Postul, o întoarcere în noi și o grijă de a face ce ține de noi

”Dacă aveți ceva sfânt, încercați ”nimic zicând”, atunci când lumea vă spune lucruri urâte despre propria persoană. ”Nimic zicând” este singurul răspuns pe care Postul ne învață să îl oferim, fără să fim catalogați ca obraznici că nu vorbim, fără să fim catalogați ca oameni care nu știm ce să răspundem. Chiar dacă vor avea această impresie, este treaba celor care gândesc așa”.

Acesta este îndemnul părintelui Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, în predica sa la Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul – Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfințite. În anul 2013, în predica sa la Porunca Iubirii, părintele ne învăța că ”Dumnezeu ne așteaptă să Îi fim Lui fii și dacă vrem să Îl iubim, trebuie să ne iubim pe noi, pentru că așa cum ne iubim pe noi, îl iubim pe aproapele nostru”. Poate că trebuie să începem acest ”nimic zicând” tot cu noi, să păstrăm tăcerea dacă nu avem nimic frumos să ne spunem, să căutăm să ne îndreptăm cu blândețe și cu fermitate, atunci când gândim că nu am făcut totul perfect și abia apoi să aplicăm acest ”nimic zicând” și cu cei din jurul nostru care nu neapărat ne împărtășesc convingerile. Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a reda textul predicii sale aici și îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru că mi-a oferit înregistrarea acestei predici pentru a v-o putea da în scris vouă, cititorilor mei. Vă invit să citiți în continuare predica părintelui la Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul dar și pe cea de la Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanu și vă mulțumesc pentru răbdare.

”Cu pace să ieșim, în numele Domnului”

Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul pe care am oficiat-o astăzi este una deosebită prin faptul că ne aflăm la finalul a două zile aliturgice. Postul începe cu o grijă foarte, foarte mare a Sfinților Părinți de a nu ne lăsa pradă intrării într-un ritm pe care l-am avut până acum, adică începeam un Post, lăsam sec duminică seară și începeam un Post, de-a doua zi puteam să facem și Sfânta Liturghie, să ne și împărtășim și intram, așa, într-o anumită așa-zisă normalitate de Post. Ei bine, Postul Mare începe cu două zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie, tocmai pentru a respecta dorința multora dintre creștinii ortodocși, luată din viața monahală, de a posti primele trei zile cu Post negru. Se obișnuia și se obișnuiește lucrul acesta și, ca o mângâiere a celor care au reușit trei zile de Post negru, în seara aceasta, pentru că la toată slujba ați auzit despre rugăciunile noastre cele de seară, toată slujba a fost de seară, a fost unită cu Vecernia, luată din Liturghia de Lăsatul Sec de Brânză și Liturghia Darurilor Înainte Sfințite este ca o preluare de ștafetă. Am sfințit Darurile, duminică, am ținut Post, luni, marți și, iată, miercuri și aceasta pe care noi trebuia să o săvârșim miercuri seară, nu o putem sluji miercuri seară pentru că în seara aceasta sunt Deniile, dar rânduiala este atât de amplă în săptămâna aceasta încât iată că am intrat cu pași siguri pe noi în rânduiala Postului.

Și ce înseamnă Postul? Postul este foarte diferit de ceea ce am săvârșit noi de Crăciun. Postul este Postul Mare și este foarte diferit de ceea ce săvârșim noi, miercurea și vinerea. Postul este o atitudine, în primul rând, este o atitudine de a ne aduna în noi, de a încerca să nu mai fim atât de dependenți de ceea ce fac alții și de a nu mai scormoni tot felul de justificări de genul ”Eu nu fac așa pentru că nu face nici celălalt” sau ”Eu fac așa pentru că așa se face” și așa mai departe. Postul acesta este deosebit pentru că ne cheamă la o mai mare întoarcere în noi. O întoarcere în noi nu se poate face fără să avem conștiința că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru este în favoarea noastră. Dar cum vom putea vedea lucrul acesta? Nu o să îl vedem decât atunci când ne adunăm. Noi în general ne împrăștiem, avem niște reflexe educaționale și sociale care ne fac să credem că lumea exterioară ne poate dicta interiorul nostru, ceea ce este fals. Nu ne poate nimeni dicta, că este o părere că lucrurile stau așa, asta este altceva, dar nimeni nu poate să ne facă rău, dacă nu îi dăm voie. Știu că sună teoretic dar să știți că este practic. Nimeni nu poate să ne clintească dintr-o schimbare în care noi credem, dacă suntem motivați să o facem până la capăt.

Absolut nimeni nu poate să ne oblige acum pe noi să postim sau să nu postim, pentru că lucrul acesta ține de noi. Dar cu o singură condiție: și noi să ne purtăm ca atare! Nici noi să nu îl tragem de mânecă pe cel așa-zis ”neputincios”, să facă ceea ce facem noi! Dacă vom înțelege că lumea se va comporta cu noi exact cum ne comportăm noi cu ea, cu siguranță că vom înțelege mai bine ce înseamnă Postul. Postul înseamnă o întoarcere în noi și o grijă pentru noi nu în sensul egoist, ci în sensul realist, să fac ce ține de mine. V-ați luat din timpul dumneavoastră, ați jertfit din ceea ce trebuia, între ghilimele, să dăruiți altora din timpul dumneavoastră. Ei bine, acest timp, până în seara aceasta, o să vedeți că rânduiește Dumnezeu să îl răscumpărați într-un fel sau într-altul, dacă aveți puțină atenție asupra faptului că până acum, de exemplu, într-o zi normală, într-o miercuri normală, vă pregăteați pentru un Post normal și vă făceați rânduielile de dimineață, așa cum le făceați. Ei bine, astăzi veți constata că puteți intra într-o altă stare. Lucrul acesta ține de fiecare în parte. A intra într-o stare în care să nu te atingă celălalt cu nicio vorbă și cu nicio privire și cu nicio insinuare ține de noi. Acum vă veți duce la locurile dumneavoastră și dacă nu veți răspunde la primele provocări, înseamnă că ați rezolvat problema.

– Unde ați întârziat? Așa faceți voi mereu!

– Uite așa sunteți voi, creștinii! Vă dați mari că țineți Postul dar uite că uitați de program!

Dacă puteți să tăceți și să nu contraargumentați în discuția cu cel care vă admonestează, cu siguranță că veți înțelege ce înseamnă Postul. Da, a început Postul, dar trebuie să știe și ceilalți? Nu trebuie să știe că noi acum vrem să intrăm într-o altă rânduială. Nu, aceasta este problema noastră și în măsura în care veți reuși să nu răspundeți provocărilor la nivelul la care sunt aruncate ele, cu siguranță că atunci veți înțelege că Postul acesta este într-adevăr deosebit și desăvârșit și ne așteaptă, prin rugăciunile de miercuri pe care le vom săvârși împreună, să înțelegem, cu fiecare Sfântă Liturghie, cum este să se predea ștafeta Darurilor Înainte Sfințite de duminică spre miercuri și apoi să așteptăm duminica să mai pregătim pentru cursul săptămânii o Liturghie. De ce? Ca să înțelegem că sufletul nostru trebuie să treacă prin mai multe feluri de a se încărca! Feluri de a se încărca în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și a Sfântului Vasile cel Mare, cum o să facem duminică, acum, este deosebit față de Liturghia aceasta care se săvârșește foarte smerit și foarte deosebit, având un moment în care preotul iese cu Cinstitele Daruri Înainte Sfințite, ”nimic zicând”.

Acest ”nimic zicând” este răspunsul pentru cei care vă admonestează de astăzi înainte. Noi v-am făcut un exercițiu de a vă arăta că se poate, am ieșit cu Cinstitele Daruri, știind câtă valoare au ele și nu am mai spus nimic, nu am mai pomenit nimic, nu am mai spus nimic în afară de sfințirea pe care o săvârșisem duminică, la Sfânta Liturghie. Dacă aveți ceva sfânt, încercați ”nimic zicând”, atunci când lumea vă spune lucruri urâte despre propria persoană. ”Nimic zicând” este singurul răspuns pe care Postul ne învață să îl oferim, fără să fim catalogați ca obraznici că nu vorbim, fără să fim catalogați ca oameni care nu știm ce să răspundem. Chiar dacă vor avea această impresie, este treaba celor care gândesc așa. Așadar, ”Nimic zicând” este mesajul cu care să mergem înainte, ”cu pace să ieșim în numele Domnului”!

