am constatat că dacă nu mă revolt asupra a ceea ce se spune despre mine, este mult mai bine! Nu am uitat niciodată frustrarea pe care am simțit-o de fiecare dată, dar nu am arătat lucrul acesta. Dacă știam că se numește bullying? Nu știam, dar acum îmi dau seama că acest… descoperit bullying pe mine personal m-a învățat să înțeleg că viața se află în două sertare, înăuntrul meu și în afara mea.

Pe copii, eu îi educ să nu gândească cu mintea celuilalt, ci să se gândească la ei. Ce înseamnă să se gândească la ei? Celălalt nu poate să intre în toată povestea asta a ta, dacă nu îi dai voie. E adevărat că sună teoretic că nimeni nu poate să îți facă rău, dacă nu îi dai voie, dar chiar așa este, așa funcționează, să știți. Și o să spuneți:

– Dar ce, sunt nebun? Păi, eu îi dau voie?!

Îi dai voie pentru că intri într-o stare emoțională foarte scăzută și el te simte. Vă spune un copil care pe la 6 ani, totdeauna când auzea că trebuie să plece de la o adresă la alta, se pregătea să ia bătaie. Și o lua, cu siguranță! Dar, dincolo de toate am mai învățat ceva, că nu te poți vindeca de frica de întuneric cu lumina aprinsă! Trebuie să înfruntăm. Decât să facem tot felul de programe în care să admonestăm pe cel care activează bullying-ul, mai bine l-am învăța pe copilul nostru că trebuie să se educe cu gradul de acceptare. Și o să spuneți:

– Păi, ce facem? Numai niște yesmeni?

Caracterul se creează prin luptă. În momentul în care ne dăm seama că nimeni din jurul nostru nu ne este dușman, ci ne este antrenor, atunci veți vedea că altfel stau lucrurile. Când vedeți pe cineva sâcâitor, să îl vedeți ca pe antrenorul răbdării dumneavoastră. Când vedeți pe cineva că nu vă bagă în seamă când faceți un lucru bun, ăsta e antrenorul care vă învață să fiți mai insistenți! Toți cei care ne sunt prezentați că sunt împotriva noastră nu sunt adversarii noștri, sunt antrenorii noștri! Încercați să gândiți așa și, mai ales, încercați să îi faceți pe copii să se simtă în centrul atenției, în sensul că antrenorul nu o să stea niciodată lângă cineva care nu merită să fie antrenat!

Așadar, atât pot să vă învăț, copiii noștri sunt niște supraviețuitori, dacă sunt lăsați să supraviețuiască! Nu le confiscați posibilitatea de a se antrena! Nu le-o confiscați prin oferirea unor concesii mai mari decât este cazul și lăsați-i să se antreneze cu orice! Sunt sigur că acest bullying nu se va termina niciodată! Cine așteaptă să se termine sau să fie vreo lege care să schimbe așa ceva, înseamnă că se amăgește! Chiar întreba un copilaș pe un mare învățător:

– Ce-ar fi dacă noi, cei buni, i-am omorî pe cei răi? Am rămâne numai cei buni?

– Nu, ar rămâne numai criminalii!

Nu e o soluție să te lupți cu celălalt. Este o soluție să înveți să încasezi când trebuie, cât trebuie și cât poți. Azi poți puțin, mâine poți mai puțin…

Când m-am dus pe la 14, 15 ani pe la casa bunicilor, în momentul în care am ajuns în fața casei din care știam sigur că trebuie să vină Marus și cu Adi, am simțit aceeași emoție, mă pregăteam să o încasez! Știți ce bucurie am avut când am ajuns dincolo fără să o încasez?! Asta este adevărata fațetă a așa-zisului bullying! M-am simțit extraordinar! Am spus:

– Am învins!

Pentru așa ceva vreau să antrenăm copiii, să vadă cum este după, să vadă cum este după ce și-au dat seama că viața poate să fie altfel! Așa vă urez!

– Fiecare dintre noi trăim Crăciunul așa cum ne-am obișnuit din copilărie și încercăm să transmitem copiilor noștri ce am învățat. Oare cum putem ști dacă le-am transmis ceea ce au cu adevărat nevoie să știe și să simtă?

– La fel ca la o decizie. Atunci când îți vine un gând să faci ceva sau să nu faci altceva, singura posibilitate de a ști că ai ales bine este starea pe care o ai după ce ai luat decizia. Dacă după ce ai luat o decizie, oricare ar fi ea, e o stare de pace și de liniște, înseamnă că este o decizie bună. Dacă te marchează îndoiala, dacă te marchează tot felul de lucruri care te bulversează, înseamnă un singur lucru: trebuie să te întorci și să gândești mai bine. Nu gândiți că dacă vă întoarceți vă numiți ”Răzgândilă”, nu! Important este să vă echilibrați mintea, până când această minte poate să vă lase să dormiți. A avea un somn performant înseamnă a fi împăcați cu noi înșine. A avea un somn performant înseamnă a accepta că greșim, a accepta că suntem în drum către ceva, a accepta că nu am ajuns încă și a accepta că e bine, că ne-am trezit, că putem să recuperăm! Cam aceasta este strategia pe care v-o propun eu.

De unde știm că un copil a fost educat bine sau nu? În primul rând să urmăriți un lucru: cum se comportă el în afara casei. Degeaba un copil vine acasă și se comportă smerit, își face temele și chiar vine cu note mari și totul este în regulă, dacă atunci când vine la școală, face prăpăd, dacă atunci când iese pe ușă, nu vede vecini, nu vede nici în stânga, nici în dreapta, nu salută pe nimeni. Degeaba sărută mâna bunicilor, dacă nu o face și cu cei cu care nu îl vede nimeni ce comportament are! Încercați să surprindeți copilul dar nu îl obstrucționați! Explicați-i a doua sau a treia zi, nu în momentul în care este la… fierbințeală, pentru că este posibil ca să nu poată să recunoască.

Fiți foarte delicați! Copiii nu învață un comportament din cărți sau din vorbe, ci din comportamentul dumneavoastră! Așadar, răspunsul este la noi. Un copil este educat bine sau nu, după cum noi înșine ne-am educat copilul din noi. Nu așteptați de la altcineva, în primul rând, copilul acela este în fiecare dintre noi și dacă vrem să îl ajutăm cu ceva, trebuie să vadă la noi o evoluție, să vadă o strădanie. Nu trebuie să ne vadă că am ajuns undeva, ci trebuie să ne vadă în drum către ceva. Acel ceva este varianta noastră cea mai bună.

– Băiețelul cel mic, o dată la ceva timp, seara, mă strigă și îmi spune că este obosit și să mă rog eu pentru el. Dumnezeu se supără puțin pe el? Ce trebuie să îi spun? Are doar 7 ani.

– Legătura noastră cu un copil trebuie să fie cu mintea noastră la mintea lui. Dacă noi îl judecăm cu mintea noastră pentru faptul că a obosit sau nu, pentru faptul că are chef sau nu, pentru faptul că își iese din fire sau nu, asta înseamnă că greșim! El nu a gândit cu mintea noastră! Știți cum e cu pacientul acela care a venit la doctor și doctorul i-a spus:

– Măi nene, știi care-i treaba? După părerea mea, dumneata bei cam mult.

Și pacientul i-a spus:

– Nu vă supărați, eu beau după părerea mea, nu după părerea dumneavoastră!

Încercați să înțelegeți că un copil are nevoie să fie tratat de la egal la egal. Nu vă așezați în zona ascendentă a autorității, că pierdeți! Copilul primește autoritate pe verticală numai acasă, după ce a plecat din casă, autoritatea este numai pe orizontală. De la cine? De la derbedeii care ies în față, de la cei care sunt teribiliști, de la cei care deranjează orele, de la cei care sunt văzuți, în sensul negativ al cuvântului. Pentru ei, asta înseamnă autoritate deplină! Dacă însă noi ne așezăm la nivelul lor, atunci o să întrebe ei:

– Măi, dar cum era pe vremea voastră? Cum rezolvați voi o problemă de bullying? Cum rezolvați voi o problemă de comportament cu un coleg care a fost prins cu minciuna?

Și, încet, încet începe un dialog. Acel dialog este o mare, mare capcană! V-a prins! Trebuie să fiți foarte atent pentru că el nu așteaptă să îi spuneți ceea ce, din păcate, orice părinte îi spune! Orice părinte, când este pus în fața unui dialog așa-zis sincer, începe să dea din el niște lucruri pe care, din păcate, nu le poate gestiona numai cu mintea lui. Trebuie să intri și să lucrezi cu materialul clientului, așa cum v-am spus eu de la început. Să spui:

– Uite, am să îți spun cum era pe vremea noastră, dar pe la tine cam cum stau lucrurile?

Lăsați-l pe copil să vorbească înaintea voastră! Atunci se va inversa puțin situația și poate sinceritatea să se instaleze! E un program, sinceritatea este un program care se instalează cu niște drivere! Dacă nu aveți ”mobilat” sistemul de operare, nu are loc de întors și nu se poate instala ceva pentru că lipsește memoria de lucru! Memoria de lucru să știți că se exersează! Să aveți răbdare, să nu plecați după fentă, pentru că un copil este un jongleur! Cu mingea sau cu gândul, este același lucru pentru el! Lăsați-i pe copii să spună întâi ei și veți învăța ceva excepțional! Nu faceți pe deștepții! Vă rog eu frumos. Sunt ei mai deștepți ca noi! Avem de învățat!

– Nepotul de doi ani și jumătate, din ziua în care i-a murit bunicul, a început să îl vadă și să vorbească cu el. Cum de doar el îl poate vedea?! Ne spune că se joacă cu el și că la masă stă lângă el.

– Este o reacție pe care trebuie să o controlăm noi, ca adulți. În momentul în care ni se mărturisesc lucruri de genul acesta, fără să ne dăm seama, noi intrăm în panică. E total greșit. De ce să intrăm în panică?! Noi avem în noi, de fapt, posibilitatea ca granița asta pe care o vedem între lumea noastră și lumea de dincolo să nu fie o graniță, să fie un Spațiu Schengen. Copiii sunt în Schengen, noi nu suntem în Schengen! De ce?! Pentru că nu știm să ne comportăm ca atare, încă mai stăm la vamă, încă mai așteptăm să ne vină rândul… Dar, să știți că este o realitate, generațiile de dincolo transmit prin cei mici. De ce prin cei mici? Pentru că sunt mai puțin ticăloșiți. Doi ani jumate, ați auzit, da?! Până la 3 ani, copilul nu are conștiință. Ce înseamnă conștiință? Vă dau un experiment. Dacă aveți un copil sub 3 ani, uitați-vă la el și măzgăliți-l pe nas și arătați-i o oglindă și o să se amuze. Dacă copilul are peste 3 ani, după ce s-a văzut în oglindă, se șterge. De ce? Pentru că are conștiința că este ceva în neregulă. Atunci începe conștiința.

Lăsați copiii să vă transmită lucruri! Lăsați copiii să fie parte din ei înșiși și din noi! Dacă unui copil de doi ani și jumătate îi spui:

– Șșșt, taci, nu mai spune așa ceva! L-ai văzut pe bunicul! Unde l-ai văzut pe bunicul?!!

Dar, ce, trebuie să îl vezi și tu pe bunicul ca să poți să îl crezi???

Poți să îi spui:

– Ia spune-mi, cum era îmbrăcat? Dar tu ce stare ai avut atunci?

Și începi un dialog cu el, chiar dacă are numai doi ani și jumătate! El se va deschide să îți spună mai mult și vei afla mai multe! Și va avea o conștiință liberă! Din acel moment, nu va mai fugi de colo, colo, să se ascundă. Și ce faceți? Îl învățați să fie mincinos și mai târziu, când îl întrebați de vreo notă la școală, vă mirați că este atât de experimentat că schimbă vorba imediat! Pentru că dumneavoastră l-ați educat!

Dacă suntem atenți cum educăm un copil, lăsându-l să debordeze de sinceritate, copilul va rămâne la nivelul de sinceritate pe care l-a avut atunci când v-a mărturisit lucruri așa-zis de nemărturisit.

– Vă rugăm, câteva cuvinte despre reîncarnare. Este adevărată? Biserica o acceptă?

– La Pilde 26 cu 27 spune: ”Părinții mănâncă aguride și se strepezesc dinții copiilor”. Din punct de vedere neurologic s-a stabilit că există patru generații transgeneraționale, care primesc niște neputințe ale celor în cauză și le duc până la a patra generație. Cam aici se încheie dialogul despre reîncarnare. Ea există la nivelul la care v-am spus eu despre ea. În mine este străbunicul, bunicul, tata și cu mine. S-a stabilit că în momentul concepției, cea care va deveni bunică a transmis, deja, totul și nepoatei. Și atunci, dacă este vorba despre embrion, putem să o numim și reîncarnare, dacă vreți, să nu mă cert cu nimeni. Dacă vreți să merg până la capăt, este vorba de termeni tehnici. Nu plecați din nou după fentă pentru că reîncarnarea în altă vietate, până când ajungi la pisica cu nouă vieți, este altă poveste. V-o poate spune altcineva, eu nu pot să vă spun  povești, eu vă spun despre Teologie, pentru că este un domeniu la care mă pricep… oleacă!

Încercați să înțelegeți că în gena noastră mai sunt și strămoșii, dar v-am spus de cei patru de dinainte, mai sunt patru și după!

Știți când se naște un bunic? Să vă spun răspunsul unui copil de 5 ani!

– Câți ani are bunicul tău?

Și el a răspuns imediat:

– Cinci ani.

– Cum adică?!

– Păi, da, pentru că până să mă nasc eu, nu era bunic!

Dacă prindem esența acestui răspuns, am primit totul despre reîncarnare și puteți să fiți la fel de senini ca mine, atunci când auziți despre subiecte așa-zis tabu sau așezate în niște sertare în care nu avem voie să umblăm. Nu e adevărat! Nu există subiecte tabu, există numai minți care s-au încuiat și ele în sertarele respective și nu au mai ieșit! Fișierele noastre sunt deschise și vă spun că în ceea ce privește partea aceasta de transformare transgenerațională, este o cheie a evoluției noastre.

Dacă vom ști să folosim tot ceea ce a fost bun într-o generație anterioară și avem conștiința că putem să transmitem aceste lucruri frumoase și celorlalți, înseamnă că am înțeles multe!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru că îi pasă de copiii din noi și de cei de lângă noi.

Fotografie de Nadia Iancu, căreia îi mulțumesc pentru ajutor.