Hristos ne trimite deja într-o lume a neobișnuitului, într-o lume a inversării rolurilor, într-o lume care ne arată că ceea ce credem noi, oamenii, că trebuie să facă celălalt nu este chiar așa!
Hristos ne trimite deja într-o lume a neobișnuitului, într-o lume a inversării rolurilor, într-o lume care ne arată că ceea ce credem noi, oamenii, că trebuie să facă celălalt nu este chiar așa!
Momente emoționante au avut loc, astăzi, la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, unde părintele Alin Boc a ținut să îi facă părintelui paroh Marius Moșteanu, o frumoasă surpriză și a rostit câteva cuvinte înaintea predicii la Pilda Fiului Risipitor pe care părintele Marius se pregătea să o țină:
Când eram mic, nu eram lăsat de părinți sau de bunici să pun mâna pe cuțit și îmi spuneau:
– Fug îngerii de lângă tine!
Un lucru extraordinar, de o Teologie atât de adâncă încât nici astăzi nu aș putea să vă explic exact ce era în mintea mea de copil, când vedeam un cuțit, deși știam că acel cuțit în mâna bunicului putea să taie și o găină, în mâna bunicii putea să taie și o pâine, știam că în mâna mea alungă îngerii! Vă imaginați că aici ne întâlnim cu Dumnezeu, încă de mici, dacă știm să ne întâlnim cu îngerii, atunci știm să pregătim întâlnirea noastră de mai târziu cu Dumnezeu!
Viața omului este cartea, iar el este aidoma semnului de carte care marchează prezentul. Chiar și când acesta se mai caută prin trecut, energia acelor momente regăsite îl propulsează în… viitorul prezent, ca o mașinuță cu arc pe care o tragi înapoi ca să meargă înainte.
Într-un exercițiu de imaginație cum numai copiii pot avea, uneori, semnul de carte se mai pune și în viitorul poveștii, ca atunci când visezi cu ochii deschiși și te oprești pentru a trăi, iar oprirea te aduce mai aproape de bucuria trăirii viitorului. Așa văd cartea ”Terapia Tăcerii”, o împlinire a unui vis la nivel de energie colectivă, autori și cititori, deopotrivă, o minunată colaborare a doamnei Prof. Psih. Ani Cășărică cu Preot Dr. Marius Moșteanu, despre care, co-autoarea spune că ”s-a născut din credința că liniștea vindecă acolo unde cuvintele se opresc. (…) Nu este doar o carte, ci o chemare: să asculți Tăcerea și să descoperi Lumina din ea”.
