O ”rememorare a Cerului”
Dacă am avea conștiința că o icoană cu un sfânt mucenic face din noi un curajos, cu siguranță că vom avea curajul mucenicului. Dacă o vom avea pe Maica Domnului în icoană cu conștiința că Maica Domnului este cu noi, cu siguranță că maternitatea va fi ”reinstalată” în societate.
Dacă vom avea un nou praznic, Botezul Domnului, Schimbarea la Față și toate celelalte praznice, vom aduce praznicul cu lumina lui în această situație cu noi. Așadar, o pelerinare cu icoanele înseamnă o ”rememorare a Cerului”, înseamnă o așezare a lucrurilor astfel încât să înțelegem că Biserica este în noi și ține de noi să nu arătăm cu degetul ce n-a făcut sau ce a făcut Biserica, pentru că, de fapt, arătăm în noi. Noi suntem cei care facem Biserica! Și cum o facem? Ieșind din starea de confort!
Știu că după prima săptămână de Post, poate că ați vrea să vă relaxați, să stați puțin liniștiți și vine cineva și vă spune:
– Hai să mergem să înconjurăm cartierul cu icoane!
De ce vă cer eu personal acest lucru? Pentru că numai așa putem să ne demonstrăm nouă înșine că cei care în 843 au instaurat icoanele în Biserică nu au făcut-o numai pentru ei, ci au făcut-o și pentru noi. Să arătăm societății, pentru că nu avem pretenții să vină cu toții la biserică pentru că nu suntem toți creștini, cel puțin aici, în zona noastră, sunt musulmani, sunt și creștini frați de-ai noștri pe care îi salut acum că se pregătesc pentru frumosul praznic al Învierii și astăzi sunt Floriile. Dacă aveți ceva frați sau colegi de muncă romano-catolici și-i cheamă Florin, Florentin, Cameliu, Camelia și toate celelalte nume de flori, astăzi puteți să îi surprindeți cu un telefon prin care să le spuneți că este ziua dumnealor. Spuneam că avem și alte comunități, deci nu suntem chiar atât de nesiguri pe adevăr, este și un adevăr social, pe lângă adevărul acesta al Bisericii, trebuie să ținem cont și de cealaltă parte. Întotdeauna când vedeți un preot să știți că el este subordonat dublu, și Patriarhiei dar și legilor statului. Dacă ați fi martori la o hirotonie, chiar se mărturisește acolo cum se face această preluare de dublă subordonare. Dar mergem la un pelerinaj. Cum să o facem? Primul pe care noi îl avem în icoana pe care o purtăm să știți că trebuie neapărat să apară și pe fața noastră, lumina Lui, curajul Lui, dorința Lui, să apară și la noi.
Numai cu conștiința că purtăm nu o icoană, ci suntem purtători de icoane și nu numai, suntem purtători de viață duhovnicească, putem să facem din pelerinajul acesta ceea ce trebuie să facem, ceea ce se așteaptă de la noi să facem. Altfel, poate să fie o turmă care merge în spatele unui păstor și se uită la ceas, se uită la soare: ”Doamne, de n-ar ploua”. Uite, Dumnezeu și-a făcut datoria, nu plouă, chiar ne-a trimis și un soare frumos! Dar de ce să nu dăm mărturie despre soarele acesta? De ce să nu dăm noi mărturie despre icoanele pe care le vom duce cu noi? Noi suntem pregătiți aici să vă dăm la fiecare în parte câte o icoană, să văd câți mai rămâneți după ce încheiem slujba și sunt sigur că măcar dacă nu puteți să rămâneți, că nu o să puteți să rămâneți toți, să aveți în gând ca la anul, de Duminica Ortodoxiei, să nu vă faceți niciun plan după slujbă!
Mi-am propus ca la anul să fim mult mai atenți, după ce terminăm și cu această procesiune, să încercăm să reînnodăm ceea ce am făcut acum patru ani, în timpul pandemiei, când pe noi nu pandemia ne deranja atât de tare, cât o barieră care ne închisese și era să închidă prin faliment mai mult decât a închis, că au și dat faliment câteva societăți, sunt câțiva frați care nici acum nu au încheiat ratele la Bancă, în trei ani de zile. ”Să nu uiți, Darie”, era un îndemn dintr-o carte a lui Zaharia Stancu, nici dumneavoastră să nu uitați! Dar o să vă mai amintesc eu! Atunci începusem un obicei care a durat vreo trei săptămâni, cât am putut să ne manifestăm, mergeam de la biserică și beam o cafea la cafenelele din zona noastră, din Zona Peninsulară, pentru că nu puteau să aibă alți clienți, pentru că nu puteau să se ducă alții, acolo, la cafea. Era un vânt, o dată, altă dată era o ploaie, apoi a fost și soare, au fost câteva duminici frumoase și aș vrea să reînnodăm această traiectorie pentru că rostul ”antrenamentului” de astăzi de a ieși cu icoanele este acela de a ne pregăti pe noi să avem conștiința că ori de câte ori ieșim din biserică, ieșim cu o icoană! Ori de câte ori plecăm spre casa cuiva, plecăm într-un pelerinaj, să îi aducem o bucurie, să îi aducem o veste bună, să îi aducem conștiința că nu este singur, că ne pasă de el și cred că acesta este rolul pelerinajului, de a ne antrena în a face lucruri frumoase, de a ne antrena în a înțelege dincolo de cutume, de a ne antrena să ne verificăm din când în când dacă mai știm unii de alții.
Mai știți ce era acum cinci ani în locul Băncii Religiilor? Nu prea mai știți. Acum este interzis la stânga, dacă te duci spre Mamaia, asta vă pot spune. Mai știți ce era înainte pe un loc ce acum este Hrisicos? Ați uitat de Banca de Dezvoltare, care apoi a fost BRD. Ați uitat. Așa sunt și icoanele la care nu se mai uită nimeni, se uită ce chip este. Sunt întrebat de multe ori, dat fiind și faptul că unele sunt inscripționate în chirilică, altele în grecește, e mai greu, și sunt întrebat ”Ce sfânt este aici, părinte?”. Să știți că nu trebuie neapărat să știți limba greacă sau caracterele chirilice. Dacă știți câte ceva din viața sfântului respectiv, vă veți da seama care este diferența între Sfântul Dimitrie și Sfântul Gheorghe. Amândoi sunt călare, amândoi au sulița în mână, unul are un balaur, adică e Sfântul Gheorghe, că de aceea se numește Brațul Sfântul Gheorghe, cel din Deltă, iar celălalt are un chip înfrânt, al lui Lie și este Sfântul Dimitrie. Dacă vom vedea o icoană în care este un copilaș îndreptat către un arhiereu, este Aducerea la Templu a Maicii Domnului sau, dacă sunt și doi porumbei, este Intrarea Mântuitorului, aducerea Sa la 40 de zile ca să se facă rânduiala răscumpărării. Dacă vedeți trei sfinți aruncați cu fețele la pământ și pe Mântuitorul încadrat de alți doi, e Schimbarea la Față. Nu trebuie să citiți lucrurile acestea, ci trebuie să le simțiți, prin personaje, prin tot ceea ce înseamnă mesajul nescris din icoană, pentru că rostul icoanelor, printre altele, este acela de a învăța despre credință pe cei care nu știu citi. Dar noi nu cumva avem aceeași datorie, de a învăța despre credință pe cei care nu au răbdare?
Dacă cineva ar vedea un om liniștit, un om luminos, ar învăța că așa ne vrea Biserica. Dacă ar vedea cineva că într-o ceartă, unul stă numai cu capul în jos și când te uiți la el, știi bine că nu este el de vină, atunci este o mărturie despre ce înseamnă smerenie, este o icoană a smereniei. Tot ceea ce se cere pentru viața noastră este să fim icoane și astăzi avem posibilitatea să fim icoane, mai mult decât altă dată, pentru că astăzi, ochii sunt ațintiți către icoane. Dacă ar veni la mine cineva dintre cei care manevrează presa în zilele acestea și m-ar vedea cu o icoană în mână, l-aș ruga, fără nicio încurcătură, să se uite în ochii mei, dacă reușesc să transmit ce este în icoana aceea, înseamnă că am voie să o țin în mână, dacă nu, o să mai încerc și altă dată. Dacă nu vom ajunge să fim icoană, nu numai că nu avem voie să ținem icoana în mână, ci înseamnă că nu ne-am făcut datoria, am pierdut două, trei ceasuri în biserică, pe la Canoane, pe la Denii, degeaba, am postit degeaba pentru că la sfârșitul postirii ar trebui să luminăm ca o icoană! Prin ce? Prin răbdare, prin îngăduință, prin cumințenie și prin tot ceea ce înseamnă a înțelege că Hristos ne cheamă să fim icoane, nu ne cheamă neapărat să umplem casa de icoane. Văd prin intersecții, că mă uit în stânga și-n dreapta, sunt dintre creștinii noștri care de abia mai zăresc semaforul prin parbrizul mașinii pentru că au toată catapeteasma în față, dar dacă ar lăsa geamul portierei în jos și ați auzi ce debitează, v-ați da seama că acea catapeteasmă nu îi ajută cu nimic la îmbunătățirea unui comportament civilizat.
Ce înseamnă să fim icoane? Înseamnă exact ceea ce vrea Biserica de la noi, să fim sfinți! Am să închei cu o povestioară pe care o știți de mult, dar pe care îmi place să o mai amintesc, așa, din când în când. Era un student teolog care s-a dus să vadă niște parohii vacante. Și a găsit o parohie fără preot și s-a interesat pe acolo și într-o duminică a îndrăznit și a ieșit pe străzi. Și pe lângă biserică era o mamaie care atunci când l-a văzut spilcuit și îmbrăcat așa, deh, omul era student care se respecta, nu vă spun din ce secol că acum probabil ar fi cu blugii tăiați, nu l-ar mai recunoaște nimeni, dar omul ăsta chiar vroia parohia respectivă și când l-a văzut mamaie, a bătut două metanii și i-a luat mâna și i-a sărutat-o.
– Vai, dar uite care e treaba, te rog frumos, am venit și eu să mă uit că nu aveți preot la biserică și poate mă lipesc și eu pe aici, dar nu îmi săruta mie mâna, că n-oi fi eu nici un sfânt!
S-a uitat mamaie la el și i-a spus:
– Maică, dacă vrei să fii preot la noi în parohie, să știi că noi sfânt te vrem!
Așa ne vrea societatea pe noi, sfinți! Nu vă mai gândiți dacă are societatea ceva de câștigat, dacă suntem noi sfinți! În primul rând avem noi de câștigat! Are vecinul nostru de câștigat și toți care ne înconjoară au de câștigat! Dar să nu uităm, societatea și Biserica chiar așa ne vor, să fim sfinți. Dacă veți vedea oameni cu icoane în mâini, coborâți, dacă nu reușesc ei să o facă, coborâți dumneavoastră chipul icoanei în inima aceluia care o ține în mână și cu siguranță că vom reuși împreună să fim pe calea sfinților, pentru că știu și oameni care, mai în zeflemea, au și ei o icoană în mână și dacă spune cineva: ”Măi, dar ești icoană! Ești iconar!”, răspund: ”Ei, nu sunt eu chiar așa!” Să vă apropiați să îi spuneți: ”Nu te supăra, dar cei de la balcoane, care se uită la noi, chiar cred că sunteți sfinți, să nu-i dezamăgim!”. Asta v-am rugat, ca aceia care se vor uita la noi să vadă, într-adevăr, icoanele vii, nu purtători de icoane, ci icoane care și-au asumat icoane, icoane care știu că toți din jurul nostru au nevoie ca noi să fim icoane! Dar nu icoane uitate, icoane despre care nimeni să nu mai știe ce înseamnă sau pe cine reprezintă! Reprezintă chipul lui Dumnezeu din om!
Predica părintelui Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, în Prima Duminică din Post, a Ortodoxiei. Mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a-i reda în scris cuvântarea și mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe
Leave a Comment