”Cereți și vi se va da. Căutați și veți afla. Bateți și vi se va deschide.”

În a treia zi de Post, mă aflu în fața dumneavoastră cu un busuioc. De ce? Pentru că de la el avem de învățat foarte multe lucruri, exact așa cum ați descifrat din ceea ce Mântuitorul ne-a spus.

La toate aceste chemări pe care Mântuitorul ni le face, există o întrebare: Până când? La această întrebare ne răspunde busuiocul. Pentru că noi, ori de câte ori avem un îndemn să batem că ni se va deschide, ne întrebăm:

– Măi, dar cât să bat, că am bătut?!

”Caută și vei afla”.

– Da, dar cât să caut, că eu am căutat?!

”Cere și ți se va da”.

– Dar până când, că eu am cerut?!

Până când? Uitați-vă la acest busuioc pe care unii pot să îl folosească în bucătărie, pentru prepararea unor spaghete, alții pot să îl folosească, cum suntem noi, slujitorii, ca să sfințim casa, alții pot să îl așeze în grădină, ca atunci când vara îi mai deranjează țânțarii, să mai fie ocrotiți, fiecare folosește acest busuioc pentru ceva. Va să zică, pentru unii poate să fie bun, pentru alții poate să fie frumos, pentru alții poate să fie util, dar el își oferă posibilitatea de a fi util, bun sau frumos, dacă este în primul rând ”obstrucționat”, scos din starea lui de confort. Dacă strângeți puțin busuiocul, vă recomand ca numai atunci să îl mirosiți.

Eu am venit în fața dumneavoastră cu un firicel de busuioc pe care nu am îndrăznit să îl scot din rădăcină, pentru că vreau să îl las să își atingă scopul pentru care a venit pe lumea aceasta. Poate să fie bun sau comestibil, frumos este, după cum îl vedeți, miros aduce, alungă țânțarii și alte gângănii, dar el mai are un rol: să se facă mare. Pentru că nu sunt bucătar, nu o să mă înfrupt din el. Pentru că sunt grădinar, o să îl duc la mine în curte să îl așez, ca să vedem ce iese până la toamnă, dar important este că acest firicel de busuioc este cel care îmi aduce aminte că sufletul nostru este plăpând, dar nu poate să dea din el ceea ce poate să dea, dacă nu este puțin strâns în palme.

Este însă vorba despre viața noastră! Noi credem că putem să împrăștiem un miros plăcut și să strălucim numai dacă suntem în starea noastră de confort. Dacă cineva vine și ne obstrucționează cu ceva, imediat intrăm într-o stare de defensivă și suntem pregătiți de luptă, ori nu este așa. Ca să înțelegeți mai bine, o să vă spun povestea unei cești de cafea, care povestea unor ”surori” că a speriat-o de moarte cel care a confecționat-o. Le-a spus:

– Măi, surorilor, când a luat pământul și a început să îl bată cu putere între palme, să îmi mai dea niște apă, ca să îmi revin din leșin, am crezut că s-a terminat! Dar n-a fost suficient, m-a așezat pe o roată și m-a învârtit de se învârtea toată lumea cu mine! Și n-a fost suficient! După ce a terminat rotirea, mi-a atașat o codiță și am spus că e gata și atunci m-a aruncat într-o vopsea din care am simțit toată chimia mirosurilor neplăcute! Și am zis că în sfârșit am scăpat! Și m-am pomenit într-un cuptor cu câteva mii de grade! Și am crezut că e gata, dar nu se terminase! Mi-a mai făcut niște modele! Ei și acum, când găzduiesc căldura unei cafele și stau între două persoane care își povestesc viața și spun lucruri frumoase, îmi dau seama cât de bun a fost cel care m-a făcut să devin martora acestor lucruri!

Iubiți credincioși, e vorba de viața noastră! Noi credem că atunci când ni se întâmplă ceva împotriva cursului normal pe care noi l-am învățat, chipurile, în școală, se termină lumea, dar nu, atunci e doar începutul! Dumnezeu ne ia sufletul și, precum olarul, ne așează pe roata vieții, să ne învârtă necazurile, dar nu ca să ne facă vreun rău, ci să ne călească! Apoi, ne așează și o armură, prin tot ceea ce înseamnă… coloratura asta chimică a vieții, dar nu să ne distrugă, ci să ne facă și impermeabili, să ne facă pregătiți! Apoi vine cuptorul în care ”ardem” cu toții, nu ca să ajungem la rostul nostru. Rostul nostru este să aducem pacea, rostul nostru este să stăm între două tabere și să așezăm tot ceea ce este frumos, să găsim ceea ce este deosebit, pentru că dacă ne vom antrena mintea să căutăm ceea ce este deosebit, vom găsi, pentru că dacă vom căuta, vom afla, dacă vom bate, ni se va deschide, dacă vom cere, ni se va da! Numai că noi încă, după ce am bătut o dată, ne întoarcem și întrebăm dacă este suficient! Nu e suficient. De ce nu e suficient? Pentru că întrebăm! Dacă nu am întreba dacă este suficient, am mai bate o dată și ni s-ar deschide, dar dacă întrebăm, mai trebuie să mai batem de zece ori și dacă întrebăm și după aceste zece ori încă o dată, mai batem de încă zece ori și singuri, de foarte multe ori, amânăm această fericire care este pentru noi, este dincolo! Numai că dacă noi nu lăsăm intuiția asta care ne spune că dacă batem ni se va deschide și începe rațiunea să spună:

– Da, măi, dar o fi cineva înăuntru? Nu o avea și vreo altă ieșire? Ai văzut tu vreun geam? Poate că geamul este pe partea cealaltă și ușa principală e tot pe dincolo!

Aceste întrebări sunt cele care nu ne lasă să ne bucurăm de viață. Aceste întrebări trebuie să fie aduse la Deniile de seara de la Acatist și de la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ca să putem să le îmblânzim și ne va da Dumnezeu puterea de a vedea în orice, un lucru bun. De exemplu, astăzi am fost întrebat de cineva cum să abordeze o pace cu sine, atâta vreme cât într-un moment în care dintr-o neatenție, pentru că lucra într-o televiziune, având un reportaj cu cineva, nu a fost atentă și s-a îmbrăcat în roșu și a fost admonestată că era Postul Crăciunului. Și i-am spus:

– Vai de mine! Îmi pare rău că nu mi-ai luat mie interviul! Știi ce ți-aș fi spus? Că ești în culorile sezonului!

Roșu și verde, vai ce frumos! Păi, contează foarte mult cu ce ochi te uiți la o culoare! Nu sunt eu de vină că m-am îmbrăcat așa, dacă tu te uiți la mine altfel, dar dacă ochiul meu este educat să se uite frumos la lume, va vedea frumusețea din lume! Eu m-am educat să văd frumusețea din culoarea roșie. Roșul este viața, este bucuria și pentru mine, alături de verde, e Crăciunul! Trebuie să ne educăm privirea ca să putem să vedem frumusețea, pentru că frumusețea stă în ochii privitorului! Măiestria unui pictor sau a unui sculptor nu stă într-o galerie de artă, în ceea ce a făcut el, acolo, ci în ceea ce arta lui reușește să scoată din celălalt. Un mesaj de-al nostru nu are nicio valoare, dacă nu poate să scoată din ceea ce noi ne pregătim, să îl pregătim și pe celălalt!

Nu așteptați să se poarte frumos cei de lângă dumneavoastră! Nu așteptați lucruri frumoase, pentru că veți fi dezamăgiți! Așteptați să fiți luați la rost, așteptați să fiți muștruluiți, așa cum cineva, constatând că eucaliptul din curte nu mai răspândea uleiurile volatile, s-a dus și i-a dat foc și jumătatea cealaltă a început să o lovească cu toporul și după un timp s-a oprit și toată curtea era inundată de uleiul volatil al eucaliptului. Așa funcționează viața noastră. Atunci când intrăm într-o anumită stare de bucurie, de exemplu, noi am intrat într-o stare superbă, este o atmosferă fantastică, dar eu vă pregătesc ca să trăiți dincolo de ușile bisericii, dincolo de canoane și de acatiste și de Denii, vă pregătesc astfel încât să nu impuneți nimănui starea pe care o aveți, ci să o predați, nu să o impuneți, niciodată!

Oricât de bine ne-am simți noi, aici, nu vreau să faceți greșeala să credeți că toată lumea trebuie să fie așa. Mă gândesc întotdeauna cum s-ar simți un rocker într-un Rai în care se cântă Psalmi. Îmi permit să vă spun, e un termen de-al lor: ”Nașpa”! Sincer, așa ar fi. Și atunci, credeți că Raiul este numai o muzică pentru cineva care vrea să fie liniștit? Credeți că un copil de-al nostru are nevoie numai să stea în bancă și să scrie? Nu. Dacă ar fi așa, am face un busuioc la care să ne uităm dar nu ar putea, într-un anumit moment, să mai dea mirosul lui, pentru că nu este mângâiat sau nu este ”obstrucționat” ca să poată să arate ce știe. Să spunem că aveți în casă un copil năzdrăvan. Dacă tot timpul o să îi spuneți să stea locului, el s-ar putea să simtă ”amputată” exact posibilitatea lui de a face ceva frumos. Ce ar fi însemnat ca după un actor din acesta foarte celebru, cum ar fi Jackie Chan sau Bruce Lee, să stea cineva, 24 din 24, să îi spună să stea cuminte?! Săracul, poate că de bună credință, ar fi stat cuminte și nici nu ar fi știut ce poate să facă din niște mișcări.

Lăsați lucrurile să funcționeze, așa cum ne spune busuiocul acesta! Lăsați lucrurile să funcționeze către un sens al vieții, dar începând cu sufletele noastre, lăsați lucrurile să funcționeze! Să nu credeți că toți trebuie să fim la fel! Să nu credeți că atmosfera plăcută este ceea ce ne place nouă! Poate că cineva acum se gândește la vreun festival și se simte bine. Se simte poate că, îndrăznesc să spun, chiar mai bine decât ne-am simțit noi după un acatist! Așa funcționează el! Și noi de ce să îi ”amputăm” această plăcere?! De ce să nu înțelegem noi plăcerea lui și să îl forțăm pe el să înțeleagă plăcerea noastră?! Aici este toată taina Postului în care am intrat! Cum v-am mai spus și cu alte ocazii, aveți grijă, Postul este despre mine, nu despre celălalt și cred că busuiocul ne învață acest lucru. A admira și a fi bucuroși că îl avem în palmă este într-adevăr ceva care ține de un moment, dar dacă vrem să îl activăm, atunci trebuie să îl punem la lucru! Așa este și sufletul nostru! După ce ne-am încărcat aici, în biserică, trebuie să punem sufletul la lucru și așa cum am spus, mergeți acasă și o să aflați că nu aveți pâine sau nu aveți altceva. Chiar îmi aduc aminte de un instantaneu pe un peron de gară. El, tânăr, se ducea la război și își lua rămas bun de la soție, care i-a spus:

– Ai grijă de tine, dar când te întorci, să aduci pâine!

Ăștia suntem noi! Asta e frumusețea vieții! Nu așteptați acum ca toată lumea din jur să vă spună:

– Vai, ai fost la Canon! Gata, nu te deranjăm!

Nu! Tocmai pentru că ai fost la Canon trebuie să fii pregătit să fii deranjat! Dacă sunteți busuioc, lăsați-i pe cei care vor să miroasă ceva frumos, să vă dea palme, să vă ”obstrucționeze”, să vă scoată din starea de confort, pentru că în starea de confort nu o să emanați niciodată un miros mie plăcut, o să emanați un miros de om suprasatisfăcut, suprasuficient și nu o să fie altceva decât o mare, mare dezamăgire, atunci când veți constata că lumea nu poate să îmbrățișeze aceeași bucurie pe care o aveți. Faceți-vă bucurie celorlalți, în măsura în care înțelegeți că bucuria nu este numai de un singur fel! Când ”bateți și vi se va deschide”, se va deschide o ușă în care veți găsi nu numai bucuria dumneavoastră sau numai necazul dumneavoastră, le veți găsi pe ale tuturor și atunci trebuie să vă dați seama câte aveți ca să vă puteți bucura de toate!

Un Post ușor vă doresc în continuare și tot ce vă doriți să vă iasă cu bine și din prima! Și îi mulțumesc tare mult și busuiocului acesta că a avut curajul să stea în mâna mea, care l-am mai obstrucționat câteodată.