AVENTURILE LUI RA LA MARE (15)

Mare şi stângaci, Ra se mai linişti puţin în mijlocul familiei Corbu, bucurându-se din plin de biscuitul primit.

– Ia de aici încă unul, să i-l duci mamei-pescăruş din partea mea!

– Ei, lăsaţi, mulţumesc, dar nu e nevoie. Aveţi destule guri de hrănit şi pe aici, se repezi Ra să refuze ruşinat.

AVENTURILE LUI RA LA MARE (14)

O casă boierească frumos renovată, cu o curte mare, umbrită de câţiva nuci bătrâni, un cireş, un măr, dar şi un brad falnic numai bun de împodobit pentru Crăciun, cam asta este, pe scurt, ceea ce bătrânul cioroi şi neamul lui numesc „acasă”.

AVENTURILE LUI RA LA MARE (13)

Bucuros că Ra este un bun ascultător şi ţine cont de cele spuse de el, domnul Corbu trecu la subiectul cel mai important: experienţa aceea atât de înfricoşătoare cu motanul pe care o trăise pescăruşul, pe vremea când era doar un puiuţ:

AVENTURILE LUI RA LA MARE (12)

Ra îl lăsă pe domnul Corbu să o ia înainte, că acesta zbura mai încetişor, din cauza vârstei dar şi a speciei. Îl urmă supus, că doar el era şeful! Au ajuns imediat, casa bătrânului cioroi era în apropiere. Cunoştea zona foarte bine, pentru că se născuse într-o casă vecină, dar după ce fusese atacat de motan, mama-pescăruş hotărâse să se mute la cazinou, unde pisicile şi câinii nu au ce căuta.

Nici acum nu se simţea în largul lui când ajungea pe strada copilăriei, dar nu îl putuse refuza pe domnul Corbu. Acesta însă ştia că Ra avea nevoie şi de puţin curaj ca să înfrunte amintirea cea rea şi să se vindece de frica aceea veche, aşa că s-a oprit pe acoperişul unei case vecine cu a lui, pentru a-şi încuraja protejatul: