Primăvara trage cortina de stele

Acoperind senin cerul inimii mele.

Înmiresmate adieri de val de mare

Îmi dau curaj să mă visez în depărtare,

În munți cu adieri de cetină tot verde

Și câmpuri mirosind a fân de cai sălbatici,

Uscat de vântul cald, primăvăratic.

Cu ochii larg deschiși, zâmbind la cer,

Mă bucur să descopăr că eu încă sper!

Copilul cel zburdalnic ce trăiește-n mine,

M-a învățat să-mi amintesc că totul este bine!

Când primăvara se transformă-n vară,

Iubesc înmiresmatul vânt de seară,

Purtând al său discret parfum floral

Cu note mai sărate din al mării val.

La ceas târziu, căci ziua lenevește tot mai tare,

Nici că-ți dorești o altă desfătare!

Privești în sus spre cerul înstelat

Și mulțumești că iar ai înviat!

Chiar dacă îmbătat de viața ta cea nouă,

Ți-ai rătăcit adresa cu vreo stradă, două,

Copilului din tine nici că-i pasă,

Dacă mai rătăcește calea-n drum spre casă!

Share: